1,904 matches
-
2002; George Bacovia, Gedichte, Kastellaun, 2003. Repere bibliografice: M. N. Rusu, Din nou despre poetul Christian W. Schenk, ALA, 1991, 71; Dan Brudașcu, „Limba română, limba formării mele poetice” (interviu cu Christian W. Schenk), TR, 1992, 15; M. N. Rusu, Elegii din Vest, ALA, 1992, 106; Eugen Simion, Limba maternă și limba poeziei. Cazul Christian W. Schenk, PSS, 1993, 2; Emil Manu, O carte despre „răstignirea” cuvintelor, VR, 1993, 2-3; Lucian Chișu, Călătorie spre centrul cuvântului, L, 1993, 48; Constantin Cubleșan
SCHENK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
scris versuri erotice și meditații, în care surprinzătoare sunt unele accente preeminesciene. Sceptica poemă Gânditorul prefigurează, prin atmosferă și idei, dar fără amploarea tragică și fiorul marilor singurătăți, Scrisoarea I. O undă de lirism, datorată tristeții resemnate în fața veșniciei, străbate Elegia frunzelor, dar S. rămâne, în genere, conceptual în poezie. Problematica țărănească și antimonarhică din versurile (unele în forma baladei și cântecului) pe care el le numea „populare”, ținuta lor protestatară anunță lirica de la „Contemporanul”. Mai interesant decât poetul este autorul
SCURTESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289584_a_290913]
-
1795), superioară celei apărute la București în 1688. În structura interioară a scrisului învățaților ardeleni, erudiția se aliază cu talentul literar. Scrierile istorice ale lui Micu dezvăluie o vocație de povestitor; aridul Șincai din Hronică... a scris, în latinește, o elegie, iar în românește, cea dintâi pastorală, conținând un dialog între ciobani; producțiunile lui Petru Maior, de la expunerile istorice la predici, cuceresc prin concretețea narației, prin detaliul savuros, uneori picant, prin verva polemică (amintind-o, în omilii, pe cea a lui
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
construcțiilor ciclopice, ceea ce dezvăluie afinități cu Dimitrie Cantemir, I. Heliade-Rădulescu, B. P. Hasdeu, S. este totodată un subtil analist și un rafinat stilist. La Ion Marin Sadoveanu, pentru întâia oară, romanul nu se întoarce în satiră împotriva parvenitismului și în elegie pentru reprezentanții crepusculari ai marii proprietăți rurale. D-sa conturează fizionomiile, pune oamenii să făptuiască, îi lasă pe urmă să acționeze potrivit logicii interioare individuale și nu intervine în nici un fel ca să-și trădeze preferința pentru vreunul sau altul. N-
SADOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
un tărâm făcut din „pământ și cer, holdă și zare”, „codrii Orheiului” și „freamătul de plopi gemând în aer”, Nistrul și „doina basarabeană”, livezile încărcate de rod, zvonurile îndepărtate și enigmatice ale stepei. Aparent pasteluri, aceste poeme sunt în realitate elegii, în care amintirea și reveria filtrează peisajul și îl încețoșează, convertindu-i datele într-o confesiune șoptită și tremurată. Departe și de retorica ostentării eului, și de tentațiile lirismului militant resuscitat de contextul istoric, textele se remarcă prin discreție și
SARGEŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289499_a_290828]
-
compoziționale. Cu La porțile nopții, volum de versuri apărut postum (1970), ce reia titlul unui roman anterior, T. se înfățișează și ca un poet al dialogului grav și dramatic cu destinul, cu fatalitatea morții. În descendență romantic-simbolistă, poeziile sunt pătrunzătoare elegii pe tema neputinței de a înfrânge timpul și de a fixa în clipă veșnicia. Tot postum a apărut volumul de poeme Cina cea de taină (1996). Motivele predilecte sunt chemările nostalgice, adresate unei iubiri târzii și discrete, tristețile și zbuciumul
TEODOREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290136_a_291465]
-
din cartierul său. În termenii lui S., soldatul (poetul) are biografia pe care o merită, și anume biografia faptelor (operei) sale, dar soldatul are și o viață personală ce poate fi notată. Care e viața personală a autorului celor 11 elegii? Urmează din 1940 primele două clase la școala din Strada Romană din Ploiești, reușind să fie clasat al treilea (media generală 9,32) și ulterior al șaselea în clasă (media 8,62). Începe clasa a treia la aceeași școală și
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
un pulover gri de lână groasă și aceeași pereche de blugi largi, de o culoare nedeterminată și de o formă ce sugera personalitatea unui șerif rural în preajma pensiei. Un șerif cu trupul mare și gesturi molatice. În 1966 publică 11 elegii (sunt, în fapt, 12, dar una a fost cenzurată și, când a putut să o tipărească, poetul nu a mai schimbat titlul volumului). O carte esențială în evoluția lirismului stănescian. Tot acum tradusese poemele lui Vasko Popa, poet de origine
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
