1,796 matches
-
gândească la banii ăia. La cișmea erau puțini, doar patru inși stăteau la coadă la apă, până să-și umple bidoanele, noi ne-am urcat pe soclul statuii dispărute și, pe rând, când Szabi, când eu, o făceam pe Purtătorul Făcliei Revoluției, esențial era să-ntindem cât mai mult brațul drept, de parc-am ține o făclie pe bune, și să rămânem nemișcați, statuia vie trebuia nimerită dintr-o singură aruncătură a unei pietricele, având grijă la față, iar cine rezista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
până să-și umple bidoanele, noi ne-am urcat pe soclul statuii dispărute și, pe rând, când Szabi, când eu, o făceam pe Purtătorul Făcliei Revoluției, esențial era să-ntindem cât mai mult brațul drept, de parc-am ține o făclie pe bune, și să rămânem nemișcați, statuia vie trebuia nimerită dintr-o singură aruncătură a unei pietricele, având grijă la față, iar cine rezista mai mult, câștiga, era tocmai rândul meu când și ultimul de la coadă și-a umplut bidonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
m-am uitat și eu și l-am văzut pe Romulus, cu o goarnă în mână, aplecat peste marginea miradorului, și pe Remus Frunză coborând în goană scara, deși se ținea doar cu o mână, fiindcă în cealaltă avea o făclie aprinsă, și atunci am auzit goarna sunând, Romulus trâmbița un fel de imn pe care nu-l cunoșteam, dar știam că nu poate fi decât un semnal de alarmă, și atunci i-am zărit pe toți ceilalți de pe strada vecină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
observație, credeam că mă vânează pe mine ca să ia mingea înapoi, și atunci m-am uitat din nou în spate și-am văzut că Remus Frunză a ajuns la marginea lanului și s-a oprit și a atins pământul cu făclia, și atunci mi-am adus aminte de dârele de catran care împânzeau lanul, auzind în același timp cum, sfârâind, iau foc, și deja știam ce-o să urmeze, de ce au zis că n-am decât să alerg cât mă țin plămânii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
hîrtie groasă, cu marginile sfîșiate. Pe un colț al plicului, În stînga, figura antetul spitalului din Brest. Scoase din plic niște foi acoperite cu un scris mărunt și chinuit, apoi se Îndreptă de spate, merse cu pas hotărît pînă la făcliile care străluceau lîngă altar și, fără urmă de șovăială, arse mărturisirea fiului ei. În timp ce foile se răsuceau În flăcări, avu sentimentul că-l răstignește. Toată noaptea, bărcile de pescuit brăzdaseră cei o sută cincizeci de kilometri de coastă, unele dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care loveau în tâmple, în creier... Măsură camera de câteva ori, în lung și în lat, se opri în fața ferestrei și privi câteva clipe cerul în tăcere. Pe bolta înnegrită a cerului, stelele sclipeau pe nemărginirea lui, ca tot atâtea făclii, ca la o înmormântare infinită și neînțeleasă. Gândurile îi rătăceau tulburi, neostenite, răscolindu-i alte amintiri, amărăciuni... speranțe, izgonind mereu liniștea sufletului. Ar fi vrut să plângă, tare ar mai fi plâns... Dar, nici o lacrimă, măcar, nu-i venea. E
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
frumoasă, ca o salcie înflorită primăvara. I-a surâs, s-a aplecat și acoperind cerul cu surâsul ei, l-a sărutat. El a închis ochii, dar vedea mai departe acel surâs care trecea de el și îl lumina ca o făclie. O netezi pe creștet... părul ei mirosea a busuioc și levănțică. Ea aștepta tulburată. Trupul ei tânăr dogorea sub dezmierdările lui. ta ca un zid peste care nu se trece. Oare, ce taină... te întrebi ?! De ce, oare, sub zâmbetul ei
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
noapte, căutându-se, murmurând un singur Psalm, cel al Învierii... care nu mai era vibrații de bronz ci o înfiorare cutremurată în carne. O cucuvea, într-un copac, despică liniștea nopții chemând o dată de două ori perechea și tăcu. Cu făclia Învierii aprinsă, Iorgu intră în casă, și ca deobicei, din hol, strigă: ”Hristos a Înviat, Fata!”... dar, ea n-a mai răspuns...” Adevărat a Înviat, Băiatu!”, ieșindu-i înainte... Iorgu a izbucnit în hohote de plâns... ”Fata, Fata! Unde ești
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
