2,305 matches
-
despre el. Între dosarele lor paradiziace și umbra unui Honigberger al vremii lui și al istoriei de azi, În care prinde Încet contur, sperăm că cititorul va Înțelege de ce am ales să fim mai modești decât Zerlendi și mai puțin enigmatici decât autorul său. Cât despre Eliade, după cele câteva mențiuni din anii ’30, el nu a scris decât mult mai târziu despre Honigberger, În Patañjali et le Yoga (1962). Oabsență a sa care, ca și cea a paginilor despre orientaliștii
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
entuziaste relatări medicale. În mediile medicale și erudite pe care le-a străbătut Honigberger În Europa după 1834 - ca și În Transilvania de altfel -, acești Joghees of Hindoustan au produs, cu siguranță, multă surpriză și tot atâta neîncredere. Fluctuant și enigmatic, numele sub care apar la Honigberger lasă să se vadă deja că interesul său european Începea să fie mai curând religios decât medical - acea convenție benevolentă care Îndepărta suspiciunile. Iar dacă Honigberger numește deja unii Joghees În loc să păstreze pretutindeni numele
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
academic și boem (un Heidelberg răsăritean), „vadul basarabean” care hotărnicește un tărâm făcut din „pământ și cer, holdă și zare”, „codrii Orheiului” și „freamătul de plopi gemând în aer”, Nistrul și „doina basarabeană”, livezile încărcate de rod, zvonurile îndepărtate și enigmatice ale stepei. Aparent pasteluri, aceste poeme sunt în realitate elegii, în care amintirea și reveria filtrează peisajul și îl încețoșează, convertindu-i datele într-o confesiune șoptită și tremurată. Departe și de retorica ostentării eului, și de tentațiile lirismului militant
SARGEŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289499_a_290828]
-
câte ceva superficial și nesistematic” . O critică devastatoare așadar, cu nimic diferită de diatribele conservatoare proferate mai târziu de Barbu Catargiu sau Mihai Eminescu. Din toată moștenirea pașoptistă, Boerescu nu părea să se raporteze favorabil decât la cel mai oscilant, mai enigmatic și mai tradiționalist reprezentant, Ion Heliade Rădulescu (fostul său profesor de la colegiul bucureștean). De altfel, Boerescu avea să intre În curând În contact cu acesta. Ciorna unei scrisori din 18 decembrie 1852, adresată acestuia de către pe atunci necunoscutul tânăr În numele
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
ochii „parșivi” (va spune chiar el), înalt, cu trupul împlinit bine. Prietenii îi spun Haș sau Grasu. Haș căpătase deja faimă prin caricaturile sale. E bun la desen, cântă bine la pian, fața lui este luminoasă și surâsul e ușor enigmatic, seducător. Este îndrăgostit de o elevă de la fostul liceu „Despina Doamna” (devenit pe la începutul anilor ’50 Liceul de Fete). Fata, pe nume Magdalena Petrescu, îi va deveni la nouăsprezece ani soție și îi va fi colegă de facultate. Până atunci
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
încercare de a asuma totalitatea realului și de a da o justificare existenței. 11 elegii reprezintă, totodată, și o asumare a existențialului care vrea să înțeleagă totul și ceea ce macină totul, cifra unu și semnul punct, nașterea universului și ființa enigmatică a Creatorului. Stilul este, la început, taoist („El începe cu sine și sfârșește / cu sine...[...] Totul este inversul totului [...] Spune Nu doar acela / care-l știe pe Da./ Însă el, care știe totul, / la Nu și la Da are foile
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
doar acela / care-l știe pe Da./ Însă el, care știe totul, / la Nu și la Da are foile rupte”), apoi poemul se desface spre alte subiecte (criza de contemplare, criza de timp), iar limbajul devine mai puțin solemn și enigmatic. Elegiile se populează, repede și imprevizibil, de simbolurile creației și dramele cunoașterii, apoi de „bolile” celui care gândește cu vederea, dar mai ales de speculațiile unui Orfeu care vrea să înțeleagă chiar și neînțelegerea. O poezie dificilă, provocatoare, pe alocuri
