1,171 matches
-
a înregistra un edict, ele îl puteau critică într-un "remontance" (protest) trimis regelui. Dacă dorea, regele putea să ignore un protest și să insiste, prin "lit de justice", ca parlamentul să înregistreze edictul său. Parlamentele s-au opus multor edicte regale ca să schimbe sistemul de impozitare și apărau legea și drepturile oamenilor împotriva monarhiei autoritare, fiind însă privite în istorie ca un obstacol în calea reformării monarhiei. Stările provinciale și parlamentare contribuiau la confuzia administrativă care domnea în Franța sub
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
clerului de partea parlamentelor, rupând îndelungată tradiție de loialitate față de coroana, condamnând reformele. Au votat un don gratuit de mai puțin de un sfert din cât ceruse coroana. Financiarii nu mai voiau să împrumute bani guvernului, datorită crizei economice și edictelor lui Lamoignon. În august 1788, vistieria regală era goală. Brienne a fost de acord că Stările Generale să se întrunească la 1 mai 1789 și a suspendat plățile din vistieria regală. Coroana era în faliment. L-a convins pe rege
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
II”, "("în tripleta Macedonski, Petică, Pillat), Editura Cartier, Chișinău, 1999. PETICĂ 2002: Ștefan Petică, "Ruinele Viselor", Iași, Editura Do-minoR, 2002. PETICĂ 2004: Ștefan Petică, "Poeme în proză", în „Bucovina”, apud. Ion N. Oprea", Bucovina în presa vremii, Cernăuți 1811-2004", Editura Edict, Iași, 2004. PETICĂ (fără dată):"'Ștefan Petică, "Poeme". ("Fecioara în alb, Când vioarele tăcură, Moartea visurilor, Cântecul toamnei, Serenade demonice"), ed. îngrijită și prefațată de Nicolae Davidescu, Biblioteca Dimineața, nr. 19, Editura Adeverul S. A., s.d., fără dată. LUCRĂRI NEIDENTIFICATE, DAR
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Chendi, "Moartea lui Ștefan Petică", în "Pagini de critică, "Editura pentru Literatură, București, 1969, pp. 209-212. CHENDI 2004: Ilarie Chendi, documentarul "La moartea lui Ștefan Petică", în „Bucovina”Cernăuți, apud. Ion N. Oprea", Bucovina în presa vremii, Cernăuți 1811-2004", Editura Edict, Iași, 2004. CHIȚIMIA 1979: Ioan C. Chițimia / Alexandru Dima / Mircea Anghelescu, in "Dicționar cronologic. Literatura română", București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979. CIMPOI 2008: Mihai Cimpoi, Ștefan Petică și revoluționarismul simbolist, în „Metaliteratură”, Revistă științifică trimestrială a Institutului de Filologie
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
București, 2010. ONU 1999: Eugen Onu, "Dramaturgia română între 1900-1944. Sensuri ale evoluției", Editura Imago, Sibiu, 1999, p. 6,86,106,107,109,112,119,147-149,171,222. OPREA 2004: Ion N. Oprea", Bucovina în presa vremii, Cernăuți 1811-2004", Editura Edict, Iași, 2004. ORNEA 1970: Z. Ornea, Sămănătorismul, Editura Tineretului, București, 1970, p. 42, 212, 218. PAMFILE 1919: P. T. (Pamfile, Tudor), "Notiță", în „Florile dalbe”, Bârlad, I, nr. 2, 15 ianuarie 1919, p. 32. PANĂ 1934: Sașa Pană, "Sadismul adevărului", Editura
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
și chiar mai la est (ceea ce s-a numit "Ostsiedlung"). Orașele din nordul Germaniei s-au dezvoltat, făcând parte din Liga Hanseatică. Cu toate acestea, în urma Marii Foamete din 1315 și Morții Negre din 1348-50, populația Germaniei a scăzut considerabil. Edictul Bulei de Aur din 1356 a conferit imperiului o Constituție a căror principii de bază aveau să dureze până la destrămarea imperiului. Aceasta codifica alegerea împăratului de către șapte prinți-electori, care controlau unele din cele mai puternice principate și arhiepiscopii. Începând cu
