2,866 matches
-
au devenit lucrători industriali. Au fost, evidenția el, cîteva cauze care au determinat această orientare economică și unele dintre ele erau «obiective», ținînd de starea existentă În Lumea Nouă, iar altele au fost determinate de structura psihologică și de planurile emigranților români. La sfîrșitul veacului al XIX-lea și la Începutul veacului al XX-lea, În linii mari «cucerirea» Americii luase sfîrșit. Spiritul de «frontieră» și condițiile Vestului «sălbatic» mai existau În zone periferice, dar ceea ce era considerat progres se concentrase
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
cucerirea» Americii luase sfîrșit. Spiritul de «frontieră» și condițiile Vestului «sălbatic» mai existau În zone periferice, dar ceea ce era considerat progres se concentrase În industrie. În aceste condiții, posibilitatea de a se apuca de agricultură era aproape inexistentă pentru noii emigranți”. Radu Toma, la rîndul său, referindu-se la emigrația românească În Canada, conchidea că majoritatea românilor, sosiți aici după 1900, s-au instalat În provinciile centrale, adică În Alberta, Manitoba și Saskatchewan, dar și În Ontario sau British Columbia. Înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
cei reveniți În țara de origine, dar care au trăit un timp În America de Nord. Lipsesc cifrele, lipsesc informații specifice emigrării, modalității de procurare a actelor necesare și deplasării În SUA etc. Nu știm atît cît s-ar cuveni despre descendenții emigranților etc. Dispunem doar de afirmații generale despre relațiile românilor stabiliți dincolo de Ocean și ale descendenților acestora cu românii rămași În țară. Contribuția grupului etnic român la progresul istoriei și al civilizației americane nu este Încă reconstituită. Nici evoluția organizării comunității
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
se «americanizeze», dar În același timp au știut să păstreze acele trăsături esențiale care Îi defineau și le dădeau o identitate unică”. Andrei Popovici, la rîndul său, scria În 1937 că „după război s-a produs o schimbare În atitudinea emigrantului român față de America. Pe cînd, Înainte de 1914, Românul considera viața lui acolo ca ceva vremelnic, [...] cei care au rămas În America, ori care au venit după război, s-au decis să se stabilească definitiv. Aceasta a avut - sublinia el - ca
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
se numește «The making of America», adică la crearea Americei de astăzi. Și, fără Îndoială, se vor mai face și alte jertfe, toate cîte se vor cere bunilor cetățeni americani, și din partea tinerilor generații care se ridică acum din sîngele emigranților plecați din patria lor carpatină”. Deși refuzată un timp, iar mai apoi privită cu reticență, americanizarea a devenit o realitate de neevitat și pentru imigranții români, astfel Încît astăzi se apreciază că „din cei 146.393 foști imigranți din grupul
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
tremendous part in developing the spirit that led to the American Revolution”. Aceeași observație o evidenția nu demult Vera Călin, atunci cînd scria că „voința de a-și păstra identitatea m-a impresionat de cîte ori am Întîlnit-o În rîndul emigranților”, conchizînd că „Refuzul de a-și nega trecutul [...] Îmi spune că mă găsesc În prezența unei conștiințe”. PÎnă a se ajunge Însă la situația de azi, americanizarea a fost un proces cu o evoluție complexă și adeseori contradictorie, care a
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
apoi d-l Titulescu, d-l profesor Iorga, d-l profesor Țițeica, d-l ministru Inculeț, d-l dr. Lupu și alții mulți, care În timpul vizitei lor În Statele Unite au venit În contact cu Americani, au auzit numai laude la adresa emigranților noștri”. Acestor mărturii, Înregistrate de presa vremii - fie că era vorba despre cea a românilor americani, fie că era vorba despre cea din România -, li s-au adăugat cele consemnate În notele de călătorie ori În corespondența personalităților menționate. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
azi. Nu toți cei care, de-a lungul anilor, au avansat o opinie În această direcție au gîndit la fel. O asemenea eventualitate nici nu era posibilă. Cadrul general, cauzele și legislația imigrației s-au modificat mereu, compoziția socială a emigranților nu a fost aceeași, mentalitatea lor a diferit, atît ca emigrant, cît și ca imigrant etc. Ceea ce merită a fi reținut, ca un adevăr cvasiincontestabil, este faptul, relevat deja, că „fiecare val de imigranți români a avut trăsături distincte și
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
