1,466 matches
-
care te-a primit ca pe un fiu. E-adevărat, Stiliano? Mi-am desfăcut brațele și-am spus: - Voi face cum dorești tu. Îngăduie-mi o întrebare totuși, mamă de războinici. Cel puțin în Hristos crezi? M-a mângâiat cu duioșie pe un obraz cu mâna sa bătrână, a surâs, s-a aplecat spre fața mea și mi-a șoptit: - Desigur. Cred în cel care a zis „n-am venit să aduc pacea, ci sabia“. Și vreau ca sabia să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
petrecerilor și mai ales atunci când puteam să fiu alături de Gaila. Îmi accepta cu tact confidențele, mă consola cu blândețea și afecțiunea ei; o singură privire din partea ei avea puterea să mă însenineze. Eram ca doi frați, care se iubesc cu duioșie, în ciuda faptului că vedeam în ea și femeia, lucru care adesea mă tulbura. Desele noastre întâlniri au stârnit bârfe pe care Rotari le-a curmat printr-un acces de mânie în toiul unei întruniri a consiliului, făcându-i pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spre pisoi. Godot, conștient deja de iminentul abandon, pufni Înspre el, nervos, și Îl evită printr-un balans. Felină capricioasă. Trebuie să fii răbdător cu noi. Avem atât de puțin timp pentru a fi Împreună. Îmbrăcându-se, privi Încă o dată cu duioșie peretele din spatele patului. Între afișul expoziției lui Vermeer all’Aja din ’96 și copia discobolului lui Mapplethorpe, era Înrămată o fotografie făcută de el În golful Marettimo. Sasha și iubitul, bronzați, cuibăriți la prova unei iole, Îmbătați de soare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Un băiețel de trei kilograme, rotofei În brațele Emmei. Iar ea i-l Întinsese, surâzând satisfăcută. El luase În brațe ființa aceea atât de nouă, Încât nu avea nici măcar un nume, care dormea și poate că visa. Se Întrebase cu duioșie ce visează un nou-născut: poate viața dinainte de viață, așa cum visa el viața de după moarte. Fiul meu. Fiul meu care se va numi Kevin, iar Într-o zi va semăna cu mine. Și-l voi Învăța să Înoate și să joace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ușa, dar nu reușea, căci Antonio blocase centralizat ușile. Se aplecă peste ea și-i adulmecă mirosul binecunoscut al corpului ei și al șamponului de mere și parfumul acela Îl excită și-l impresionă. Îi apăsă șervețelul pe gură cu duioșie, cu ură, repetând Într-una iartă-mă, n-am vrut, iubire, nu voiam să-ți fac rău - și În același timp era totul adevărat și nu era, pentru că așa trebuia să se Întâmple. Emma primi șervețelul dacă nu din alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să se justifice. Altfel mama se Îngrijorează. Noi ne trimitem mesaje de o sută de ori pe zi. Dar Antonio reușise să-și Înghită furia. Reuși să nu pară nici deziluzionat și nici Întristat -surâse și-i sărută părul cu duioșie. — Ai făcut bine, șoricel, Îi spuse. Ești o fetiță bună. Mama trebuie să stea liniștită. Dar momentul trecuse. Pierduse clipa. O sclipire neplăcută Îi Încețoșase privirea și Îl Împiedicase să scoată pistolul. Și sunetul inconfundabil al unui celular care trimite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
iar când trebuia să părăsească bărbatul în care se îndrăgostea, devenea gelos pe el, uneori se întorcea și aștepta să-l vadă murind, dar niciodată nu reușea să ducă răzbunarea până la capăt - un sentiment de milă, mai puternic decât răzbunarea, duioșia față de femeia pe care o iubea, în sfârșit, speranța că va putea s-o recucerească mai târziu, îl opreau să ucidă -, așa că pleca resemnat și aproape niciodată nu se mai întorcea la acea femeie, care rămânea parcă în mod implacabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cuvântul față de el. Pentru Zogru era de neconceput să promită și să nu-și țină promisiunea. S-a gândit adeseori la el, iar când auzea legende despre Omul Negru care stăpânește apele și cere cap de om se gândea cu duioșie la ultima lor întâlnire. Și nu era singurul care își aducea aminte. A doua zi, după ce Zogru dispăruse în faldurile de nămol, pe Gligore îl ridicaseră oamenii Agiei. Zoe însăși poruncise ca omul să fie torturat, căci credea că după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ne ridicam, Niciodată nu plângeam. Iată că timpul a trecut Și niciodată aceste clipe Nu am să le uit. Copilăria Când inima mă doare Și simt că nu mai pot, Când gândul meu străbate Meleaguri, sate, porți, Mă-ntorc cu duioșie La anii din copilărie. La fata cea micuță Ce veselă alerga Din zori și până-n seară. Ce bine mai era! Inima mi-era voioasă, Că eram mereu acasă Și visam cu bucurie La ziua ce va să vie. Pe deal
