7,301 matches
-
ale fondatorilor diferitelor religii, fără nici o legătură cu textul sau muzica fapt pentru care a primit aplauzele anumitor politicieni și jurnaliști ignoranți. De asemenea, tot în 2006, nu am reușit să înțeleg cum putea fi lăudat un caricaturist ce a desenat câteva caricaturi defăimătoare ale profetului Mahomed, iar împreună cu el și ziarul care le publicase din motive comerciale și populiste. Ca și cum libertatea de presă nu ar include, și pentru politicienii danezi, responsabilitatea pentru tot ceea ce se publică. Cine aparține altei religii
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
pietrelor colorate. Scenele sfinte sunt literalmente ciopârțite, lipsite pentru veșnicie de sens și de viață, cercul care figurează în jurul Pantocratorului inelul celest este sfâșiat, fragmentele aurite ale mozaicului marii cupole sunt în parte desprinse, înlocuite de aceste suprafețe goale care desenează pretutindeni, dedesubtul bolților, în interiorul trompelor, de-a lungul arcelor, pe întreaga suprafață a zidurilor pronaosului, un arhipelag al morții. Să nu ne lăsăm înșelați: împroșcăturile de ciment ce împrăștie în cele patru colțuri, asemenea unor mădulare dislocate, fragmentele mărturisirilor, bunelor
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în același timp, ea nu contenește a fi produsă ca viața însăși, nemulțumirea, încercarea de sine pe care o face această energie nefolosită, crește. În acea clipă, în mod cât se poate de evident, în fața sa se deschid două căi, desenând chipurile barbariei. Nu este vorba numai de revenirea la comportamente mai elementare și mai grosolane, de vreme ce, în acest proces de regresiune, nici energia, nici afectul nu dispar, nefăcând, dimpotrivă, decât să se lase purtate de el la un grad de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea, cum Îi spusese Saldaña. După ce bătu, degajă mânerul spadei, iar mâna stângă și-o furișă la spate cât mai aproape de cel al vizcainei. De partea cealaltă se auziră pași și portița se deschise fără zgomot. Silueta unui servitor se desenă În prag. — Numele domniei voastre? — Alatriste. Fără alte cuvinte, sluga i-o luă Înainte pe o potecă șerpuind printre copacii unei livezi. Toată proprietatea i se păru căpitanului veche și părăsită. Deși nu cunoștea prea bine zona aceea a Madridului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe fereastră nu avea putere; Însă simpla menționare a Bisericii Îl făcu pe Diego Alatriste să simtă o fierbințeală neplăcută. Imaginea sinistră a lui fray Emilio Bocanegra Îi traversă din nou memoria ca un spectru. Își petrecuse noaptea văzând-o desenându-se pe tavanul Întunecat al camerei de serviciu, pe umbrele copacilor de dincolo de geam, pe clar-obscurul vestibulului; iar lumina zilei nu era suficientă ca s-o facă să dispară. Cuvintele lui Guadalmedina o materializau iar, ca pe o prevestire funestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
gândurile lui. O să aibă grijă de el Lebrijana. — Cum vrei. Plecăm? — Zi-mi unde mergem, Martín. Celălalt scutură din cap, ursuz. — Ți-am zis că nu pot. Nu la temnița municipală, nu? Tăcerea lui Saldaña fu grăitoare. Atunci am văzut desenându-se pe chipul căpitanului Alatriste strâmbătura aceea care uneori Îi ținea loc de zâmbet. — Trebuie să mă omori? Întrebă senin. Saldaña negă din nou din cap. Nu. Îți dau cuvântul meu că ordinele sunt să te aduc viu, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de acolo și Îl strânse cu putere, așteptând atacul călăilor care, fără Îndoială, se pregăteau să-i sară În spate. Dar nu veni nimeni. Toți plecaseră, iar el era inexplicabil de singur În Încăperea luminată doar de lună prin fereastra desenând un pătrat pe dușumea. Nu știu cât timp am așteptat afară, dizolvat În Întuneric și nemișcat În spatele bornei de la răspântie. Strângeam În brațe bocceaua cu capa și armele căpitanului ca să mă Încălzesc nițel - fugisem după careta lui Martín Saldaña și a oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cele trei pene ale moștenitorului Angliei. Scrisoarea era un răvaș Împăturit În patru, cu aceeași pecete ca inelul, scrisă În limba engleză. Când ridică ochii, văzu că favoritul Îl privea și că Între barba-i feroce și mustață i se desena un zâmbet melancolic. Ce n-aș da eu, zise Olivares, să dispun de un răvaș ca acesta. Epilog Cerul amenința a ploaie deasupra Alcázar-ului și norii grei venind dinspre apus păreau să se ferfenițească sfârtecați de fleșa ascuțită a Turnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
