KorAP: Find »[drukola/base=dominație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...262 >

6,536 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

oștile formațiunilor politice românești din zonă, rezultă că în aceste teritorii se instalase dominația mongolă. În ceea ce privește Ungaria, aflată timp de un an sub ocupația lor, în urma retragerii mongole din 1242, ea a reușit să evite atât stăpânirea directă cât și dominația tributară. Aceste dificultăți de a o controla, i-au determinat pe tătari să adopte o politică complexă și subtilă, dar Ungaria a rămas un regat creștin liber, sub tutela papalității, care a ajutat-o să se refacă după invazia distrugătoare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o controla, i-au determinat pe tătari să adopte o politică complexă și subtilă, dar Ungaria a rămas un regat creștin liber, sub tutela papalității, care a ajutat-o să se refacă după invazia distrugătoare din 1241. Dintre teritoriile supuse dominației mongole, cnezatele rusești se aflau într-o situație mult mai dificilă, comparativ cu regiunile de la Dunărea de Jos, cu toate că nu fuseseră efectiv ocupate de Hoarda de Aur. Pe lângă un tribut împovărător periodic și alte prestații specifice teritoriilor subjugate, acestea erau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost "plin de faima victoriilor împăratului", dar aceste elogii erau în afara realității. În vremea lui Mihail VIII, Bizanțul nu mai deținea controlul politic la nordul Dunării, doar câteva fortificații izolate, stăpânirea reală fiind preluată de către mongoli. Cu toate acestea, o dominație nominală a Imperiului asupra unor teritorii întinse era pretinsă și recunoscută, uneori, în relațiile externe. În virtutea pretențiilor asupra unor foste teritorii ale Bizanțului, în 1263, împăratul Mihail VIII a acordat turcilor selgiucizi (sau oguzi), refugiați din sultanatul de Iconium în urma

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înălțimea lui Nogai, de aceea mongolii n-au mai intervenit brutal în Bulgaria. Conform lui Gh. Brătianu și altor istorici, după sfârșitul lui Nogai și al fiilor săi, sub domnia țarului Theodor Svetoslav (1300-1322), statul bulgar și-a extins temporar dominația în regiunea dintre gurile Dunării și Nistru, în virtutea înțelegerii cu hanul Toqtai, ca răsplată pentru sprijinul dat împotriva lui Jögä. Izvoarele pe care se bazează în susținerile sale, Brătianu, fie indică prezența bulgarilor la Cetatea Albă, fie presupun extinderea țaratului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
satisfacție pentru violențele provocate, și anume, moartea unor negustori genovezi în "țările" supuse lui Svetoslav, la "Maurocastro și în alte părți". În cronica sa, Nicephor Gregoras menționează că țarul Mihail de la Vidin, "după moartea lui Svetoslav, a obținut (de la mongoli) dominația asupra bulgarilor de dincoace de Dunăre", ceea ce presupune existența acelora de "dincolo de Dunăre", adică din nordul său. În câteva hărți nautice din secolul al XIV-lea, (1339, 1367 și 1375), inscripția "Bulgaria" figurează în stânga Dunării, adică în sudul Moldovei (Bugeac

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dobrogea), fiind menționate, prin 1320-1321, sub numele de "sciți paristrieni", ce reprezentau o permanentă amenințare pentru teritoriile bizantine de la sud de Haemus. Prezența acestor cete era menită să asigure controlul militar al Hoardei asupra sudului Dunării. Despre spațiul aflat sub dominația Hoardei, în 1320-1321, cronicarul arab Mufaddal specifică: "De la Porțile de Fier-Vidin (Dunăre) până la Horezm și Sudak, și de la Bulgar (ia) la marginile Constantinopolului stăpânește sultanul (hanul) Özbäg". Despre întinderea posesiunilor mongole o indicație indirectă este oferită și de o bulă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
papei Ioan XXII (1316-1334) din 26 februarie 1318, unde se delimitează domeniul episcopului de Caffa, "în părțile tătărești" (ad partes Tartarorum): eparhia sa cuprinde teritoriile "de la Varna, în Bulgaria, până la Sarai, pe Volga, și de la marea Pontică până în țara rutenilor". Dominația mongolă ajungea până la Varna (așadar includea Dobrogea) și se extindea în teritoriile din sudul Moldovei, din preajma Cetății Albe și Vicinei. Stăpânirea de către Hoardă a sudului Moldovei, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, este confirmată și de harta nautică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritoriile din sudul Moldovei, din preajma Cetății Albe și Vicinei. Stăpânirea de către Hoardă a sudului Moldovei, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, este confirmată și de harta nautică a cronicii lui Marino Sanudo. Toate aceste date infirmă o presupusă dominație bulgară în sudul Moldovei, sub țarul Svetoslav, ca și părerea că pozițiile Hoardei de Aur din spațiul est-carpatic și nord-estul Peninsulei Balcanice (Dobrogea) au fost slăbite după moartea lui Nogai. Nu se poate susține că statul mongol de pe Volga (Hoarda

