2,306 matches
-
unui orator din Roma, iar în 382 plecă la Roma, dezamăgit deja, între timp, de experiența sa maniheeană, care nu îl ajutase să găsească răspunsuri complete la întrebările sale cele mai urgente și se dovedea prea materialistă în ce privește concepția despre divin: s-a gândit, ca atare, că soluția cea mai bună ar fi adoptarea unui scepticism fundamental în privința cunoașterii adevărului; nu mai era mulțumit nici de lecțiile pe care le ținea la Cartagina, unde avea de-a face cu studenți turbulenți
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o ființă umană distinctă de Logos. În aceeași scriere se vorbește în mai multe rânduri de unire ipostatică, temă ce revine o singură dată în tratatul Ad Augustas. În amândouă, Chiril discută și respinge synapheia ca termen pentru desemnarea unirii divinului cu umanul în Cristos, considerându-l insuficient în raport cu henôsis. În ansamblu, limbajul teologic al scrierilor dedicate basilissai e mai apropiat de cel din Contra Nestorios decât limbajul din scrierea ad Theodosium, ceea ce constituie pentru G.M. de Durand un argument în favoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o dată, ca în cazul lui Celsus și Origen (cf. aici în vol. I, pp. ???-???), două modele de religie se confruntă și, cum e obiceiul în asemenea cazuri, fiecare din cele două revendică pentru sine capacitatea de a se apropia de divin, aruncând asupra celuilalt acuzația de superstiție și etichetându-i credințele drept basme (mythoi). Grecului care se mândrește cu o tradiție culturală și religioasă glorioasă și elevată, creștinul îi opune convingerea că aparenta „noutate” a propriei credințe l-ar ajuta doar
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
credințele drept basme (mythoi). Grecului care se mândrește cu o tradiție culturală și religioasă glorioasă și elevată, creștinul îi opune convingerea că aparenta „noutate” a propriei credințe l-ar ajuta doar pe el să aibă, în schimb, raport real cu divinul; iar acuzația că gândirea, spiritualitatea și morala sunt pervertite prin degradarea înregistrată până și în raport cu modesta calitate a iudaismului, este respinsă de creștin, conștient că religia sa poate servi ca temei pentru o societate bazată pe cele mai înalte idealuri
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
I, 1, 1, pp. 10.23), de la începutul lui 429, îl atacă în mod implicit pe Nestorios și apără termenul de Theotokos învocându-l ca autoritate pe Atanasie; apoi, pornind de la Crezul de la Niceea, autorul discută felul în care se unește divinul cu umanul în Cristos. Apoi, într-o primă epistolă adresată lui Nestorios (Epist. 2; ACO I, 1, 1, pp. 23-25), cu prefăcută cordialitate și blândețe, Chiril spune că a primit din partea papei Celestinus sarcina de a verifica temeiul informațiilor privitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
vorbi de două naturi numai înainte de unire, așadar în mod pur teoretic. În Cristos, așa cum am văzut, unirea duce la formarea unei singure ipostaze (adică a unei persoane). Chiril susține teza comunicării idiomurilor, adică posibilitatea - rezultată din unitatea perfectă a divinului și a umanului în Cristos - de a atribui divinității, în Cristos, acele caracteristici care sunt specifice umanului; aceasta, totuși, fără ca unele atribute să se confunde cu celelalte. Deși Chiril a reușit să păstreze acest substanțial echilibru, care i-a adus
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
atribute să se confunde cu celelalte. Deși Chiril a reușit să păstreze acest substanțial echilibru, care i-a adus recunoașterea oficială la Calcedonia (unde epistola sa cu numărul 4 a fost adoptată în mod oficial de către conciliu), totuși, la el, divinul în Cristos tinde să aibă întâietate, iar umanul riscă mereu să fie depreciat. Așadar nu e de mirare că monofiziții s-au sprijinit în mod constant pe operele sale. Într-adevăr, dacă, pe de o parte, în secolele V și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unire morală, așa cum greșit o concepeau antiohienii și Nestorios, pentru că în acest fel nu există o adevărată unire; de altfel, nu e nici o contopire în care totul se amestecă și nu se mai poate distinge ceea ce este propriu umanului, respectiv divinului; ci este în așa fel alcătuită încât, în aceasta, fiecare din elementele unite își păstrează proprietățile, însă acestea aparțin toate unui singur individ. Această teză a raportului paritar dintre divin și uman îl ajută pe Leontie să evite una din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