murmură Iorgu oftând. Nu putem fi stăpânii soartei noastre, și, nici a fericirii noastre. La fereastră, Iorgu continuă să mediteze uitânduse pe cerul plin de stele. Bătea cu ochii și cu gândul sloboda Cale a robilor, care... ca o imensă făclie albă spintecă beznele Cerului. - Din ce adâncuri, oare, scântează în noaptea asta cerul cu toate stelele lui și cu pulberea nebuloaselor lui?!... murmură el. -... Fiecare om își are steaua lui!... mai adăugă el, și, după o vreme murmură transfigurat: Steaua
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
30 Neamțul u chemă, așezmdu-i în fața unei lăzi galbene, care avea un tub terminat cu o sticlă lucioasă. Îi potrivi cu mina lui, vorbind repede: la mijloc, Stere cu mireasa, ținîndu-se de mână, iar în părți nașa și nașul, lângă făclii. Le spuse să nu miște și alergă la aparat, vârând capul într-un burduf de pânză, apoi 0 scoase, le strigă să se strângă mai mult unul într-altul, aprinse un bec deasupra și aduse un buchet de flori ceruite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
stingîndu-i într-o căldărușă, și bolborosea cu capul în piept: Fugi, deochi, Dintre ochi, Peste nouă țări și nouă mări, Unde popa nu toacă, Câinii nu latră, Fata mare nu se mărită, Că acolo te-așteaptă, Cu mese-ntinse, Cu făclii aprinse... i . Să rămfie cutare Curat, Luminat Ca steaua din cer, Ca rouă din cfmp, Ca sfânta tămfie! Da apoi copiilor să bea de trei ori din apa descântată și ieșea afară, căutând un câine pe care o arunca, zicînd
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vechi de lemn simplu erau cărți vechi legate în piele, crane de oameni și păseri împăiete pe polițele din părete, un pat și o masă pline cu pergamente și hârtii; iar în atmosfera, grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure, roșie, galbenă și somnoroasă. Maistrul Ruben era un bătrân de o antică frumuseță. O frunte naltă, pleșuvă, încrețită de gândiri, ochii suri, boltiți adânc în capul cel înțelept, și barba lungă, care curgea de sub adâncii umeri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și, când ajunse la luntrea în care licărea încă jăratic, văzu pe Castelmare, {EminescuOpVII 154} ș-apropie luntrea-i de-a lui, ținti în el - un fulger și auzi răsunând luntrea inamică de căderea unui corp greu. El aprinse o făclie și îmbla încet cu luntrea, când deodată văzu plutind pe apă ceva neobicinuit de alb... părea că niște brațe se ridică din apă spre a cădea iar - s-apropie... era Cezara... El o scoase din apă, o înfășură în mantaua
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
grea de fier, o întoarse cu putere, aripele ușii săriră în amândouă părțile și [se] arătă o sală mare și largă în a cărei adâncime era un sicriu înălțat pe un catafalc și de jur împrejur ardeau în sfeșnice nalte făclii de ceară albă. De-a lungul murilor salei stăteau, în șiruri lungi, statui urieșești de marmură neagră, îmbrăcați ca mauri * și cu săbii mari în mâni. Când cavalerul înaintă, toți ridicară sabiile și-și puseră un picior înainte. Flacăra mică
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
negre se furișau pe lângă ziduri și se adunau în grupe. Fețele lor erau mascate. Deodată s-auzi un corn sunând și trezind văile. Unul s-apropie fugind în vârful picioarelor. Princesa e aici... în depărtare s-apropiau câțiva oameni cu făclii de rășină, în mijlocul lor o femeie voalată... Ei s-apropiară... se născu o pauză lungă, toți făcură cu respect loc femeiei - deodată ea dădu vălul într-o parte și arăta divina sa frumusețe... Toți și-ndreptară ochii spre ea. ["Noaptea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cheie de aur, o închise iar după sine... și cu asta închisese porțile lumei după el... era singur, singur într-un mare mormânt... El aprinse o faclă... înăuntru se-ntindeau colonade, chipuri de zei abia lovite de lumina roșie a făcliei, a cărei raze treceau fulgerătoare pe chipurile urieșești și negre de zei în umbra umedă a columnelor, încît părea că după fiece piatră, din fiece umbră sclipesc ochi sinistri, izvoare subțiri roiau de sub picioarele zeilor și se pierdeau în pământ
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
urieșești și negre de zei în umbra umedă a columnelor, încît părea că după fiece piatră, din fiece umbră sclipesc ochi sinistri, izvoare subțiri roiau de sub picioarele zeilor și se pierdeau în pământ... din când în când flacăra roșie a făcliei, izbucnind mai tare, zvârlea dungi de lumină în deșertele hale, prin arcadele sumbre și sure, prin columnele reci... și nimeni, nimeni în acest lăcaș al morții... Deodată apăru Tla... El zvârlise ușa mormântului după sine, între el și lume... fața