care acopereau esplanada regală, devenind destul de repede o ploaie măruntă ce Împrumuta tonuri de gri fațadelor clădirilor din apropiere și le reflecta tot mai clar pe dalele ude de sub picioarele mele. Ca să-mi omor timpul, mă amuzam privind cum se desenau contururile acelea Între pantofii mei. Cu asta mă ocupam când am auzit un cântecel, un refren care Îmi era familiar: un fel de tirurí-ta-ta, și printre reflexele acelea bătând În cenușiu și ocru a apărut o pată Întunecată, nemișcată. Ridicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
el singur, ci pusese să fie construită. Micii arendași din fermele Lyckan, Världens înde, Nåden, Saligheten și Återlösningen puseseră bârnele și le fixaseră, ciocăniseră și bătuseră în cuie totul. După desenele lui. Căci tata știa să facă și asta: să deseneze. Ar fi trebuit să amintesc și ferma Evigheten („Eternitatea“). Se afla în partea cea mai depărtată a ocolului silvic, de aceea se și numea așa. Bunicul locuia în cea mai mică încăpere, aflată în spatele bucătăriei, sub brazii uriași, ca să zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în casă. Moise, el a plecat și și-a eliberat poporul. Dar Doré nu a fost niciodată eliberat. El a rămas cu blocul de desen, cu creta, creioanele și acele lui și toată viața a fost așa: a schițat, a desenat, a pus umbre și lumini, a retușat și a săpat în bucățile de lemn câte zile a trăit. Deși nu poți ști niciodată, poate că pentru el toate acestea erau un fel de eliberare. Când tata venea seara acasă, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în pantaloni verzi, cu jambiere, gândurile lui despre creierul decongelat al bunicului, numele aruncătorului de flăcări, Tempus, melodia „Când scorușii înfloresc“, care făcea să ți se strângă inima, balada lui Brahms în Re minor, executată de pianină, tocul bunicului, care desena în aer istoria literaturii suedeze... Asta ca să nu mai vorbim despre literatura universală... Da, îmi amintesc totul. Imaginile lui Doré nu trebuie să mi le amintesc. Ele sunt din nou în posesia mea. Și îmi amintesc seara când a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
numește Sony MZN 710. Nici acest lucru nu trebuie trecut sub tăcere. Dacă voi, cei care faceți cartea, socotiți vreodată că mă îndepărtez de la subiect, puteți să treceți fără nici o grijă peste acea bucată. Sau s-o tăiați. Sau să desenați peste ea cu culoare neagră. Sau să faceți ce se face cu literele. Dar nu pot vorbi despre Biblia lui Doré fără să-l numesc, de exemplu, pe bunicul. Mai departe voi vorbi, de asemenea, despre scriitorul german Erwin Strittmatter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
incurabilă. Prin urmare, în prima mea zi de școală, în august 1946, stăteam la Norsjövallen, în sala de clasă vopsită în verde, împreună cu micul meu defect, care încă nu avea nume. Și atunci ne-am pornit să silabisim. învățătoarea a desenat cu creta pe tabla neagră o literă. Eu mi-am fixat privirea pe un nod din lemnul lăcuit al pupitrului din fața mea. Ceilalți copii urmăreau cu o curiozitate obraznică gesticulația ei. Pentru mine era dezgustătoare. Cu ciobul de cretă scârțâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
la umbră arsă, iar cercurile din mijloc abia puteau fi distinse unul de altul. Punctul central era alcătuit dintr-o pupilă aproape neagră, care îmi susținea privirea în continuu și cu gravitate. Adesea m-am întrebat: A cui mână a desenat cercurile dintr-o scândură dată la rindea? Și a cui este privirea pe care o vezi acolo? Acest fel iscoditor și intim de a privi suprafețe limitate îl învățasem de la bunicul. Cândva, la începutul drumului lui de necititor și nescriitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Ava și-a săpat valea lui întortocheată, lacurile pe care se scurg șirurile de bușteni, fermele înșirate de-a lungul drumului numit Svångremmen sau Svältbältet, Lyckan și Hugnaden și Nåden și toate celelalte. Și crestele, unde noul inginer silvic a desenat zonele de despădurire cu rigla, mlaștinile prelungi, verzui, iazurile care de aici, de sus, sunt negre ziua și se albesc spre seară. Și satele cu fiecare gospodărie, pe care eu nu le pot vedea, dar știu că se află acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în întregime în grija mea. Profesorul, care era gras și îmbrăcat într-un costum verde, cu nasturi de metal, stătea în timpul orelor într-un colț, lângă fereastră, ținând un caiet de desen în față. El conducea Garda Civilă din zonă. Desena pe foile albe mișcările de trupe. Ideea era să-i învingă pe ruși când aveau să vină. Se spunea că în sinea lui era ateu. (Dar tata refuza să creadă. Oricum, afirma el, are formație de profesor. Ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
