3,571 matches
-
fi gîndit măcar o dată să emigreze”. În America, desigur. Aceasta este greșeala pe care o săvîrșesc cei care se cred Îndreptățiți a acredita enunțuri generalizatoare plecînd de la propriile lor experiențe. Mulți, foarte mulți români nu s-au gîndit niciodată să emigreze. Lipsa unui asemenea gînd din mințile majorității românilor Își are explicațiile ei și sînt prea complexe ori prea simple pentru a putea fi expediate Într-o frază. Dar au, parțial, dreptate Emanuel TÎnjală și Dan Cristian Turturică atunci cînd, vorbind
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
românii americani. Emigrația română de după 1989 a fost una determinată de circumstanțe excepționale. În țară, „democrația originală” nu anunța nimic bun, iar „mirajul american” părea a fi devenit dintr-o dată accesibil oricui. Dar, la Început, nu s-au Înghesuit să emigreze elitele, atîtea cîte mai erau, ci aventurierii, visătorii, cei dornici de Îmbogățire imediată și, nu În ultimul rînd, cei care se simțeau vinovați, ajunși indezirabili. La 15 iulie 1990, Sanda Golopenția constata că „trupe ale securității se zbat să iasă
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
desigur, dar acest fapt nu va influența decizia Washingtonului. Iar dorința emigrării dincolo de Ocean nu poate fi anulată prin măsuri coercitive și presiune morală, atît timp cît un român american declară că „fac parte dintr-un popor care dorește să emigreze și acum, cînd comunismul a fost alungat din România, dar nu au fost alungați comuniștii”. Între timp, furia emigrației transoceanice s-a mai calmat, Însă dorința de a se stabili În America o nutresc Încă numeroși români. Cum acest nou
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
căreia „]n anul 1899 nu au intrat În America decît 98 de români”. Radu Toma observa că recensămîntul canadian din 1901 Înregistra „În cadrul unei rubrici comune 354 persoane de naționalitate română și bulgară”. Aurelia Ion Popescu aprecia că, În 1910, emigrau În SUA 10.000 de români transilvăneni, În timp ce din Vechiul Regat cifra nu depășea 300 de indivizi. O primă cifră globală o lansa Radu Toma, care accepta că În 1910 existau În SUA 42.277 de imigranți români. În general
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
presupunea că, Înainte de Primul Război Mondial, În America trăiau circa 150.000 de români americani. Recent, Gelu Neamțu considera că, „după cele mai cunoscute estimări, În Statele Unite ale Americii pînă În 1917-1918 se aflau circa 180.000-200.000 de români, emigrați În majoritate din Transilvania”. Într-un context diferit, discutînd chiar problema emigrării transilvănene În Lumea Nouă, același autor concluziona că „numărul emigranților români proveniți din aceste părți ajunge pînă În 1918 la o cifră de peste 200.000”. Un alt istoric
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
adică nejustificat. Am văzut că o dată cu Încheierea războiului, emigrația română spre America și Canada a scăzut considerabil. După 1918, Transilvania, Banatul, Bucovina și Basarabia au devenit provincii românești. Românii din aceste ținuturi, eliberați fiind de asuprirea străină, nu au mai emigrat În ritmul de dinainte. Reformele politice și economice adoptate după război s-au constituit În tot atîtea justificări ale reducerii emigrației. În plus, Washingtonul a modificat legislația imigrării, stopînd tendințele antebelice ale acelora care traversau Oceanul cu intenția de a
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
acoperiți de brad verde, a apelor noastre limpezi, a razei de soare strălucitoare de la noi”. Nu am mai Întîlnit undeva această cifră. În ea, dr. N. Lupu Îi includea, evident, pe toți cei care se aflau atunci În America, dar emigraseră din România: români, evrei, macedoneni și persoane aparținînd altor etnii. În mod sigur, el nu inventase această cifră, cu atît mai mult cu cît textul În care o inserase urma să fie publicat Într-un cunoscut ziar ce se adresa
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
pierdut unul dintre părinți, soțul, o rudă. Fie că era vorba despre pierderea pămîntului, a unui membru al familiei sau a libertății - așa cum s-a Întîmplat cu cei urmăriți de Securitate -, un număr important de etnici germani au ales să emigreze În Europa de Vest sau SUA, după reîntoarcerea din URSS. O dată cu creșterea persecutării grupurilor minoritare, În special a ungurilor, după 1980, acest exod al germanilor a continuat. În ciuda afirmației lui Ceaușescu potrivit căreia etnicii germani erau o parte a națiunii române - și
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
reîntoarcerea din URSS. O dată cu creșterea persecutării grupurilor minoritare, În special a ungurilor, după 1980, acest exod al germanilor a continuat. În ciuda afirmației lui Ceaușescu potrivit căreia etnicii germani erau o parte a națiunii române - și deci nu ar trebui să emigreze -, statul a profitat de pe urma emigrării germanilor, vînzînd În jur de 10.000 (de germani) pe an guvernului Germaniei de Vest În anii ’80. După căderea comunismului, statul a Început să ofere despăgubiri foștilor deportați prin decretul din 1990, dar, avînd
