1,735 matches
-
a sa), cum reiese din ex-librisurile de pe lucrări tipărite la Amsterdam sau Paris și achiziționate de domnitor. Tot el a fost cel care a adus de la Hurezu și Mărgineni cărțile rămase ale Brâncovenilor sau Cantacuzinilor. Despre biblioteca lui Nicolae Mavrocordat, diplomatul francez Sevin, de la Constantinopol, afirma că „poate fi egalată cu a celor mai mari principi". O parte a acestei remarcabile biblioteci a Mavrocordaților a fost cumpărată (1750) pentru Biblioteca regală a Franței (cum reiese dintr-o corespondență a diplomaților francezi
Biblioteconomie în întrebări şi răspunsuri by Marinescu Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/450_a_1367]
-
Mavrocordat, diplomatul francez Sevin, de la Constantinopol, afirma că „poate fi egalată cu a celor mai mari principi". O parte a acestei remarcabile biblioteci a Mavrocordaților a fost cumpărată (1750) pentru Biblioteca regală a Franței (cum reiese dintr-o corespondență a diplomaților francezi de la Constantinopol, dintre anii 1729-1751). O altă parte, moștenită de Constantin Mavrocordat (recunoscut ca protector al artiștilor), a fost păstrată tot la Mănăstirea Văcărești, la ea adăugându-se colecția ginerelui lui Nicolae Mavrocordat, Ioan Scarlat. Cert este că, după
Biblioteconomie în întrebări şi răspunsuri by Marinescu Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/450_a_1367]
-
Cunoscut ca un tenace calofil și versat arbitru al epitetelor, dl Baconsky se lasă prins adesea în mrejele formulei sintetice și adâncimile interogațiilor polare. Marcat de stilul literar francez - care sacrifică dinamica cinematografică a verbului pentru acrobația portretistică a adjectivului -, diplomatul român are virtuțile unui eseist de excepție. Uneori, această stilistică riscă să piardă puterea Cuvântului divin în plasa pedanteriilor livrești sau pe coridoarele unor simple prolegomene. În clasa cuprinzătoare de improvizații teologice și fantezii agramate pe care le suportă scrisul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o discuție cu lordul Beaumont pe 8 februarie 1849 ca urmare a recomandării aceluiași lord Stuart. Acesta devenea la scurt timp după discuțiile purtate cu emisarul român un avocat al cauzei românești. Din păcate, întreaga disponibilitate de susținere acordată de către diplomatul englez amintit nu determina guvernul englez să se poziționeze critic față de politica intervenționistă a Rusiei în sud-estul european. Pentru societatea românească în general și clasa politică în special, dezbaterile din cercurile politice englezești erau importante pentru că arătau faptul că, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
exemplul unui om de bine care va fi făcut atât pentru a alina suferința unei mari părți din umanitate" 34. Nota dominantă a acțiunilor pe care emigranții români le desfășurau în perioada 1848-1857 era încercarea de captare a sprijinului jurnaliștilor, diplomaților și liderilor politici europeni pentru susținerea problemei românești. Programul politic schițat în intervalul amintit, axat pe dobândirea sprijinului pentru Unirea Principatelor, reclama pentru realizarea lui toate energiile materiale și umane nu doar ale celor aflați în exil, ci și ale
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
Flandra 255. La rândul său, consulul belgian la București, Jacques Poumay, consemna că voința unanimă este: "Unirea sub un prinț străin, singura combinație capabilă să asigure existența politică și prosperitatea Principatelor moldovalahe"256. Aceeași părere putea fi întâlnită și la diplomatul belgian la Constantinopol, Blondel von Cuelebroeck. Vizita sa la București și Iași (decembrie 1856-ianuarie 1857), precum și presupusele demersuri întreprinse în favoarea Contelui de Flandra și a cauzei Unirii provocau o puternică reacție la nivelul cercurilor diplomatice europene, fiind acuzat de faptul
