7,152 matches
-
mai clare, cu atât mai contemplative. În beletristică lucrurile stau invers: o operă literară cu cât este mai ambiguă, cu atât ea este mai poetică, mai lirică, deci, mai contemplativă, și cu cât mai clară, cu atât mai prozaică, mai epică, recte, mai narativă. O operă deschisă, cu o cinetică de tip narativ, mizează pe predominanța informației sonore, în timp ce o operă închisă, cu o cinetică de tip contemplativ, se bazează pe prevalența redundanței. Narativitatea și contemplativitatea s-au impus ca dominante
Între claritate și echivoc by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9457_a_10782]
-
ai jurnalelor unor prostituate (neapărat "de lux"). Sub genericul oarecum pudic "literatură erotică" se înghesuie și reportaje de acuplări, în toate variantele și cu toate perversiunile posibile (de fapt un număr limitat), făcute anume pentru scandal, sau cărți cu o "epică" asemănătoare filmelor porno, doar pretexte de înșirare a unor scene sexuale foarte explicite, fără nici o valoare literară, dar și romanele unor mari scriitori ce înglobează erotismul temelor complexe și îl deschid spre înțelesuri vaste și poezie. Are dreptate Marius Chivu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9485_a_10810]
-
aristocrației, ținta ideologizantă dinspre final ce face ca totul să curgă spre triumful prezentului comunist al anilor 1950, sunt pricini de suspiciune sau chiar de plictis ale cititorului de azi. Petru Dumitriu rămâne, pentru posteritate, exemplul uimitor al unui talent epic conformist, irosit, un executant desăvârșit al exigențelor narațiunii la nivelul mijlocului de secol XIX. Scrie în 1950 ca în 1850. Exagerând puțin, am putea spune că singura noutate (tematică, nu tehnică) pe care o înregistrează Cronică de familie față de Balzac
Sindromul de captivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9494_a_10819]
-
multe nivele ale textului și cu chei de interpretare oferite lectorului merituos, nu ia structura și aspectul unui sistem rigid, închis. Ideația bine nutrită și speculația eseistică desfășurată pe turnantele ei au găsit un punct de echilibru compozițional cu o epică gustoasă a ideilor, un stil ușor ceremonios și o retorică atât de abilă, încât cu greu poate fi surprinsă. Viața pe un peron nu face excepție de la această regulă a stratificării epice și supraetajării simbolice. Pe un plan redus al
Gară pentru doi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9492_a_10817]
-
găsit un punct de echilibru compozițional cu o epică gustoasă a ideilor, un stil ușor ceremonios și o retorică atât de abilă, încât cu greu poate fi surprinsă. Viața pe un peron nu face excepție de la această regulă a stratificării epice și supraetajării simbolice. Pe un plan redus al intrigii, o arie de întâmplări și evenimente comprimată sever, scriitorul înalță o construcție speculativă în al cărei labirint, dispus vertical, urmează să intrăm. Două personaje, un bărbat și o femeie, se întâlnesc
Gară pentru doi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9492_a_10817]
-
spună el și ea, din confesiunile pe care și le fac, din fluxul, uneori întrerupt, alteori abundent, al mărturisirilor. Altfel spus, personajele devin prisme prin care se întrevăd existențele lor - și nu invers, ca în romanul realist tradițional. Unde obiectivitatea epică reprezintă o condiție obligatorie, iar hățișul de fapte apare ca necesar pentru desenul traiectoriei eroului. Romanul lui Octavian Paler răstoarnă perspectiva, construind și analizând cu atenție două personaje, ca să poată privi, prin ele, lumea. Eventualele obiecții legate de nerealismul romanului
Gară pentru doi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9492_a_10817]
-
schimbarea unghiului de expunere îl deconcertează pe cititorul doritor de noi întâmplări senzaționale, rulate la fel de rapid ca în capitolele anterioare. Odată sesizată însă intenția autorului, așteptările noastre se "adaptează", iar pofta de a înghiți, pe nemestecate, bucăți crude de carne epică lasă loc unei degustări a la carte. În prima treime a romanului, îl vedem pe Mite alergând prin propria viață ca un ogar. Boxul, Policolorul, armata făcută la unitatea din Moșneni, trecerea la cărămidăria-batalion disciplinar Viezuroaia, aventurile de acolo parcurse
Viață de câine (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9518_a_10843]
-
Brâncovenești și până la Morga cu aerul ei "despletindu-se în efluvii de formol și-n damfurile măruntaielor frățiorilor și surioarelor noastre pe care le mâncau câinii"... O proză a eșecului individual și a marasmului social, o carte scrisă cu vână epică și virtuozitate stilistică de cel mai puternic romancier apărut la noi după 1989.
