1,047 matches
-
ușor de Înțeles având În vedere faptul că destinatarul era Zimri-Lin. Nu lipseau Însă excepțiile, unele profeții având caracter religios. 6. Magia, jurămintele (vrăjile, exorcismele) și amuleteletc "6. Magia, jurămintele (vrăjile, exorcismele) și amuletele" La fel ca și În cazul divinației, care privește domeniul cognitiv, mesopotamienii considerau că zeii au pus la dispoziția omului, chiar și la un nivel episodic și limitat, artele magice, pentru a le mări capacitățile de acțiune. a) Magia În termeni moderni, se poate spune că mesopotamienii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai specifice ne sunt revelate de calendarele festive (sunt celebre ceremoniile În cinstea lui Ishtarxe "Ishtar" și sărbătoarea pentru carul lui Nergalxe "Nergal"); un rol important trebuie să fi avut recitarea și cântul, În timp ce se dădea o mare importanță și divinației, În forme felurite, În viața publică și privată. 3. Emartc "3. Emar" Înainte de a ne ocupa de documentația de la Ugarit, e necesar să ne oprim asupra textelor din Emar (Meskene), centru important pentru căile comerciale siro-mesopotamieme, situat pe malurile Eufratului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cultele lui Baalxe "Baal", Astartexe "Astarte" și Asheraxe "Ashera" (vechea zeiță mamă Athiratxe "Athirat" atestată Încă de la Ugarit) În cadrul religiozității domestice, În timp ce le respinge la nivel oficial concomitent cu afirmarea cultului unicului YHWHxe "YHWH". Cultul feniciano-punic cuprindea acte precum rugăciunea, divinația și practicile magice, ofertele sacrificiale nesângeroase (alimente, obiecte, băuturi etc.) și sacrificii de animale (cel mai adesea ovine, animale mici și păsări). Ne este cunoscută o terminologie sacrificială specifică, precum și existența unor asociații cu scop cultual și religios. Un aspect
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cetății, Empedocle și-a asumat rolul de profet inspirat, iar orfismul s-a reclamat de la autoritatea lui Orfeuxe "Orfeu", care era prototipul cântărețului, mousikòs prin excelență, deținător al științei inspirate de divinitate. Această inspirație se traducea În poezie și În divinație, așezate amândouă sub ocrotirea lui Apolloxe "Apollo". Poezia condensa și Îi dădea formă cunoașterii, În timp ce divinația manifesta În folosul oamenilor Înțelepciunea zeilor; poezia, care avea ca obiect povestirea mitică, orienta În funcție de un sistem normativ general; divinația, În schimb, răspundea exigențelor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Orfeuxe "Orfeu", care era prototipul cântărețului, mousikòs prin excelență, deținător al științei inspirate de divinitate. Această inspirație se traducea În poezie și În divinație, așezate amândouă sub ocrotirea lui Apolloxe "Apollo". Poezia condensa și Îi dădea formă cunoașterii, În timp ce divinația manifesta În folosul oamenilor Înțelepciunea zeilor; poezia, care avea ca obiect povestirea mitică, orienta În funcție de un sistem normativ general; divinația, În schimb, răspundea exigențelor particulare, având scopul de a dirija din nou spre căile sistemului normativ. Prezicătorul, mantis, era singurul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În poezie și În divinație, așezate amândouă sub ocrotirea lui Apolloxe "Apollo". Poezia condensa și Îi dădea formă cunoașterii, În timp ce divinația manifesta În folosul oamenilor Înțelepciunea zeilor; poezia, care avea ca obiect povestirea mitică, orienta În funcție de un sistem normativ general; divinația, În schimb, răspundea exigențelor particulare, având scopul de a dirija din nou spre căile sistemului normativ. Prezicătorul, mantis, era singurul care avea titlul pentru practicarea acestei arte prin care făcea lizibile mesajele zeilor. Apoi, dacă toți zeii puteau trimite „semne
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dacă se Întemeiau pe „sorții” (kleroi) aruncați cu zarurile sau din pozițiile luate de niște bețișoare lăsate să cadă. În toate aceste cazuri, arta divinatorie (mantikè tehne) apărea ca o practică deductivă (mantikè èntehnos) fondată pe interpretarea semnelor concrete. Dar divinația putea să fie și rodul inspirației divine (mantikè adìdaktos sau àtehnos sau èntheos), care Îl făcea pe vizionar să vorbească; sau cel care cerea sfatul, dormind În sanctuarul zeității sau al eroului, putea primi direct de la aceștia un vis revelator
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
