1,229 matches
-
Alexandria. Scafandrii italieni au reușit scufundarea acestui vas pe 19 decembrie 1940]]. Britanicii au atacat în noiembrie 1940 baza navală italiană de la [[Taranto]]. [[bătălia de la Taranto|Atacul vaselor din portul Taranto]] a fost o operațiune încheiată cu succes a avioanelor-torpiloare decolate de pe [[portavion|portavioane]]. Se pare că acest succes a fost sursa de inspirație pentru [[atacul de la Pearl Harbor|atacul japonez asupra bazei americane de la Pearl Harbor]] din decembrie 1941. Aliații cucerit superioritatea navală în Mediterana după o serie de operațiuni
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
Lake, Iowa, împreună cu pilotul Roger Peterson. Această zi a fost ulterior denumită ("Ziua când a murit muzica") de către Don McLean, în cântecul său „American Pie”. Puțin după ora 1:00 AM ora locală în ziua de 3 februarie, avionul a decolat de pe Aeroportul Municipal Mason City. În jurul orei 1:05, proprietarul companiei Dwyer Flying Service a observat cum luminile avionului încep să coboare spre sol. Pilotul trebuia să-și declare planul de zbor imediat după decolare, dar Peterson nu a apelat
The Day the Music Died () [Corola-website/Science/318294_a_319623]
-
lui Dwyer de a-l contacta au eșuat. Cum până la ora 3:30 AM, Aeroportul Hector din Fargo nu a fost contactat de Peterson, Dwyer a contactat autoritățile și a dat avionul dispărut. În jurul orei 9:15 dimineața, Dwyer a decolat cu un alt avion mic pentru a zbura pe drumul pe care Peterson intenționa să-l urmeze. La scurt timp, Dwyer a observat resturile avionului într-un lan de porumb care îi aparținea lui Albert Juhl, la aproximativ 8 km
The Day the Music Died () [Corola-website/Science/318294_a_319623]
-
pielea închisă la culoare și ochii verzi asemenea unei pisici. Posedă cel mai bun raport aripi-corp astfel încât poate zbura mai sus, mai rapid și pe o distanță mai mare decât orice alt dragon, iar raportul echilibrat putere-greutate îl ajută să decoleze vertical.Atacul de mare viteză, comportamentul prudent și capacitățile analitice fac din Night Fury un adversar periculos .Spre deosebire de restul dragonilor, Night Fury folosește o explozie de energie asemănătoare fulgerelor.Până în prezent, un astfel de dragon nu a fost văzut sau
Cum să îți dresezi dragonul () [Corola-website/Science/319778_a_321107]
-
totală.În câteva minute marinarii grupului de luptă puteau să vadă și cu ochii liberi flota japoneză care apărea de după orizont, apoi în scurt timp au început să cadă și proiectilele. Sprague și-a întors imediat portavioanele și avioanele au decolat imediat, după care portavioanele s-au retras spre adăpostul unui nor de ploaie, în timp ce distrugătoarele - tot sub foc inamic - au încercat să formeze o perdea de fum între flota americană și japonezi. Distrugătorul Johnston a fost cel mai aproape de inamic
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
pentru a evita torpilele care se apropiau. Între timp Thomas Sprague (nicio legătură cu Clifton Sprague) a ordonat celor 16 portavioane din cele trei unități să lanseze avioanele de pe bordul lor, indiferent de înarmarea lor, astfel că unele avioane au decolat doar cu mitralierele încărcate sau cu bombe de adâncime împotriva submarinelor, care împotriva crucișătoarelor japoneze blindate nu erau de mare folos. Din ordinul lui au decolat în jur de 450 de avioane, marea lor majoritate FM-2 Wildcat și avioane torpiloare
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
lanseze avioanele de pe bordul lor, indiferent de înarmarea lor, astfel că unele avioane au decolat doar cu mitralierele încărcate sau cu bombe de adâncime împotriva submarinelor, care împotriva crucișătoarelor japoneze blindate nu erau de mare folos. Din ordinul lui au decolat în jur de 450 de avioane, marea lor majoritate FM-2 Wildcat și avioane torpiloare TBM Avenger. Contraatacurile aeriene au fost aproape neîncetate și unele, în special cele lansate din partea Taffy 2, erau dure. Au fost scufundate două crucișătoare grele japoneze
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
informat asupra tuturor evenimentelor. Obiectivele strategice și operative ale operației Eagle Claw au fost definite cum urmează: Operația a fost prevăzută că o acțiune complexă în două nopți. Opt elicoptere grele de transport de tip RH-53D Șea Stallion urmau să decoleze de pe portavionul USS Nimitz (CVN-68) care se află în ape internaționale în Golful Persic. Șase avioane de transport Lockheed C-130 Hercules, din care trei cu trupe Delta Force, doi traducători de farsi/ghizi și echipament la bord iar celălalte
Operația Eagle Claw () [Corola-website/Science/315025_a_316354]
-