Viață de câine (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9518_a_10843]
-
-n ochi, ca să zicem așa, datorită aurei sale de ambiguitate și virilă noblețe, caracterului său eroic, inspirat. Personalitate legendară, ubicuă și totodată de o emoționantă omenie, prințul Manuc pare să dețină principalele chei menite să lege și să dezlege firele epice ale tramei românești țesute și depănate de autoare, fundalul fiind cel al păcii de la București și al războaielor napoleoniene. Fresca istorică include și un amplu tablou de moravuri al societății românești cu epicentrul în Capitală. Nu lipsesc culisele diplomației internaționale
Intrigă și iubire în Principate by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/9526_a_10851]
-
homosexualitate, și uri mocnite, pe punctul de a exploda; multe, multe personaje memorabile, începând, desigur, cu protagonistul romanului, Dimitrie (Mite) Cafanu, și sfârșind cu un Cârnu din Brănești, cerșetor, "corcitură de profet și artist"... Adunate, toate aceste fragmente și fâșii epice, de culori atât de diferite, nu dau impresia de kitsch, întrucât prezintă aceeași textură. Or, dacă, să zicem, consistența epică ține de talent, de forța brută a prozatorului, construcția unui asemenea roman ar fi imposibilă fără o inteligență artistică pe
Viață de câine by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9541_a_10866]
-
Cafanu, și sfârșind cu un Cârnu din Brănești, cerșetor, "corcitură de profet și artist"... Adunate, toate aceste fragmente și fâșii epice, de culori atât de diferite, nu dau impresia de kitsch, întrucât prezintă aceeași textură. Or, dacă, să zicem, consistența epică ține de talent, de forța brută a prozatorului, construcția unui asemenea roman ar fi imposibilă fără o inteligență artistică pe măsură. I s-a creat, în timp, lui Radu Aldulescu o imagine falsă: aceea de plebeu nu numai al lumii
Viață de câine by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9541_a_10866]
-
pigmenții unui limbaj crud, un argou al mahalalei bucureștene din care se vor ivi, peste ani, și actualii băieți de băieți. Dialogurile lui Mite cu Bajnorică și aventurile amândurora pe litoral, alături de obseda(n)ta Atena, sunt de o virtuozitate epică și stilistică remarcabilă. Când ești pe malul mării, fără un ban în buzunar, ai prefera să-ți mai vânturi ambianța. Aștepți ca unu' să iasă cu ceva, iar dacă nu, e obligatoriu să prăduim câte una din putorile astea patente
Viață de câine by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9541_a_10866]
-
adesea ca maeștri recunoscuți. Pentru Gheorghe Crăciun e o formă de onestitate să nu ascundă secretele textului, să arate cum a gândit toată strategia lui de construcție, cum se îmbină elementele, cum se potrivesc personajele, cum a fost elaborat limbajul epic, cum au fost depășite dificultățile proiectului epic. Acest "cum", deci o anumită tehnică, este foarte important pentru scrisul lui Gheorghe Crăciun. Iar în acest mod de a gândi se aseamănă foarte mult cu Mircea Nedelciu, prieten și coleg de generație
Savoarea impudorii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9543_a_10868]
-
e o formă de onestitate să nu ascundă secretele textului, să arate cum a gândit toată strategia lui de construcție, cum se îmbină elementele, cum se potrivesc personajele, cum a fost elaborat limbajul epic, cum au fost depășite dificultățile proiectului epic. Acest "cum", deci o anumită tehnică, este foarte important pentru scrisul lui Gheorghe Crăciun. Iar în acest mod de a gândi se aseamănă foarte mult cu Mircea Nedelciu, prieten și coleg de generație. Deosebirea constă în faptul că Mircea Nedelciu
Savoarea impudorii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9543_a_10868]
-
ci, bineînțeles, și confruntarea autorului cu sine însuși, cel din perioada conceperii romanului și cel al evoluției sale ulterioare imprevizibile. Firești reduceri sau detalieri au fost ine-vi-tabile, chiar și suplimentarea unor amănunte sugestive (periodicele scrisori Toma, de pildă). Personajele, trama epică, atmosfera au rămas, însă, esențial, aceleași, chiar dacă romanul s-a restrâns, sustras, acum, și acelor inițiale conecții la un mai amplu ciclu". Explicațiile sunt lămuritoare pentru cine cunoaște creația epică a lui Norman Manea și versiunea inițială a romanului Plicul
Disperarea clovnului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9566_a_10891]
-
unor amănunte sugestive (periodicele scrisori Toma, de pildă). Personajele, trama epică, atmosfera au rămas, însă, esențial, aceleași, chiar dacă romanul s-a restrâns, sustras, acum, și acelor inițiale conecții la un mai amplu ciclu". Explicațiile sunt lămuritoare pentru cine cunoaște creația epică a lui Norman Manea și versiunea inițială a romanului Plicul negru. Autorul a renunțat la planul narativ al scriitorului Mynheer, personaj în roman, cel care problematizează, cu multe ezitări și întortocheri, posibilitatea de a spune adevărul și de a refuza
Disperarea clovnului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9566_a_10891]
-