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de mongoli de pe urma tributului și taxelor percepute din orașele din sud-estul Moldovei, a celor de la gurile Dunării și de pe țărmul vest-pontic îi stimulau să mențină sub control politic aceste teritorii. La sud de Dunăre, în secolul al XIV-lea, continua dominația politică a Hoardei de Aur asupra Dobrogei (o mare parte a ei). Mai multe izvoare cartografice fixează hotarele apusene ale Hoardei în vecinătatea Bulgariei sau la Vicina. Aceeași era situația și în vremea urmașului lui Özbäg, hanul Jäni Bäg (1342-1357

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
izvoarelor, țarul bulgar Mihail Șișman a fost sprijinit de "ungrovlahi" (români) și de "sciți" (mongoli). Iar în 1330, în lupta de la Velbujd, împotriva sârbilor, bulgarii au avut ca aliați pe români și "tătarii negri". Cooperarea româno-mongolă pe plan militar și dominația îndelungată a Hoardei în teritoriile extra-carpatice a dus la adoptarea de către români a tehnicii de luptă și armament a călăreților mongoli, de aici confuzia săvârșită de împăratul Andronic III între cetele de geți (români) și sciți (mongoli), iar istoricul Chalcocondilas

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Vechi și Costești, legate direct de prezența tătarilor Hoardei de Aur-cele două orașe reprezintă contribuția societății mongole alogene la dezvoltarea societății locale . Așezarea de la Orheiul Vechi, aflată pe cursul râului Răut, afluent al Nistrului, era o așezare urbană aflată sub dominație mongolă. Aici, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, mongolii au ridicat o moschee, trei băi publice și un caravanserai. Aici se desfășura o intensă activitate comercială, dovadă monedele numeroase descoperite, chiar emisiuni monetare. Dar orașul a avut o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
O altă regiune românească, Țara Maramureșului, în secolele XIII-XIV, era înzestrată cu structuri cnezial-voievodale. La începutul secolului al XIII-lea, cu sprijinul secuilor, a coloniștilor germani și a cavalerilor teutoni, regatul ungar a depășit linia Carpaților și și-a extins dominația în regiunile de intensă locuire românească. Lumea românească, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, era bine închegată, structurată politic, în "țări", cnezate și voievodate, neafectate de stăpânirea străină directă. Această arie de locuire românească cu care vine în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
existența politică a românilor a fost regatul ungar. Expansiunea acestuia în spațiul românesc intrași extracarpatic se accelera și tindea să-i domine cu totul. În perioada aceasta, părți însemnate din teritoriile românești sudși est-carpatice au fost incluse în aria de dominație a regatului arpadian. Expresia militară a modificării de situație geopolitică a fost trecerea de la cooperarea militară a românilor cu statul Asăneștilor și Imperiul cumanilor la aceea cu regatul ungar. Expansiunea acestuia a creat un nou cadru pentru românii din zonă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
misiunile înarmate ungurești la sud de Carpați, o cronică belgiană arată cum "fiul fruntașului din Cumania" a cerut, în 1227, arhiepiscopului de Veszprem să fie botezat cu doisprezece de-ai săi. Într-adevăr, noua organizare a spațiului extracarpatic, intrat sub dominația regalității ungare, s-a materializat mai întâi în sfera bisericească. În urma unei infiltrări și acțiuni misionare reușite, papalitatea a decis să înființeze o episcopie în teritoriile sud-est carpatice (de la curbura Carpaților), smulse în prealabil dominației cumane. Convertirea la creștinism a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a spațiului extracarpatic, intrat sub dominația regalității ungare, s-a materializat mai întâi în sfera bisericească. În urma unei infiltrări și acțiuni misionare reușite, papalitatea a decis să înființeze o episcopie în teritoriile sud-est carpatice (de la curbura Carpaților), smulse în prealabil dominației cumane. Convertirea la creștinism a unor căpetenii cumane din stepa nord-pontică, stimulată de succesele militare ale cavalerilor teutoni, după 1211, și de irupția tătarilor în răsărit, după 1223, l-a determinat pe papa Grigore IX să răspundă favorabil, în 1227

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
episcopiei de pe Milcov. Regatul Cumaniei cuprindea o suprafață întinsă, în principiu, teritoriile stăpânite anterior de cumani în stepa nord-pontică, titlul de "rex Cumaniae" înscris în titulatura regilor Ungariei se referea, de fapt, la teritoriile sudși est-carpatice efectiv dominate de aceștia. Dominația regalității ungare în teritoriile transcarpatice a fost asigurată (materializată) prin centrele fortificate preluate de la teutoni și altele construite ulterior, nuclee transalpine suficient de puternice pentru a controla formațiunile politice din această regiune. Acțiunile militare și eforturile spirituale ale călugărilor dominicani