în ape internaționale în Golful Persic. Șase avioane de transport Lockheed C-130 Hercules, din care trei cu trupe Delta Force, doi traducători de farsi/ghizi și echipament la bord iar celălalte trei adaptate pentru transport de combustibil urmau să decoleze de pe Insulă Masirah, Oman. Atît avioanele de transport cât și elicopterele urmau să pătrundă în spațiul aerian iranian zburând la altitudine joasă pentru a evita să fie detectate de radar iranian, toate îndreptându-se către locul desemnat "Deșert One" - ca
Operația Eagle Claw () [Corola-website/Science/315025_a_316354]
-
aterizare" cîteva săptămâni mai tarziu. În seara zilei de 24 aprilie 1980 la ora 18:00 (timp local) trei avioane "MC-130E Combat Talon" cu trupe și echipament, și trei avioane "EC-130E Hercules" cu rezervoare mari suplimentare pline de carburant au decolat de pe o baza aeriană din Sultanatul Oman și s-au îndreptat spre nord. Cele trei Combat Talon (specializate pentru operații acoperite / asalt) aveau la bord trupe speciale "Delta Force", trupe de elită "army rangers", trupe speciale de asalt "Green Berets
Operația Eagle Claw () [Corola-website/Science/315025_a_316354]
-
Task Force 70", constituită din două grupuri navale de bătălie cu portavioanele "USS Coral Șea" și "USS Nimitz", precum distrugători și fregate, se află în Golful Oman. La ora 19.05 opt elicoptere grele de transport "RH-53D Șea Stallion" au decolat de pe platforma portavionului "USS Nimitz" și au zburat și ele spre nord, spre coasta iraniană, având același țel că și cele 6 avione, baza provizorie "Deșert One". Elicopterele nu aveau decât echipajele de zbor la bord; trupele aveau să vină
Operația Eagle Claw () [Corola-website/Science/315025_a_316354]
-
cu turbinele aprinse. Elicopterele doi și șapte erau la distanță sigură pe partea sudică a șoselei, și ele s-au întors la "USS Nimitz". Toate persoanele care mai erau la fața locului s-au înghesuit în avioane. Ultimul avion a decolat la ora 02:55 în data de 25 aprilie 1980.
Operația Eagle Claw () [Corola-website/Science/315025_a_316354]
-
sa în avion de atac la sol ("gunship") și de întreținerea acestuia. Singurul utilizator al acestui avion este United States Air Force, care are în uz variantele "AC-130H Spectre" și "AC-130U Spooky". AC-130 este propulsat de patru motoare turbopropulsoare și poate decola și ateriza de pe piste relativ scurte. Gama de armament variază de la tunul automat Gatling de calibru 20 mm până la tunul-obuzier de calibru 105 mm. Echipajul standard este format din 12 sau 13 persoane, dintre care cinci sunt ofițeri (doi piloți
Lockheed AC-130 () [Corola-website/Science/315035_a_316364]
-
puțin dezvoltat, nu pot sparge ouăle așa cum o pot face condorii. Condorii andini pot rezista fără hrană câteva zile la rând, dar după asta devorează câteva kilograme de carne la o masă. Câteodată, după o masă consistentă, condorii nu pot decola nici măcar cu elan. Întrucât anatomia picioarelor nu le permite condorilor să apuce și să transporte prada, ei sunt nevoiți să o consume pe loc. Datorită faptului că se hrănește cu hoituri, condorul, ca și alte animale de acest tip, joacă
Condor andin () [Corola-website/Science/315078_a_316407]
-
în noaptea respectivă Șerbănescu a plasat cozile avioanelor pe butoaie de benzină pentru a putea la nevoie trage razant cu armamentul avioanelor împotriva tancurilor, acțiune inspirată tot de formația sa de vânător de munte. Dimineața avioanele care au putut au decolat, piloții luând cu ei și mecanicii, înghesuiți în locul stațiilor de radio. Au reușit să plece din încercuire Dicezare, N. Iolu, Greceanu, Dușescu, Vinca, Mălăcescu, Panaite, Șerbănescu și încă cinci, în total 13 avioane, care au aterizat la aerodromurile Morozovskaia și
Alexandru Șerbănescu () [Corola-website/Science/315210_a_316539]
-
Wave, a avut loc la 1 august 1943, când, în jur de 177 de bombardiere americane B-24 Liberator au participat la operațiunea de atacare a instalațiilor petroliere de pe Valea Prahovei. În 1944 bombardamentele se fac în sistem navetă, bombardierele americane decolând din Italia, de la bazele de la Foggia, iar după bombardamentul asupra Ploieștiului aterizând în URSS, la Poltava și Mirgorod, dincolo de Nipru (operațiunea Frantic). În zilele următoare se făcea traseul invers. În aceste raiduri bombardierele B-17 și B-24 erau escortate de avioane
Alexandru Șerbănescu () [Corola-website/Science/315210_a_316539]
-
de avioane. Piloții Grupului 9 Vânătoare se pregătesc. Bâzu vine la aerodrom ultimul, al 13-lea. Șerbănescu are un presentiment și-i recomandă să nu zboare, însă Bâzu refuză, spunând că ghinionistul ar fi cazul să fie el. Cei 13 decolează, intenționând să se alăture celor 12 aviatori din Grupul 7 Vânătoare și a încă 24 din Luftwaffe. Pe drum, unul din avioane are o defecțiune și se întoarce, rămânând 12. În dreptul Brașovului întâlnesc o patrulă de Mustanguri, cu care angajează
