1,233 matches
-
direcția realizării bunelor intenții risca să adâncească lipsa, devenindu-i complice. Tacit, frauda îi silea pe cetățenii bine intenționați să se definească - fie ca victime de care s-ar fi putut, eventual, în continuare profita, fie ca adversari intransigenți ai fărădelegii, a căror larghețe condițională să impună respect primitorilor. Iar faptul că situația era mai degrabă tragicomică decât tragică nu făcea decât să complice lucrurile cu opțiunea suplimentară de a eluda responsabilitatea printr-un hohot de râs pretins detașat. În definitiv
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
identității satului, supus prin colectivizare. Și aici e invenția, izvorâtă de cea de-a doua profesiune a romancierei. Poartă cu toții - cu ei, În ei - pui zămisliți de fantoma ascunsă În moara părăsită, simbol al vechiului regim, dar și scenă a fărădelegilor celor noi. Unii sunt Înfășurați de o mantie, de o pelerină diafană, alții au doar un guler, un șal, o cingătoare, iar unul e strunit de un gușter. Mulți văd fuioare fumurii, alții simt doar o boare, o idee, o
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
trebuie să aibă. Acesta e felul lor de a trece prin lume. Și dacă lumea nu îi bagă în seamă, fac ei tot ceea ce pot spre a băga spaima în lume. Deseori reușesc. Lege înseamnă doar legea lor. Restul este fărădelege. Forma lor preferată de dialog este dictatul. Analizele lor miros apăsat a Procuratură. Ideile lor au iz de sentințe capitale. Murdăriile lor invocă asentimentul eternității. În funcție de cum bate vântul, își atacă victimele separat sau la grămadă. Mânați de culoarea ideologiilor
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
după 22 decembrie 1989; motiv pentru care nici el, nici partidul pe care 1-a condus un deceniu și jumătate nu au explicat de ce au fost uciși români după capturarea lui Nicolae Ceaușescu). Le-a mulțumit, deci și-a asumat fărădelegile minerilor și ale securiștilor care i-au condus, haosul pe care l-au creat, distrugerile pe care le-au produs, molestarea, rănirea și uciderea a sute de români. Și, prostit de televizor, poporul Înghite toate otrăvurile manipulării, vede mineri plantând
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Spusă de mai sus nu-i creația juristului Eduard Conescu, el Însuși un dizident, cu ani Îndelungați petrecuți În temnițele comuniste și, mi se pare, și soția sa. Este un Împrumut din părerile ideologiei timpului, folosite astăzi În a justifica fărădelegile. Dar o justificare vinovată, cum susține și Alexandru Tăcu. Fie că a fost Ion Iliescu președinte, fie Emil Constantinescu, și unul și altul, au acordat tot felul de despăgubiri morale și materiale unor asemenea vinovați din perioada comunismului, ba și
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
-o zeii - ei ! De mult, cu ura lor/ Ei neamu-mi prigoneau. La Radu Stanca, este vorba însă de o încrâncenare gratuită a nemuritorilor împotriva victimei pe care au ales-o doar spre a se amuza. Oricât de grave ar fi fărădelegile săvârșite de ei, oamenii sunt uneltele zeilor cruzi care se distrează pe seama lor. Pe de altă parte, Radu Stanca preia de la Sofocle și argumentul suferințelor Antigonei, copila care și-a părăsit drumul firesc al existenței ei feciorelnice pentru a-și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
adună și păcatul se însoțește cu răul (I, p. 23). Expresia coincide aproape integral cu cea din transpunerea textului livian . Notația privitoare la aspectul Tulliei, care era toată mânjită de sânge, după ce a trecut peste cadavrul tatălui ei pe Calea fărădelegilor, se regăsește în Negru și roșu (I, p. 26) și în versiunea românească a istoriei lui Titus Livius (p. 73). În piesă, Brutus menționează îndemnul preotului de la Delfi de a se pune la adăpost prin simularea stupidității, histrionismul fiind o
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
a lui Nicolae Ionel se mai întâlnește un orb înțelept înrudit cu eroii mitici : tatăl Anei din piesa Meșterul Manole este nevăzător și pribegește însoțit de fiica sa, noua Antigonă. Întrebat cum a orbit, el spune că își ispășește astfel fărădelegile și cusururile, mândria și dorința de cunoaștere : de multe/ și grelele-mi păcate [...] De trufie, cred, pentru-a fi vrut/ să văd prea mult (I 1). Tiresias, Oedip și tatăl Anei răscumpără prin cazna orbirii accesul la adevăr. Așadar, în
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
destin, Oedip în Colonos aduce distanțarea treptată a acestuia (p. 153). Orbirea a pus stavilă între erou și lume, iar privarea de imaginile lumii din afară întoarce privirile spre alte zone ale vieții, ceea ce îl face să-și redepene amintirile fărădelegilor neturburat și astfel să se obiectiveze față de ele cu resemnare (p. 153). În bezna exterioară, a căpătat compensatoria înțelegere a lucrurilor dinăuntru și harul divinatoriu (p. 155). În pragul sfârșitului, se oprește la Colonos unde apar și membrii familiei lui