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
între el și lume... fața sa mare și palidă, ochii lui adânci și scânteietori, mersul său mândru, talarul negru ce-i curgea în cuți sp [l]endizi de umeri în jos... astfel sta aspru zugrăvit în lumina cea roșie a făcliei. Ți-era frică să privește în fața lui... al acestui singur muritor în halele mari și deșerte a morții... Dar mai era el viu...? Puțin era și avea să-și rezime capul, greu de cugetările unui imperiu, pe perina păcei eterne
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
eterne... Eterne? Ah, nu cuteza s-o spere. El îmbla ca-n vis... îmbla pe o generație de oameni... un sărman visător sfărâmat de durere, doritor de moarte... El deschise repede ușa de la o treaptă ce ducea sub piramidă, luă făclia... și adânc departe sub piramidă se vedea sticlind un plan negru și strălucit... Parcă un ocean se mișcă mut sub piramidă... El privi în jos... - O, lac! în curând vei cânta la capul meu cântările... El coborî scările jos, mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sub piramidă... El privi în jos... - O, lac! în curând vei cânta la capul meu cântările... El coborî scările jos, mai jos, ca și când s-ar fi coborât în fundul unei mine... și-n adânca depărtare îl vedeai lângă un lac. Razele făcliei n-ajungeau departe... O parte a apei se roși de lumină și-n mijlocul rai se desemnau formele negre și fantastice ale unei insule acoperite de o dumbravă... {EminescuOpVII 249} Regele sui scările unei urne de piatră înaltă cât un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
O parte a apei se roși de lumină și-n mijlocul rai se desemnau formele negre și fantastice ale unei insule acoperite de o dumbravă... {EminescuOpVII 249} Regele sui scările unei urne de piatră înaltă cât un palat... El aruncă făclia-n urnă... Ca și când o domă s-ar fi aprins deodată în mijlocul nopții adânc negre, astfel s-aprinse fluidul din vas și ilumină toată hala mare ca o boltă a cerului de sub piramidă, lacul ce strălucea, insula cu boschete verzi, cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lumina în aer cu brațul distins... Lăzi cu grămezi de argint erau în colțurile acestei suterane fără vo răsuflătoare... Argint, argint... el merse mai departe... Deschise o altă ușă... Lăzi de aur grămădit licureau slab în lumina cea roșietică a făcliei de ceară. El s-apropie... Erau monete foarte vechi, din cele mai deosebite vremuri. Unele bătute de romani încă, altele de mai încoace, însă toate vechi... El merse înainte... deschise o altă ușă și acolo găsi mici sicrie, pe polițe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
amor... apoi nu simți nimic... nimic... In mijlocul paraclisului negru și nalt era zidit catafalcul îngreuiet de un sicriu și asupra întregului era aruncat un lințoliu de catifea neagră cusut cu stele de aur... în noaptea solitară arde o singură făclie... nici un preot nu murmură cu glasul măsurat * rugăciunile morților, numai cîte-o rază se fură asupra înălțărei mortuare și din formele ce transpar cunoști că sub lințoliu e un cadavru... Deodată o ușă [de] spijă se deschide și [apare] un înalt
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
biserică. Popa-și făcu cruce... Dar el luase banii de-ngropare anticipând... Ce-i păsa... Cui -i era ciudat în astă împrejurare... era mortul însuși. El auzea vorbindu-se împrejurul lui, vedea cu ochii închiși bolțile gotice ale paraclisului și făclia de ceară albă de la capul lui... dar i se părea că totuși nu va fi decât o închipuire... I se părea și-i plăcea de a fi mort... gândea că e într-o altă lume și nu pricepea cearta pentr-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la altul, salturile acrobatice, mișcarea nebună a determinărilor, cum se Întîmplă În acest remarcabil portret al Vrăjitoarei: „Ne Întîlnirăm c-o vrăjitoare, Fermeca Jună, fermeca soare: La mormînt urlă, cu scrîșniri plînge, De morți cînd seul, fălci, oase strînge, Aci făclia neadormită, Dospește, aprinde, cade uimită; Apoi se scoală, fuge nebună, În vas de nouă frați sînge-adună. De bătrîn cîine culcuș ia-n gheară, Îl răsfrămîntă-n turlă de ceară. De sînger bețe, d-alun nuiele Frige și fierbe pe trei ulcele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]