9,799 matches
-
și ale căror efecte pot fi identificate până astăzi. Deși uneori speculative și amendabile, prin prisma unei lecturi teologice, aceste texte au meritul de a formula interogații și dezbateri, cu toate că stilul în care sunt concepte a fost unul afirmativ prin excelență. Acest stil afirmativ se explică prin caracterul propagandistic intrinsec. Chiar dacă Șerboianu intra astfel definitiv sub zodia stigmatizării de către Biserica Ortodoxă Română, el își asuma opțiunea sa conștient de riscuri, considerând că prin acesta avea de îndeplinit o misiune, a cărei
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
nou" și dându-și ei înșiși sentința de condamnare că până la schimbarea calendarului au trăit în "erezie". Iisus în toate predicile sale era un admirator al "luminei", fie-n sens spiritual, fie-n sens material. Clericii noștri însă retrograzi prin excelență s-au opus nu numai luminii spirituale, dar și contra celei materiale ca: gazul metan, gazul albastru, electricitatea etc. Lupta se dă chiar acum de Facultatea de Teologie din București. Iată ce citim în Tezaurului Liturgic, tom II, pag 400
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
se debarasa de sine și a fugi de sine. Dacă sistemul tehnicist în general manifestă o astfel de finalitate, aceasta dobândește odată cu mijlocele de comunicare forma sa de expresie cea mai extremă: televiziunea este adevărul tehnicii, ea este practica prin excelență a barbariei. Atunci când spunem că televiziunea îneacă spectatorul într-un șuvoi de imagini, spunem de fapt că ea este fugă sub forma unei proiecții în exterioritate. Însă arta, artele plastice și, de asemenea, literatura, poezia nu ne pro-pun oare și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu poate fi subiect de presiune în sfera publică; o altă perspectivă: familia depășește ca funcționalitate sfera privată, acest fapt având consecințe în sfera publică. Astfel, sunt posibile două opțiuni: una tradiționalistă, care percepe familia ca o instituție socială prin excelență, și alta individualistă, care consideră familia doar ca un grup posibil, în care individul își duce existența. Conform acestei distincții, politicile sociale pot fi direcționate predilect spre funcționarea mecanismului social, ignorând adesea aspectele de împlinire personală a membrilor familiei, acestea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
căruia are loc investirea cu autoritate a părinților. Părinții se bucură în mod egal de recunoașterea autorității sau putem identifica o mai mare prestanță a tatălui (asupra căruia studiile sociologice lasă să se înțeleagă că reprezintă, în familie, autoritatea prin excelență)? Autoritatea este un concept relațional care presupune o subordonare a celui asupra căruia se exercită autoritatea față de cel care o impune. Citez, în acest sens, considerentele lui H.G. Gadamer (1982, p. 248): ...autoritatea persoanelor se bazează în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
social poate fi privit și din punctul de vedere al integrării comunitare a familiei. În primul rând, sunt vizate relațiile interumane directe, însoțite de afectivitate și bunăvoință, relații care constituie o rețea de susținere pentru copil, un mediu formator prin excelență. Copilul învață cum să relaționeze, la rândul său, cu ceilalți, cum să înțeleagă anumite aspecte de viață și cum să se apropie de oameni. Aflându-se sub influența unor anumiți agenți de socializare, orice individ își desfășoară existența într-o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Însă purta un inel gros de aur cu pecete pe degetul mic al mâinii stângi. — Poate totuși o Înțepătură, ceva, Îl auziră sugerând pe un ton prudent. Ceva care să justifice incidentul. — Dar numai celui mai blond, preciză celălalt. — Desigur, Excelență. Alatriste și bărbatul cu capa neagră schimbară o privire profesională, consultându-se parcă asupra Înțelesului cuvântului Înțepătură și asupra posibilităților - mai degrabă neverosimile - de a deosebi un blond de altul În toiul unei Încăierări și al nopții. Închipuiți-vă tabloul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