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
unde în 1972 va absolvi Liceul „Belyai Farkas”. Urmează cursurile Facultății de Sociologie și Psihologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1972-1976). Este pedagog la o școală ajutătoare, apoi funcționara și redactor la revista „Vatra” (până în 1984). În 1986 emigrează în Franța. Debutează la „Vatra” în 1972, iar editorial în 1985, cu volumul de proza scurtă Intrare liberă. A fost căsătorită cu Dan Culcer. M. cultiva o proza neagră, caustica, pe alocuri crudă, scrisă într-un limbaj adecvat. Schițele din
MAILAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287957_a_289286]
-
1952- 1954). Redactor la „Scânteia tineretului” (1953-1959), trece ulterior la Radio. Scrie mai ales literatură pentru copii și adolescenți - Palatul primăverii (1961), Jurnal de bord (1963), Alarmă la Colțul viu (1964) -, o plachetă Prin fereastră-zarea- albastră (1966) ș.a. În 1979 emigrează în Germania, unde activează ca redactor al postului de radio Europa Liberă, prezent în programe cu pamflete și cu emisiunea „Tribuna satelor”. Colaborează la „Dialog” (Germania), „Alergătorul de la Marathon” (Danemarca). Proza din Palatul primăverii și din celelalte cărți publicate de
MANUCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287998_a_289327]
-
sub regimul legionar, devine director general al Societății Regale de Radiodifuziune. Părăsește definitiv țara în 1947, trecând frontiera clandestin și se stabilește o vreme, după o seamă de peripeții pe care le va relata mai târziu cu haz, la Paris. Emigrează în Argentina (1949), unde înființează și conduce ca redactor-șef, scurtă vreme, revista „România”. Colaborează la revista canadiană „Unirea”, la ziarul „Românul” din New York și la alte publicații românești din exil („Înșir’te mărgărite”, „Cuvântul în exil”, „Patria”). În 1951
MANZATTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288000_a_289329]
-
-și licența în 1976. Colaborează cu poezie la „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „România literară”, „Ateneu”, „Revista cultului mozaic”, „Ramuri”, „Dacia literară”, „Poesis”, „Contrapunct” ș.a. Frecventează cenaclul ieșean Junimea. Între 1990 și 1991 lucrează ca redactor la Editura Omnia din Iași. Emigrată în Israel în 1991, este inginer constructor la Societatea de Electricitate din Haifa. Colaborează la numeroase publicații de limba română din Tel Aviv, Ierusalim, Haifa ș.a. și deține mai multe premii literare (Premiul „Sara și Haim Janculovici”, Haifa, 1991; Premiul
MARCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288005_a_289334]
-
H. și soția sa se mută de la Roma la Assisi și de acolo, în 1947, la Florența, unde îl vor întâlni pe Giovanni Papini (amintirea acestor întâlniri va forma substanța eseului Giovanni Papini, publicat la Paris în 1963). În 1948 emigrează în Argentina; spaniola o învață pe vapor, în cele șaptesprezece zile cât a durat traversarea Atlanticului. La Buenos Aires lucrează ca funcționar la o societate comercială și ca lector de limba și literatura română la Facultatea de Litere și Filosofie. Tot
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
20”, „Cinema”, „Synthesis”, „Amfiteatru”, „Luceafărul”, „Cahiers roumains d’études littéraires”. Obține titlul de doctor în litere în 1974, cu o teză despre începuturile literare ale lui Eugen Ionescu, respinsă de cenzură și publicată la Heidelberg. Din motive familiale, în 1982 emigrează în Franța, în anul următor stabilindu-se la München, unde până în 1995 este editor-șef al programului cultural al postului Europa Liberă și coordonator al emisiunilor Actualitatea culturală românească și Perspective europene. Din 1995 revine la catedră, predând limba, literatura
IONESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287582_a_288911]
-
liceului (1911), a urmat cursurile Facultății de Științe Juridice a Universității din Budapesta, obținând doctoratul în 1915. A luptat pe front și a fost rănit în timpul primului război mondial. În 1918-1919 a aderat la mișcarea revoluționară maghiară, după înfrângerea căreia emigrează în România. Se stabilește la Cluj, unde colaborează la ziarul „Keleti Újság” și este redactor la mai multe publicații săptămânale efemere. Între 1933 și 1940 este director și regizor al Teatrului Maghiar din Cluj. După al doilea război mondial se
KÁDÁR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287696_a_289025]
-
măsură activitatea meseriașilor din România și a determinat o relativă scădere a numărului acestora. Efectele crizei trebuie însă asociate și cu concurența tot mai acerbă a produselor industriale din ce în ce mai prezente pe piață. Mulți meseriași au dat atunci faliment sau au emigrat (în special evrei), aceasta și în condițiile unor măsuri restrictive pentru meseriașii evrei introduse în legea din 1902 (îndeosebi art. 4). În perioada 1899-1904 au emigrat din toată țara 9.288 de meseriași evrei 37. Cu toate acestea, o anchetă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