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
maturitatea când încet se topește, dispare neajutorată precum pâlpâirea unei lumânări. Dar parcă mai frumos e când strălucește, când are putere, acea parte a vieții numită copilărie. Acum îi înțeleg pe cei mari de ce se gândesc cu atâta nostalgie și duioșie la copilărie, de ce își doresc ca măcar pentru o clipă să redevină copii. Copilăria este un mugur de candoare, o minunată floare în care noi ne construim cele mai frumoase visuri, în care dorințele noastre se transformă în realitate. Copilăria
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
direct, deși scrisorile ei nu aveau nimic pasional și semănau mai curând cu cele pe care ar fi putut să i le scrie unui frate de aceeași vârstă, deși sentimentul ce-i Învăluia viața evoca mai mult o aură de duioșie decât o pasiune mistuitoare, În mintea ei se limpezea Încetul cu Încetul realitatea următoare: de la bun Început, fără s-o fi căutat, fără măcar s-o fi dorit cu-adevărat, Annabelle se afla În prezența marii iubiri. Cea dintâi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
sigur c-o să fii Încîntată. Îmi pune mîna pe braț cu afecțiune, iar eu Îi zîmbesc pierit. — SÎnt. Foarte ! Ideea e că probabil, Într-o zi, chiar o să ajung să Îmi placă jazzul. N-am nici o Îndoială. Mă uit cu duioșie cum se Îmbracă, Își curăță dinții cu ața dentară și Își ia servieta. — Ai purtat cadoul de la mine, spune cu un zîmbet mulțumit, uitîndu-se la chiloții mei, aruncați pe jos. — Îi... port destul de des, zic, cu degetele Încrucișate la spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
am nimic cu persoanele În vîrstă. Și, de fapt, cu nimeni. Cred că oamenii sînt la fel, fie că sînt albi sau negri, femei sau bărbați, tineri sau... Dar e un moș ! E bătrîn ! Nu-i drăguț ? spune Katie cu duioșie, cît el se duce să ia ceva de băut. E atît de cumsecade. Nu se supără niciodată, face orice-l rogi. N-am fost În viața mea cu un tip ca el ! — Cred, spun, cu glasul ușor sugrumat. Care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
vedea salamandre pe drum, le culegea și le depunea În locuri diferite. Îi atrăgeam atenția: - S‑ar putea să nu dorească să fie acolo unde le pui tu. Era urât din partea mea că o tachinam În legătură cu impulsurile ei de milă. Duioșia e un sentiment inconfortabil pentru cei din jur. Duioșii Îi lasă pe cei mai puțin simțitori să le spună: „E legea vieții. Trebuie să mâncăm. Și crustaceele nu sunt la rândul lor canibale?” Dar toate astea constituie o evaziune. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
În locuri diferite. Îi atrăgeam atenția: - S‑ar putea să nu dorească să fie acolo unde le pui tu. Era urât din partea mea că o tachinam În legătură cu impulsurile ei de milă. Duioșia e un sentiment inconfortabil pentru cei din jur. Duioșii Îi lasă pe cei mai puțin simțitori să le spună: „E legea vieții. Trebuie să mâncăm. Și crustaceele nu sunt la rândul lor canibale?” Dar toate astea constituie o evaziune. Îți stropești „interpretarea” cu știința scoasă din manualele școlare. Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
la un ospăț, la care nu mănâncă, ci e mâncat de viermi - răsplata pentru o viață de ospețe. Nu‑ți poți aplica eficient măsurătoarea ta umană. Până să‑i poți stăvili, morții te asaltează. Ce‑ar fi spus Ravelstein despre duioșia lui Rosamund? „Delicatețe feciorelnică.” Dând, poate, a Înțelege: „E o ființă sentimentală și trebuie lăsată În voia ei. Chestiunile astea trebuie gândite bine de fiecare adult. Cât despre salamandrele roșii, cred că le‑ar sta mai bine Într‑un sos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
neschimbat. Aceleași zbateri, preocupări și patimi își înfig rădăcinile acolo unde s-au așezat oasele străbunilor, generații și generații de țărani, truditori ai gliei întru nemurirea neamului. Într-o lume super-informatizată, grăbită, individualistă și nepăsătoare, Vasilica Ilie se apleacă, cu duioșie și respect asupra unor crâmpeie din viața satului de la sfârșit de secol XX. Provenită dintr-un sat românesc, legată, cu cătușele vieții, de zbuciumul Capitalei, Vasilica scrie poezie și iată, proză scurtă, în care pictează, cu penelul sufletului, amintiri ale