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
occidentală a teritoriului Coroanei Poloneze (teritorii mai târziu cunoscute ca Prusia Regală) și au acceptat suzeranitatea polono-lituaniană asupra restului teritoriului lor (Prusia Ducală). În această perioadă, Polonia a devenit țara cu cea mai mare populație evreiască a Europei, datorită unor edicte regale emise în secolul XIII, care au garantat siguranța și libertatea religioasă evreilor. Acestea au contrastat cu persecuțiile periodice din Europa Vestică, persecuții ce s-au intensificat după Moartea Neagră (1348-1349), când unele grupuri din Occident i-au acuzat pe
Polonia () [Corola-website/Science/296619_a_297948]
-
sau distruse, iar orașul a pierdut jumătate din populație. Frederic Wilhelm, cunoscut ca „mare Elector”, care și-a succedat tatăl, George Wilhelm în funcția de Elector în 1640, a inițiat o politică promovare a imigrației și a toleranței religioase. Prin Edictul de la Potsdam din 1685, Frederic William a oferit azil hughenoților francezi. La Berlin s-au stabilit cca. 15.000 de hughenoți. Așezarea acestora la Berlin a dus la creșterea economică și culturală a orașului. Prin 1700, aproximativ 30 de procente
Berlin () [Corola-website/Science/296630_a_297959]
-
În 2004, a fost casa a circa 5 milioane de oameni pe un teritoriu de . Întrega regiune a capitalei Berlin-Brandenburg are o populație de 6 milioane. Migrația națională și internațională în oraș are o istorie lungă. În 1685, în urma revocării Edictului de la Nantes în Franța, orașul a răspuns cu Edictul de la Potsdam, care a garantat libertatea religioasă și scutirea de impozite a hughenoților francezi pentru zece ani. Prin din 1920, au fost încorporate multe suburbii și orașe din jurul Berlinului. Astfel s-
Berlin () [Corola-website/Science/296630_a_297959]
-
de oameni pe un teritoriu de . Întrega regiune a capitalei Berlin-Brandenburg are o populație de 6 milioane. Migrația națională și internațională în oraș are o istorie lungă. În 1685, în urma revocării Edictului de la Nantes în Franța, orașul a răspuns cu Edictul de la Potsdam, care a garantat libertatea religioasă și scutirea de impozite a hughenoților francezi pentru zece ani. Prin din 1920, au fost încorporate multe suburbii și orașe din jurul Berlinului. Astfel s-a format teritoriul ce cuprinde Berlinul modern. Actul a
Berlin () [Corola-website/Science/296630_a_297959]
-
fi cea mai conservatoare din punct de vedere lingvistic dintre vorbite actualmente, ea păstrând multe caracteristici ale . Există o mare cantitate de literatură lituaniană (în sensul de literatură publicată în Lituania) în limba latină, principala limbă academică din Evul Mediu. Edictele regelui lituanian Mindaugas constituie primul exemplu de literatură de acest gen. sunt un alt important patrimoniu de scriere latină originară din Lituania. Opere literare în au început să fie publicate pentru prima dată în secolul al XVI-lea. În 1547
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
de muncă neplătită la arat, semănat și cules. De la un termen de plată al arendei la altul, datorită deteriorării economiei romane, "colonii" au început să nu mai fie capabili să plătească rentele și au ajuns legați de moșii prin debit. Edictul de la Milano (dat în 313, de către împăratul roman, Constantin cel Mare) a stabilit caracteristicile de bază ale iobăgiei. "Colonii" nu puteau să părăsească moșia sau să se căsătorească pe altă proprietate fără permisiunea stăpânului lor, iar copiii "colonilor" deveneau "coloni
Iobăgie () [Corola-website/Science/298314_a_299643]
-