produselor industriale din ce în ce mai prezente pe piață. Mulți meseriași au dat atunci faliment sau au emigrat (în special evrei), aceasta și în condițiile unor măsuri restrictive pentru meseriașii evrei introduse în legea din 1902 (îndeosebi art. 4). În perioada 1899-1904 au emigrat din toată țara 9.288 de meseriași evrei 37. Cu toate acestea, o anchetă realizată în anul 1908 dezvăluia că proporția meseriașilor din România în raport cu grupul etnic din care proveneau se prezenta astfel: 1,3% meseriași români din totalul populației
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a scăzut mult după revendicare, pentru că mulți dintre ei, credincioși vechilor obiceiuri, au trecut în Principatul Moldovei, totuși putem să-i privim pe ei ca populația de căpetenie în această provincie... Dar de când se află sub administrație roman-imperială, mulți au emigrat, și în felul acesta acum rusniacii emigrați din Galiția le țin aproape în cantitate“13. M. Stöger, profesor de statistică la școala superioară din Lvov, nota despre Bucovina următoarele: „Aici moldoveanul este indigen, la care aparține și nobilimea, și oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Academia de Arhitectură din București. În anii 1959-1971 a fost președinte al Comitetului de Stat pentru construcții din RSSM (htpp://www.monument.md/autori/mednek). • Născut în 1893 la Cetatea-Albă. A absolvit Conservatorul din Petrograd și Milano. În 1922 a emigrat în SUA, fiind angajat la Opera din Newport (Predescu, Enciclopedia Cugetarea, p. 462). • Născut în 1903 la Chișinău. Și-a urmat studiile la Academia de Arte plastice din Bruxelles (Sovetskaja Moldavija. Kratkaja enciklopedija, p. 123). Leon Milstein 17. Totodată sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cele ale lui Alexandru S. Krusser 23, Mihail L. Meerson 24, Moisei S. Anenschi 25, Abram B. Socol 26, Iosif I. Badeev 27, H. B. • Născut în 1895 la Chișinău. A absolvit Liceul Real din Chișinău, iar în 1913 a emigrat în SUA. În 1927 și 1930 a obținut premiul Oscar pentru film și regie (Predescu, Enciclopedia Cugetarea, p. 510; C. Corciovescu, B. Râpeanu, Dicționar de Cinema, București, 1997, p. 295). • Evreii din Basarabia s-au remarcat activ nu doar în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Ion Codreanu 46, • O situație similară a existat și în alte republici care și-au pierdut independența în 1940. În Lituania, de pildă, dintre cei 79 membri ai Consiliului de Miniștri, 38 au fost executați sau expulzați, iar 37 au emigrat în Vest (Vladas Gaidys, The Emergence of Lituanian Political Elite, în V. Shlapentokh, Ch. Vanderpool, B. Doktorov (ed.), The New Elite in Post-Communist Eastern Europe, Texas A&M University Press, 1999, p. 120-121). A se vedea, de pildă, A. M. Lazarev
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
1933-1941) și Facultatea de Litere, absolvită în 1946. Înainte de 1949 a semnat cu pseudonimul Ion Lucrețiu în ,,Opinia” și ,,Lupta Moldovei”; mai târziu devine redactor la ,,Contemporanul”. Colaborează la „Iașul nou”, ,,Iașul literar”, ,,Gazeta literară”, ,,Luceafărul”, ,,Viața românească”. În 1976 emigrează în Israel, unde din 1985 este redactor la revista literară ,,Izvoare”, editată la Tel Aviv de Asociația Scriitorilor Israelieni de limbă română; aici îi apare, printre altele, și eseul Despre caracterul contribuției evreilor la literatura română. Va colabora și la
LUCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287858_a_289187]
-
din cadrul Universității bucureștene, luându-și licența în 1949. A lucrat la Radiodifuziunea Română (1949-1983), la Institutul Român de Relații Culturale cu Străinătatea (1953-1955), la Consiliul Național al Femeilor (1955-1967), la revista „Agricultura socialistă”, devenită „Satul socialist” (1967-1975). În 1989 a emigrat în Israel. Debutează în 1957, cu un reportaj, la revista „Femeia” și mai colaborează la „România liberă”, „Contemporanul”, „Magazin”, „Albina”, „România literară”. Debutul editorial îl reprezintă volumul de poezie Oamenii, visele (1968), căruia îi urmează alte cărți de versuri: Arpegii
LOVINESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287854_a_289183]
-
regizorului francez Jacques Copeau sau, în Spania, ale lui Federico García Lorca. Din motive financiare, teatrul este închis în 1923, reușind totuși să pună în scenă feeria Legenda funigeilor de St. O Iosif și D. Anghel. În același an F. emigrează în Franța, țară închipuită prin perdeaua de iluzii a literaturii și culturii sale, pe care o va și numi „tărâmul viselor și al poeziei”. În acest exil voluntar va fi însoțit de sora sa Lina și de soțul acesteia, Armand
FUNDOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]