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
dacă se calcă În acest fel regulamentul. Astfel, sub coordonarea căpitanului Capotă, aveam ore de conversație și ore de cântat. Căpitanul Îmi cerea destul de des să-i cânt „Mi-a venit aseară mama” și „M-am născut Într-un bordei”. Duioșia cuvintelor lui Vasile Militaru ne umplea inima de lacrimi, acele lacrimi care picură jale În suflet, sfâșiindu l fără zgomot. Dar mamele noastre?” Când gardianul o anunță pe Pazi să iasă din celulă și să-l urmeze la un birou
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
în același timp, izbucnind simultan în râs. - Mie mi-a plăcut, recunosc! a răspuns Eugen. - Și mie mi-a plăcut și recunosc cu plăcere, a replicat Iuliana, intrând în jocul început copilărește. - Repetăm jocul? Dorești? întrebă el, privind-o cu duioșie și dorință nedisimulată. Iuliana nu a răspuns. A închis ochii, a făcut un pas către el și a întins brațele. El a prins-o ușor de mâini, i le-a petrecut pe după gâtul său și a îmbrățișat-o strâns, căutându
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
pe ea, dar puțin. Plângea mocnit și... m-a trimis în copilărie... M-am revăzut... Aveam vreo doitrei ani... Am crescut și... m-am revăzut și atunci... M-am văzut crescând sub ..., sub aripa ei... protectoare, povesti Iustin cu toată duioșia de care era în stare. Putem vorbi, așa..., ca între bărbați...? - Cu siguranță! Voi păstra secretul și voi încerca să vă înțeleg... Tainicele cărări ale iubirii - Vă cred... Mulțumesc! ... Aș sta puțin mai ridicat..., dacă este posibil... - Imediat! rosti Eugen
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
feșe mici sterilizate din dulăpiorul cu medicamente. Era înduioșată și abia reușea să-și stăpânească lacrimile ce o încercau, spre deosebire de Iulia, care le lăsa să se rostogolească până la colțurile gurii și abia atunci le ștergea cu batista. Ea privea cu duioșie ce se întâmplă în fața ei și nu-și putea reprima un gând ce o mai încercase în ultimele două zile: ,,Frate drag, tragedia vieții tale a fost ca o trambulină ce ne-a propulsat pe fiecare spre un viitor cum
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
din umeri și, înălțîndu-și gulerul hainei, fiindcă sufla un vânt subțire, porni fără să răspundă. "Pungași de doctori! Îți iau banii degeaba." În fond, Stănică era impresionat, și o tremurătură îi străbătu tot trupul. Va să zică, Simion putea să moară. O duioșie nespusă îi trecu prin suflet, de care fu, în același timp, mândru. " Ce canalii sunt oamenii! gândi el. Aglae, soacră-mea, e o vrăjitoare, n-are inimă nici de un gram. Îi moare bărbatul, și se tocmește cu doctorul. Și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca despre păpuși. Prin educația ereditară, simțurile ei erau coapte de pe acum pentru dragoste, și căzu în ea cu aceeași repeziciune cu care-i căzuse victimă Titi. Urmărea cu ochi umezi tot ce spunea Felix, îl scruta cu supunere și duioșie, râdea când râdea el și se întorcea ori de câte ori acesta o țintea în ochi. În același timp Titi simțea leșinuri când o privea pe Lili și ură mocnită pentru norocosul la vorbă Felix. Aglae făcu tot ce-i stătu în putință
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Nu s-ar fi supărat nici unul, nici Aglae, căreia i-ar fi rămas capitalul, nici Otilia, care s-ar fi folosit de el. Moș Costache ieși ușurat din biserică, după ce se închină cu evlavie, mergând de-a-ndăra-telea, și se simți cu duioșie bun. O babă îmbrobodită până peste gură întinse mâna văietîndu-se: - Fă-ți milă și pomană, să-ți ajute Sfânta Vinere de azi și Maica Domnului! Bătrânul vîrî mâna în buzunar, scoțând câteva monede, însă văzând că n-are decât piese
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
astrul strălucitor s-ar fi născut dintr-un acces de plâns al Divinității! Nefericirea este starea poetică prin excelență. În măsura în care animalele sânt capabile de nefericire în dragoste, participă la umanitate. De ce n-am admite că privirea umedă a câinelui sau duioșia resemnată a măgarului nu exprimă uneori regrete fără cuvinte? Există ceva sumbru și îndepărtat în erotica animală, și care ne-o face atât de străină. Literatura este o mărturie sigură că noi ne simțim mai aproape de plante decât de animale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]