KorAP: Find »[drukola/base=detectiv & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...167 >

4,169 matches

Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398

trebuie să dispară. După cum trebuie evitate situațiile care pretind cunoștințe specializate ori o educație peste medie. Romanul polițist s-a născut ca un gen popular și așa trebuie să rămână. Mai presus de orice, scriitorul e invitat să devină partenerul detectivului: dacă acesta este un om obișnuit - și, în cazul scrierilor lui Raymond Chandler, așa și este -, atunci metodele de gândire, deducțiile și asocierile de fapte trebuie să-i fie accesibile și cititorului: Cititorul nu trebuie să fie dotat cu cunoștințe

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
pe care au scris propriul nume vor ajunge la concluzia că scenariile sunt scrise de „scriitori mândri și independenți” și că amatorismul reprezintă modalitatea cea mai sigură de a trimite la cimitir întreaga industrie. Idealismul din care s-a născut detectivul Marlowe a dat la iveală și astfel de considerații de un optimism pe care prea puțini dintre oamenii cu bani de la Hollywood l-au împărtășit vreodată. Mai realistă pare cealaltă soluție: ca scenariștii înșiși să se metamorfozeze în producători și

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
IIItc "III" Septet de ticăloșitc "Septet de ticăloși" Deși Philip Marlowe apare ca personaj și în câteva dintre povestirile lui Raymond Chandler, deși ar exista suficientă îndreptățire pentru a considera ca aparținând unei serii comune și povestirile în care numele detectivului e diferit, secvențele următoare se referă exclusiv la romanele autorului. Am optat pentru această strategie din două motive. Primul: multe dintre povestiri au fost încorporate - total sau parțial - în romane. Al doilea: doar o mică parte a lor rezistă unei

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
motivele comportamentului, respingerea compromisurilor nu ni-l apropie din cale-afară. Marlowe se salvează - o știm deja - prin limbaj. Plăcerea iezuită de a plasa discursuri etice în orice împrejurare intră în contradicție violentă cu acceptarea lejeră a celor mai îngrozitoare situații. Detectivul își hrănește vitalitatea prin raportarea la două tipuri de morală: una a lumii, a exteriorului, a „depravării” (pe care o respinge cu fermitate), și cealaltă o etică de uz propriu, urmată la milimetru. Există un anumit fanatism în căutarea adevărului

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
se creionează un erou care avea să izbucnească în Somnul de veci cu forța unui fenomen natural. Din multiplele semnificații ce pot fi desprinse din portretul autoironic al „investigatorului privat”, una merită relevată de pe acum: conștiința de sine aproape paroxistică. Detectivul „bine îmbrăcat” și „necherchelit” nu este un dandy ce iese în lume pentru a se lăsa admirat, ci un om de o extraordinară raționalitate care încearcă, prin strategii retorice pline de suculență, să-și ascundă esența existenței. Masca lui Marlowe

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
esența existenței. Masca lui Marlowe, în această primă zi a existenței sale ca erou ficțional, e una seducătoare, strălucitoare, tocmai pentru că astfel de măști ascund cel mai bine. Deși vizita lui la reședința Sternwood pare a ține de rutina muncii detectivului, un impuls subconștient îl avertizează că a ajuns la o cotitură a existenței. Nu cred că trebuie căutate înțelesuri mistice în cei treizeci și trei de ani ai lui Marlowe, pentru că în Somnul de veci nu există nimic hristic. În străfundul conștiinței

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
Am omis să-i pomenesc de vizita lui Carmen acasă la Brody și de vizita lui Eddie Mars la Geiger, în aceeași după-amiază. Restul i l-am povestit așa cum s-a întâmplat. În logica lumii pe care o străbate, un detectiv ar risca să ascundă poliției amănunte de o asemenea importanță doar dacă ar urmări el însuși un scop precis. Or, Marlowe mărturisește că a decupat acele fragmente de realitate din motive care-i rămân obscure lui însuși. Ceea ce înseamnă că

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
fragmente de realitate din motive care-i rămân obscure lui însuși. Ceea ce înseamnă că etica profesată cu asemenea ardoare a fost înfrântă de o cauză de al cărei sens nu e conștient. Iraționalul pare să pândească din tenebre, acolo unde detectivul visează la claritate și armonie. Un motiv plauzibil ar exista și ar putea fi unul provenit tot din spațiul etic: vorbind despre Geiger și Eddie Mars, Marlowe ar fi trebuit să vorbească și despre o parte a istoriei familiei Sternwood

