7,137 matches
-
care se inspiră. Se remarcă o asemănare între scenariul său și cel propus în omiliile pseudo-clementine. Când oamenii au început să se înmulțească pe pământ, povestește el160, Dumnezeu le-a trimis îngerii, pentru a-i apăra de intențiile rele ale diavolului. Numai că acesta s-a arătat mai viclean decât adversarii săi și a reușit să-i corupă, împingându-i „puțin câte puțin spre păcat” și „unindu-i cu femeile”. „Atunci, nemaifiind primiți în ceruri din cauza păcatelor în care se afundaseră
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cuprinde nici o femeie; în plus, „numărul generațiilor care se succed prin Seth, de la Adam până la Noe, este de zece, numărul dreptății” (15,20). Istoria omenirii este urzeala în care cetatea lui Dumnezeu se amestecă în mod aproape inextricabil cu cetatea diavolului, pentru că cetății lui Dumnezeu îi este greu să se mențină departe de orice contaminare cu răul, atât timp cât va dura pe pământ. Astfel - scrie Augustin -, neamul omenesc crescând și devenind tot mai stăpân pe liberul său arbitru, s-a produs un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a-l absolvi pe Origen de orice intenție vătămătoare, dat fiind că el afirmă în mai multe rânduri că ipotezele sale au în vedere strict subiectele asupra cărora „propovăduirea apostolică” nu lăsase nici o dispoziție precisă (originea sufletelor, sfârșitul lumii, soarta diavolului etc.). A vorbi despre „învățături ferme ale credinței” la începutul secolului al III-lea pare cel puțin îndrăzneț, chiar dacă cel care o face se bucură de reputația unui bun dogmatician. În paginile care urmează, Stăniloae prezintă origenismul „așa cum a fost
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de „scolastică orientală”, care subminează ortodoxia de la căderea Bizanțului încoace, îndepărtând-o, poate fără știrea ei, de duhul însuși al Părinților din care ea rămâne totuși plămădită. Pe când așadar un Vatican II al ortodoxiei? Addendatc "Addenda" „Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus!”tc "„Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus !”" Mărgărita Geică: Între Codul lui da Vinci și „descoperirea” mormântului lui Isus, a făcut valuri printre profani, și nu numai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fără știrea ei, de duhul însuși al Părinților din care ea rămâne totuși plămădită. Pe când așadar un Vatican II al ortodoxiei? Addendatc "Addenda" „Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus!”tc "„Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus !”" Mărgărita Geică: Între Codul lui da Vinci și „descoperirea” mormântului lui Isus, a făcut valuri printre profani, și nu numai, Evanghelia lui Iuda. Au curs râuri de cerneală despre romanul lui Dan Brown
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
încep chiar de la evangheliști. Marcu îl prezintă detașat, fără nici o ranchiună, neacordându-i, de altfel, mare importanță. Matei adaugă episodul căinței și al sinuciderii. În fine, Luca, dar mai ales Ioan, care-l detestă fanatic, îl echivalează pe Iuda cu diavolul. Câteva întrebări trebuie ridicate aici și trebuie să spun că ele merită o adâncă reflecție. În primul rând, de ce Jertfa nu se poate realiza fără trădare? Altfel spus, de ce trădarea este necesară mântuirii? Am lansat această întrebare mai multor teologi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se poate vorbi chiar de o modă pro Iuda. E mai interesant, mai provocator! După o perioadă de șaisprezece secole de diabolizare nu tocmai justificată, iată, ne aflăm în plină modă a eroizării și inocentizării, la fel de puțin justificată. Până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus! O cauză ar fi aceea a presiunii ideologice postmoderniste. Iuda, ca și Femeia, ca și Homosexualul, ca și Păgânul, e considerat o victimă a conspirației ecleziale multiseculare. Victimizarea este primul pas spre reabilitare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Traducerea Septuagintei în românește 221 8. Dumitru Stăniloae, afinitățile și idiosincraziile sale patristice 241 9. Teologie și patristică în catolicismul secolului XX: pagini din jurnalul intim al Bisericii, când nu mai avea șaptesprezece ani 277 Addenda „Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus!” 299 „Biblia nu se apără cu strigăte și cu bicepși încordați, ci cu credință, bun-simț și știință de carte” 307
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