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
a subiectivității. Elegia întâia este o definiție, în stil taoist, a ceva esențial dar nedeterminat și nenumit. De la punct, cel mai concentrat semn și imaginea cea mai redusă a universului, până la Creatorul absolut, totul poate fi îndreptățit, sugerat de acest enigmatic punct: „El începe cu sine și sfârșește cu sine [...] / Din el nu străbate-n afară nimic; de aceea nu are chip / și nici formă. El este înlăuntrul-desăvârșit / și / deși fără margini, e profund limitat. Dar de văzut nu se vede
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
aripă. Numai din somn / se poate trezi fiecare - / din coaja vieții nici unul, niciodată”. Temele vin și revin, se diversifică, se deșiră sau se desfiră în această lirică reflexivă, întreruptă din loc în loc de țipătul unei suferințe adânci. Suferința poetului este însă enigmatică, pe el îl doare ceva între auz și vedere, se prăbușește pe dinăuntru pentru că numărul unu nu se mai poate diviza. O teamă ce duce gândul la Rimbaud și la ideea lui că spiritul modern trebuie să inspecteze nepipăitul, nevăzutul
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
lor se concentrează în acest spațiu sufocant, devenit singurul vital, supraviețuirea fiind posibilă, în mod paradoxal, numai în vagoanele bântuite de suflul extincției. Sub imperiul fricii oamenii își omogenizează gesturile și impulsurile. Îi diferențiază numai comportamentul față de o femeie necunoscută, enigmatică, apărută în tren, care declanșează reacții netrucate, conforme cu temperamentul fiecăruia. Dar cum ea reprezintă spațiul „de afară”, altul decât cel considerat de militarii din tren singurul posibil, imixtiunea nu poate fi acceptată și, ca atare, necunoscuta va fi abandonată
TUNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290301_a_291630]
-
aceeași iubire (1986), se înscrie în paradigma literaturii de dragoste, prezentând evoluția sentimentală și spirituală a unui cuplu bizar. El (protagonistul fără nume) se află într-o criză profundă pe care o va depăși cu ajutorul Magdei, prietena lui romantică, sensibilă, enigmatică, având un soț celebru și bogat. Toate personajele sunt apatice, demoralizate, mișcându-se într-un București sărac și dominat de frică. El este „dublat” de fratele geamăn Andrei, medic talentat care va avea un destin tragic; Magda va avea și
TURCONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290308_a_291637]
-
inerție moale ce se împotrivește unei lecturi sprintene și superficiale. Rețeta ficțiunii se modifică în mai multe etape, pe măsură ce, în narațiune, balanța dintre fabulație și reflecție se echilibrează într-un fel sau altul. Vânzătorul de aripi (1982) e un roman enigmatic, cu final deschis. Fără a lipsi cu totul, reflexivitatea este extrem de discretă, iar în final intriga se dovedește doar promisiunea și materialul unui roman omonim. Construcția epică în două planuri alternante - „prezentul prezentului” și „prezentul trecutului”, cum le numește prozatorul
ŢUCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290279_a_291608]
-
și Străinul. Mult mai izbutită e proza Așteptând-o pe Godette, unde o intrigă erotică se inserează pe fundalul unei lumi absurde, cu diferența că de data aceasta subversiunea mimesisului e asumată de la început (când naratorul primește vizita unui necunoscut enigmatic) până la finalul ce proclamă distincția între „fapt” și „imaginație” ca „nesemnificativă și inutilă”. Interesante prin potențialul lor alegoric sunt și povestirile „de deșteptat copiii”, care încheie cartea și care se vor transforma, odată cu Povești din pădurile fanteziei (1998), în feerie
UIUIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290325_a_291654]
-
principalul reper geografic al literaturii lui U., este topos și pentru următorul roman, Vara bunei speranțe (1979). Maniera narativă se modifică: acum se analizează trei perspective care converg, căci toate au în centru figura și destinul lui Onuț Hara. Ființă enigmatică, sensibilă și melancolică, cu o viață interioară intensă, trăind mai mult prin raportarea continuă la existența consătenilor, el suferă în urma unei iubiri pierdute. Incertitudinile și întrebările se lămuresc pe măsura desfășurării evenimentelor, iar zbuciumul protagonistului, straniu la prima vedere, își
UNGUREANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290346_a_291675]
-
aparent banale semnele unei mentalități sau chiar ale unei epoci, naratorul înregistrează mutațiile survenite în lumea „satului” românesc de-a lungul „tranziției”. Totuși punctul forte al prozatorului nu e atât observația, cât evocarea ce conferă faptelor și oamenilor o alură enigmatică. SCRIERI: Exil în orașul imperial, Sibiu, 1992; Melancolii retorice, Sibiu, 1994; Ritualul melancoliei, postfață Dumitru Chioaru, Pitești, 2002; Un sat numit România, Botoșani, 2003. Antologii: Antologia poeziei românești de la origini până azi, I-II, Pitești, 1998 (în colaborare cu Dumitru
VACARESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
476; Căprariu, Jurnal, 177-181; Valeriu Cristea, „Clipe”, GL, 1968, 20; Lucian Raicu, „Clipe”, FLC, 1968, 28; Constantin, Despre poeți, 70-74; Martin, Poeți, II, 167-171; Perpessicius, Lecturi, 397-401; Caraion, Duelul, 167-169; Petru Poantă, „Goana după vânt”, ST, 1974, 1; Ion Caraion, Enigmatica noblețe, București, 1974, 147-153; Cândroveanu, Alfabet, 235-241; Dumitru Micu, Periplu, București, 1974, 282-286; Petroveanu, Traiectorii, 232-234; Streinu, Pagini, III, 52-57; Mihai Ungheanu, Fragilități poetice, LCF, 1975, 51; Cristea, Domeniul, 101-104; Piru, Poezia, II, 53-56; Valentin Tașcu, Antologie de autor, ST
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
vise.// Iar mâinile mele sunt roșii, sunt roșii,/ întocmai ca steaua carnagiului, Marte,/ spre care pluteam amândoi, ticăloșii,/ pe care nimic nu ne poate desparte”. Ideea de enigmă, foarte prezentă, e simultan o cochetărie cu o ambianță și o recuzită enigmatice (onomastici, operații și aluzii alchimice ori alte aparențe de cifru; simbolurile nu păstrează din valoarea curentă de circulație decât virtuți formal-eufonice), dar și un mod coerent de a menține aproape tot timpul un rest de impermeabilitate semantică. În măsura în care în conținutul
URSACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
de proze, U. continuă să dea semnificații simbolice textelor sale de sorginte baladescă și mitografică (Mircea Iorgulescu vede aici o „proiecție” a eroilor pe orizontul „întemeierii”), creând în același timp o lume „nouă”. Vladia se reface acum din alte imagini enigmatice, ale oniricului, angoasei, halucinațiilor, din teamă și din coșmar kafkian, cu o „vânătoare” rituală, o construcție parodiind mitul întemeierii, cu un „castel” unde bărbații o fac pe „nebunii”. Personajele masculine sunt de multe ori „slabe”, „caraghioase”, niște bufoni cu rol
URICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
de trăirile și efluviile pasionale ale personajelor feminine, ajungând în cele din urmă „decorul operațional” devastat, declasat și grotesc al înfruntării sentimentale dintre două amante conturate după o schemă romantic-maniheistă: de o parte, Ana Ulmu, „femeia fatală” a decadenților, brunetă, enigmatică și fascinantă; de cealaltă, Laura Feraru, blonda angelică și hipersensibilă, țintuită la pat, ca eroinele lui Poe, de capriciile unei boli nervoase necunoscute. Asemenea lui Dorian Gray, Lucu Silion se prăbușește brusc, finalul romanului, previzibil și tranșant până la proiecția în