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
iar adevărul iese la lumină așa cum cer regulile jocului. Și totuși, centrul de greutate al povestirii se află în altă parte: în țesătura fină de senzații și cuvinte ce însoțesc deplasările aparent haotice ale lui Marlowe. Pornit în căutarea aventurii, detectivul nu e doar un căutător al adevărului, un tehnician rece al jocurilor enigmistice. El este și posesorul unei minți dubitative, nutrită cu vorbele Ecclesiastului, în stilul căruia comentează deșertăciunile lumii intrate în putrefacție morală. Schimbarea majoră de accent operată de

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
de Somnul de veci e determinată de ruperea logicii unanim acceptate a romanului polițist. În vasta majoritate a prozelor de această factură, relațiile de putere sunt stabilite de la bun început. Sunt relații de tip serial, consecutive, rezultând din premisele cărții: detectivul, crima și vinovatul se află în același plan, participând la o competiție cu miză dinainte cunoscută. Or, Marlowe creează între el și enigmă un spațiu suficient de mare pentru a îngădui pătrunderea unor elemente străine. Pe bună dreptate, Tom Hiney

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
și ultimele pagini, California trăiește sub răpăielile unei ploi incapabile să spele murdăria lumii. Nici casele somptuoase ale milionarilor, nici apartamentul meschin al lui Marlowe nu-ți oferă un adăpost rezonabil în fața unei maladii inspirate odată cu aerul. Lumea străbătută de detectiv e, de fapt, moartă chiar înainte de a începe el s-o studieze. Cadavrul „oribil și putrezit” al lui Rusty Regan, aruncat într-unul din puțurile abandonate ale familiei Sternwood, e însăși metafora lumii care se ascunde de privirea cercetătoare a

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
e, de fapt, moartă chiar înainte de a începe el s-o studieze. Cadavrul „oribil și putrezit” al lui Rusty Regan, aruncat într-unul din puțurile abandonate ale familiei Sternwood, e însăși metafora lumii care se ascunde de privirea cercetătoare a detectivului - dar nu se ascunde cu prea multă străduință. „Oribil” este felul în care o umanitate atât de pestriță, de diversă, de vitală, de plină de imaginație e domesticită de zornăitul vulgar al banilor. Indiferent că sunt moștenitoarele unei averi colosale

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
imaginația, Marlowe nu posedă prea multe arme pentru a se apăra de această lume. Tăcerile lui, jocul de șah de unul singur, refugiul în apartamentul sărăcăcios, prepararea hranei de dimineață, răsfoirea ziarelor și sorbitul cafelei sunt singurele secvențe în care detectivul pare să-și regăsească echilibrul. Oricât de modest și neîngrijit, micul apartament este echivalentul castelelor în care locuiesc mulți dintre grangurii pe care-i înfruntă. E un loc al purității și reculegerii, unde nu pătrunde nimic din murdăria lumii exterioare

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
aceasta e plină de pasiune. Problema nu era, așadar, Carmen. Problema era că i se violase spațiul de extremă intimitate. Reacția e directă, violentă și aproape irațională. Violența gestului de respingere nu semnifică - așa cum sugerează critica psihanalitică - o încercare a detectivului de a respecta la literă codul onoarei cavalerești. Ar fi de-a dreptul ridicol. Marlowe este un personaj viu și nu un construct ideologic încărcat de semnificații conservator-etice. El acționează exact cum ar acționa orice bărbat normal atunci când ar simți

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
vorbi în felul acesta, oricât de mare ar fi afrontul adus. Însă în Marlowe vorbește masculinitatea vulnerată, apele adânci și liniștite, brusc tulburate, ale unei sensibilități de bărbat ce fusese mult prea multă vreme singur. Nu cunoaștem existența anterioară a detectivului, dar e limpede că n-a trebuit de prea multe ori în viață să răspundă - ca într-un joc de șah cu piese necunoscute - unei mutări atât de agresive. Pătruns până la ultima fibră de intensitatea scenei în care fusese implicat

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
întrevadă referințele directe. Descrierea anterioară făcea referire la „trupul mic”, dar nu și la „corupția” explicită a acestuia. Marlowe ajunsese, prin urmare, la anumite concluzii în privința mezinei generalului. O lectură atentă a capitolelor următoare (de la 25 la 32) confirmă că detectivul rezolvase, cel puțin teoretic, enigma. În tabloul mental construit în legătură cu dispariția - moartea - lui Rusty Regan, Carmen deținea rolul central. Dacă n-ar fi avut de mai multă vreme această bănuială, n-ar fi acceptat să-i pună în mână pistolul

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
de a mai ajunge pe un câmp de luptă a dispărut definitiv. Identificarea simbolică, prin Sternwood, cu Sean Regan, într-o confrerie a valorilor abstracte, precum eroismul și onoarea, îl determină să extindă ancheta dincolo de mandatul dat de general. Instinctiv, detectivul presimte în irlandez un alter ego, o identitate secretă a propriei sale ființe. În virtutea acestei revelații, Marlowe știe dinainte cum gândește și cum acționează Carmen Sternwood: într-un fel misterios, el mai trăise cândva, sub altă înfățișare, aceleași întâmplări. Doar

