3,226 matches
-
de la el multe lucruri; cînd grecii se eliberează întîmplător de propriile superstiții și contradicții, îi datorează lui Moise cunoașterea unor fragmente de adevăr despre Dumnezeu. Cînd construiește această argumentație, Chiril se inspiră în mod flagrant din cărțile VII-XV ale Pregătirii evanghelice și din Cronica lui Eusebiu, ca și din Exortația către greci, în mod fals atribuită lui Iustin. Cărțile II-V se ocupă de interpretarea pe care Iulian o dă Legii lui Moise. în cărțile VI și VII este respinsă opoziția
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
prezintă într-o lumină extrem de negativă, considerîndu-l pe Isus un vizionar exaltat, iar pe discipolii săi, inclusiv pe Pavel, niște inventatori de minciuni. Capabil de sofisme, e totuși un spirit critic pătrunzător și viu. Știe să semnaleze contradicțiile dintre povestirile evanghelice, de exemplu cea privitoare la ultimele cuvinte ale lui Isus pe cruce (II, 12) sau insuficienta atestare a unui fapt, cum este lovitura de lance în coasta lui Isus (II, 13). Cu totul alt ton au răspunsurile lui Macarie, care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adaosuri; în 675, Iacob din Edesa a revizuit culegerea, semnalînd interpolările și inserînd traduceri literale ale originalului. Cum imnurile sînt dispuse în funcție de cele opt tonuri utilizate, culegerea a fost numită Octoechos. Imnurile sînt dedicate unor evenimente și personaje din istoria evanghelică, în special celor legate de marile sărbători (Naștere, Paști, Cincizecime, înălțarea la Cer...), însă și unor figuri de martiri sau Părinți ai Bisericii (Grigorie Taumaturgul, Atanasie, Vasile cel Mare...), unor patriarhi, episcopi și împărați, precum și unor evenimente din actualitate (invazia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
prin confruntare critică mai degrabă cu nestorianismul (chiar dacă, așa cum am spus, e un nestorianism teoretic) decît cu monofizismul, pune în mod inevitabil accentul pe caracteristicile divine ale persoanei lui Cristos. într-adevăr, insistența asupra miracolelor și a miraculosului în tradiția evanghelică este unul dintre aspectele prin care Leonțiu din Ierusalim se deosebește de Leonțiu din Bizanț. Importante sînt și diferențele la nivelul antropologiei; așa cum am văzut, pentru Leonțiu din Bizanț, unirea sufletului cu trupul nu derivă din natura proprie a acesteia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
parte, între care numeroase cuvinte compuse (de exemplu, perechea monoglôssos și poikiloglôssos în omilia 11). în centrul predicilor sale se află figura lui Cristos (ceea ce se explică, în parte, prin faptul că, în general, acestea sînt comentarii ale unor pericope evanghelice), iar accentul cade pe puterea sa divină. Dat fiind genul textelor, nu ne putem aștepta să găsim aici o cristologie sofisticată; Leonțiu se mulțumește să sublinieze că Dumnezeu și omul sînt uniți și identici în Cristos. Foarte prezent e diavolul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
E vorba de culegeri de maxime și de anecdote referitoare la diverși călugări, în care se prezintă, în manieră nesistematică, elementele de doctrină și de viață practică ce se nășteau din experiența ascetică în deșert, unde cei care căutau perfecțiunea evanghelică trebuiau să-și construiască zi după zi, ca să spunem așa, propriile instrumente și propriile reguli și unde, așadar, recomandările și exemplele călugărilor care progresaseră mult în această direcție se dovedeau foarte prețioase. în acest sens, se înțelege de ce conversația și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acum îi îndeamnă să se îndrepte către El și să iasă din epoca neștiinței, în vederea Judecății de Apoi și a învierii. Și tocmai cînd Pavel abordează această ultimă temă, ascultătorii îl părăsesc: nu fără îndreptățire, Luca vedea în acest motiv evanghelic un obstacol greu de depășit pentru tradiția culturală greacă. Astfel, succesul lui Pavel la Atena a fost limitat, nu inexistent, pentru că, afirmă autorul bizuindu-se probabil pe tradiție, unii dintre ascultători s-au convertit, „între care și Dionisie Areopagitul, o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
copiii cu handicap asociat. Întâlnim pretutindeni oameni cu deficiențe. Perceperea lor socială nu este Întotdeauna la fel. Ea variază de la societate la societate. În antichitate se considera că Homer cel orb vede ceea ce ceilalți nu văd și nu Înțeleg. Despre evanghelicul orb din naștere, vindecat de Iisus Hristos, se spune că În aceasta se arată lucrările lui Dumnezeu. În cultura modernă europeană repulsia față de cei cu handicap este destul de vizibilă. În cadrul societății moderne „deficiența” reprezintă un dezastru, o nenorocire, o tragedie
PROBLEME DE INTEGRARE A COPIILOR CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Maricica HUȚUPAŞU, Elena NECHIFOR, Elena PORFIR () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2162]
-