și copii de români. Tot în acest an, școala este oficial recunoscută de către statul maghiar. Astfel, școala s-a dezvoltat în Dumbrăveni înainte de a lua avânt în alte orașe ale Transilvaniei, unde vor începe să ia ființă școli abia după edictul "Rațio educationis" dat în 1774 de Maria Terezia. În anul 1842, ia ființă gimnaziul romano-catolic "Rafael Alexandru", iar în 1847 Liceul maghiar care funcționează până în anul 1919, când se transformă în Liceul teoretic "Timotei Cipariu". La acest liceu au învățat
Dumbrăveni () [Corola-website/Science/297090_a_298419]
-
datelor din 1720, populația din Ratzen Stadt a fost compusă din 112 case sârbești, 14 germane și 5 case maghiare. Așezarea a câștigat, oficial, actuala denumire Novi Sad (Neoplanta - în latină) în 1748, când a devenit un "Oraș liber regal". Edictul care a proclmat Novi Sad, un „Oraș liber regal” a fost proclamat la 1 februarie 1748. Edictul are următorul cuprins: Pentru o mare parte din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Novi Sad a fost cel mai mare
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
5 case maghiare. Așezarea a câștigat, oficial, actuala denumire Novi Sad (Neoplanta - în latină) în 1748, când a devenit un "Oraș liber regal". Edictul care a proclmat Novi Sad, un „Oraș liber regal” a fost proclamat la 1 februarie 1748. Edictul are următorul cuprins: Pentru o mare parte din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Novi Sad a fost cel mai mare oraș din lume populat de etnici sârbi. Reformator al limbii sârbe, Vuk Stefanović Karadžić, scria, în 1817
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
regională importantă în Evul Mediu. El a făcut parte din Imperiu între 1002 și 1806, cu excepția anilor 1440-1526. În 1212, regele Přemysl Otakar I, purtător al titlului de „rege” din 1198, a obținut de la împărat Bula de Aur din Sicilia (edict oficial), prin care se confirma titlul regal pentru Otakar și pentru descendenții săi, iar Ducatul Boemiei a fost ridicat la rang de regat. Imigrația germană a avut loc în zonele periferice boeme în secolul al XIII-lea. Germanii au populat
Cehia () [Corola-website/Science/297179_a_298508]
-
principatul și-a căpătat forma teritorială și politică. De-a lungul anilor, co-titlul francez asupra Andorrei a trecut la regii Navarrei. După ce Henric de Navara a devenit regele Henric al IV-lea al Franței, el a dat în 1607 un edict prin care a stabilit ca șeful statului francez și episcopul de Urgell să fie co-prinți ai Andorrei. În 1812-13, Primul Imperiu Francez a anexat Catalonia și a împărțit-o în patru departamente, statul andorrez a fost vremelnic desființat, teritoriul acestuia
Andorra () [Corola-website/Science/298069_a_299398]
-
multe colective artistice cu titlul „model": „Izvoraș" (Horești), „Haiducii (Costești), „Oleandra" (Țîpala), „Viișoara" (Mileștii Mici), „Opincuța" (Zîmbreni). De un deosebit succes la publicul național și internațional se bucură dansatorii din ansamblul „Enigma" de la Ialoveni". De mai mulți ani activează ansamblul „Edict". În raion funcționează 5 muzee: 1 muzeu raional și 4 muzee obștești. Muzeul de istorie și etnografie din satul Văsieni dispune de peste 16.040 exponate din care: 16 picturi, 6 sculpturi, 70 obiecte de artă decorativă, 480 obiecte arheologice, 1276
Raionul Ialoveni () [Corola-website/Science/297499_a_298828]
-
dobândirea legitimă a drepturilor și statutului juridic, funcția și puterile, însă nu și meritele personale ale lui Petru, fiind denumit nedemnul urmaș al Sf. Petru, el fiind Apostolicus și nu Apostolus. Împăratul Valentinian al III-lea (424-455) a promulgat un edict prin care recunoștea primatul papal ca fiind valabil și în Orient. La baza primatului papal se aflau meritele Sfântului Petru, rangul si demnitatea orașului Roma și o decizie sinodală. Biserica Romană dobândea, astfel, puterea de lege. Dar victoria papalității a