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
cești de cafea neagră. Poți să te simți rău și după alte lucruri, nu numai după băutură. Ca de pildă după femei. Mie femeile îmi fac rău. Afirmația trebuie luată cu toată prudența, având în vedere experiențele prin care trecuse detectivul. Totodată, e greu să nu observi că Marlowe funcționează infinit mai bine într-o lume a bărbaților, în regimul replicilor tăioase și al confruntării brutale. Femeile îi fac rău într-un sens ce depășește, cu siguranță, slaba capacitate de a

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
pe control excesiv și pe limitarea drastică a accesului la substanța conflictului: martorul - adică cititorul - se simte legitimat în încercarea de a-și face propria selecție și a-și arăta propriile preferințe. Stând în fotoliu și urmărind de la distanță tribulațiile detectivului, e firesc să fii atras de alte personaje decât e atras acesta ori să detești pe cu totul altcineva decât detestă Marlowe. Pentru un cititor participativ, restricțiile din această categorie prezintă un avantaj: încurajează la o mobilizare suplimentară, deschizând un

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
cu sălbăticie. În contrapartidă, Marlowe va păstra o statornică ostilitate față de femei. Singura persoană cu adevărat atrăgătoare se dovedește a fi Mona Mars, soția gangsterului cu maniere de gentleman. Și nu întâmplător: ea vine dintr-o lume asemănătoare cu a detectivului și, la fel ca acesta, intră în bucluc doar din dorința de a face bine. Precum multe dintre personajele cărții, Mona Mars - „Perucă Argintie” - „se îndrăgostește de cine nu trebuie” și suportă consecințele erorii comise. Suflet generos, în contrast cu lumea în

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-l ucidă, Marlowe se opune pedepsirii acesteia. Firește, ea va fi trimisă într-un azil de nebuni, dar nu va fi condamnată pentru asasinarea lui Rusty Regan. În felul acesta, Marlowe își asumă un rol ce depășește competența unui banal detectiv particular. El se înscrie în cercul restrâns al celor care decid asupra vinovăției și a pedepsei. Relativizarea, aplatizarea crimei și a păcatului sunt însă consecința unei filozofii mai adânci, însușită de Raymond Chandler încă din vremea colaborării la publicațiile pulp

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
polițist - așa cum fusese înțeles până atunci. Orice răspuns la întrebarea „Cine e făptașul?” devine de importanță secundară în raport cu evidența că într-o lume precum cea străbătută de Marlowe este greu să nu devii un asasin. Fiecare dintre personajele întâlnite de detectiv are o istorie secretă. Ceea ce arată lumii e doar machiajul, masca, partea - mai mult sau mai puțin onorabilă - a unui aisberg de imoralitate, corupție, lăcomie, abuz de droguri și de sex, perversitate și crimă. În această lume, asasinii umblă în

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
valoare, pe cât de fragilă, pe atât de disprețuită de cei din jur - fie ei polițiștii, fie acoliții lui Eddie Mars, fie mărunții borfași întâlniți sub suspecta ploaie californiană: mândria profesională. O armă inadecvată, ridicolă, ineficientă. Dar e singura de care detectivul nu se rușinează. Demodat, marginal, disprețuit - banul este forma cea mai frecventă de a-i testa integritatea -, el își duce la capăt misiunea chiar dacă încercările prin care trece îl împiedică să simtă cea mai mică satisfacție în fața victoriei repurtate. Moneda

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
acum vii aici și-mi sperii sora mai mică de ajunge să aibă o criză.»”). Nu va reuși nu pentru că Marlowe ar fi o brută, ci pentru că adevărul continuă să fie - în lumea lui restrânsă - o valoare. Lucid până la cinism, detectivul nu respinge nici patetismul atunci când descoperă că are un partener de dialog în fața căruia poate lăsa garda jos: Orice i-aș spune unui polițist, are să se îndoiască. Iar acelui polițist nu-i păsa de ce spuneam. Când angajezi pe cineva din

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
ca să vă apăr și poate c-am încălcat câteva reguli, dar am făcut-o în interesul dumneavoastră. Clientul are prioritate, în afară de cazul în care e un escroc. Chiar și atunci mă mulțumesc să-i înapoiez contractul și să tac. Dezamăgirea detectivului, evidentă în finalul romanului, e hrănită de constatarea că, în ciuda încercărilor de a rămâne în spațiul onoarei, lumea îl tratează cu disprețul cuvenit unui ins lipsit de scrupule. Valorile sale sunt privite cu amuzament pentru că ele sunt, într-adevăr, amuzante

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]