De fiecare. Tonul celuilalt deveni neplăcut: — Cel ce vă va aștepta mâine noapte vă va da și restul, În schimbul documentelor celor doi călători. — Și dacă ceva iese prost? Ochii mascatului trupeș căruia cel cu capul rotund i se adresase cu Excelență părură să-l străpungă pe căpitan prin deschizăturile măștii. — E mai bine pentru toți ca nimic să nu iasă prost, zise. Vocea Îi răsunase amenințător, și era evident că amenințarea făcea parte din arsenalul de care omul acela dispunea zilnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cel mai adesea nici atât. Dar chiar și așa, Alatriste Își răsuci cu două degete un vârf al mustății În timp ce-i susținea celuilalt privirea, Încruntat și cu tălpile bine Înfipte În dușumea, hotărât să nu se lase impresionat nici de o Excelență, nici de Pontifex Maximus. Nu-i plăcea să primească banii În rate, nici să fie probozit, noaptea și la lumina unui felinar, de doi necunoscuți care se ascundeau după niște măști și nici măcar nu plăteau peșin. Însă colegul lui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
fi cineva cu totul deosebit și ne-a spus că nu dorește să moară nimeni... Nu știu ce părere are colegul meu, dar mie nu mi-ar plăcea să mă pun rău cu omul acela pe care dumneavoastră Înșivă l-ați numit Excelență, fie el cine-o fi, numai ca să vă fac pe plac domniilor voastre. — S-ar putea să mai fie rost de ceva bani, sugeră mascatul, după o ușoară șovăială. Ar fi bine să precizați câți. — Alte zece piese de patru. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
În personajul acela, fără urmă de Îndoială și fără cine știe ce efort, pe cel mai Înalt și mai solid din cei doi mascați din cursul primei nopți de lângă vechea poartă Santa Bárbara. Cel pe care individul cu cap rotund Îl numise Excelență, când mascatul plecase poruncind ca afacerea cu englezii să se lase cu cât mai puțin sânge. Deie Sfântul, gândi căpitanul, ca execuția pe care i-o rezervau să nu fie prin strangulare cu sinistrul cerc numit garotă. E adevărat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Înainte? Întrebarea lui Olivares Îl surprinse cu totul nepregătit pe căpitan. Un al șaselea simț, semănând cu fâșâitul metalic al unui tăiș de spadă petrecut peste o piatră de ascuțit, Îi sugeră cea mai mare prudență. — Nu. Niciodată. — Niciodată? — Întocmai, Excelență. — Nici măcar pe stradă, la vreo ceremonie? — Păi... căpitanul Își mângâie cu două degete mustața, dând impresia că se străduiește să-și amintească, poate că da, pe stradă... Adică pe Strada Mare, sau prin preajma Ieronimilor, știu eu, prin locurile acelea... Dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Olivares luase un teanc de hârtii din cele multe de pe masă și Îl răsfoia distrat. — Ai slujit În Flandra și la Napoli, după câte văd. Și Împotriva turcilor, În Levant și Berberia... O lungă viață de soldat. De la treisprezece ani, Excelență. — Titlul acesta de căpitan e o poreclă, presupun. Cam așa ceva. Niciodată n-am depășit gradul de sergent, și chiar și-acela mi-a fost retras În urma unei Încăierări. — Da, scrie aici. Ministrul continua să răsfoiască teancul. Te-ai bătut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
retras În urma unei Încăierări. — Da, scrie aici. Ministrul continua să răsfoiască teancul. Te-ai bătut cu un sublocotenent și l-ai străpuns cu spada... Mă mir că n-ai fost spânzurat pentru asta. — Erau cât pe ce s-o facă, Excelență. Dar În ziua aceea s-au răsculat trupele noastre la Maastricht: nu-și primiseră solda de cinci luni. Eu nu m-am răzvrătit și am avut norocul să-l pot apăra de soldați pe generalul nostru don Miguel de Orduña
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
asasinați ofițerii. Favoritul ridică dintr-o sprânceană, cu un aer neplăcut. — Nici măcar cei care vor să te spânzure? — Una-i una, alta-i alta. — Apărându-ți generalul cu spada În mână, ai dat gata vreo doi-trei, scrie aici. — Erau nemți, Excelență. Și-n plus, domnul general Îmi zicea: „Pe toți dracii, Alatriste, dacă tot e să mor de mâna răsculaților, măcar să fie spanioli de-ai noștri“. I-am dat dreptate, am luat spada și astfel m-am ales cu grațierea. Olivares
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de la bătrânul conte de Guadalmedina și un beneficiu din partea lui don Ambrosio de Spínola În persoană, semnat de mâna sa și cerând pentru dumneata opt scuzi În semn de prețuire pentru bună purtare Înaintea dușmanului... Ți s-au dat? — Nu, Excelență. Pentru că una e intenția generalilor, și alta cea a secretarilor, a administratorilor și a hârțogarilor de tot felul... Când le-am cerut, mi-au redus suma la patru scuzi, dar nici pe aceia nu i-am văzut vreodată. Ministrul făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
