1,052 matches
-
astfel de dispozitiv cu geometrie variabilă favorizează, s-ar spune, particularis-mele. În cazul elvețienilor însă, tocmai particularismele creează un obstacol ferm în fața naționalismului redutabil, concili-indu-se cu spiritul de universalitate ce caracterizează fracțiunile luminate ale populației. Din acest punct de vedere, elvețienii sînt cei mai apropiați de ceea ce a însemnat cosmopolitismul Europei Luminilor. Spania, un stat fără teritoriu? Spania oferă un exemplu recent de reformulare a logicii naționale sau, mai curînd, ilustrează după 1977, schimbarea concepției unificării, a națiunii spaniole reafirmate sub
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
fi ideea de națiune cea mai apropiată de concepția dumneavoastră despre stat și democrație?", răspunsul francez nu este altul decît: "E foarte simplu: Franța."428. Inutil să mai interogăm, în același registru, un britanic, un suedez, un olandez sau un elvețian, ca să nu mai spunem de un german, incapabil de a se îndoi vreo clipă de valoarea sa. Reacția față de îndoctrinarea bazată pe elogiul eterogenității se impune atenției datorită repercusiunilor imediate. Nu e cazul să comentăm o dată în plus impunerea curentelor
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Défense et Illustration de l'esprit suisse, Bondry, Ed. de la Différence, 1991, p.19-20. 401 D.-L. Seiler, "Introduction", p.17, în D.-L. Seiler, R. Knüsel (sub îndrumarea), Vouz avez dit Suisse romande?, Lausanne, Éd. 24 Heures, 1989. 402 Elvețienii reclamă o foarte mare vechime, imemorială și in-tangibilă, întreținută de esențe profunde, dar greu de definit. 403 Cf. J.Rohr, La Démocratie en Suisse, Paris, Economica, 1987, pp.68-71. 404 Situată în extremitatea atlantică, în partea de nord-vest a Spaniei
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
au fost, cîndva, părinții lui sau chiar el Însuși. În plus, comunitățile românești fondate În America și Canada sînt unice, din multe puncte de vedere, și se deosebesc de colectivitățile românești existente pe alte meridiane. Românii englezi, românii francezi, românii elvețieni etc. s-au adunat și ei În grupuri specifice, dar sînt altceva. Ca să nu mai vorbim despre comunitățile românilor rămași În afara granițelor naționale În urma unor „accidente” diplomatice, survenite după Primul sau al Doilea Război Mondial, care au provocat apariția românilor
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Germania jumătate din membrii Bundestagului sînt aleși prin sistemul V. Pl. iar cealaltă jumătate prin RP. Versiuni ale modalității germane au fost de asemeni adoptate în Italia și Noua Zeelandă. Pentru a-și adopta sistemul politic la diversitatea etnică din țară, elvețienii au creat un executiv plural care constă din șapte consilieri aleși de parlament pentru patru ani. Executivul plural elvețian rămîne unic între democrațiile vechi 5. ANALIZA CONSTITUȚIILOR DEMOCRATICE: CÎTEVA REPERE Recurgînd la experiențele democrațiilor vechi pe care le-am prezentat
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
principalele scopuri culturale. În anumite situații o soluție ar putea fi sistemul federal, în cadrul căruia unitățile teritoriale state, provincii, cantoane sînt suficient de autonome încît să satisfacă grupuri diferite. Un element esențial al societății multiculturale remarcabil de armonioase creată de elvețieni este faptul că au un sistem federal. Majoritatea cantoanelor sînt destul de omogene din punct de vedere cultural; de exemplu un canton poate avea vorbitori de limbă franceză catolici iar altul vorbitori de limbă germană și de religie protestantă. Iar competențele
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
London: Yale University Press, 1977, cap. 3, 53-103)* . Sisteme de democrație consociațională au existat în Elveția, Belgia, Olanda (1917 anii 1970) și Austria (1945-1966). Pattern-urile culturale și aranjamentele politice pentru obținerea consensului sînt (au fost) diferite în fiecare țară. Elvețienii diferă între ei prin natura limbii materne (germană, franceză, italiană și romanșă), religie (protestantă și catolică) și canton. Pînă la un anume punct, diferențele de limbă și religie se întretaie: unii vorbitori de limbă germană sînt protestanți și alții catolici
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
masa, nu pentru a juca. Nici nu ne-a trecut prin minte să jucăm. Iar pentru mine, în afara ta, Maître, Breban este cel mai apropiat de Dostoievski dintre toți oamenii cunoscuți până în prezent. Alina îmi mai povestea că un universitar elvețian a fost vrăjit, mirat de mulțimea casinourilor din România. Po-vestește mereu, universitarul, că, la noi, a găsit multe casi-nouri, dar nici o toaletă... Liviu Antonesei: Sigur, sunt o mulțime de casinouri aici, chiar și la Iași, dar nu-mi spun nimic
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
