1,794 matches
-
libertatea de a acționa dacă pornești să vânezi ceva ce riști să nu găsești. A te întoarce cu coada între picioare generează prea multe ocazii de frustrare din perspectiva logicii hedoniste, pentru că timpul pierdut nu-l mai regăsești niciodată. Aristip deplânge faptul că cei mai mulți oameni nu știu să găsească jubilarea acolo unde se află ea: în adeziunea la clipă, în expansiunea sinelui limitată la prezentul de care trebuie să profiți ca de o oportunitate ce nu se va mai repeta. Păcatul
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
lapții masculului și astfel are loc fecundarea - numai că, în cazul de față, nu suntem la Aristotel, nu este vorba de ihtiologie, ci doar de o metaforă...) Așa a luat naștere, ceva mai târziu, legenda onanismului diogenian. Într-adevăr, Diogene deplângea faptul că nu-și poate satisface dorința sexuală cu aceeași inocență și candoare ca animalul marin. Sau ca oamenii, semenii săi, care își astâmpără foamea și setea culegând măsline din copac sau răcorindu-se cu apă la izvor când le
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
devenit o profesie reglementată conform normelor europene în domeniu. Astfel, psihologia românească merge înainte, se consolidează, își construiește instituții proprii de conducere, coordonare, control și - mai ales - de susținere legal-instituțională a exercitării profesiei de psiholog, deși „corul bocitoarelor” continuă să deplângă „soarta” psihologiei românești. Conferința Națională de la Călimănești-Căciulata, prin organizarea desăvârșită, prin calitatea lucrărilor prezentate și a altor activități specifice, prin unitatea și colaborarea principalelor școli de psihologie din România, a demonstrat cu prisosință că ne aflăm pe drumul cel bun
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
autonomă în cadrul proiectului SDF la o agenție de implementare semiautonomă prin derularea ferestrei comunitare a proiectului PDR și a „Schemei de Dezvoltare Socială a Comunităților Miniere” (SDSCM). A existat și o relativă tensiune între stat și finanțatori: mulți donatori internaționali deplângeau reticența și chiar refuzul autorităților statului de a oferi informații, date relevante pe baza cărora să-și poată construi strategiile de dezvoltare. De aceea, strategiile acestora erau mai degrabă de așteptare, pe termen scurt (wait and see strategies), fiind redefinite
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
Americii unor societăți diverse din punct de vedere etnic și divizate religios din Orientul Mijlociu, Asia și Africa. Kissinger insistă asupra unor aprecieri realiste în privința modului și măsurii în care poate avea loc extinderea democrației și libertății în aceste zone și deplânge faptul că SUA sunt singura țară în care termenul „realist” este folosit ca termen peiorativ. Pesemne că presa românească i-ar fi schimbat această ultimă părere. Cu privire la agenda libertății proclamată de președintele George W. Bush în al doilea discurs inaugural
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
face observația că numele este un calambur, construit pe un dublu Înțeles, și că se poate traduce prin „un hamal năbădăios”13. Deoarece nu are partener, Sophia-Prounikos Își caută unul În zonele inferioare ale universului (ad inferiores partes), știind, și deplîngînd totodată acest lucru, că Tatăl nu-i aprobă fapta (sine bona voluntate patris) - care este, prin urmare, nelegiuită. Aici devine necesară o paranteză. Sophia, oricît de periferică ar fi poziția ei În Plinătatea eonilor, rămîne o ființă spirituală; mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
polarizările declanșate de problematica protocronismului, ambele evenimente ale anului 197752, pun În evidență strânsa conectare la tensiunile crizei generale și prefigurează subtila adaptare la un regim al excluderilor lăsat la Îndemâna agenților culturali. La Întâlnirea scriitorilor cu Ceaușescu din 1978, aceștia deplâng Înrăutățirea situației financiare a literaturii, asociind-o efectelor produse de dispariția cenzurii. Ocultarea și dispersarea arbitrajului și Încorporarea jocului șicanelor din rațiuni de ordin publicistic generează o serie de anomalii În circulația birocratică a textelor. Se dezvoltă astfel un sistem
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
veniturilor publice și a utilizării acestor venituri. Veniturile publice sunt însăși substanța finanțelor, regulile de gestionare a banilor, procedeele de împrumut, de amortizare, constituie ceea ce am putea numi partea exterioară a finanțelor. Cel care scrie despre știința finanțelor poate să deplângă în mod sincer statele care fac cheltuieli prea mari, dar sarcina sa reală constă în a arăta cum un stat poate să-și procure resursele menajând pe cât posibil interesele particularilor și respectând justiția. Iată de ce noi am definit știința finanțelor
Finanțe publice by Florin Franț () [Corola-publishinghouse/Science/194_a_137]
-