fost cenzurată și, când a putut să o tipărească, poetul nu a mai schimbat titlul volumului). O carte esențială în evoluția lirismului stănescian. Tot acum tradusese poemele lui Vasko Popa, poet de origine română, care optase pentru limba sârbă. 11 elegii anunță o nouă fază în lirica lui S. Este o poezie în care introduce, în chip sistematic, mituri și concepte, o poezie metafizică, reformulând modelele modernității înainte de a le părăsi. Autorul le-a dat o justificare existențială (un conflict sentimental
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
acea natură sacerdotală de poeta vates a lui Vasile Pârvan. Am scris de mai multe ori despre această minunată ființă. Niciodată nu am fost mulțumit de cum am scris despre dânsul. Poemul eseu Vasile Pârvan - Stâlpul mi se pare insuficient, iar Elegia a doua, Getica, numai o tânjire de a înțelege măreția avertismentului său istoric”. Elegiile au mai multe simboluri decât recunoaște autorul lor. Critica literară s-a arătat puțin reticentă, o parte a ei chiar ostilă față de această poezie care renunță
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
multe ori despre această minunată ființă. Niciodată nu am fost mulțumit de cum am scris despre dânsul. Poemul eseu Vasile Pârvan - Stâlpul mi se pare insuficient, iar Elegia a doua, Getica, numai o tânjire de a înțelege măreția avertismentului său istoric”. Elegiile au mai multe simboluri decât recunoaște autorul lor. Critica literară s-a arătat puțin reticentă, o parte a ei chiar ostilă față de această poezie care renunță la formele tradiționale de seducție. Va trece timp până va fi înțeleasă cum trebuie
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
să nu-mi strivești sărutul?”. Cum se vede, S. cultivă, în tradiția lui Eminescu, serafismul și, în consens cu poeții mai noi, redefinește mitologia orfismului. O populează, înainte de orice, cu vedeniile și cu jubilațiile sale de om tânăr. Cu 11 elegii lirica lui intră în faza reflexivă, conceptualizantă și intră primejdios în chiar inima metafizicului. O metafizică a poeziei, cum zice Marcel Raymond, nu a filosofiei. O încercare de a asuma totalitatea realului și de a da o justificare existenței. 11
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
lirica lui intră în faza reflexivă, conceptualizantă și intră primejdios în chiar inima metafizicului. O metafizică a poeziei, cum zice Marcel Raymond, nu a filosofiei. O încercare de a asuma totalitatea realului și de a da o justificare existenței. 11 elegii reprezintă, totodată, și o asumare a existențialului care vrea să înțeleagă totul și ceea ce macină totul, cifra unu și semnul punct, nașterea universului și ființa enigmatică a Creatorului. Stilul este, la început, taoist („El începe cu sine și sfârșește / cu
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
acela / care-l știe pe Da./ Însă el, care știe totul, / la Nu și la Da are foile rupte”), apoi poemul se desface spre alte subiecte (criza de contemplare, criza de timp), iar limbajul devine mai puțin solemn și enigmatic. Elegiile se populează, repede și imprevizibil, de simbolurile creației și dramele cunoașterii, apoi de „bolile” celui care gândește cu vederea, dar mai ales de speculațiile unui Orfeu care vrea să înțeleagă chiar și neînțelegerea. O poezie dificilă, provocatoare, pe alocuri ermetică
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
de plecare este o criză de natură existențială. Dar fantasmele ei se ascund printre rânduri, nu sunt la vedere, pe scena poemului. Dacă e vorba, într-adevăr, de o cauzalitate subiectivă, trebuie spus că ea devine o contemplare a subiectivității. Elegia întâia este o definiție, în stil taoist, a ceva esențial dar nedeterminat și nenumit. De la punct, cel mai concentrat semn și imaginea cea mai redusă a universului, până la Creatorul absolut, totul poate fi îndreptățit, sugerat de acest enigmatic punct: „El
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
și nici formă. El este înlăuntrul-desăvârșit / și / deși fără margini, e profund limitat. Dar de văzut nu se vede...”. Stilul este solemn și ermetic ca în vechile cosmogonii. Stil pregătitor, inițiatic, cu propoziții oraculare din care fiecare înțelege ceea ce poate. Elegia a doua, numită și Getica, destramă, în stil aproape eseistic, această solemnitate dă o idee despre popularea universului cu zei. Zeul apare acolo unde se produce o ruptură în coerența materiei, orice rană naște zeul ei, orice suferință este sacralizată
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