s-a făcut "inseminarea" ideilor creștine în cele două importante limbi ale Europei: greaca și latina. într-adevăr varietatea stilistică este remarcabilă, în ciuda mesajului unic, cel creștin: epistole (un fel de îndrumar de la distanță), evanghelii (se vorbește de specificitatea "stilului evanghelic"), omilii, didahii, ode, predici, ori un gen conținând aglomerări biografice expuse disjunctiv, numit "faptele lui..." Spre sfârșitul perioadei apar și poemele (Odele lui Solomon, Oracolele). în ce privește transpunerea învățăturilor creștine în greacă și latină, antologia relevă rolul lui Origene și, respectiv
Pe falezele sihăstriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14984_a_16309]
-
și, mai cu seamă, a iradiației ei literare, o reprezintă Carte românească de învățătură, dumenecele preste an și la praznice împărătești, și la svânți mari, tipărită în 1643 la Iași, lucrare a mitropolitului Moldovei, Varlaam. Conținând predici axate pe pericopele evanghelice ale liturghiei, cartea este un strălucit exemplu de proză oratorică, în care Scriptura furnizează un conținut semantic, concomitent cu o normă literară. Un alt moldovean, mitropolitul Dosoftei, amplifică la maximum iradiația literară a Bibliei, făcând din traducerea versificată a Psaltirii
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
tipar, răspunzând exigențelor vorbitorilor de limbă română din toate părțile teritoriului românesc, cartea a însemnat, totodată, ieșirea textului scriptural din preocupările nemijlocite ale scriitorilor români. Chiar autorii de omilii, cum este Antim Ivireanul, acordă o mai mică importanță textuală pericopei evanghelice propriu-zise, rareori citată în textul oratoric, și o mult mai mare atenție creației omiletice originale. Traducerile ulterioare ale Bibliei, în afară de necesarul proces de actualizare lingvistică, au marcat și o accentuată deliteraturizare. Un loc special în această evoluție îl ocupă totuși
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
AP, intenția ridicării unui nou templu pe pământ este de sorginte satanică. În viziunea sa, templul constituie o realitate transcendentală în raport cu lumea aceasta, este templul ceresc despre care vorbește Apocalipsa lui Ioan. Textul reia și interpretează în termeni noi episodul evanghelic al Schimbării la Față. La propunerea lui Petru de a fi ridicate trei corturi, pentru Mântuitorul, pentru Moise și pentru Ilie, Isus răspunde cu asprime: „Satana este cel care se luptă cu tine și care ți‑a întunecat mintea. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai târziu Dumnezeu va veni pe pământ pentru a face dreptate oamenilor, căci, dacă până și un judecător nedrept a sfârșit prin a ceda în fața insistențelor văduvei, cum s‑ar putea îndoi cineva de realitatea Judecății lui Dumnezeu? În contextul evanghelic, parabola nu poate fi citită și înțeleasă decât în felul acesta. La Irineu, ea dobândește o cu totul altă semnificație. Într‑adevăr, probabil sub influența unei tradiții orale, Irineu stabilește o echivalență între personajul judecătorului nedrept (iniquus iudex) și Anticrist
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
consideră necesar să își ia toate precauțiile înainte de a introduce textul în trama argumentării sale. În consecință, nu întâmplător între citatele de la Daniel și cele din Apocalipsă se află cuvintele lui Pavel și mai ales ale lui Isus însuși, autorități evanghelice incontestabile. Irineu subliniază caracterul cristologic al vedeniilor lui Daniel, lăsând deoparte diferențele existente între cele două texte. În Cartea lui Daniel, precum și în Apocalipsă, cele zece coarne sunt simbolul celor zece regi eshatologici. Dar, dacă în versiunea veterotestamentară ele stăpânesc
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
află în centrul gândirii sale teologice. Într‑adevăr, „pentru că [Isus] a venit și pentru că în el s‑a împlinit Evanghelia, a făcut din toate o Evanghelie”. Așadar, toate Scripturile, atât Noul, cât și Vechiul Testament, nu vorbesc decât de această bucurie evanghelică dăruită tuturor prin Întrupare. Dar care este conținutul Evangheliei, în sensul larg al termenului, de „veste bună”, transmisă de Scripturi? Conținutul său nu este altul decât Isus, Logosul veșnic. Isus continuă să se întrupeze în sufletul fiecărui creștin care se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a IV‑a, capitolul 36, în care Chiril propune lista cărților recomandabile din Noul Testament: Noul Testament are doar patru evanghelii, celelalte sunt scrieri pseudoepigrafice și au o influență vătămătoare. Și maniheii au o Evanghelie după Toma. Aceasta, abuzând de mireasma numelui evanghelic, distruge sufletele celor simpli. Primește, de asemenea, Faptele celor doisprezece Apostoli și, în plus, cele șapte Epistole sobornicești scrise de Iacob, Petru, Ioan și Iuda, precum și pecetea întregului și ultimul cuvânt al ucenicilor, cele paisprezece Epistole ale lui Pavel. Celelalte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