L’esperienza religiosa antica, vol. III, Introduzione alle culture antiche, Torino, pp. 14-28. Vernant, J.-P. și Détienne, M. (coord.), (1979), La cuisine du sacrifice en pays grec, Paris ștrad. it., La cucina del sacrificio in terra greca, Torino, 1982ț. Divinația Bloch, R. (1963), Les prodiges dans l’antiquité classique, Paris ștrad. it., Prodigi e divinazione nel mondo antico, Roma, 1977ț. Del Corno, D. (1992), „Mantica, magia, astrologia”, În M. Vegetti (coord.), Il sapere degli antichi, vol. III, Introduzione alle culture
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Apollo", Esculapxe "Esculap", Cybelexe "Cybele"; ele sunt celebrate conform riturilor adoratorilor lor originari; le revin respectiv duumvirilor, apoi decemvirilor sau quindecemvirilor (XV-viri sacris faciundus). - „Regula etruscă” (etrusca disciplina); limba cultului este (În parte) etrusca; din ea fac parte mai ales divinația folosind măruntaiele victimelor sacrificate (haruspicina) și interpretarea fulgerelor (Festus, s.v. „peregrina sacra”). Aceste culte (religiones la plural), atât de diferite prin originea și conținutul lor, au putut fi reunite deja În epoca clasică sub conceptul comun de „religie” (religio la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de autoconștiință și de autocomunicare. c) Clasificarea religiei romane ca „religie culturală ce se exprimă prin venerarea imaginilor și prin sacrificiu” nu exclude faptul că - Începând deja din epoca regilor - s-au utilizat texte scrise pentru organizarea cultului și a divinației (imnuri, rugăciuni, ritualuri, cărți sibiline)2. Și În epoca imperială erau cunoscute culte fără imagini și cu simboluri aniconice ale zeilor; ele alimentează idealul romantic al unei religii primitive simple și pure sub regele Numa, care nu se slujea de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ludi saeculares; natales templorum; cultul imperial). Granițele dintre religia romană și tipul de religie Întemeiată, revelată, istorico-pozitivă nu sunt impermeabile. d) Caracterul specific al religiei romane se evidențiază și dintr-o confruntare cu religia iudaică. Amândouă au În comun o divinație mai mult sau mai puțin elaborată, dar la Roma nu există o instituție a profeției. XV-viri sacris faciundus, quindecemvirii Însărcinați să administreze graecus ritus și să păstreze cărțile sibiline erau fără Îndoială scutiți de serviciul militar, dar nu și-au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
10). Critica le este adusă lui Homer și Hesiod din motive morale: aceștia le-au atribuit zeilor tot ceea ce este supărător și blamabil printre oameni (F 11). Așadar, sunt atacate nu cultele oficiale, ci „teologia poeților”. Xenofan merge până la abolirea divinației sau până la a da o explicație naturală fenomenelor meteorologice, folosind un fel de alegoreză fizică (F 32): „Ceea ce numim curcubeu este și el un nor care se Înfățișează purpuriu, roșu și verde”. Un fel de theologia negativa conduce la formulări
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
jumătate de către casieria publică, dar nu cu banii obținuți din amenzi, care sunt păstrați pentru cult În sensul strict. Dintre numeroasele sacerdoții ale Romei, pentru Urso sunt prevăzute numai două colegii mai Înalte, pontifices, pentru dreptul sacru, și augurii, pentru divinație, fiecare dintre aceste colegii fiind format din doar trei membri 1. Acești funcționari sunt aleși; durata funcției lor nu este indicată și, de aceea, ne putem gândi că ei o exercitau pe viață. Se stabilește În mod expres că ei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
numește „religie” nu este monopolizată de o castă sacerdotală Închisă ori de un rege divinizat. La Roma, colegiile sacerdotale centrale se limitează la dreptul sacru, la legile-cadru, cum este aceea din Urso (cf. subcapitolul 3.2a), și la cazuistică, la divinație și la un control moderat al corectei practici religioase. Din câte știm, ele nu au elaborat o doctrină normativă proprie despre divinitate, o interpretare obligatorie a unei „Sfinte Scripturi”, ca, de exemplu, o culegere de oracole. Fiecare templu transmite o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu un canon o doctrină teologică elaborată, o direcție centralizată, dar și susținută de filozofi și Învățați, a cărei existență este garantată de comunitatea religioasă. b) „Theologia fabularis” O descriere adecvată a religiei romane nu se poate limita la cult, divinație, calendar, drept sacru și la o listă a zeilor mai mult sau mai