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
conceptual și stilistic din Ion Barbu, S. condensează în formele fixe ale tehnicilor prozodice - sonetul, glosa, rondelul, gazelul, pantumul - o viziune a lumii fundamental gnostică, a cărei fervoare intelectuală își proiectează tensiunile și erudiția într-un limbaj liric simbolic și enigmatic, construit în spiritul esoteric al „științelor” tradiționale - astrologia, alchimia, numerologia, pitagoreismul, teosofia. Cercuri la Elsinore, volum socotit de Valeriu Cristea cel mai notabil debut poetic al anului 1972, poartă, încă din titlu, pecetea unei duble încifrări: îndoiala („autoreflexivitatea”) hamletiană este
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
Rusu, Poetica simetriei, AFT, 1983, 8; Valentin F. Mihăescu, Poezie și prozodie, LCF, 1984, 3; Bogdan Mihai Mandache, Decantări alchimice, CRC, 2000, 10; Popa, Ist. lit., II, 582; Barbu Cioculescu, Rondelul ca o virtute, LCF, 2002, 7; Daniel Cristea-Enache, Accentul enigmatic, ALA, 2002, 620; Dicț. scriit. rom., IV, 386-389; Constantin Cubleșan, „Lupta cu îngerul”, „Caligraf”, 2003, 11; Lidia Vianu, George Virgil Stoenescu și poezia desperado, VR, 2003, 11-12. L.H.
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
ales reuniuni de familie. Bunăoară, textul titular al volumului Dacă privim în ochi privighetoarea descrie o nuntă, iar motivația acțiunii centrale nu e livrată, așa cum se întâmplă și cu alte situații, îndeobște ciudate. Literaritatea constă tocmai în imprecizie, în întreținerea enigmaticului. Nu se urmărește propunerea vreunei semnificații, ci, probabil, exersarea autorului în surprinderea unor jocuri de stări sufletești și înregistrarea de senzații. Altcândva, în relatarea altei nunți, naratorul, concomitrent și personaj, se menține la nivel anecdotic. Preavizul e un roman în
STRATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289972_a_291301]
-
într-o dicțiune elegiacă.Tema dominantă la S. e erosul, corelat cu sentimentul obsesiv al solitudinii, cu durerea adesea mascată și cu revolta în fața ireversibilului, cu ideea crepusculului. Erotica revelează imposibilitatea comunicării și a comuniunii depline cu o iubită-himeră, întruchipată enigmatic (doamnă, nimfă, fecioară ). Poezia, încercare de coborâre în sine („Scriu versuri, de fapt / lungi întrebări pe care ți le pun în / răstimpuri...”), instituie nevoia de cunoaștere, privirea trece dincolo de lucruri, într-un efort de a surprinde o esență. Reflexivitatea se
SUCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
privirea trece dincolo de lucruri, într-un efort de a surprinde o esență. Reflexivitatea se accentuează, moartea însoțește adesea erosul, imaginile crude, violente închipuie o iubită la ușa căreia se găsește întotdeauna un cal mort, simbol thanatic, ori a cărei siluetă enigmatică se îndepărtează acompaniată de același animal. Singur (1996) dezvăluie aceeași aspirație spre împlinirea erotică. Pasta lirică e definită de senzorialitate, de acaparatorul impuls către trăire: „Poate / se-ndură și vine mai repede sfârșitul înțelepciunii: / în înțelepciune nu te cunosc” (Prin
SUCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
fiecare din importantele cursuri de apă, unele dintre acestea afluenți direcți ai Dunării, mențiunile antice și medievale semnificative și apoi vom arăta rezultatele specialiștilor privind originea numelui lor. Pentru Jiu și pentru Dunăre, cazuri care sau dovedit dintre cele mai enigmatice, presupunând și luarea în considerare nu numai a unor caracteristici și evoluții hidrografice deosebite, dar și a unor împrejurări istorice semnificative, analiza a fost atentă, permițând - sperăm - o apropiere satisfăcătoare de soluția corectă. Tisa apare în secolul I e.n. în
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]