2,253 matches
-
Evanghelia după Ioan, Isus își dă acest nume care aduce aminte de revelarea plină de mister a numelui divin în Ex 3,14282: EgÀ eimi („Eu sunt”): densitatea lui ontologica e indicată de efectul produs asupra acelora care îl aud. Exegeții 283 au identificat cu certitudine patru pasaje care îl conțin: - ...eàn gàr mg pisteúQte hóti egÀ eimi, apothanežsthe en tažs hamartíais hymÄÎn (8,24): „Dacă nu credeți că EU SUNT, veți muri în păcatele voastre.” - hótan hypsÀsQte tòn hyiòn to
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
primară - profesională -, spre care sunt orientați, prin jocul niciodată inocent al eșecului școlar, copiii proletarilor, ideologia dominantă se impune sub forma micii burghezii, a unei culturi ieftine făcute să interzică dezvoltarea și exprimarea unei „ideologii proletare”. Considerată de mulți dintre exegeți de sorginte „conflictualistă”, teoria reproducerii formulată de către Pierre Bourdieu va face obiectul unei tratări separate în această lucrare. Rezumattc " Rezumat" • Dezamăgirea provocată de eșecul evident al școlii în democratizarea societății a dus, la mijlocul anilor ’60, la critica tehnofuncționalismului și a
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
să utilizeze codul elaborat. Concluzia este simplă: dacă nu stăpânești codul elaborat, nu vei reuși în sistemul educațional. Totuși, teoria lui Bernstein nu trebuie înțeleasă într-un mod simplist, sociologul britanic avertizând asupra unor detalii adeseori trecute cu vederea de exegeți: 1. Faptul că unii copii nu par a stăpâni codurile elaborate ale școlii nu înseamnă că nu înțeleg discursul profesorului. Reținerea lor se poate datora inabilității de a exprima idei în cod elaborat, în condițiile în care clasa este o
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
Bruno, nici Tomaso Campanella și nici Giulio-Cesare Vanini nu par a fi fost influențați de el. 1603: apariția unei traduceri engleze, datorată lui Florio. Ea îi permite, probabil, lui Shakespeare să ia cunoștință de acest text și să aprecieze lucrarea. Exegeții mai au și astăzi dispute asupra limitelor și a conținutului acestei relații... Urmează alte traduceri: cea a lui Cotton, din 1685 și 1693. influența asupra lui Locke e considerabilă opțiunile senzualiste și empirice ale lui Montaigne au cel mai bun
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pe analize sintactice, concentrându-și atenția pe vocabular, luând ca martori turnurile gramaticale și ca dovezi descrierile de peisaje, propun ca loc de naștere Campania și ca loc de reședință Roma; judecând după stilul familiar al dedicației către Memmius, cutare exeget deduce o apartenență socială la casta cavalerilor, poate chiar la cea a patricienilor... Cei din a doua categorie, stoici și creștini mână-n mână, profită de ocazie și inventează o existență detracată, presupunând, după toate aparențele, că, pornind de la viața
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
din casta sa, lui i se datorează pachetul de informații detestabile despre poet cuprinse în anexa la Cronicile lui Eusebiu din Cezareea. Dalmat convertit la Roma, Ieronim a rămas în istorie ca autor de epistole, comentator al Evangheliei după Matei, exeget și biblist - mai precis, traducător și adnotator al textului Bibliei în limba latină. Că astfel de misiuni au putut reveni unor indivizi atât de puțin scrupuloși, cinstiți și loiali spune multe despre ideea pe care ne-o putem face despre
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
anticreștine intempestive care pot servi în mod periculos la constituirea unei filosofii alternative la cea a vânzătorilor de iluzii catolice. E mult mai ușor să spui că Lucrețiu e nebun! -2- Persistența anatemelor. în ciuda - ori din cauza? - absenței de detalii biografice, exegeții n-au pregetat să-l bârfească pe Lucrețiu în fel și chip: aici tropism machist, colo simptome psihiatrice - filosoful a generat numeroase abordări proiective care atestă mai degrabă obsesiile și fantasmele analistului decât adevărul ființei sau al operei. Să lăsăm
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
decât niște cadavre? Trupul, câtă vreme dăinuie, să fie atunci măcar utilizat ca o mașină performantă pentru a fabrica fericire, bucurie... Critica uită deseori dimensiunea hedonistă a lui Lucrețiu. Epicurian, desigur, deci trebuie clasat printre filosofii plăcerii, atâta doar că exegeții se lasă greu: zadarnic am căuta analize ale voluptății epicuriene care integrează, de exemplu, considerațiile finale ale poemului asupra evoluției civilizației și în care găsim dovezi că gândirea lui Lucrețiu poate figura cu demnitate pe lista filosofiilor hedoniste. Este cazul
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
povestirea Ploaia din iunie, înfățișând viața țăranilor din Bărăgan; drept consecință, viziunea realistă a lui Sahia este considerată de „coloratură umanist-socială”, și nu o prefigurare a realismului socialist. Cartea sa de căpătâi este Ioan Slavici, prima monografie dedicată marelui clasic. Exegetul procedează metodic, abordând în capitole speciale opiniile estetice ale lui Slavici și trăgând concluzia, exagerată, că acesta ar fi un teoretician al fenomenului artistic. Sunt analizate nuvelele, romanele și piesele de teatru, scriitorul fiind definit drept cel mai reprezentativ pentru
MARCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288002_a_289331]
-
românesc. În alte capitole este abordată biografia lui Slavici, cu citate copioase din evocările consacrate acestuia, procedeu utilizat și în abordarea cu delicate implicații a activității sale de gazetar în timpul primului război mondial, care i-a adus condamnarea la închisoare. Exegetul reține și comentează acuza lui N. Iorga de colaboraționism cu autoritățile de ocupație, dar îmbrățișează fără rezerve opiniile lui Slavici din volumul Închisorile mele. Interesul lui M. pentru epoca marilor clasici este vizibil și în studiul „Convorbiri literare” și spiritul
MARCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288002_a_289331]
-
dar și dorința de a fi recunoscut de acestea, de a i se acorda un premiu al Academiei sau de a primi un mandat de deputat ș.a.m.d. Toate aceste „duplicități” sunt analizate cu finețe și competență de un exeget care apelează la mijloace și metodologii mai puțin cultivate la noi. Rezultatul este un portret cu totul nou, al unui Caragiale dilematic, care s-a opus „unei lumi pe care a descris-o de mai multe ori ca fiind o
MANOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287991_a_289320]
-
mai însemnată la cunoașterea culturii și istoriei sociale a Italiei o aduce suita de studii consacrate Renașterii: Epica Renașterii (1938), Figuri feminine din Renaștere (1939), Realitate și artă în Renaștere (1941) și, mai ales, Valoarea artei în Renaștere (1942). Concepția exegetului român era vizibil înrâurită de aceea a unor mari istorici ai artei italiene, îndeosebi de a lui Corrado Ricci, la rândul lui influențat de clasicismul școlii lui Cavalcaselle. Dar M. realiza o sinteză, adăugând orientarea fenomenologică a lui Roberto Pane
MARCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288007_a_289336]
-
Andrei Oțetea, o contribuție importantă a istoriografiei românești a culturii universale la luminarea unui fenomen complex, ce stârnește încă multe discuții în contradictoriu. Dar problemele generale ale culturii europene din secolul al XVI-lea par a fi mai puțin clare exegetului; de altminteri, în acel moment erau puțini istorici literari și ai artei familiarizați cu noile perspective introduse de Eugenio d’Ors în definirea barocului. Studiile privitoare la relațiile italo-române dovedesc, în schimb, că M. cunoștea evoluția ideilor în comparatismul european
MARCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288007_a_289336]
-
atât în contextul epocii, cât și în acela al literaturii române de până la 1900. În viziunea autorului, Junimea și-a întemeiat critica literară pe un fundament cultural solid, pentru a putea răspunde solicitărilor momentului de criză prin care trecea cultura. Exegetul consideră că accentuarea specificității valorii artistice, insistența asupra principiilor realismului, asupra logicii artistice, a coerenței imaginii și asupra adecvării limbajului sunt principalele elemente promovate de junimism, curent care și-a dovedit eficiența și prin aplicarea consecventă a propriilor reguli. Relevă
MANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
a desprins de experiența conjuncturală și s-a adâncit în cunoașterea ființei proprii, realizată printr-o recuzare totală a cotidianului. Preluând unele elemente din eminescologia anterioară, studiul le întregește printr-o interpretare proprie, deseori în contradicție cu locurile comune, deoarece exegetul are mereu în vedere gândirea poetică, și nu filosofică, a artistului. O cercetare asemănătoare va fi întreprinsă în Liviu Rebreanu sau Lumea prezumtivului (1995). Lucrarea, polemică, respinge opinii mai vechi, care considerau personajele rebreniene drept primitive. Pe de altă parte
MANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
și metodă la operă (și autor), în care e înclinat să determine „scheme”, „roluri” și „funcții” (și bineînțeles abaterile de la acestea), Dan Mănucă e omul sistemelor bine conturate și având un statut autotelic. Ca să descifreze semnificații și să explice fenomene, exegetul închide și se închide în cercuri, evoluând concentric în demonstrații. MIHAI CIMPOI SCRIERI: Scriitori junimiști, Iași, 1971; Critica literară junimistă (1864- 1885), Iași, 1975; ed. (Principiile criticii literare junimiste. 1864-1885), Iași, 2000; Argumente de istorie literară, Iași, 1978; Dicționarul literaturii
MANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
în mare măsură, la stilul telegrafic, sincopat, oarecum bizar, pe care îl adoptase în perioada anterioară. Ultima lucrare este mai mult decât un „periplu estetic prin universul epic” al lui Mihail Sebastian, izbutind să realizeze armonizarea interpretării cu investigația documentară. Exegetul definește scriitorul prin două înrâuriri esențiale care s-au întrepătruns: cea franceză, de la Stendhal până la Proust și Gide, și cea românească, prin Nae Ionescu, doctrinarul „trăirismului”, și prin Camil Petrescu, ca atitudine estetică. Se pune în relief că, departe de
MARTIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288043_a_289372]
-
adună o bogată informație referitoare nu numai la arta spectacolului (teatral și liric-muzical), ci și la autori, repertoriu, interpreți, locații, instituții, evenimente și la tot ce ține de culisele activității scenice. S-a remarcat „fervoarea cronicărească” (Ileana Berlogea) cu care exegetul înregistrează toate documentele, cu mare grijă pentru relatarea exactă a faptelor, cu numeroase și prețioase digresiuni și extensiuni ce colorează textul, altminteri prea dens, pe alocuri fastidios prin înșiruirea de titluri și nume de autori și interpreți ai repertoriilor din
MASSOFF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288055_a_289384]
-
scrisului lui Titu Maiorescu întreprinsă de M. detectează o polaritate fondatoare: la o extremă - spiritul religios, afirmativ, edificator al ctitorului și deschizătorului de drum, la cealaltă - spiritul polemic lucid al contestatarului, care demolează metodic, netezind drumul celui dintâi. Conform opiniei exegetului, în principiu cele două vocații s-ar manifesta succesiv: întâia parte a criticii lui Maiorescu este negativă, în contrast cu ultima parte, care afirmă. Prin urmare, Maiorescu nu propune o nouă cultură decât după ce denunță viciul radical al celei vechi. În planul
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
și din grupul fondator al „Bucovinei literare” (serie nouă) ș.a. Scrierea cea mai importantă a lui I. este monografia Adrian Maniu (1979), unde aproape o treime din economia studiului este consacrată biografiei scriitorului. Observând la acesta „o pudoare autobiografică rarisimă”, exegetul urmărește toate etapele vieții poetului și scoate în evidență imaginea unui „destin artistic exemplar”. Considerațiile lui critice vor intra în contradicție cu cele ale lui E. Lovinescu, care „credea că poezia lui Adrian Maniu este dominată de inteligență, în detrimentul esteticului
IORDACHE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287601_a_288930]
-
să ajungă la momentul dezvăluirii adevăratei fețe a socialismului, dar conducând într-acolo. Panait Istrati este pentru I. în primul rând un personaj căruia „nu i-a fost frică”. Curajul a devenit așadar o temă obsedantă și un program al exegetului. În domeniul literaturii contemporane, cea mai însemnată realizare a lui este pseudodicționarul publicat în 1978, Scriitori tineri contemporani, conținând 168 de portrete-sinteză ale unor autori născuți după 1936, lucrare construită din convingerea că schimbarea, înnoirea literaturii nu se pot întemeia
IORGULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287608_a_288937]
-
românesc, sub unghiul amintit. De la sociologii italieni, ca Vilfredo Paretto, cu ai săi indici maximi de capacitate care selectează elitele, sau Gaetano Mosca, potrivit căruia legitimarea elitei se face prin atributul de excelență deținut doar de individualități superioare 1, până la exegeții mai aproape de noi, români sau străini, nu se poate vorbi de o definiție unică a acestui concept, una care să pornească de la criterii de selecție și de clasificare, mijloace de constituire a lor și maniere de definire comune. Dacă se
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
din Muntenia, Moldova și Basarabia, un loc important îi revine istoricului I. Liprandi, fost ofițer al Statului-Major rus. Viața și activitatea lui I. Liprandi au constituit subiectul unui număr considerabil de studii și articole 1. Totuși, după expresia unui remarcabil exeget, Natan Eidelman, despre Liprandi s-a scris și în același timp nu s-a scris 2. S-a scris fiindcă este imposibil de a elimina această personalitate din viața lui Pușkin, a decembriștilor și a petrașeviștilor. Nu s-a scris
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
dionisiacul fantastic” la „halucinația banalului”. Cu Întâiul Eminescu (1998) va încerca o reinterpretare a operei eminesciene din perspectivă contemporană, respingând festivismul și mitizarea facilă. Izbutind să dizolve clișeul didactic cu care imaginea lui Eminescu a fost atât de des împovărată, exegetul nu se mai referă strict la text, ci încearcă plasarea acestuia în contextul literaturii universale și în spațiul, mai larg, al culturii. „Semnificația” propriu-zisă a textului investigat, „decriptarea” vor deveni obiective ale analizei numai după ce opera lui Eminescu va fi
LIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287843_a_289172]
-
Dictionnaire morphologique de la langue roumaine (în colaborare cu Const. Gâdei), București, 1981. Repere bibliografice: Mélanges de philologie offerts à Alf Lombard, Lund, 1969; D. Macrea, Alf Lombard, în Limbă și lingvistică română, București, 1973, 62-65; Gh. Bulgăr, Un savant romanist, exeget al limbii române: Alf Lombard, „Comunicările Hyperion”, 1993, 9-19; Marius Sala, Alf Lombard, LR, 1996, 1-6; Florica Dimitrescu, Alf Lombard, RL, 1996, 12; Alexandra Roceric, Un gând la plecarea lui Alf Lombard, JL, 1996, 5-8; Rusu, Membrii Academiei, 302. Gh.B.
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]