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
de la abdicare, primul ministru Ion Ghica anunța pe consulul general al Belgiei la București, J. Poumay, dorința românilor de a avea în fruntea lor pe Filip de Flandra. Intuind opoziția pe care această propunere avea să o întâmpine la Bruxelles, diplomatul belgian raporta superiorilor săi hotărârea locuitorilor de la nordul Dunării de a face, prin alegerea lui Filip, un nou pas spre constituirea unui stat independent 292. În ciuda pledoariilor pe care le făcea amintitul diplomat, ce nu uita să amintească în rapoartele
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
nu se opresc aici. Chiar dacă în timpul audienței oferite lui I. Bălăceanu, trimis la Paris ca agent diplomatic, ministrul de externe Drouyn de Louys îi comunica imposibilitatea punerii în practică a punctului trei din rezoluția adoptată la 1857 de către Adunările ad-hoc306, diplomatul român nu se lăsa dezarmat. Dificultatea negocierilor politice din acest moment era dată și de existența unor atitudini diferite din partea unor lideri politici ai aceleiași țări. Un exemplu în acest sens era cel al Franței. Dacă autoritățile române știau că
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
moment era dată și de existența unor atitudini diferite din partea unor lideri politici ai aceleiași țări. Un exemplu în acest sens era cel al Franței. Dacă autoritățile române știau că împăratul Napoleon sprijinea unirea, dar și alegerea unui prinț străin, diplomatul francez amintit mai sus transmitea reprezentantului Austriei la Paris, R. Metternich, că o susținere reală avea doar perpetuarea unirii 307. Drouyn de Louys făcea parte dintre aceia care susțineau un prinț pământean, iar printre liderii politici pe care îi avea
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
Basarab-Brâncoveanu308. Bine informat la rândul lui, reprezentantul Austriei Eder credea că, dacă Puterile Garante continuau să-și mențină opoziția față de aducerea unui domn străin, diferiți candidați ar încerca să provoace o răscoală a populației de la nordul Dunării. Din aceste motive, diplomatul austriac credea că în aceste condiții soluția cea mai bună rămânea instalarea de către Poartă a unui caimacan pe o perioadă determinată, care să permită desfășurarea unor acțiuni separatiste 309. În condițiile discuțiilor desfășurate în cadrul Conferinței de la Paris, rolul lui I.C.
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
St. Petersburg, "grija" față de crearea tuturor condițiilor pentru ca moldovenii să poată să-și exprime opțiunea în favoarea menținerii sau desfacerii Unirii Principatelor. Dorind să înlăture eventualele suspiciuni provocate de temerile sale, privind anumite presiuni ce s-ar putea face în Moldova, diplomatul rus arăta că, deși nu credea în forța manifestațiilor separatiste, înțelegea cauzele ce le-au declanșat 366. Concluzia care se putea trage din dezbaterile desfășurate la Paris era că, din dorința de a-și prezerva cât mai bine propriile interese
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
era cunoscută, dar pe al cărei sprijin credea că putea conta în deja anunțatul conflict cu Austria 388. Atent la sugestiile și mesajele care-i veneau din partea tuturor cercurilor diplomatice europene, Bismarck simțea de datoria sa să-l avertizeze pe diplomatul Goltz asupra faptului că, indiferent de ce informații primea în privința sensibilului subiect românesc și nu numai, din partea ministrului de externe francez, susținător al proiectului aducerii unui domn străin pe tronul Principatelor, el trebuia să vegheze doar la interesele Prusiei și să
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