puțin Îmbogățită de elemente mitografice. O arată și „teologia tripartită” (theologia tripertita) pe care M. Terentius Varro (116-27 Î.Hr.) a formulat-o sistematic În prima carte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Între templu și teatru 1: ad scaenam a templis et aris. Pe scenă pot apărea zei sau fii ai zeilor; se fac rugăciuni, se povestesc sacrificii. Seneca Îl romanizează pe Oedipus al său, introducând În operă o amplă scenă de divinație; Troadele lui vorbesc despre cultul morților și despre un mitic sacrificiu uman; Hercules Oetaeus vorbește despre suferința și urcarea la cer a fiului zeului. Aceste texte sunt mituri livrești ce se corelează cu religia practicată numai prin medieri multiple. După ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la legea naturală, la necesitatea ordinii universale și la necondiționata libertate de decizie a omului nu privesc numai temele fundamentale ale teologiei, dar și religia practicată, mai ales când la aceste axiome se adaugă critica diferitelor sanctuare oraculare sau a divinației În ansamblul ei (de exemplu Cicero, De divinatione). Ceea ce s-a numit mai târziu „problema teodiceei” este profund examinată În stoicismul și În scepticismul Akkademiei, dar ea rămâne nerezolvată (cf. Cancik, 1983). 2. Filozofii elaborează o Weltanschauung globală care are
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unui șir de nunți și de nașteri divine (Alexandru, 38-40). Creația religioasă a profetului din Abonotichus se Înfățișează, așadar, ca o „soluție” densă În care este „aruncată” Într-un amalgam Încurcat Întreaga serie de componente ale atmosferei religioase a timpului: divinație, În forma instituționalizată a oracolului cu sediu stabil și cu personal specializat, alături de dimensiunea „naturală” a inspirației profetice directe; tipologia „omului divin”, ce are această calitate prin ascendența genealogică și totodată prin Încărcătura taumaturgică și carismatică, fără să fie lipsit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin ascendența genealogică și totodată prin Încărcătura taumaturgică și carismatică, fără să fie lipsit de interese speculative și etice, după modelul pitagoreic; finalități practice și, În același timp, teologice ale fenomenului divinatoriu; implicarea În disputele filozofice despre validitatea sau invaliditatea divinației În raport cu marile teme ale fatalismului și libertății; În sfârșit, dar nu cea din urmă În ordinea importanței, componenta cultuală misterică, În interiorul căreia religiozitatea individului, prin evocarea simpatetică a Întâmplărilor divine, caută și dobândește acel contact imediat și acea familiaritate cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
insulă oceanică, unde era păstrat carul zeiței Nerthusxe "Nerthus", iar În alt loc (ibidem XLIII) amintește de pădurea unei religii antice (antiquae religionis) În zona locuită de naharavali. O altă trăsătură comună a germanilor și slavilor este folosirea calului pentru divinație. În Chronicon-ul lui Thietmar (secolele X-XI), se povestește că, În cetatea Riedegost, exista un templu ai cărui preoți practicau rituri divinatorii folosindu-se de un cal. Confirmă această tehnică divinatorie și Saxo Grammaticus (Gesta Danorum, XIV), care notează că la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și Saxo Grammaticus (Gesta Danorum, XIV), care notează că la Arcona, În timpul lui Svantovitúxe "Svantovitu^" - ultimul punct de rezistență al păgânismului slav - era crescut un cal alb, consacrat zeului, care putea fi Încălecat doar de preot și era folosit pentru divinație; alte exemple vom mai da pe parcurs. Putem facem ușor analogie cu alți cai albi despre care vorbea Tacitus (Germania, X), cu ajutorul cărora germanii prevesteau viitorul folosindu-se de nechezatul și săriturile lor. 3. Zeii principalitc "3. Zeii principali" a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îmbălsămând cu ulei de cedru craniile dușmanilor de vază, ei le arătau oaspeților și nu socoteau cu cale să le Înapoieze nici dacă erau răscumpărate cu greutatea lor În aur. Acestor datini, cât și practicilor legate de jertfe și de divinație, potrivnice obiceiurilor noastre, le-au pus capăt romanii (Strabon, Geografia, IV,4,5). Obiceiul celților de a tăia și păstra capetele dușmanilor este printre cele mai atestate de autorii antici, deoarece părea să constituie, din cauza caracterului său inuman ușor perceptibil
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]