astfel procedează în aceeași perioadă Jérôme Savary, care conduce Grand Magic Circus. Spectacolul, intitulat De Moïse à Mao este produsul creației colective. Influența lui Brecht este încă și mai puternică asupra autorilor dramatici germani, elvețieni sau austrieci. Max Frisch (1911-1991), elvețian german, scrie, după exemplul lui Brecht, piese parabole ca Andorra (1961), operă ce denunță într-un mod visceral antisemitismul. Peter Weiss (1916-1982), evreu german exilat în Suedia, scrie Instrucția (1965), piesă despre lagărele de concentrare. Friedrich Dürrenmatt (1921-1990), care s-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Pentru Iorga, Cardinalul Mercier devenea "șeful moral al statului" belgian. Apoi, Iorga a atacat problema națiunilor mici. El îi amintea Luxemburgului înfrînt (anexat de Reich) că drumul lui în viață "nu poate fi anulat, el nu este german!" Sau, la adresa elvețienilor: "Elveția, o țară mică și mîndră!"2 Între timp, Mussolini (ca să-l parafrazăm pe Roosevelt) "și-a înfipt pumnalul în spatele vecinului său". Iorga era suficient de încăpățînat și de naiv ca să considere acțiunea Italiei drept o consecință a faptului că
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fasciști, partizani Împotriva colaboraționiștilor și așa mai departe. După 1989 - prin depășirea unor vechi inhibiții -, s-a dovedit că este posibil să recunoști (cu riscul de a Întâmpina rezistență și negări virulente) prețul moral plătit pentru renașterea Europei. Polonezii, francezii, elvețienii, italienii, românii și alții sunt acum mult mai În măsură să știe - dacă doresc să știe - ce s-a Întâmplat cu adevărat În țara lor cu doar câteva decenii În urmă. Chiar și germanii Își revăd istoria primită de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
proviziile de tungsten. Din necesarul german de minereu de fier, 40% era livrat de Suedia, cu vasele proprii, În porturile germane. și toate acestea erau plătite În aur, cel mai adesea furat de la victimele Germaniei și transmis prin filiera elvețiană. Elvețienii nu s-au mulțumit să spele bani și să servească drept canal plăților germane - contribuții substanțiale la războiul lui Hitler. În 1941-1942, 60% din industria de armament elvețiană, 40% din cea optică și 40% din industria constructoare de mașini produceau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
soldați germani la Începutul operațiunii Barbarossa, precum și al soldaților germani din Norvegia aflați În permisie, și au amânat Înrolarea lucrătorilor din minele suedeze de fier ca să poată asigura livrări regulate către Germania) era așadar un nărav mai vechi. După război, elvețienii (dar nu și suedezii) au fost inițial ținta suspiciunilor internaționale În calitatea lor de complici la efortul de război german: ca reglementare finală a tuturor plângerilor legate de tranzacțiile Reichsbank prin băncile elvețiene, Acordurile de la Washington din mai 1946 i-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1914, englezii preferaseră să lupte „prin procură”: fără o armată permanentă, evitând implicarea serioasă pe continent și abținându-se să desfășoare trupe pe pământ european. În trecut, o putere maritimă În căutare de mercenari se putea orienta spre spanioli, olandezi, elvețieni, suedezi, prusaci și, bineînțeles, spre ruși. Dar vremurile se schimbaseră. De aici și decizia britanică, În ianuarie 1947, de a-și dezvolta propriul program atomic. Alegere care avea să conteze abia mai târziu. Pe moment, singura speranță a britanicilor era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Franco Brusati Pane e cioccolata (1973): chelnerul italian disperat din orașul elvețian Lucerna. În 1973, numai În Germania de Vest trăiau aproape jumătate de milion de italieni, 535.000 de iugoslavi și 605.000 de turci 10. Germanii - ca și elvețienii, francezii, belgienii sau britanicii - nu au sărit În sus de bucurie când toți acești străini au erupt subit pe teritoriul lor. Experiența vieții printre atât de mulți străini din locuri necunoscute era inedită pentru majoritatea europenilor. Dacă a fost relativ
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cercuri anglofone. Cu totul altceva era declinul limbii franceze. Pentru uzul zilnic, ea nu mai jucase un rol important În Europa de la declinul aristocrațiilor imperiale din vechile regimuri. În afara Franței, doar pentru un milion sau două de belgieni, luxemburghezi și elvețieni și câteva comunități izolate din Alpii italieni și Pirineii spanioli mai era limba maternă - mulți foloseau forme dialectale Înfierate de cerberii de la Académie Française. În termeni strict statistici, franceza era de mult - față de germană sau rusă - la periferia lingvistică europeană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât să confirme prejudecățile lor și ale altora 8. Elveția Învecinată reprezenta un caz cu totul diferit. Timp de 40 de ani, Elveția se bucurase de indulgență generală datorită poziției sale din timpul războiului. A fost dat uitării faptul că elvețienii făcuseră eforturi Înverșunate pentru a-i ține pe evrei afară; mai mult, În literatura populară și În filmele de pretutindeni, țara era prezentată