1,246 matches
-
atracție specială: cumva prin analogie cu „Belgia Orientului”?). Comentariile despre literatură ale lui Vinea, publicate, în acești primi doi ani, la Contimporanul, au de altfel în obiectiv autori mai puțin sau deloc avangardiști. „O ediție a lui Caragiale“ (nr. 16) elogiază figura clasicului reeditat în condiții excepționale, „Cincuantenarul lui Téophile Gautier“ (nr. 16) și „«Revizuri» de H. Streitmann“ (nr. 17) atacă - pornind de la două cazuri deosebite - problema raporturilor dintre „artă” (poezie) și „gazetărie” (meserie), temă obsedantă pentru poetul-gazetar Ion Vinea, „scriitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prin clarul rășinos al brazilor, 60% de unghiulare cuvinte latine, 40% de cuvinte lichide și onduloase ca tînguitoarele cantilene de prin porturile africane (...) Sub mine se precisează congresul nocturn al acelor o mie și mai bine de turnuri. Discută și elogiază drapajul carmin și dinamic al frumoasei togi romane făcută la Paris, care îmbracă-desbracă sălbateca literară Românie” (în românește de Alexandru Marcu). Pentru Marinetti, imaginea României este fantasma - puternic erotizată - a unei femei sălbatice, focoase și barbare, posedată în decor futurist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
București. Sînt J. Peeters, Floquet, Maes și liegezul Marcel Darimont, unul din cei mai viguroși și măestriți xilografi ai Belgiei” (nr. 49). În nr. 72, un volum al lui Georges Linze - probabil, cel mai apropiat colaborator extern al Contimporanului - este elogiat, fără a se omite locul de apariție a unora dintre poemele componente: „1930 de Georges Linze (Liége); colaboratorul nostru e un Sf. Paul al modernismului belgian. Poemele sale sînt tot atîtea manifeste concise, dure, rectilinii și pasionate. Unele poeme au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
timp la Paris - este prezentat indirect ca ambasador al filmului francez de avangardă: „După cum știm, prietenul și colaboratorul nostru B. Fundoianu a făcut în vara anului 1929 un turneu franco-cinematografic de avangardă în Argentina, pentru care presa franceză l-a elogiat numindu-l l’ambassadeur du film français dans ce qu’il y à de plus modérne („L’Intransigeant“, 11 jan. 1930). Fondane fusese invitat, ca oaspete al Societății „Amigos del Arte” (grație prietenei sale, scriitoarea Victoria Ocampo), în America Latină, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ortodocși sau de iezuiții catolici”...) plutea în aerul epocii. Același Riegler-Dinu - ale cărui cronici de artă din Contimporanul speculează, în genere, pe marginea afinităților dintre bizantinism și arta de avangardă - publica în nr. 79 un articol, „Allegria ortodoxă“, ferm pro-Gîndirea. Elogiind resurecția modernă a poeziei religioase (cu referiri la Claudel sau Rilke), autorul polemizează cu G. Călinescu (proaspăt „demisionar” de la revista lui Nichifor Crainic) și cu articolul antigîndirist al acestuia, „De disparitione angelorum“ prin care, după cum se știe, închidea cercul colaborării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
s-a rîs”... Respingerea „artei pentru artă” (ca și aceea a „artei pentru mase”) are loc de pe aceleași poziții spiritualiste: „Arta pentru artă, arta pentru mulțime sînt tot așa de absurde. Propun arta pentru Dumnezeu”. Este invocat John Ruskin și elogiat exemplul lui Jean Cocteau, modernul pocăit cu „momentul său de luciditate” din scrisoarea către Jacques Maritain... Textul va provoca reacția promptă a celor de la unu, care sancționează „maniera Contimporanului (...) oscilînd în jos și confuz de la Sept Manifestes Dada, modernismul arhitectonic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un moralist „nepolitic”, un individualist ostil înregimentărilor de orice fel: „mi-e groază de orice ordine de idei, de orice unanimitate”. Un alt exemplu elocvent de atitudine nealiniată îl reprezintă poziția sa față de Panait Istrati, anatemizat de stînga franceză și elogiat în mediile românești pentru apostazia din Vers l’autre flamme. Refuzînd „încadrările” politice, Sebastian pledează, de fapt, pentru adevărul uman aflat dincolo de orice ideologii și militantisme partizane: „Fostul comunist lichidează singur resturile naivității sale. Și lumea de la noi se bucură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu multă simpatie. Atitudinea „integraliștilor” față de revoluția sovietică lasă totuși loc de multă ambiguitate... estetică. Un articol semnat de Alexis Nour („Un precursor integralist“) îl prezintă en fantfare pe „N.C. Mihalkovski, portdrapelul revoluției sociale omnilaterale (nu de clasă!) din Rusia”, elogiind - în spirit... integralist - „știința pură, constructivă și integrală” și filozofia socială care pledează pentru „o cît mai redusă diviziune a muncii între