o opinie În această direcție au gîndit la fel. O asemenea eventualitate nici nu era posibilă. Cadrul general, cauzele și legislația imigrației s-au modificat mereu, compoziția socială a emigranților nu a fost aceeași, mentalitatea lor a diferit, atît ca emigrant, cît și ca imigrant etc. Ceea ce merită a fi reținut, ca un adevăr cvasiincontestabil, este faptul, relevat deja, că „fiecare val de imigranți români a avut trăsături distincte și mentalități proprii”. Emendarea care se impune, citînd această opinie, este aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Éva V. Huseby-Darvas vorbea despre „the great exodus between the 1880s and 1914”, din nordul Ungariei, din care nu puteau lipsi țăranii români. Radu Toma, În schimb, plecînd de la faptul că „după anul 1850 locuiau În SUA circa 100 de emigranți din ținuturile României” și „plasînd această concluzie Într-un context de epocă, se poate afirma că prima etapă a imigrării românilor În Statele Unite, redusă la cîteva zeci de persoane, [...] se Înscrie Într-un fenomen general european, anume refugierea unor revoluționari
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
doilea val de emigrare a Început după Încheierea conflagrației din 1914-1918. „Răsboiul, notau Șerban Drutzu și Andrei Popovici, a avut un efect stăvilitor asupra emigrărei, pentru că cifrele din 1921 indică o scădere a procentului lucrătorilor fără ocupație, așadar a plugarului emigrant, la aproximativ 39%”. „După sfîrșitul marelui război, mulți s-au reîntors În România unită. Numai În 1920, remarca Andrei Popovici În 1937, au venit În țară peste 21.000; iar În 1921, peste 8.000. Numărul celor repatriați scade la
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
același autor, și emigrarea a luat un nou avînt, deși mult mai redus decît cel din anii antebelici, atingînd În 1921 cifra de peste 5.000, pentru ca În anul ce urmează emigrarea să scadă la circa 1.000. Mulți din noii emigranți [fapt demn de reținut, n.n.] au fost recrutați din cei care se repatriaseră În 1920 și 1921 și care, nemaigăsindu-și rost În România, s-au Înapoiat În America, de această dată - aproape În toate cazurile -, pentru totdeauna”. Aceeași subliniere
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
1921 și care, nemaigăsindu-și rost În România, s-au Înapoiat În America, de această dată - aproape În toate cazurile -, pentru totdeauna”. Aceeași subliniere a făcut-o și Radu Toma, care constata că, potrivit recensămîntului din 1920, peste jumătate dintre emigranții români ajunși În SUA aveau cetățenie americană sau urmau să o obțină. „Se poate trage, astfel, concluzia că Începutul anului 1920 marchează momentul În care stabilirea În SUA a grupului a Început să capete preponderență, imigrația pierzîndu-și trăsătura fundamentală anterioară
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
ori a eluda punctele de vedere menționate, considerăm că al doilea val de emigrare a Început după 1918 și a durat pînă la Încheierea ultimului război mondial. În intervalul acesta, desigur, au intervenit unele modificări, care au În vedere numărul emigranților, mentalitatea lor, organizarea, deci consolidarea unei comunități românești distincte, dar realitățile caracteristice României nu s-au schimbat În așa măsură Încît să influențeze motivația și ritmul emigrării. În anii războiului, numărul emigranților a scăzut, cum era și de așteptat, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
intervenit unele modificări, care au În vedere numărul emigranților, mentalitatea lor, organizarea, deci consolidarea unei comunități românești distincte, dar realitățile caracteristice României nu s-au schimbat În așa măsură Încît să influențeze motivația și ritmul emigrării. În anii războiului, numărul emigranților a scăzut, cum era și de așteptat, dar caracterul general al emigrației nu a diferit de cel de dinainte de 1939. O abordare detaliată a acestui val de emigrare va impune, probabil, unele subdiviziuni cronologice, reclamate de rațiuni ce țin de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
și altele similare s-au aflat la baza cauzelor politice ale emigrărilor”. Cu toate opreliștile impuse de Moscova și Însușite Întocmai de București, „după al Doilea Război Mondial România se situează pe locul cinci printre țările est-europene” ca număr de emigranți, cu „un procentaj scăzut, de numai 6,9% din imigrarea totală În SUA originară din zonă”. Chiar și așa stînd lucrurile, „imigrarea postbelică din România constituie 24,9% din imigrarea transoceanică totală provenită din această țară după anul 1881”. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
modul specific În care acești «nou»-veniți se comportă poate fi comparat cu comportamentul celor veniți la Începutul veacului, asemănările dar și deosebirile fiind extrem de interesante și conclusive”. Dar trebuie adăugat că Alexandru Nemoianu se referă, atunci cînd vorbește despre emigranții de la Începutul secolului XX, la cei din provinciile aflate sub stăpînire străină, nu și la cei din România. Oricum, „comportamentul” exilaților din România ocupată de Moscova, care nu erau țărani transilvăneni, bănățeni sau bucovineni, ci oameni educați, care realizau exact