acestora. De altfel, Charles Tilly, unul dintre sociologii contemporani majori, a scris un volum întreg dedicat principiului enunțat mai sus1. Formulat în alte cuvinte și într-o altă ordine de idei, principiul apare în sintagma „postulatelor dăunătoare” (pernicious postulates). Tilly deplânge faptul că sociologia este încorsetată într-o serie de asumpții moștenite din secolul trecut și găsește că acest neajuns transpare în mod deosebit în studiul schimbării sociale. El desemnează aceste cadre intelectuale drept „postulate dăunătoare” și se sprijină pe date
Metode avansate în cercetarea socială. Analiza multivariată de interdependență by Irina Culic () [Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]
-
un discurs localizat la o extremă la fel de vicioasă. Polemizând cu fenomenele extreme (ex-terminisă ale spațiului virtual, discursul criticului figurează el însuși în teritoriul metastazelor tehnoculturale, al exceselor și al postulatelor ex-statice. În timp ce critică afirmațiile utopice ale cercetătorilor tehnologiei virtuale, eseistul deplânge sfârșitul utopiei, ca țel ideal imaginat de om, în contextele extinderii la nesfârșit și a extenuării tuturor posibilităților: utopicul îndeplinit înseamnă pierderea oricărei utopii, a oricărei credințe sau speranțe, prelungirea vieții în dimensiunea fadă a supraviețuirii la limita existenței umane
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
spațiu al diferențelor și al hibridărilor, al tensiunilor existențiale și epistemologice, culturale și sociale. De pildă, fenomenologia poate contrabalansa umanul material-corporal, concret-perceptiv, cu identitatea mediată tehnologic, fără ca acest lucru să fie considerat un paradox inacceptabil. Un fenomenolog umanist precum Virilio deplânge dispariția trăirii nemijlocite, anularea naturaleței pecepției și pierderea viziunii concrete a realității și este tulburat de invazia cibernetică a trupului. Pe când postumanismul temperat recunoaște deopotrivă subsumarea umanului unor modalități dominatoare de control tehnologic și extinderea ființei umane prin intermediul noilor mijloace
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
nu doar criza spațiului și a timpului, a realității fizice, filosoful ține să accentueze și criza individului, astfel că teoria sa este, în general, una marcată de individualismul liberal, focalizat pe problemele subiectului și ajungând la granița anarhismului liberal. Astfel, deplânge abolirea subiectivității active pe măsura dispariției realității, imobilizarea spectatorului uman în fața vitezei tehnologiilor și motorizarea inertă a trupului. Scrierile sale îl afișează drept un profet al rezistenței umane în fața intruziunii tehnologiilor în toate domeniile vieții, drept un militant care ia
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
alții să creadă) că altcineva se află plasat mai prost decât ei în ce privește statutul sau oportunitățile (dar nu numai; vor continua lista cu gradul de inteligență, corectitudinea, frumusețea, sănătatea, și așa mai departe). Pe la 1860, imigranții germani din Statele Unite își deplângeau condiția mizeră, însă se consolau spunându-și singuri că „măcar nu suntem ca irlandezii”. Irlandezii, desigur, își aleseseră propriul lor grup față de care se simțeau superiori. Aceia care sunt percepuți drept marginali, fie de către cunoștințe, fie de către grupurile sociale, sunt
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
să-ți primești răsplata, noi Ă pedeapsa. Astfel, în vreme ce tu ridică în slăvi devenirea istorică, noi ne scufundăm în «monotonia destinului»” (11 noiembrie 1967 Ă 588). Orcum, îi cere lui Aichelburg să nu-l acuze de „cruzime” dacă nu-l deplânge: el trăiește în Sibiu, orașul care lui Cioran îi rămâne „inaccesibil”, deși tânjește, ca din mijlocul unei boli, către el (25 februarie 1970 Ă 485). În aceste condiții, mai este neamul său, pe care îl disprețuiește, o „seminție fără rost
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cât despre Cioran, el este un slujitor al umorului, nu al filozofiei, al culturii, nu al naturii. Câtă deliberare, însă, și câtă fatalitate aici? Câtă realizare și câtă neputință? Totuși, atunci când are conștiința propriei detașări, a propriului râgâit cinic, Cioran deplânge neputința sa de a fi natură. Eșecul său este tocmai al acela al relativității sceptice care se hrănește cu nostalgia elementarității pe care, cum am văzut, Cioran o deplângea vorbind de Nietzsche, de Napoleon sau de Danton, acele spirite constructive
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Totuși, atunci când are conștiința propriei detașări, a propriului râgâit cinic, Cioran deplânge neputința sa de a fi natură. Eșecul său este tocmai al acela al relativității sceptice care se hrănește cu nostalgia elementarității pe care, cum am văzut, Cioran o deplângea vorbind de Nietzsche, de Napoleon sau de Danton, acele spirite constructive, nemăcinate de îndoială. Constată la un moment dat: „Ceea ce-i lipsește Simonei Weil este umorul. Dar dacă ar fi fost înzestrată cu umor, n-ar fi făcut asemenea progrese
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