Alexandru Șerbănescu () [Corola-website/Science/315210_a_316539]
-
asupra lor. Astfel, s-a eliberat drumul pentru Brigada a 2-a din Divizia 1 Cavalerie, ce urma să debarce la Salmi la 9 martie. Până la 7 martie, "Seabees" deja pregătise aerodromul Momote. Avioane detectoare de artilerie au început să decoleze în misiuni de recunoaștere de pe aerodrom la 6 martie și un B-25 a efectuat acolo o aterizare de urgență a doua zi. Ghidate de un B-25, douăsprezece P-40 Kittyhawks din Escadrila 76 RAAF (australiene) au sosit de la Kiriwina prin
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
de greutate al avionului) era însă la limita maximă admisă spre spate, avionul fiind „greu de coadă”. La ora 17:41 echipajul a primit aprobarea de decolare și a început rulajul. Deoarece era greu de coadă, avionul a trebuit să decoleze cu profundorul bracat mult în jos, ceea ce a solicitat lanțul de transmisie a comenzii de la manșă la profundor, iar una din pârgihiile (balansier) din lanțul de comandă a cedat, fiind slăbită, conform afirmațiilor anchetei, datorită încălzirii date de o serie
Accidentul aviatic de la Tuzla, Constanța () [Corola-website/Science/320161_a_321490]
-
26 până pe 29 martie. Acesta a fost urmat apoi de primul zbor comercial de pasageri, o călătorie transatlantică de patru zile spre Rio de Janeiro cu decolare de pe Aeroportul Friedrichshafen de lăngă Löwenthal pe 31 martie 1931. La 6 martie decola din același loc efectuând prima din cele 10 călătorii transatlantice cu destinația America de Nord din 1936, toate operațiunile transatlantice ulterioare ale lui Hindenburg, fie cu America de Nord, fie cu America de Sud avandu-și baza la aeroportul Frankfurt pe Main. Deși conceput și construit
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
au fost satisfăcătoare fiind înregistrate turbulențe în zonele în care acestea erau montate. Pierderea navei în accidentul de la Lakehurst a pus capăt prospecțiunilor pe această temă. Dupa primul zbor cu destinația America de Sud, din 1937, efectuat la sfârșitul lunii martie, Hindenburg decolează din Frankfurt cu destinația Lakehurst în seara zilei de 3 mai May 3, prima cursă Europa - Statele Unite din acel an. Deși vanturi puternice au încetinit traversarea, zborul a continuat în forma misiunii de rutină pe măsură ce se apropia de punctul terminus
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
afla în apropierea insulei și că este în pană de combustibil, cerând permisiunea de a ateriza de urgență. În ciuda focului inamic, avionul a aterizat pe secțiunea controlată de Aliați a insulei, fără incidente, și a fost reparat, realimentat și a decolat. În total, s-au înregistrat 2.251 de aterizări de avioane B-29 pe Iwo Jima în timpul războiului. Moskin a consemnat 1.191 de avioane de luptă de escortă și 3.081 decolări de avioane de la Iwo Jima împotriva Japoniei. Lecțiile
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
așa că Wozniak a hotărât să acorde o parte din acțiunile sale restului echipei, fie gratis, fie la un preț mult redus. Această acțiune a fost denumită „The Woz Plan”. În februarie 1981, s-a prăbușit cu avionul Beechcraft Bonanza în timp ce decola de la Santa Cruz Sky Park. Ancheta NTSB a arătat că Wozniak nu avea permis de pilotare a avioanelor „high performance” (și deci nu avea dreptul de a pilota acel avion), și „nu era familiarizat cu aparatul”. Cauza prăbușirii a fost
Steve Wozniak () [Corola-website/Science/321088_a_322417]
-
în apropiere de Gaudalcanal, de avioanele japoneze cu baza la Buin, Insula Bougainville, dar cele mai multe au fost descărcate fără a suferi pagube majore. Douăsprezece avioane japoneze au fost doborâte de artileria anitaeriană de pe navele americane sau de avioanele care au decolat de pe aerodromul Henderson Field. Flotele comandate de Abe s-au reunit la 130 km nord față de Strâmtoarea Indispensable și s-au îndreptat spre Guadalcanal pe 12 noiembrie, estimându-se că navele de război vor atinge ținta în dimineața zilei de
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
Enterprise" (care staționa la 370 km sud de Guadalcanal), și-au început atacul, prima dată asupra flotei lui Mikawa care se îndepărta de Guadalcanal, apoi asupra convoiului de transport care se îndrepta spre Guadalcanal. Avioanele de pe Henderson Field au putut decola pentru că aveau o rezervă de 488 de butoaie, fiecare cu 208 litri (55 de galoane) de combustibil, ascuns în junglă de marinarul August Martello. Atacul asupra flotei japoneze a dus la scufundarea navei "Kinugasa" (au murit 511 membri ai echipajului
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]