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
nu și la cei din România. Oricum, „comportamentul” exilaților din România ocupată de Moscova, care nu erau țărani transilvăneni, bănățeni sau bucovineni, ci oameni educați, care realizau exact situația În care se aflau, nu avea decît Întîmplătoare puncte comune cu emigranții de la Începutul secolului, care nu știau ce Îi aștepta, ce vor face și nici nu intenționau, În cele mai multe cazuri, să rămînă În America, putîndu-se Întoarce, dacă voiau, În provinciile de unde plecaseră sau În țara conaționalilor lor. CÎnd această țară a
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
gîndurile de mai sus, conchidea, În iunie 1985: „Chiar dacă lucrul nu e sortit să se Întîmple, din punctul de vedere al autorităților orice drum În străinătate este o plecare definitivă În germene, iar cel care Îl solicită se deosebește de emigrant numai prin faptul că Își tăinuiește intențiile ultime”. Prin urmare, Înainte de 1990, oricine pleca din țară era privit de „organele” comuniste ca un virtual exilat. Iar „subiectul” știa acest lugubru raționament. Emigrația, În asemenea condiții, era Întru cîtva similară cu
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
aparține românilor americani. Sau, dacă au și ei o vină, aceea este neînsemnată, determinată de circumstanțe emoționale și, mai ales, de reacțiile românilor. Revenind la subiectul pe care Îl discutam, merită a fi cunoscută opinia după care „cifrele record de emigranți români Înregistrate după 1990 arată că plecarea masivă din România nu este un caz Închis. Diferă doar cauzele. Dacă Înainte singura problemă a celor care se hotărau să plece era cum să facă să iasă din țară, eforturile celor de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
un caz Închis. Diferă doar cauzele. Dacă Înainte singura problemă a celor care se hotărau să plece era cum să facă să iasă din țară, eforturile celor de astăzi sînt Îndreptate spre străpungerea barierei pe care Vestul o pune În fața emigranților. Iar pentru cei cărora li se refuză pînă și viza de turist granița este la fel de materială și plină de riscuri ca și pentru cei care au privit spre ea timp de 45 de ani”. De aceea, emigrarea românilor În America
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
mai cunoscute estimări, În Statele Unite ale Americii pînă În 1917-1918 se aflau circa 180.000-200.000 de români, emigrați În majoritate din Transilvania”. Într-un context diferit, discutînd chiar problema emigrării transilvănene În Lumea Nouă, același autor concluziona că „numărul emigranților români proveniți din aceste părți ajunge pînă În 1918 la o cifră de peste 200.000”. Un alt istoric, mai prudent, considera că „nu știm cu exactitate cîți români au venit În America la Începutul veacului al XX-lea [...]. Oricum, cei mai mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
crescut. Astăzi, probabil, s-a ajuns la o reechilibrare a unui proces care părea la un moment dat greu controlabil. Ceea ce a surprins și Îngrijorat, desigur, nu a fost numărul celor care au traversat Atlanticul, ci calitatea și valoarea noilor emigranți, atît de necesari României, Într-un moment critic al redresării ei postcomuniste. Alexandru Nemoianu ne informa că „la ultimul recensămînt făcut În Statele Unite, În anul 1990, 365.544 dintre locuitori au declarat că sînt de origine română”. Putem presupune că
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
a ceea ce ocolim, uneori, să numim Încă o națiune, au rezultat, ca grup etnic, În urma unei emigrări care nu a fost motivată de o afinitate culturală, etnică sau spirituală. Ei nu se pot compara, din acest punct de vedere, cu emigranții proveniți din spații de limbă și cultură engleză. Faptul acesta Însă, privit din altă perspectivă, a contribuit la prezervarea unei comunități etnice care, altfel, s-ar fi topit În oceanul vorbitorilor de limbă engleză și, mai ales, În acela al
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
1982, Alexandru Nemoianu s-a trezit dintr-o dată În „altă lume”, unde „Începea (fără ca eu să Îmi dau seama) procesul esențial prin care trece orice nou venit În Lumea Nouă, de reconciliere Între imaginea despre America adusă În sacul de emigrant și realitatea americană. Un proces a cărui rezolvare, În fond, dă măsura «succesului» ori «insuccesului» În țara «nouă»”. Destăinuirea unei asemenea experințe personale, care nu e una indiferentă și nici strict jurnalieră, este foarte importantă pentru reconstituirea exilului românesc, În
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]