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
trecere, a fost atacul celor trei căpetenii cumane din câmpia munteană. Ne putem întreba: cui aparținea teritoriul de la apus de Olt (Oltenia) încât putea fi traversat de armata regelui Ungariei? Acest teritoriu nu era în stăpânirea cumanilor, aria lor de dominație la sud de Carpați se limita la Muntenia, numită și Cumania, pasurile munților nu erau închise, iar la Dunăre ei se ivesc târziu. Dar teritoriul respectiv nu se afla nici în stăpânire ungurească. O explicație posibilă ar fi că, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de curbură), o altă pătrundere ungurească se produce în partea de vest a regiunii, la apus de Olt, unde regatul arpadian a instituit un cadru politic nou prin înființarea, în aceste teritorii, a Banatului de Severin, punct de sprijin al dominației sale asupra Țării Severinului. Aceasta presupunea, în condițiile geopolitice date, izolarea formațiunilor politice românești dintre Olt și Dunăre de țaratul vlah de la Târnovo, un aliat posibil, firesc. Regalitatea ungară urmărea să controleze Dunărea olteană, țel fixat prin instituirea Banatului de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Carpați, ca și la est, în Episcopia cumanilor, catolicismul era o armă de cucerire politică. În concluzie, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, o mare parte a teritoriilor românești din nordul Dunării au fost incluse în aria de dominație a regatului ungar, în diversele formațiuni teritorial-politice ale acestora. Expansiunea rapidă a regatului ungar în teritoriile extra-carpatice, ca și noua politică antiortodoxă, urmată după 1204, au pus într-o situație primejdioasă entitățile politice românești, cnezatele și voievodatele, precum și structurile lor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
țara-cu acest act, s-a trecut la aplicarea pe scară mare a transferului de stăpânire de la "schismatici" și "eretici" la credincioșii fideli scaunului roman. Așa începea faza cea mai acută a prozelitismului catolic în rândurile românilor "schismatici" aflați sub dominația regatului ungar. Din 1234, papalitatea va constrânge conducerea regatului ungar să adopte o politică de asimilare confesională a supușilor ei, în primul rând a românilor. Acestui asalt catolic, desfășurat până în 1241, i-au căzut victimă pozițiile politice ale românilor din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și "țara lui Litovoi" de dincolo de Olt. Voievodatul lui Seneslau, entitate politică autonomă, era îndatorat să participe cu forțele sale militare la acțiunile ofensive și defensive ale Ordinului. Aici, într-un teritoriu aflat departe de Ungaria, în noile condiții ale dominației mongole, după 1241, concentrarea puterii formațiunilor românești nu era stingherită de regii arpadieni. La sud de Carpați, în dreapta și în stânga Oltului, recuperarea teritorială, după 1241, urma să fie consolidată cu ajutorul bisericii, al prozelitismului catolic. În Țara Severinului, Diploma menționează explicit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sale" (Iorga), regele nu-și trimite dregătorii în colțul acela îndepărtat din regat, ci Bărbat, fratele său, luat prizonier, este repus în drepturile sale de voievod, prin achitarea "tributului" mărit ca vasal. Răscoala antiungară a familiei voievodului Litovoi urmărea înlăturarea dominației arpadiene și luarea în stăpânire a unui teritoriu din părțile Oltului, ceea ce denotă forța militară a voievodatului său aflat în luptă cu oastea regatului. Efortul de recuperare a regilor unguri, desfășurat după 1241, nu s-a limitat la Țara Severinului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
politică și militară ce avea să oprească, definitiv, expansiunea ungară în regiunea extracarpatică s-a închegat la est de Olt, în teritoriile voievodatului lui Seneslau, situate în Cumania unde, după 1241, regatul arpadian nu și-a mai putut restaura vechea dominație.31 Cruciadele și românii P. P. Panaitescu este poate singurul istoric român care face referire la consecințele cruciatelor asupra istoriei noastre medievale. El remarcă faptul că istoriografia românească nu a pus, până acum, problema legăturilor între români și cruciate, considerând

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
să coopereze cu nobilimea împotriva magnaților și, în acest scop, în februarie 1291, el a statuat regimul privilegiilor în cadrul unei congregații generale. Dar el nu a reușit în acțiunea sa de a guverna cu ajutorul nobilimii și bisericii, pentru a înlătura dominația baronilor. La moartea sa, în 1301, regatul ungar se afla în plină descompunere. Însă destrămarea regatului arpadian a avut pe lângă componenta politică și una confesională: șocul invaziei mongole din 1241 a redus considerabil influența papalității, care impulsionase politica confesională anterioară

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a politicii regalității ungare, după 1241 și până la moartea ultimului rege arpadian, în 1301.6 Să vedem care era situația teritoriilor de la sud și est de Carpați. Trebuie să subliniem că românii au contribuit la eșuarea planurilor de expansiune și dominație ale regatului ungar la sud de Carpați. Rânduielile stabilite în 1247, prin textul Diplomei, au întreținut o stare de nemulțumire în sânul societății românești sud-carpatice, mai ales printre conducătorii lor, cnezii și voievozii. Românii nu puteau contempla pasivi situația dificilă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]