funcționar. — Lăsat la vatră după bătălia de la Fleurus pe motiv de rană gravă și onorabilă... continuă Olivares. Acum se uita la oblojeala de pe fruntea căpitanului. Ai o anumită tendință de a fi rănit, după câte văd. — Și de a răni, Excelență. Diego Alatriste se sumețise puțin, răsucindu-și mustața. Era limpede că nu-i plăcea să-i fie luate În râs rănile, de nimeni, nici măcar de cel care putea să-l trimită la execuție chiar În clipa aceea. Olivares studie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mai bine decât pe Dumnezeu, fiindcă Lui I-am Încălcat zece porunci, pe când regelui meu nici una. Ministrul Înălță iar dintr-o sprânceană. — Am crezut Întotdeauna că incursiunea asupra Valenciei a fost o campanie glorioasă... — Înseamnă că ați fost prost informat, Excelență. Nu există glorie În a prăda case, a viola femei și a căsăpi țărani fără apărare. Olivares Îl asculta cu o expresie de nepătruns. — Potrivnici cu toții adevăratei religii, preciză el. Și foarte nedoritori să abjure, lepădându-se de Mahomet. Căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
abjure, lepădându-se de Mahomet. Căpitanul ridică din umeri cu simplitate. — Poate, replică. Dar acesta nu era războiul meu. — Așa? Ministrul Își arcuia acum ambele sprâncene simulând surpriza. Dar a asasina la comandă este? — Eu nu omor copii, nici bătrâni, Excelență. — Mda. De aceea ți-ai părăsit corpul de armată tercio și te-ai Înrolat pe galerele noastre de la Napoli? — Da. Dacă tot trebuia să spintec păgâni, am preferat s-o fac cu turci maturi și războinici, care se puteau apăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
că cei cinci spadasini de ieri nu și-au făcut mai bine datoria. Cel care i-a plătit știa el ce știa... Într-un anumit fel, asta ar fi rezolvat chestiunea. — Îmi pare rău că nu vă pot Împărtăși regretul, Excelență. — Îmi dau seama... Privirea ministrului se schimbase: acum era mai dură, mai insondabilă. E adevărat ce se spune, că acum câteva zile i-ai salvat viața unui anume călător englez pe care un camarad de-al dumitale era gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe fasciile pregătite pentru asaltul de a doua zi. O conversație ca asta Îl duce pe om drept cu grumazul În colanul funiei de cânepă. Și În momentul acela el nu dădea un ban pe gâtul lui. — Să mă ierte Excelența Voastră, dar nu-mi aduc aminte de așa ceva. N-ar fi rău să Încerci să-ți amintești. Mai fusese el de multe ori amenințat În viață; și-n plus, era convins că oricum nu va ieși teafăr din Întrevederea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Ia te uită. Așa a zis? — Întocmai, cuvânt cu cuvânt. Pupilele pătrunzătoare ale favoritului Îl țintiră pe căpitan ca două guri de archebuză. — Și cine era personajul acela important? Întrebă cu o periculoasă blândețe. Alatriste nici nu clipi. Nu știu, Excelență. Purta o mască. Acum Olivares Îl privea plin de interes. — Dacă acelea erau ordinele, cum de a Îndrăznit camaradul dumitale să le Încalce? — N-am habar de ce camarad vorbește Excelența Voastră. Oricum, fapt e că alți cavaleri care Îl Însoțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cu o periculoasă blândețe. Alatriste nici nu clipi. Nu știu, Excelență. Purta o mască. Acum Olivares Îl privea plin de interes. — Dacă acelea erau ordinele, cum de a Îndrăznit camaradul dumitale să le Încalce? — N-am habar de ce camarad vorbește Excelența Voastră. Oricum, fapt e că alți cavaleri care Îl Însoțeau pe cel principal au dat după aceea cu totul alte instrucțiuni. — Alții?... Ministrul părea extrem de interesat de pluralul acela. Pe rănile Domnului Iisus că mi-ar plăcea să le știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
principal au dat după aceea cu totul alte instrucțiuni. — Alții?... Ministrul părea extrem de interesat de pluralul acela. Pe rănile Domnului Iisus că mi-ar plăcea să le știu numele. Sau descrierea. — Mă tem că nu e cu putință. Cred că Excelența Vosatră a observat că am o memorie mizerabilă. Iar măștile... Văzu că Olivares dădea o lovitură surdă În masă, Încercând să-și ascundă nerăbdarea. Însă privirea pe care i-o acordă lui Alatriste era mai degrabă una de prețuire decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
una de prețuire decât de amenințare. Părea să cumpănească ceva În sinea lui. — Încep să mă cam satur de proasta dumitale memorie. Și te previn că am călăi În stare să i-o Învioreze și celui mai căpos. — Rog pe Excelența Voastră să mă privească bine În față. Olivares, care nu-l părăsise din ochi pe căpitan, se Încruntă brusc, iritat și surprins totodată. Expresia lui deveni și mai serioasă, și Alatriste crezu că va chema chiar atunci gărzile ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]