Biserica Romano-Catolică () [Corola-website/Science/297536_a_298865]
-
Landerskirtchen"- biserica teritorială și a scris Catehismul. Treptat, luteranismul se răspândește. În 1525 se răspândește în Prusia, fondată de Ordinul Teutonic. Albert a trecut la luteranism și a devenit duce al Prusiei. În 1526, dieta de la Speyer a refuzat aplicarea edictului de la Worms, și a lăsat dreptul temporar al prinților și orașelor libere de a-și alege religia. În 1527, în Suedia, Gustav Vasa trece la luteranism din motive economice, pentru a seculariza averile mănăstirești. În 1529, noua dietă condamnă ideile
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
în interiorul unor state, ajungându-se la persecuții și discriminări durabile, precum și la războaie religioase: Războiul dintre Carol Quintul și principii protestanți din imperiu (1546-1547, 1551-1552), războaiele religioase din Franța (1562-1598), Războiul de 30 de ani (1618-1648). În 1598 este promulgat Edictul din Nantes de către Henric al IV-lea al Franței, ce permitea toleranță religioasă între catolici și protestanți. Reforma a însemnat triumful individualismului, confirmat prin interiorizarea pietății, raportul direct al credinciosului cu divinitatea, meditația aprofundată asupra mântuirii și modalităților prin care
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
se considera „locțiitor al lui Dumnezeu pe Pământ” și a ordonat construirea palatului de la Versailles, simbol al puterii sale. El s-a înconjurat de artiști și de savanți și a acționat pentru unitatea religioasă a regatului său, reluând și revocând edictul de la Nantes. În ciuda situației financiare critice a monarhiei, Ludovic al XIV-lea a dus mai multe războaie cu o Europă coalizată împotriva sa, iar marchizul de Vauban a construit o rețea de cetăți la frontierele regatului. Deși aceste războaie au
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
ce va prelua partea de apus a imperiului. Maximinian se dedică unei refaceri integrale a imaginii cetății, construid aici monumente și palate impresionante cum ar fi: un mare circ (470x85 metri), termele Erculee, un complex de palate imperiale,etc. Prin Edictul de la Milano din 313 împăratul Constantin I a garantat libertatea religioasă creștinilor. Orașul a fost cucerit de vizigoți în 402, reședința imperială fiind mutată la Ravenna. Cincizeci de ani mai târziu (452) hunii au atacat așezarea, ca după aproape un
Milano () [Corola-website/Science/296696_a_298025]
-
a transportat la Moscova, unde a fost închis pentru o vreme. Principalii colaboratori ai lui Pugaciov din rândurile cazacilor de pe Iaik - Ivan Zarubin, Perfiliev, Maxim Șigaev - au fost executați alături de liderul lor. După înăbușirea răscoalei, împărăteasa Ecaterina a publicat un edict prin care, pentru ștergerea definitivă din memoria colectivă a rebeliunii cazacilor de pe Iaik, a schimbat denumirea orașului din Iaițk în Uralsk, respectiv a „cazacilor de pe Iaik” în „cazacii de pe Ural” și a anulat ultimele rămășițe ale autonomiei lor. Autoritățile au
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
adresa pe str. Armeană nr. 20), este inclus pe aceeași listă a monumentelor istorice, la numărul 852, cu codul de clasificare IS-II-m-B-03712. Armenii au fost primul popor care a trecut la credința creștină, în anul 301, cu 12 ani înainte de Edictul de la Milan (313), prin care creștinismul nu mai este o religie prigonită în Imperiul Roman. Originile armenilor în țările române, după consemnările din multiple izvoare istorice, sunt foarte vechi. Prezența armenilor în Transilvania este mai veche decât cea din Moldova
Biserica Armenească din Iași () [Corola-website/Science/317562_a_318891]