drept un refugiu sigur și primitor pentru orice persoană persecutată care ajungea la granițele sale. Elvețienii se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că elvețienii făcuseră eforturi Înverșunate pentru a-i ține pe evrei afară; mai mult, În literatura populară și În filmele de pretutindeni, țara era prezentată drept un refugiu sigur și primitor pentru orice persoană persecutată care ajungea la granițele sale. Elvețienii se bucurau de conștiința lor nepătată și de admirația ușor invidioasă a lumii. Adevărul este că până În anul 1945 elvețienii primiseră doar 28.000 de evrei, dintre care 7.000 Înainte de Începerea războiului. Refugiații din timpul războiului nu au primit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de pretutindeni, țara era prezentată drept un refugiu sigur și primitor pentru orice persoană persecutată care ajungea la granițele sale. Elvețienii se bucurau de conștiința lor nepătată și de admirația ușor invidioasă a lumii. Adevărul este că până În anul 1945 elvețienii primiseră doar 28.000 de evrei, dintre care 7.000 Înainte de Începerea războiului. Refugiații din timpul războiului nu au primit permise de muncă, ei fiind Întreținuți din taxe impuse evreilor bogați ce erau rezidenți ai țării. Abia În iunie 1994
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Berlinului În octombrie 1938) ca litera „J” să fie ștampilată pe pașapoartele tuturor evreilor germani - pentru a le controla mai bine accesul În țară - era un act de „inadmisibilă discriminare rasială”. N-ar fi ieșit mare tevatură dacă reaua-credință a elvețienilor s-ar fi oprit aici: Londra și Washingtonul nu ceruseră niciodată vreo etichetă de identificare pe pașapoartele evreilor, Însă, când venea vorba de salvarea refugiaților evrei, nici experiența britanică și nici cea americană nu erau tocmai un motiv de laudă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ar fi oprit aici: Londra și Washingtonul nu ceruseră niciodată vreo etichetă de identificare pe pașapoartele evreilor, Însă, când venea vorba de salvarea refugiaților evrei, nici experiența britanică și nici cea americană nu erau tocmai un motiv de laudă. Însă elvețienii au mers mult mai departe. A devenit dureros de limpede În cursul investigațiilor oficiale desfășurate În anii ’90 că nu numai că Elveția profitase de traficul cu aur jefuit, aducând astfel o contribuție substanțială și concretă la efortul de război
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ETA evrei; algerieni 267; antisemitism - vezi antisemitism; atacul musulmanilor 706; atitudinea lui Stalin Împotriva Î 175-180; belgieni 733-734; comuniști 400; consecințele exterminării naziste 47; crimele de la Jocurile Olimpice de la München 435, 739; despăgubiri ale Germaniei de Vest 251-252; din Viena 17; elvețieni 740-741; englezi 676, 735-736; est-europeni 734; Europa de Est postbelică 175-176; Europa postbelică 731-757; francezi 676, 732-733, 735, 743-747; germani 737-740; Holocaust - vezi Holocaust; indiferența față de suferințele Î 748; Israel - vezi Israel; maghiari 400; olandezi 734, 741; părerile germanilor cu privire la Î În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
printr-o atmosferă crepuscular-angoasată o parte a picturii sale poate fi arondată decadentismului ca registru de sensibilitate literară transcrisă plastic. Rodolphe Rapetti urmărește și derapajele "stilistice" care-i despart de naturalism pe o serie de pictori precum francezul Charles Maurin, elvețianul Félix Vallotton și olandezul Georges de Feure, ilustrativi pentru scenele de viață contemporană. Criticul sesizează la Maurin și Vallotton încercarea de a depăși faza "transcripției" naturaliste prin excesul de observație al unui "realism extrem" așa cum la de Feure înregistrează abaterea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în care atitudinile, postúrile și mișcările personajelor, sunt investite cu valoare simbolică. Acest "simbolism pantomimic", criticul de artă îl descoperă cu precădere în arta engleză la John Flaxman, William Blake și J.H. Fuseli, dar și la pictorii de limbă germană, elvețianul Ferdinand Hodler, Max Klinger, Ludwig von Hofmann sau Franz von Stück. Nu este deloc exclusă influența lui Ferdinand Hodler asupra picturii Ceciliei Cuțescu-Storck, dată fiind familiarizarea acesteia cu pictura simboliștilor germani, cât și a legăturilor și afinităților pe care soțul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Termenul de Renaștere a fost folosit mai târziu. Prin 1855, istoricul francez Jules Michelet a publicat cel de al șaptelea volum al Istoriei Franței, numit Renaissance. Denumirea a fost răspândită prin lucrarea unui alt istoric al artei, de data aceasta elvețianul Jakob Burkhardt, intitulată Die Kultur der Renaissance in Italien În 1861. Renașterea a fost mult mai complicată și multilaterală decât așa cum a fost privită de Burkhardt. Nici nu a fost singura mișcare, ci mai multe, În locuri și perioade diferite
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]