făcu de mătase, dulce și blândă... "Iisus..." repetă, dus pe gânduri, trandafirul deșertului. "Aaaa, dar trandafirul deșertului e doar o floare roșie și... ha-ha! otrăvitoare pentru oameni! Cum poți fi tu asta?!" continuă smaraldul. Când a plecat furios de lângă El, diavolul s-a înțepat în picior și din sângele acela a ieșit otravă... floarea n-are nici o vină, doar răutatea..." reuși să mai șoptească trandafirul deșertului... Rușinat, smaraldul șopti și el: "Nici eu n-am nici o vină. Eu am stat cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Noi îi spunem : "uitare". Dar cine știe cum s-o fi chemând de-adevărat, fiindcă nu-i uitarea aceea care te alină când plângi, nici uitarea care te face să ierți, nici uitarea lucrurilor rele și nedrepte... Nu, uitarea asta era ca diavolul în persoană : oamenii uitau. Dar uitau binele făcut, uitau vindecarea, uitau c-au fost vreodată bolnavi și singuri și părăsiți de toți, uitau c-au fost paralizați, neputincioși, flămânzi, orbi, goniți de toată lumea și batjocoriți și alungați de pe străzile cetăților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sau nu și că El i-a vindecat, i-a salvat, i-a saturat și i-a făcut să se bucure... uitau că i-a înviat pe cei dragi ai lor... Uitau. Știi, eu cred că uitarea aceea era chiar diavolul, fiindcă El scotea diavolul din bolnavi, iar diavolul s-a întors cu ai lui, "în casa curată", sub forma asta, a uitării binelui... Asta era boala care pusese stăpânire pe acel tărâm, o boală fără nume și pe care cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
El i-a vindecat, i-a salvat, i-a saturat și i-a făcut să se bucure... uitau că i-a înviat pe cei dragi ai lor... Uitau. Știi, eu cred că uitarea aceea era chiar diavolul, fiindcă El scotea diavolul din bolnavi, iar diavolul s-a întors cu ai lui, "în casa curată", sub forma asta, a uitării binelui... Asta era boala care pusese stăpânire pe acel tărâm, o boală fără nume și pe care cel atins de ea nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
i-a salvat, i-a saturat și i-a făcut să se bucure... uitau că i-a înviat pe cei dragi ai lor... Uitau. Știi, eu cred că uitarea aceea era chiar diavolul, fiindcă El scotea diavolul din bolnavi, iar diavolul s-a întors cu ai lui, "în casa curată", sub forma asta, a uitării binelui... Asta era boala care pusese stăpânire pe acel tărâm, o boală fără nume și pe care cel atins de ea nici măcar n-o simțea... Răul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
asta, a uitării binelui... Asta era boala care pusese stăpânire pe acel tărâm, o boală fără nume și pe care cel atins de ea nici măcar n-o simțea... Răul se întindea mereu... Și nimeni nu știa că e vorba de diavolul însuși... Bine, dar El, Iisus, ce făcea, de ce nu le-a spus, de ce nu i-a vindecat ? De spus, le-a spus. L-am auzit chiar eu : "Vai, ție, Corazin, vai ție, Betsaida ! Căci dacă s-ar fi făcut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
un sfânt care cântă la vioară. Asta chiar e blasfemie, vei zice! Nu-ți face griji: nu ești tu. Cred că este vorba despre un alt mit al sufletului tău: Milică. Am sfinți în cătușe (o fi Onuț?), dar și diavoli supraponderali (o fi Burtă Mare?) sau gravizi de mofturi intelectuale (dragii tăi securiști?). Încă mi se mai zvârcolesc în subconștient poveștile vieții tale. Sfântul Gheorghe este călare pe calul lui Majed. Vai, lady, ați pus un cal musulman într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ești migală, nu poți fi simplă./ În delir și tremur dulce de prigoană Viața merge, steaua cade, nebunia nu mai contenește, Într-o clipă ca de aur năpădită toată în sânge, Ca un vis și o durere care tot împrejmuiește, Diavolul e aici, e în mine, el nu se oprește, Amețeală e delirul, lacrimi răgetele mele, În puterea cea mai mare ce din trup îmi răbufnește, Cu un zbucium ce venele-mi plesnește, Și deodată simt că-n mine tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
clipă mă protejează sau mă învață să mă feresc de pericolele care ne înconjoară. De multe ori Magnolia se plângea bunicii că fetele nu se joacă cu ea și că o vecină i-ar fi zis: -Tu, copchilo, ești lucrătura diavolului! Bunica cu înțelepciunea-i caracteristică, o mângâia și o încuraja, zicând: -Mai bine să fii mândră că ești frumoasă și lasă lumea să vorbească, bine că-i adevărat. Magnolia neînțelegând tâlcul vorbelor bunicii o întrebă: -Cum vine asta mambătrână, eu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