acum într-un număr aproape nesfârșit de locuri. am realizat-o de nenumărate ori pe hârtiile de la bancă, pe declarațiile de impozit, pe formularele oficialităților, pe cereri de diverse feluri și pe chitanțe. închizând ochii la vârtejurile literelor, am tot desenat-o, uneori plin de convingerea neașteptată și uimită că ea sunt eu. Trei boscheți de răchită, două stânci ascuțite și două tufe mici de ienupăr, ca acelea din care tata voia să-mi fac arcuri. Săgețile aveam să mi le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în comparație cu nenumăratele sunete pe care le desemnează. Și chiar și sunetele sunt doar aluzii întâmplătoare și vag sezisabile la complexitatea propriu-zisă, lăuntrică, a limbajului, la multilateralitatea și imensitatea lui. Alfabetul are aceeași simplitate pe care ar avea-o harta Suediei, desenată de un turist oarecare și pusă pe hârtie după sosirea lui acasă, în Japonia. Totul ar fi în cel mai bun caz aproximativ. Dar ar lipsi inima țării și sufletele locuitorilor ei. Directorul și cu mine am meditat o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
pe a doua. Departe, în univers, se vede un fel de orizont. Pe acesta l-am făcut imediat după aceea. Nu voi uita niciodată. O linie după alta. Așa se petrec lucrurile. Ceea ce începusem să creez erau, prin urmare, xilografii desenate cu mâna. Dacă înțelegeți ce vreau să spun. Primele linii erau așa de subțiri, că nu se distingeau. Acum, după ce au fost trase, o parte din ele sunt practic invizibile. Memoria mea lucra fără greș. Dacă poți spune că memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
eu. Și în copilăria mea. Dacă îmi amintesc bine, a zis el, Creatorul era mai șters. Era aproape invizibil. Nu, am spus eu. Dumnezeu este foarte, foarte vizibil. N-aș fi putut crede, a continuat el, că aveai darul acesta. Desenezi ca și cum niciodată n-ai fi făcut altceva. Nu este un dar. Eu sunt obligat, am spus. O fac pentru tatăl meu. Este pentru tata. Va fi uimit, a spus directorul. încântat și uimit. E greu de știut, am zis în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
amintit totuși că existam. Și au ajuns la concluzia că trebuia să văd cu ochii mei, că eu, mai simplu spus, trebuia să-mi vâr propria mână în rana deschisă, altfel nu voi crede niciodată. Tocul meu tocmai terminase de desenat ultima surcea din povara pe care Isaac o purta în spinare și era gata să facă prima linie a palmierilor din fundal când cineva a bătut la ușă. Era funcționarul de la banca de acasă, bancherul meu, cel care mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
fals, ea dăduse un nou înțeles vieții mele. Așa se întâmplă cu arta adevărată. Nici o artă nu este atât de falsă, încât să nu fie în același timp autentică. Mă gândeam la frunza de palmier pe care trebuia s-o desenez cu prima ocazie. îmi fuseseră date actele de donație pentru casa de pe creasta muntelui Ava, casa aceasta, precum și cheile de la intrare. Actul de preluare a moștenirii, extrasul de cont și toate verificările și dovezile fuseseră semnate. în dimineața celei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Manfred Marklund? Mama obișnuia să vorbească despre el. Nu este cel care scrie la ziar? Acela era un alt Manfred Marklund, a spus Halsten Holm. Așa s-au numit ei toți de când se știe. Eu nu scriu, am zis. Eu desenez. O linie, două, într-un desen pot spune mai mult decât toate literele din lume. în ținuturile noastre, mi-a zis Halsten Holm în vreme ce ocolea precaut un balot de fân, noi am făcut întotdeauna tablouri. Da, am răspuns eu. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
băuturi răcoritoare direct din sticlă, doi tipi de lângă mine erau ocupați să-și schimbe între ei ceasurile, iar o femeie cu un copil ce-i plângea în brațe se plimba în sus și în jos. Aș fi putut să-i desenez, să-i introduc în Biblia lui Doré. Din fântâna din mijlocul pieții se ridica drept spre cer un șuvoi puternic de apă. Sus se frângea și cădea înapoi, în uitare. Din cealaltă parte a pieții, cea dinspre stația de cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]