că, din punctul său de vedere, soluția cea mai bună pe care trebuia să o adopte Prusia și care ar fi fost conformă cu interesele sale era de a-i trimite un protest lui Carol pentru plecarea sa în România. Diplomatul prusac nu era în acel moment singurul care susținea o asemenea idee; ambasadorul Angliei la Berlin, lordul A. Loftus, spusese la rândul său lui Bismark că regele Prusiei trebuia să-l dezavueze public pe Carol din cauza gestului său. Pentru liniștirea
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
conducerea domnilor Brătianu și Rosetti cu toate bandele lor românești"428. Ședința din 25 mai a Conferinței de la Paris evidenția din nou divergențele existente în cadrul diplomației. În timp ce Savfet Pașa cerea aproape obsesiv să i se permită restabilirea ordinii în România, diplomatul francez Moustier, dovedind o bună cunoaștere a stării de spirit ce exista în opinia publică românească, avertiza asupra dificultăților ce puteau să apară pentru guvernul otoman dacă acesta ar fi acționat unilateral împotriva guvernului român 429. Intențiile românilor erau exprimate
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
drepturile politice. Beneficiile acestor drepturi vor putea fi extinse la celelelate culte prin dispoziții legislative"577. Chiar dacă prevederile amintite nu erau luate prea curând în considerare de către clasa politică românească, din perspectiva drepturilor la care tindeau evreii mențiunea făcută de diplomatul francez era o importantă victorie pentru aceștia, măcar din perspectiva recunoașterii lor de către un important for internațional. După 24 ianuarie 1859, noile autorități aveau de rezolvat în condițiile menționate o nouă situație delicată, și anume soluționarea a ceea ce devenise deja
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
Majadahonda, 1997. Idem, Goleștii. Locul și rolul lor în istoria României, București, Editura Enciclopedică, 1979. Idem, Pe urmele lui Dimitrie Brătianu, București, Editura Sport Turism, 1984. Idem, Ion Ghica, diplomat și om politic, București, Editura Majadahonda, 1995. Idem, Dimitrie Brătianu. Diplomatul, doctrinarul liberal și omul politic, București, Editura Paideia, 2003. Iorga, N., Războiul pentru independență. Acțiuni diplomatice și stări de spirit, București, Editura Cultura Națională, 1927. Iorga, Nicolae, Istoria românilor, vol. IX, Unificatorii, București, Biblioteca Academiei Române, 1938. Istoricul PNL, Chișinău, Tipografia
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
42. 30 Apostol Stan, Mircea Iosa, op. cit., p. 66. 31 Ioan Stanomir, Nașterea Constituției. Limbaj și drept în Principate până la 1866, București, Editura Nemira, 2004, p. 203. 32 Daniel Barbu, Politica pentru barbari, p. 81. 33 Anastasie Iordache, Dimitrie Brătianu. Diplomatul, doctrinarul liberal și omul politic, București, Editura Paideia, 2003, p. 96. 34 Ibidem, p. 107. 35 Ion Ghica, Amintiri din pribegia-mi după 1848, vol. I, Craiova, Editura Scrisul Românesc, f.a., p. 160. 36 Ibidem. 37 Dan Simionescu, Din istoria
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
1984, p. 68. 237 N. Corivan, Din activitatea emigranților români în Apus (1853-1857). Scrisori și memorii, București, Editura Cartea Românească, 1931, pp. 15-18. 238 Ibidem, p. 31. 239 N. Corivan, op. cit., pp. 37-38. 240 Ibidem. 241 Anastasie Iordache, Ion Ghica, diplomatul și omul politic, București, Editura Majadahonda, 1995, p. 194. 242 George Fotino, op. cit, p. 257 243 Ibidem. 244 Lui I.C. Brătianu 1821-1921. Din scrierile și cuvântările lui I.C. Brătianu. Lupta pentru redeșteptarea națională. Pagini de istorie contemporană, vol. I
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
1848-1880, București, Editura Academiei, 1978, p. 201; Românul, 17, 18 mai, 1866, p. 340. 430 Idem, 19 mai, 1866, p. 342. 431 Reforma, 10 mai, 1866, p. 2. 432 Românul, 20 mai 1866, p. 346. 433 A. Iordache, Ion Ghica. Diplomatul, omul politic, p. 262. 434 N. Ciachir, op. cit, p. 202; Gheorghe Cliveti, România și Puterile garante 1856-1878, Iași, Editura Junimea, 1988, p. 90. 435 Ion Mamina, Ion Bulei, Guverne și guvernanți (1866-1916), București, Editura Silex, 1994, pp.12-13. 436