să fie o fetiță ticăloasă, ci una model pentru ceilalți copii. -Bine, așa voi face precum spune Tulpina neagră, zise silabisind Viorela. Atunci mesagerul a slobozit-o, adăugând: -Dacă purtarea ta se repetă, vom fi nevoiți să apelăm la Floarea diavolului, pentru că cine nu iubește florile și le distruge nu are loc pe lume, a mai zis pentru încheiere mesagerul, fiul Tulpinei negre. După ce și-a strâns tulpinile întinse pe pământ, a dispărut în mijlocul unui vârtej de fum. Viorela, speriată de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
bine dacă există constant conștiința propriei efemerități și acceptarea faptului că moartea poate veni în orice moment, nu refuzul ei. Desigur, cu aceasta nu intenționez să am ideea fixă a morții și cu atât mai puțin cea a infernului sau diavolului, ci mai degrabă să mențin un calm plăcut, ce ține cont de realitatea că viața mea, mai devreme sau mai târziu, se va sfârși: un sfârșit ce nu reprezintă cred eu moartea, ci atingerea împlinirii existenței. Acesta este motivul pentru
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
consecință criza fundamentelor ce durează și în prezent. Având în vedere că încă nu a fost demonstrată coerența structurilor de bază, mi s-a întâmplat să aud o epigramă a matematicienilor: "Dumnezeu există pentru că matematica este lipsită de contradicții, iar diavolul există deoarece absența contradicțiilor nu este demonstrabilă". Deoarece nu cred în existența unui diavol personal, sfătuiesc pe toți iubitorii de matematică să rămână cu Dumnezeu. Rezultatul: în problematica fundamentelor, matematica se confruntă cu limite ale principiului. Tocmai numărul infinit poate
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
a fost demonstrată coerența structurilor de bază, mi s-a întâmplat să aud o epigramă a matematicienilor: "Dumnezeu există pentru că matematica este lipsită de contradicții, iar diavolul există deoarece absența contradicțiilor nu este demonstrabilă". Deoarece nu cred în existența unui diavol personal, sfătuiesc pe toți iubitorii de matematică să rămână cu Dumnezeu. Rezultatul: în problematica fundamentelor, matematica se confruntă cu limite ale principiului. Tocmai numărul infinit poate oferi însă ocazia unei reflecții asupra posibilității depășirii calitative a experienței, a trecerii într-
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
modul guvernării din partea clasei conducătoare. Foarte suspecte, vindecările carismatice ale bolnavilor. Foarte liberală, abordarea sa în raport cu legea religioasă, cu Sabatul sau prescripțiile referitoare la puritatea alimentației. Foarte scandaloasă solidaritatea lui cu cei neglijați, bolnavi; cu săracii, săracii cu duhul, "săracii diavoli"; cu cei de la marginea societății, cu femeile și copiii. Foarte puțin corectă politic și religios atitudinea sa față de eretici, schismatici și față de cine era compromis în fața puterii politice: nu are compasiune față de marele preot, ci față de popor. Foarte distant de
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Aceasta nu se referea la activitatea sa ca misionar prin țigani, ci la un episod legat de activitatea sa monahală, când o țigancă în vârstă i se confesa, cu seninătate, că obișnuia să aprindă lumânări și "pentru" Dumnezeu și pentru Diavol, pentru că era necesar să te pui "bine" cu "amândoi"65. Șerboianu invoca acest exemplu, arătând gradul de ignoranță care există în rândul multor credincioși ortodocși. Notorietatea de care s-a bucurat arhimandritul, datorită preocupărilor sale științifice dar și organizatorice printre
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
cremațiune din 1909 și cea pro cremațiune din decembrie 1934, demascând astfel pe "amarnicul înșelător". Concluzia la această întâmplare amenda nu doar poziția arhimandritului, ci și lipsa de reacție a forurilor conducătoare ale Bisericii Ortodoxe Române: "Iată-l pe sâmbrașul diavolului! Cântăriți-i credințele! Înțelegeți neobrăzarea cu care stă de vorbă cu "Biserica", prețuiți-i spiritul concesiv și "admirația" pe care o mărturisește față de "spiritul ei conservator"!... Așa se întâmplă când conducătorii bisericii au altceva de făcut..."204. Câteva luni mai
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
atunci preoții și pontifii, investiți cu "secretele zeilor" cum spuneau strămoșii noștri nu-și iau osteneala să spulbere din mințile celor profani, tot ceia ce este ignoranță și superstiție. De ce iasă să slujească, în același timp, și lui Dumnezeu și Diavolului? De ce ascund adevărul învederat și nu lasă mulțimea să se ridice la treapta înaltă, indicată de Dumnezeu ca fiecare "să fie preferat, cum este însuși Dumnezeu?" De ce, în același timp, slujitorii altarului primesc jertfe de păcate și ispășire pentru credincioși
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]