oameni”. În mod oarecum ciudat, rezerve clare față de comunism întîlnim doar la colaboratorii externi ai publicației: Tzara și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oricît de relativ echilibru între tradiție și inovație, virtuozitatea compozițională sînt, pentru Perpessicius, virtuți estetice obligatorii, reclamate în toate comentariile sale asupra literaturii „avangardiste”. Ceva mai tîrziu, comentînd volumul „Ale vieții valuri”, schițe vesele, al lui Tudor Mușatescu („Mușătescu”), va elogia „două excelente momente de comedie peste cari ai impresia că a fluturat puțin aripa marii parodii a lui Urmuz” (idem., p. 474). Fantezismul ironic, „basmul modern”, prelucrarea rafinată a eposului popular se numără printre „feblețile” criticului. Putem vedea în ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În ceea ce-l privește pe Urmuz ne încredințăm că el a devenit un mit și datorită refuzului său total, căci el a refuzat și ideea de a aparține unei noi și superioare seminții”. În contextul politic al epocii Ceaușescu, „refuzul” elogiat de critic se cuvine a fi citit și în cheie subversivă... În fine, cu prilejul centenarului nașterii lui Urmuz, criticul invocă „necesitatea unei expoziții de amploare națională a artei de avangardă din România”. O asemenea expoziție va fi realizată însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
serie de observații mai vechi despre Urmuz (v. capitolul despre avangardă din Dicționar de idei literare): „un text clasic”, „Algazy & Grümmer” „evocă ruina integrală a literaturii”; „precursor prin excelență”, considerat un „Jarry român”, Urmuz, care „n-a fost «scriitor», este elogiat de avangardiști în detrimentul Domnului Poet și al Domnului Prozator, împinși în deriziune”. În volumul III din Istoria poeziei românești (Editura Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București, 1986, pp. 14-17), Mircea Scarlat îl discută pe Urmuz în primul rînd ca „poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
preconizată să aibă loc. Deopotrivă, realizarea filmului preconizat. Despre ce înmormântare și despre ce film era, de fapt, vorba. Lui Nenea Văduvoiuîi trecuse prin minte o idee cam trăznită. Anume, să se prefacă a fi murit, familia,în speță, soția, Elogia, să-i organizeze o îngropăciune pe cinste, care îngropăciune să fie transpusă, de către studioul local, pe un film, care să-i rămână, ulterior, drept amintire, lui, cât va mai trăi, iar, după aceea, să facă parte din arhiva familiei sale
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
întindea pe câteva sute de metri. Famfara și bocitoarele duceau vestea faptului care se petrecea, la Adâncata, până departe,în vecinătăți. În fața cimitirului, toată lumea a rămas pe loc. Nu-i săpase nimeni groapa, căci, așa fusese făcută înțelegerea, cu tanti Elogia, șefa acestui spectacol. În loc să se pătrundă dincolo de poartă, pe neveste, Nenea Văduvoiu s-a ridicat în picioare și a început a bate din palme, și a saluta, pe toată lumea,în stânga și-n dreapta. Uimirea a fost aproape generală. Cei care
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
de furcă operatorii de televiziune. Căci ei, pe bună dreptate, au luat, totul, foarte în serios, și și-au făcut meseria, la os. În încheiere, toată lumea a fost invitată la restaurantul din centrul municipiului, la marele praznic, organizat de tanti Elogia,în cinstea trăznitului său bărbat. S-a petrecut, cu bocitoare, dar, alea, nemaibocind, ca să rupă inimile ascultătorilor, ci, dând-o pe muzică populară și de dans, care, au făcut, ca, până seara târziu, participanții la benchetuială să-și rupă multe
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
de dreptate! S-arătăm că românismul este singura simțire Ce îndeplinește țării dreptul ei la fericire! Prea ne-am detașat de toate, închistați în nostalgie, Evocând atâtea nume mari pe-un petic de hârtie; Prea înlocuim cultura cu tradiții-mprumutate Și elogiem eroii inventați de alte state! Ne hrănim cu deznădejdea că trăim declinul țării - Câți s-au ridicat să strige că-s la capătul răbdării?! Cât vom mai dormi-n mocirla denigrării ce ne o fac Falșii literați, corupții ce se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
seamă a dat, Din toți doar unul urcă cu suflet nepereche și simplu, Eminescu s-a chemat. Din cer a coborât cu aștrii Pe șesuri codrul a cântat, La căpătâi i-a murmurat izvorul Pe Mircea-n versuri l-a elogiat. Și astăzi lacu-albastru-i trist Căci barca nu îl mai străbate, E solitar cu dor nestins Căci Eminescu oftează-n toate. Nici nuferi nu mai au culoare, Iar luna stă încremenită Căci vântul nu aduce boare, Zadarnic azi suspină-n orice