divinității și acțiunile puterilor ce corespund acestora; în acest context, este negată existența autonomă a răului care nu este altceva decât absența parțială a binelui. Tratatul Teologia mistică este în schimb foarte scurt (5 capitole). Pentru a ne apropia de divin, trebuie să ne eliberăm nu numai de senzații, ci și de operațiunile intelectuale; trebuie să practicăm mai degrabă teologia negativă (abandonarea progresivă a tuturor numelor atribuite lui Dumnezeu) decât pe cea pozitivă (să-i atribuim lui Dumnezeu toate numele); și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe larg în atît de multe țări, a fost posibil să discernem funcționarea unui nou aspect al modernității, desfășurarea unui proces în care Revoluția Franceză s-a dovedit a fi un moment hotărîtor. Revoluția a distrus pentru totdeauna credința în dreptul divin și de necontestat al monarhilor de a guverna și a fost scînteia care a aprins lupta contra claselor privilegiate, în numele națiunii suverane de indivizi liberi și egali. Totuși, aceia care luptau în numele națiunii suverane erau mereu tentați să insiste asupra
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
îndrepta către gurile Nilului și după o călătorie liniștită, se înfățișă înaintea puternicului faraon. Amasis privi flăcăul și ascultă citirea papirusului; dădu urmare cererii și preoții templului Neith-Isis din Memphis se îngrijiră de instruirea și inițierea oaspetelui în cunoașterea secretelor divinului Toth. Tînărul rămase să învețe 22 de ani, ajungând treptat atât de departe, încît marele pontif Sonchis îl chema uneori la el pentru a-i întări ambiția. Stiința numerelor și arta voinței sunt cele două chei ale magiei; Ele deschid
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
Din când în când, un înțelept lua drumul sudului sau estului, pentru a reînoi moștenirea lăsată de Thales și Pitagora. După care a fost reluat firul învățăturii orale secrete de la om la om. Socrate i-a transmis-o lui Platon, Divinul lui Aristotel, Stagiritul lui Alexandru, fiul lui Filip, care a mers până la Indus, pentru aflarea și îndeplinirea oracolelor cerești. Fig.19 - "Turnul Vînturilor" din Athena, construit de Andronic Cyrrhestes, în secolul I îen, poate fi considerat unul dintre primele institute
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
medic. Minte ascuțită, pozitivist, el nu putea admite ceea ce nu era dovedit. Astfel că declară falsă întreaga astrologie iar prezicerile ei le catalogă drept mincinoase. Mănușa aruncată a fost ridicată de un adversar demn de o cauză mai bună, de divinul Platon! " Adevăratul astronom - scrie el în "Despre Republică" - nu poate fi acela care cultivă astronomia " In felul cum o face Eudoxiu...";aceste speculații nu pot fi înțelese imediat de orice persoană, și cere o putere de pătrundere neobișnuită". Intr-un
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
sevele pământului; 21. "Tristețea metafizică" provocată de dispariția timpului paradisiac, instaurând un ritual al spaimei: "Mamă, nimicul marele !/ Spaima de marele îmi cutremură noapte de noapte grădina"; 22. Sentimentul crizei aporetice a realului prin care înțelegem sentimentul pierderii definitive a divinului; 23. Reflexivitatea trăirilor nemijlocite, cugetarea; 24. Ipostaza cunoașterii prin participarea la ritmurile interioare ale cosmosului; 25. Iubirea e născocitoare de suflete, în pasteluri spiritualizate: "De prea mult aur crapă boabele de grâu/ Pe buzele ei calde mi se naște sufletul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
declin populat de: "portarul înaripat", serafimii, arhanghelii, "porumbelul Sfântului Duh". Profetul se simte înstrăinat, nefericit, văzând că lumea începuturilor, a mitului, nu mai are eficiența originară. În fântâna cu "apă vie" se întrevăd semnele morții, descompunerea formelor de manifestare a divinului: "odată vor putrezi și îngerii sub glie". În timp ce totul cade în profan, doar apele din adânc mai păstrează adevărul mitic. Acesta se trage în adânc, departe de cunoașterea umană. Sensul tragic se ivește din ceea ce era spirit și aparținea divinului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
divinului: "odată vor putrezi și îngerii sub glie". În timp ce totul cade în profan, doar apele din adânc mai păstrează adevărul mitic. Acesta se trage în adânc, departe de cunoașterea umană. Sensul tragic se ivește din ceea ce era spirit și aparținea divinului, absolutului. Gorunul În elegia Gorunul, L. Blaga valorifică mitul mioritic, mit care sugerează seninătatea în fața morții, acceptarea acesteia ca pe un fenomen firesc, știind că după moarte urmează integrarea în circuitul universal, în Marele Tot. Se aseamănă până la un punct
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
pe anumite linii, numai critic literar - nu.” 1 E drept că Streinu nu amintește concret pe nimeni din acești „unul și altul”, mulțumindu-se să respingă în bloc atari judecăți discutabile, nenumindu-și preopinenții. Unul ar putea fi G. Călinescu. „Divinul critic” (Eugen Barbuă scrisese cu doi ani înainte în monumentala sa Istorie: „Critic de analiză, de creație, n-a fost Maiorescu și singura valoare a articolelor citate (O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, Direcția nouă în poezia și
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