săptămâni trebuie calculate ca începând cu cel de‑al douăzecilea an al domniei lui Artaxerses (anul în care regele încuviințează reconstruirea Ierusalimului) și încheindu‑se cu Întruparea; o dată cu întruparea începe domnia sfinților, Africanul fiind adept al milenarismului. Eusebiu, în Demonstrația evanghelică, se opune acestei viziuni milenariste. Mai întâi, el distinge cele șapte săptămâni de cele șaizeci și două de săptămâni de care vorbește textul de la Daniel: „Aflați acestea și păstrați‑le în inimile voastre: De la ieșirea cuvântului pentru răspuns și pentru zidirea din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nici dat morții și nu trebuie să așteptăm atunci împlinirea acestei profeții a lui Daniel, ca și cum am crede că ea nu s‑a împlinit” (ibidem). Timpul prezent face parte din eshaton, nimeni nu se poate îndoi de aceasta. Toate semnele evanghelice și profetice împlinite sub ochii contemporanilor lui Augustin stau mărturie. Dar acest lucru nu este nici reprezentativ și nici suficient. Astfel de semne, chiar mai impresionante, s‑au arătat atât păgânilor, cât și creștinilor din vremea lui Isus. Ideea de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
c) Augustin sintetizează concepția sa eshatologică, precum și rezultatele anchetei sale hermeneutice, într‑o parabolă‑sinteză, care se vrea o replică a parabolei slujitorului cel rău (Mt. 24,48‑51; Lc. 12,45), citată, probabil, de Hesychius în epistola sa. Parabola evanghelică pune față în față doi slujitori: unul care rămâne credincios stăpânului său, altul care îl trădează. „Slujitorul rău” este lăsat deoparte de Augustin. El propune un scenariu de trei variante în interiorul registrului pozitiv. Ideea avansată vizează domeniul credinței în general
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dumnezeu este Cristos: tot ceea ce este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu este al Anticristului. Isus este viață și învățătură, praxis și logos în același timp. Anticriștii nu se opun numai logosului, ei nesocotesc deopotrivă praxis‑ul, cu alte cuvinte, privează modelul evanghelic de una dintre dimensiunile sale fundamentale. Capitolul 9 este o diatribă împotriva potențialilor anticriști ascunși în sânul Bisericii, încheiată cu un tulburător îndemn: Unusquisque considerans conscientiam suam, si mundi amator est mutetur; fiat amator Christi, ne sit Antichristus („Fiecare să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
spunem iudeilor ceea ce profetul le‑a spus odinioară: „Chipul ți s‑a făcut de desfrânată, tuturor nerușinată te‑ai făcut” (Ier. 3,3). Oare ce este mai limpede decât aceste cuvinte? Căci profetul a spus acestea mai curând în chip evanghelic și apostolic decât profetic și enigmatic. Isus însuși spune în Evanghelii: „Veți vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului împreună cu îngerii săi” (cf. Mt. 24,30). Iar fericitul Pavel: „Că la un semn poruncitor, la glasul arhanghelului și‑n
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
redactor al ziarului „Minerva”, iar din aprilie până în iulie 1910 pe aceea de director al agenției de presă „Corespondența română” și din mai e redactor al ziarului cu același titlu. Din septembrie 1910 va funcționa ca „învățător superior” la Școala Evanghelică din București. Pentru scurtă vreme, în 1913, figurează ca redactor al „Buletinului armatei și marinei”. În preajma intrării României în primul război mondial S. nu ezită să își manifeste convingerile filohabsburgice, pe care, cu o rigidă statornicie, le profesase o viață
SLAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
College - unde va fonda „The Oriental School” -, va fi angajat de englezi la Lahore În 1865, când avea numai 25 de ani, reședință unde va fonda și prezida Punjab University College 4. În septembrie 1996, mormântul familiei Honigberger din Cimitirul Evanghelic din Brașov era greu identificabil fără ajutorul vechiului catalog cronologic al Înhumărilor. Ultima dintre casele din Brașov În care a locuit a fost transformată de curând Într-o cafenea, aproape de Piața Sfatului, numită Orient 5. Numele i l-ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
, Georg (19.I.1917, Brașov - 20.XII.2002, Bodelshausen, Germania), traducător. Părinții, de proveniență modestă (tatăl, cu numele de familie Kurmes, fusese căruțaș), au murit înainte de vreme, iar S., ajuns la orfelinatul evanghelic din Brașov, a fost înfiat de Ernst Scherg, proprietarul unei fabrici de piele. După ce frecventează Liceul „Honterus” din orașul natal, absolvit în 1934, va studia (câte un an în fiecare centru universitar) la Giessen, Berlin și Paris, preocupat de germanistică
SCHERG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289551_a_290880]
-
, Constant (13.II.1919, Galați - 10.II.1952, București), poet. Este fiul Mariei-Floarea (n. Zorilă) și al lui Constantin Tonegaru, ofițer de marină, avocat și prozator. Urmează liceul comunității evanghelice din Brăila, continuând la București, unde va frecventa Colegiul „Sf. Sava” și Liceul „Libros”, fără a-și încheia studiile secundare. Paralel cu atracția pentru poezie, manifestă aptitudini plastice. Cultura lui T. este a unui autodidact cu lecturi dictate de afinități
TONEGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]