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu lemnul cel mai tare va fi tăiat primul. Într-adevăr, duritatea și forța vor fi doborâte, În timp ce ușurimea și slăbiciunea se vor înălța. Acesta este un alt pasaj preferat de practicanții artelor marțiale chineze de „stil ușor”. Aici se elogiază virtutea nonrezistenței, a aplecării în bătaia vântului, iar ultimele două versuri evocă în mod clar sunetul familiar al concepției creștine populare conform căreia „cei blânzi vor moșteni pământul”. Lao Zi a trăit în timpul unei perioade lungi și haotice din istoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
și la muntele lui Venus în cazul corpului femeii, în timp ce Marea Libație se referă la diferitele secreții care apar în aceste „vârfuri” în timpul excitării sexuale. Acum mai bine de 2 000 de ani, taoistul Wu Hsien din dinastia Han a elogiat virtuțile Marii Libații după cum urmează: Vârful de sus se numește Vârful Lotusului Roșu. Esența sa se numește Izvorul de Jad și curge din două canale situate sub limba femeii. Bărbatul trebuie să lingă această secreție cu limba și să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
noi. Ele nu schimbă nimic. Subliniază În schimb, dacă mai era nevoie, fariseismul și neputința celor În cauză. Agatha roși. Cain exagera cu bună știință puterea de Înțelegere a femeii. Era Însă, În viziunea sa, singura modalitate de a-i elogia frumusețea crepusculară, accesibilă lui numai cu prețul unor mari eforturi retorice. Răsplata era de fiecare dată una morală. Ce altceva mai poate dobândi un bărbat la vârsta lui? Își umezi buzele În Cadarca de Miniș. Un vin sec, aspru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și cosmonauții francezi. Revendicările lui Kudașvili n-au fost date publicității. 5) Starea de revoltă este imediat urmată de un acut sentiment de împăcare cu lumea, de înțelegere și acceptare a tot și a toate. Domină acum dorința de a elogia, de a înălța imnuri, ode, cuvinte de laudă. Robertson, de pildă, a scris pe o hârtie că fără NASA n-ar fi fost nimic în viață. În ceea ce-l privește, cam același lucru se pare că l-a trăit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
că fusese „o sală bănoasă“, adică se dăduseră puține bilete de favoare, și Îi Înmână vreo două cronici, de Archer În World și Clement Scott În Telegraph, mult mai bune decât cea din The Times. În ambele, actul Întâi era elogiat - Scott Îl numea „unul dintre cele mai frumoase documente umane Încredințate scenei În ultima vreme“. Începu să se Întrebe dacă nu cumva piesa va deveni totuși, până la urmă, un succes, până când Alexander Îl opri cu un avertisment. Cred că mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Emma circulau cuminți dintr-una Într-alta, În funcție de momentul zilei, fără a părea să se simtă bine În nici una dintre ele. Dar montarea lui Tree la Trilby era pe buzele tuturor. Dorothea Baird devenise vedetă peste noapte și toți criticii elogiau jocul lui Tree În rolul lui Svengali, cu excepția (În mod special interesantă pentru Henry În lumina conversației purtate la Începutul anului cu Du Maurier) lui George Bernard Shaw, care Îl condamna ca fiind melodramatic și nerafinat. Dar opinia lui separată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Parisului fin-de-siècle el strălucește nu doar prin eleganța Îndelung căutată a vestimentației, gesturilor, modului de a-și aranja saloanele sau de a organiza o recepție, ci și printr-o operă literară pe care Însuși Proust nu va Înceta să o elogieze. Hiperestet În tot ceea ce face și scrie, contele de Montesquiou e unul dintre cei mai anturați dandy ai vremii. Sunt văzuți În preajma lui mari scriitori, de la Mallarmé la Proust, de la Verlaine la D’Annunzio, dar și artiști celebri: Whistler, Beardsley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
desăvârșită, Îl dovedesc Îndeajuns. Dar, mai mult decât toate acestea, și iată ce le reproșam la Început celor mai fervenți admiratori ai săi că nu știu să vadă, fapt ce Îi face să rămână departe de adevăr chiar când Îl elogiază cel mai mult, domnul de Montesquiou nu se mulțumește să fie cel mai rafinat dintre poeții senzației, ci el este, de asemenea, unul dintre singurii poeți gânditori din secolul al XIX-lea. Este, Înainte de orice, un intelectual. De aceea, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
-i putea reproșa nimic. Era afabil și curtenitor cu toți, seducător tocmai prin înfățișarea sa de cetățean model, căruia Regele îi dovedise încrederea și partidele de guvernământ nu-i precupețiseră laudele. Corect, milionar, savant - izbutise să inspire tuturor stimă; căci elogia atât pe "patrioticul prelat" din Coimbra care pleca la Roma în fruntea unui "pelerinaj de credincioși" - cât și anarhismul, care ,,în toată puritatea sa e un ideal sublim, pe care societățile îl realizează progresiv". Bernardino Machado era prin excelență "președintele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]