numeroase studii și eseuri critice precum și un volum: Pagini de critică literară, Marginalia, Eseuri, Editura Fundațiilor Regale, 1938. G. Călinescu admite concesiv reticent: „Poetul a scris și eseuri, interesându-se de problema criticei, atingând felurite puncte de estetică poetică.”3 Divinul critic încheie cu sfaturi didacticiste: „În aplicări, eseistul va avea de reexaminat unele opinii prea cordiale ori prea reticente, precum va trebui să-și corecteze stilul oficios.”4 Optica rămâne neschimbată în Compendiu.5 Șerban Cioculescu a fost prietenul de
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
Jean d'Ormesson) / 109 Melancolicul Luc și desfrânatul Gabriel (Pascal Bruckner) / 114 Antoine și Clémence (Martin Page) / 119 Viața și opera unui gravor (Pascal Quignard) / 123 Splendoarea și suferința lumii (J.M.G. Le Clézio) / 127 Canonul gotic (Michel Tournier) / 133 Moartea divinului marchiz (Anne Parlange și Vincent Lestréhan) / 138 Marilyn și analistul (Michel Schneider) / 142 IV. ONIROFANTASME / 147 Fabuloasa metamorfoză a lui Hero și Leandru (Milorad Pavič) / 149 Trufia sau ratarea nemuririi (Apostolos Doxiadis) / 153 Război cu propriile fantasme la antipozi (Albert
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
epoci și a vieții protagonistului din titlu, adus în scenă în ultimii unsprezece ani de internare (închisoare) în stabilimentul din Charenton. Scrisă la două mâini, povestirea se deapănă alternativ pe două voci (partituri), Anne Parlange substituindu-se dicțiunii inconfundabile a divinului marchiz, în timp ce Vincent Lestréhan oferă o excelentă cronică a celebrului ospiciu, substituindu-se unui personaj fictiv, un anume Morvan Tonnerre, de felul lui breton și șchiop în urma unui accident pe mare. Aflat din fragedă tinerețe în slujba domnului François de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
mitologie rămâne insuficient precizată (Republica 379a). Cu Aristotel însă teologia devine o philosophia prot¶, fiind însărcinată cu reflecția asupra substanțelor separate, imateriale și nemișcate (Metafizica 1026a). Martin Heidegger a identificat această afirmație cu începutul tradiției onto-teologice, care păcătuiește prin obiectivarea divinului, ratând esența poetică a relației dintre Dumnezeu și lume. Nu este aici locul să cântărim justețea hermeneuticii heideggeriene 1, dar putem bănui că între premisele teologiei aristotelice și exigențele teologiei creștine, distanța rămâne considerabilă 1. Cum operează această judecată? Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ei în istorie”3. Postulând evoluția istoriei universale către o conștiință a libertății 4, Hegel omologhează istorist teza paulinică după care politica ecclesiei se rezumă la o explozie pneumatologică a libertății 5. Dacă presupoziția sa este că adevărul (sinonim cu divinul) cuprinde dialectic în esența sa și drumul către sine6, nu e greu de înțeles cum anume Hegel salvează prin conceptul de „Spirit” unitatea istoriei în raționalitatea sa progresivă. Deși fascinat de rigoarea științifică - în care logica, fenomenologia și istoria Spiritului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fenomenologiei lui Hristos” funcționează ca teren preparator pentru dezvăluirea unui nou concept al umanității. Aici Henry practică un demers contrar tradiției fenomenologice contemporane (includem aici și fenomenologia donației, a lui Jean-Luc Marion) care discută formele de reprezentare ale Absolutului (sau Divinului) după o prealabilă tematizare a structurilor formale de recepție ale conștiinței (intenționalitate, temporalizare, dispoziții afective). Pentru Henry, aceste configurări analitice ale fenomenologiei nu pot decât îmbogăți volumul de aporii al istoriei filozofiei; dimpotrivă, doar eliberarea definitivă a „conceptelor” fundamentale ale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
manifest al purei gratuități. În bunătatea fundamentală a vieții - care crește „fără de ce?” (ohne warum, în cuvintele lui Angelus Silesius 1) - Henry identifică un alt răspuns la întrebarea anselmiană Cur Deus homo? În loc ca acesta să ofere o logică justificării divinului, tipică pentru tradiția ontoteologică incriminată de Heidegger, el celebrează mai degrabă misterul apofatic al „neînțelegerii” depline a mântuirii promise de Întruparea lui Hristos. Totuși, reflecția fenomenologică și meditația teologică, născute din setea de cunoaștere a adevărului Vieții, pot indica spre
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
restrâns în limitele naturii empirice. Dacă orice epistemologie trasează limite ontologiei, atunci conceptul nou creat de Hobbes este cel de „suveranitate”. Mai întâi suveranitatea omului față de el însuși, a omului asupra naturii și, în cele din urmă, a omului asupra divinului. Fenomenologia acestei transgresiuni este prea subtilă pentru a o identifica neapărat ca fiind de sorginte atee: dimpotrivă, ea derivă dintr-o interpretare aparte a referatului biblic despre creația omului (Fac. 1,17 sq). Accentul hermeneutic se deplasează din teritoriul analogiei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]