popularea universului cu zei. Zeul apare acolo unde se produce o ruptură în coerența materiei, orice rană naște zeul ei, orice suferință este sacralizată. Dar suferința de a scrie (Poezia), dar rupturile în interiorul subiectivității (precum cele sugerate de tăcerile, golurile elegiilor) nu au zeii lor? Propozițiile nu merg mai departe și gândul cititorului aleargă în voie. Mai concret lirică este cea de-a treia elegie, divizată în cinci părți, numite cu pedanterie de savant pozitivist: Contemplare, Criză de timp, iarăși Contemplare
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Dar suferința de a scrie (Poezia), dar rupturile în interiorul subiectivității (precum cele sugerate de tăcerile, golurile elegiilor) nu au zeii lor? Propozițiile nu merg mai departe și gândul cititorului aleargă în voie. Mai concret lirică este cea de-a treia elegie, divizată în cinci părți, numite cu pedanterie de savant pozitivist: Contemplare, Criză de timp, iarăși Contemplare, Criză de timp, Contemplare. Conceptele nu se lămuresc prea mult nici aici, în schimb lirismul afirmă, puternic, oroarea de vid, voința de solidaritate cu
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
și îngerii cu lănci în mână, și ochii („o gârlă de ochi verzi”) și, în fine, privirea acaparatoare de care stă suspendată lumea. Viziune teribilă, de un onirism negru: „Sîntem fructificați. Atârnăm/ de capătul unei priviri care ne suge”. O elegie (a șaptea, subintitulată Opțiunea la real) exprimă în stilul solemn de la început solidaritatea cu pietrele, merele, cărămizile, caii. Versurile, de o suspectă umilință, rupte și, din loc în loc, sacerdotale ca un comunicat al Sfântului Scaun, proclamă abandonarea totală a subiectivității
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
instruit în limba necunoscută a materiei concrete, să poată fi îmbrățișat „un posibil gălbenuș al existențelor”. Gând îndrăzneț ca acela al lui Dionis care se visează Dumnezeu și se prăbușește. S. nu se pedepsește pentru cutezanța lui, și în altă elegie, a opta, una din cele mai frumoase, creează o țară nouă, Hiperboreea, locuită de ideile pure și uriașe, un fel de peșteră platoniciană unde sunt primiți și poeții: „Hiperboreea, zonă mortală / a mai-marilor minții / șoc al nașterilor de copii de
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
creează o țară nouă, Hiperboreea, locuită de ideile pure și uriașe, un fel de peșteră platoniciană unde sunt primiți și poeții: „Hiperboreea, zonă mortală / a mai-marilor minții / șoc al nașterilor de copii de piatră / din care sculptați sînt doar sfinții”. Elegia oului, a noua, aceea ce nu figurează în prima ediție, aduce imaginea barbiană a oului și a sinelui care locuiește în el. Lupta sinelui de a ieși din sine se izbește de dura lege a determinațiunii în univers, văzut, aici
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
îl doare ceva între auz și vedere, se prăbușește pe dinăuntru pentru că numărul unu nu se mai poate diviza. O teamă ce duce gândul la Rimbaud și la ideea lui că spiritul modern trebuie să inspecteze nepipăitul, nevăzutul, neauzitul. În Elegia a zecea se află un splendid cântec de jale metafizică: „Dar eu sunt bolnav. Sînt bolnav/ de ceva între auz și vedere, /de un fel de ochi, de un fel de ureche / neinventată de ere.[...] Sunt bolnav nu de cântece
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
bolnav nu de cântece, / ci de ferestre sparte, / de numărul unu sunt bolnav,/ că nu se mai poate împarte / la două țâțe, la două sprâncene, / la două urechi, la două călcâie,/ la două picioare în alergare...”. Temele, fantasmele din 11 elegii sunt reluate în ciclul Obiecte cosmice, inclus în volumul Alfa (1957-1967) (1967) unde mitologia lirică se diversifică. A treia fază a lirismului lui S. este aceea din În dulcele stil clasic. Poetul încearcă să se despartă acum de modelele modernității
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
fantasmele vechi ale poeziei, cu precădere fantasmele (vederile) și miturile romantismului. Postmodernismul românesc, în latura lirică, debutează probabil cu această carte în care ludicul, vizionaristul, manieristul S. reabilitează un număr de specii corupte de timp (romanța, de pildă, sau mica elegie erotică) și împinge jocurile limbajului foarte departe în timp. În al doilea rând, el destructurează voit discursul liric sau, mai bine zis, îl silește să își lepede, rând pe rând, ca personajul de basm, cojocul, năframa, pieptenul (adică formele lui
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
variantă a mitologiei sale lirice. Oricum, alt stil, alt rând de motive, o mai accentuată destrămare a versului și, în mod cert, un efort de a construi poemul cu alte structuri și după alte principii. Epica magna este, după 11 elegii, cealaltă carte dificilă a lui S., nu atât prin simbolurile ei, nici prin ceea ce criticii lui Ion Barbu numeau ermetismul gramatical. Dificultatea, la lectură, vine din faptul că poemul este, acum, altceva decât e în mod obișnuit poemul. Nu se
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]