cu dragostea lor. Prezentul lui Tolea e copleșit de monștrii trecutului, născuți din aceste enigme, iar echilibrul său psihic va ceda. Bufonul Tolea (p. 213, 216) va ajunge la psihiatru, la doctorul Marga, care fusese prietenul fratelui său Mircea Claudiu. Epicul, mai întortocheat decât l-aș putea rezuma, se dezvoltă pe aceste direcții, centrat însă pe conștiința neguroasă, traumatizată, a lui Tolea. Zguduirile psihice au ca repere zguduirile geologice ale Bucureștiului, în bombardamentul din timpul războiului și în cutremurul din 1977
Disperarea clovnului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9566_a_10891]
-
mai bun, ca și Matei Iliescu (1970) pentru Radu Petrescu. Scriitorul își făcuse toate exercițiile și toate antrenamentele posibile până atunci. Ingeniosul bine temperat (I. Dicționar onomastic, 1969; II. Bibliografie generală, 1970) înregistra parodic și specula ludic toate convențiile literaturii epice, într-un dicționar inepuizabil de nume și de opere. Exuberanța construcției estetice se manifestă din plin în amalgamul de narațiuni, în invenția de personaje, în exploatarea unor teme tradiționale (ca, de pildă, dobândirea unei moșteniri), după cum inteligența care gândește posibilul
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
naratorului și verosimilizarea romancierului ca personaj devin un fel de joc de societate la care este invitat să participe cititorul. Nesfârșitele primejdii e o carte care cuprinde cu larghețe, enciclopedic și umoristic, întregul repertoriu de convenții ale metaromanului, ale postmodernismului epic, ale prozei corintice (cum a numit-o N. Manolescu). Creatorul demiurgic e printre noi, e un constructor jovial al textului, fragmentat în piese de puzzle. Și-a abandonat transcendența din romanul realist sau doric (în termenii aceluiași critic). Reflecțiile despre
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
bun în acest gen, deși a mai publicat alte romane de același fel, cu o virtuozitate a ironiei care a culminat în principiul ei deconstructiv în Cum se face (2002), tot un roman autoreflexiv, până la descărnarea mecanismului și a demonstrației epice. "Cum se face un roman" este un subiect la fel de interesant ca și "cum se recuperează o moștenire". Mircea Horia Simionescu lucrează pe ambele planuri, textualist și realist, punându-le la o derutantă concurență. Reflexivitatea creatorului face ca el să se
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
la sine și povestind despre sine, prozatorul subiectivizează narațiunea, dar aceasta, tiranică, îi cere ca el însuși să se obiectivizeze. Triumfă legile clasice ale romanului obiectiv. Romanul unui roman devine romanul unui romancier, un personaj ca oricare altul. Foamea de epic a romanului face ca o situație perturbatoare (întreruperile de autoreflecție și staționările în jurnal) să fie convertită într-o situație realistă, tradițională: relatare despre întâmplările unui romancier - devenit un personaj obișnuit, chiar dacă imprevizibil ca apariție, un personaj care se integrează
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
fie convertită într-o situație realistă, tradițională: relatare despre întâmplările unui romancier - devenit un personaj obișnuit, chiar dacă imprevizibil ca apariție, un personaj care se integrează în narațiune, deci în realitate. Nesfârșitele primejdii arată că se poate face un roman fundamental epic și dacă introduci un romancier real printre personajele fictive sau un romancier fictiv printre personajele reale. Rezultatul e același: romanul funcționează, adică epicul merge înainte, chiar dacă acțiunea se modifică, prin intervenția unui nou agent. Confuziile născute între persoane reale și
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
se integrează în narațiune, deci în realitate. Nesfârșitele primejdii arată că se poate face un roman fundamental epic și dacă introduci un romancier real printre personajele fictive sau un romancier fictiv printre personajele reale. Rezultatul e același: romanul funcționează, adică epicul merge înainte, chiar dacă acțiunea se modifică, prin intervenția unui nou agent. Confuziile născute între persoane reale și personaje (fictive), dublarea identităților (George Pelimon I cu George Pelimon II; Helga balerina cu Helga biologul), fără nici o prevenire, sunt proceduri narative antrenante
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
Vizionăm un spectacol al invenției, al creației de viață, care face presupoziții, combinații și permutări. Calitatea esențială a epicului devine astfel ingeniozitatea. Când două personaje se numesc la fel contează, pentru a le diferenția, codul numeric (codul narativ) personal. Evenimente epice, alăturate neașteptat, se pot decupa din evoluția narațiunii: înmormântarea lui George Pelimon (care George?), cursa întârziată de furtună a avionului de București, inundațiile, Helga (care Helga?) și George (care George?) în ilegalitate sau călători în Italia etc. Un capitol își
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
Pelimon (care dintre cei doi?), în Gara Titu, cu tatăl său, mort de mult (cap. 15 din Cartea a patra. Trenul de Pietroșița), mi se pare o parafrază ironică după dialogul lui Hamlet cu fantoma părintelui uzurpat, cerând răzbunare. Cursul epic este gata în orice moment să suporte capriciile prozatorului: personajele (sau dublurile lor) pot să moară și să-și reia apoi cursul vieții, rejoacă episoade ale trecutului lor sau sunt preocupate de clipa prezentă, se supun unui destin tragic (ca
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]