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
647 Carol I, Regele României, Cuvinte către poporul său, f.l., f.a., p. 9. 648 Regele Carol I al României. Cuvântări și scrisori. tom I, 1866-1877, București, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1909, p. 60. 649 A. Iordache, Ion Ghica, diplomatul și omul politic, București, Editura Majadahonda, 1995, p. 268; C. Răutu, I.C. Brătianu-Omul, timpurile, opera (1821-1891), Turnu-Severin, Institutul Tipografic "Datina", 1940, p. 97. 650 Jacob Neumer, Iudaismul în timpurile moderne, Colecția Iudaica, Editura Hasefer, Buucresti, 2001, p. 8. 651 Constituția
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
se poate de real. Mi-l asum, totuși. O preocupare obsesivă: politica externă Preocupările, gesturile, ritualurile, îngrijorările, eforturile, negocierile, scrisorile și politețurile legate de politica externă revin obsesiv în jurnal. Regele notează scrupulos, de exemplu, audiențele pe care le acordă diplomaților străini, atât pe cele private, cât și pe cele oficiale, atât la prezentarea scrisorilor de acreditare sau rechemare, cât și a celor obișnuite, din timpul mandatului. O cronologie riguroasă a numirilor și retragerilor de diplomați străini poate fi făcută prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
acea decizie de politică externă. Monarhul a participat direct, prin întâlnirile diplomatice și prin vizitele la Berlin și Viena, la apropierea României de Germania și Austro-Ungaria. Pe de altă parte, așa cum reiese din câteva însemnări, el a urmărit îndeaproape activitatea diplomaților și oamenilor politici români implicați în acel proiect. Contrar opiniei general răspândite printre istorici, conform căreia despre semnarea tratatului și conținutul acestuia au știut doar foarte puțini oameni (prim-miniștri și miniștri de Externe ai țărilor implicate), jurnalul ne dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
102). Uruzov a rămas în postul de la București până în 1886. În jurnalul regelui Carol I el apare de cele mai multe ori neînsoțit, doar o singură dată e menționat împreună cu soția (vezi mai jos, 4/16 ianuarie 1883), care trăia la Paris. Diplomatul german Bernhard von Bülow a cunoscut-o la Paris, prin 1883, și a lăsat următoarea însemnare despre ea: „Prințesa Monia Uruzov s-a stabilit la Paris pentru educația copiilor. Mama ei, fiica unui moșier rus putred de bogat, șambelanul Malzov
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
liberal, scriitor și diplomat, membru al Academiei Române, ministru și prim-ministru în repetate rânduri. Pentru biografia sa, vezi Gheorghe Adamescu, Notiță despre viața și activitatea politică și literară a lui Ion Ghica, Carol Müller, București, 1897; Anastasie Iordache, Ion Ghica. Diplomatul și omul politic, Editura Majadahonda, București, 1995. Iorgu Liteanu Vârnav (n. 1840), diplomat de carieră, în acel moment ministru plenipotențiar al României la Berlin. Alexandru Cernat (1828-1893), militar de carieră, general din 1873, comandant-șef al armatei române de la sud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
retrasă la moșia de la Ruginoasa și în casa de la Piatra-Neamț. Baronul Nicolae Giers (1820-1895), diplomat rus de origine suedeză, fost consul general al Rusiei la București. În acel moment era ministru de Externe al Rusiei. Fiica sa era căsătorită cu diplomatul George Rosetti-Solești (1853-1916), viitor ministru plenipotențiar la St. Petersburg. Baronul Nicolae Kaulbars, general rus, trimisul țarului în Bulgaria după detronarea lui Alexandru Battenberg. E vorba de Livia Maiorescu, fiica lui Titu Maiorescu. Livia era domnișoară de onoare a reginei Elisabeta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]