vulgar” (III, 291). Un scepticism care se resoarbe în umor, în poltronerie, în râgâit. O carență fiind, umorul îi ajută pe cei de pe margine, dedublații, învinșii, neputincioșii să convertească eșecul în victorie. O victorie pe dos, pe care Cioran o deplânge, dar de care, finalmente, se agață. Nu întâmplător, se simte congener evreilor, pe care îi admiră și pentru umorul lor. „Există doar două popoare care au un umor profund, semnificativ, fascinant: evreii și țiganii. Două popoare dezrădăcinate, rătăcitoare. Asta aruncă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
rezolvate dacă puteam să ader la o credință oarecare. Însă a crede (o credință ce sfârșește în mistică) e dincolo de puterile mele. Căci a crede cu adevărat înseamnă a iubi; or, să iubesc nu pot” (I, 96). Aproape că își deplânge neputința de a acționa: „O, dac-aș avea un minimum de convingeri ca să pot lupta pentru sau contra unui lucru! Eu însă mi-am vlăguit, mi-am secătuit, mi-am golit convingerile, una câte una și toate deodată” (II, 28
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Caietelor, notează: „Am citit că Lenin suferea de insomnie. Acum îi înțeleg mai bine excesele, obsesiile, intoleranțele” (III, 379). Așa se face că, supus trupului, meteorologiei, simplelor accidente ale sângelui, Cioran își strigă deseori neputința și disperarea pentru a-și deplânge și, finalmente, nega identitatea ridicolă. Alteori, mai mult decât să-și tolereze bolile și să conviețuiască cu ele, Cioran le învestește cu sens întemeietor. Spune despre insomnii: „Datorez insomniilor mele tot ce-i mai bun și tot ce-i mai
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să-mi rod unghiile, să aștept explozia orelor” (I, 82). Prin urmare, marea provocare este pentru Cioran să știe cine este. Adesea e convins că sinele său fusese unul viguros, care a suportat, din cine știe ce motive, o cădere. Astfel, își deplânge declinul, pe care îl numește uneori lașitate și căruia, mai nou, îi spune înțelepciune. Oricum l-ar numi, declinul îi relevă neantul din sine. Așa încât nu-i deloc întâmplător că, vorbind despre sine, Cioran lasă impresia că ar vorbi despre
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ștefan Augustin Doinaș crede în unicitatea faptelor pe care le va cânta în "lirica" baladă în care totul se desfășoară după un anumit ceremonial princiar, e fascinat de fata morgana în fantastica vânătoare a prințului din Levant, sau, exploatând parabola,deplânge perisabilitatea civilizațiilor. Nina Cassian aduce transfigurarea poetică a ideii, mișcân d-o cu fantezie într-un univers fantastic și real. Leonid Dimov, cum spunea cineva, te inhibă prin tehnica întârzierii, de esență balcanică, atât în stratul semnificațiilor cât și în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și care continuă să le însuflețească. Poeții se adaugă ei înșiși, se raportează analitic, separând elementele constitutive ale unei lumi dispărute și încercând să modeleze un alt ansamblu, mai apropiat de noi: "pe jos e semnul lumii, dar în văzduh/ deplâng un turn pustiu/ și-un duh/ singurătatea lumii-n care pier" ("Totem", Romulus Guga). Evocarea istorică surprinde pe paleta el figuri de voievozi, virtuțile dacilor, sciților, sarmaților, etruscilor și pentru că mitologia ne lipsește, poeții au dat dimensiune eposului, l-au
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
își va striga adevărul în gol (de altfel, întregul text al personajului este scos din Curierul din Hessa și din scrisori ale autorului)... Woyzeck Florin Zamfirescu nu este nici orgolios, nici nebun, nici înapoiat. El este mai degrabă un rătăcit... deplângând omenirea și veșnicia ei, îngrozit de inutilitatea mișcării pământului, proslăvind morala aparențelor, prețiozitatea științifică a Doctorului (Ion Vâlcu, din păcate lipsit de nuanță în interpretare) ale cărui cercetări și descoperi n-au deloc drept scop binele omenirii, ci constituie un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de singurătate și ocazia de a realiza schimburi de idei îmbogățitoare spiritual, care îi lipsea în mediul său profesional. Leroi-Gourhan i-a mărturisit astfel lui Jacques Robin plăcerea pe care o resimțea dezbătînd diferite subiecte în sînul grupului și a deplîns lipsa schimburilor de idei între profesorii de la Collège de France, "care nu se întîlnesc decît pentru a încerca să rezolve probleme de ordin administrativ". INFLUENȚA ȘTIINȚELOR VIEȚII Dacă politica joacă un rol important în istoria grupului, reprezentanții științelor vieții exercită
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
două domenii ale cunoașterii, cât și modalitățile de investigație proprii fiecăruia dintre acestea, Comte extinde modelul cercetării științifice asupra filozofiei, care are alte rigori și alte criterii de excelență. Este o greșeală pe care Dilthey o evită, cu toate că și el deplânge precaritatea metafizicii tradiționale. Dar nu o deplânge pentru rezultatele ei în sine pe care să le socotească depășite de o istorie aflată în continuu progres, precum Comte -, ci pentru rezultatele ei în raport cu exigențele pe care ea singură și le fixează
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]