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
natural, mânjindu-l cu murdăria caracteristică ciocoilor cu bodyguard de care, din păcate, legea se atinge cu mari dificultăți, iar oamenii cu cultură, cu respect pentru ceea ce este frumos și sănătos, dacă au curajul să reacționeze, sunt ținuți sub teroarea fărădelegii, finanțată de cei îmbogățiți peste noapte, care n-au frică nici de Dumnezeu, pasămi-te de judecata umană. Un alt element important al satului Drumul Carului, ca și al așezărilor Șirnea și Fundata, care-l flanchează, în dreapta și în stânga, a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
tot ce atinge. Asemenea exemplare umane sunt cele ce fură pădurile, taie copacii, sădiți în ani de după primul război mondial pentru menținerea unui echilibru normal al naturii, al microclimatului zonei, al ploilor liniștite, al temperaturilor moderate; ei se înrudesc cu fărădelegea, batjocorind cele mai elementare drepturi ale oamenilor simpli, care nu pot înțelege mariajul contra naturii al celor plătiți din banii publici pentru a-i apăra cu cei plătiți din aceiași bani pentru a le face dreptate acestor amărâți, pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
cu care Pauline Marie Jaricot scria: „Nu priviți mâinile mele, care acuză trândăvia mea. Priviți mâinile groase și pline de bătături ale muncitorilor. Eu nu le privesc niciodată fără un sentiment de respect. Ele contribuie în bună parte la ispășirea fărădelegilor pământului. Ce a făcut Dumnezeu pentru a ne arăta iubirea Sa? S-a servit de mizeria noastră, de umanitatea noastră fragilă și păcătoasă. Hei bine, pentru a pătrunde în viața muncitorilor, pentru a deveni apostoli printre muncitori, de ce nu am
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
necredincioșii pentru a-și potoli setea războinică. Drumul lor fusese pre sărat cu jafuri, cu cadavre ale fraților lor creștini din această parte a lumii. Plătiseră și ei, ce-i drept, un tribut sângeros. Istrul oglindise În apele lui atâtea fărădelegi la Semlin, lângă Belgrad, și cărase la vale atâtea leșuri, Încât până și soarele se Îngrozise. Așa povestea Hermann. „Cei care au fost hoți să devină soldați. Cei care au fost soldați cu simbrie să fie iertați de păcate.“ Așa
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cioplitorul În piatră se străduise să citească fețele Întune cate ale Însoțitorilor săi. Un lucru era sigur: toți erau tică loși, obișnuiți cu felurite treburi murdare. Cu un stăpân ca Eglord, mai mult ca sigur că nu erau la prima fărădelege. Urcară pe un drumeag Îngust, prin pădurea Întunecoasă. Deasupra se vedea din când În când o fâșie de cer, care mai Întâi se Înroși, apoi se Întunecă. În sfârșit, razele misterioase ale unei strălucitoare luni pline Începură să arunce umbre
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
putea fi bănuit. O a doua crimă În care ucigașii să nu fie descoperiți... Simeon se Înfioră. Asta era soarta lui! Nu numai că-l vor omorî, dar se vor și sluji de leșul lui. Îl vor azvârli la locul fărădelegii, astfel ca bănuiala să cadă asupra lui: un necunoscut, un bandit care omoară ca să prade, ce putea fi mai obișnuit? Numai mintea ageră a starețului Otto putea pune la cale și această a doua blestemăție, așa cum, era Încre dințat, o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe el... Treabă curată, cel mai iscusit ochi n-ar băga În seamă Înșelătoria. Îmi mai rămâne puțină vreme. Să ajungem acolo și voi vedea ce-i de făcut. Maica Domnului mă va călăuzi. Poate că așa cum am Împiedicat o fărădelege o voi putea Împiedica și pe a doua.“ Așa cum rânduise Hugo, puțin după miezul nopții se sculară și porniră. Luna strălucea neobișnuit de puternic, astfel Încât se vedea ca ziua. Brazii se răriră, făcând loc ici și colo unor poieni care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
săi. Încă de demult se gândise Îndelung În ce fel trebuia asasinată Adelheid, astfel ca moartea ei să se apropie cât mai mult de una naturală. Chiar cei mai aprigi dușmani ai ducelui ar fi fost indignați auzind de neasemuita fărădelege a uciderii unei fecioare nevinovate de sânge nobil. Nici Curtea Imperială n-ar fi aprobat o asemenea crimă, cu toate că nu-i iubea pe cei doi Zähringer. Otto nu era sigur că, până la urmă, ucigașii prințesei vor supraviețui. De aceea starețul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
părea o scorbură. Nu ne aude nimeni? șopti Conrad. Nu, mărite stăpâne, suntem singuri. Poruncește, știu că n-ai venit degeaba la mine. Ce trebuie să fac? Ascultă bine, Johannes, știu că-l iubești mult pe minis terialul Eglord. Cupa fărădelegilor lui s-a umplut, așa că s-a apropiat timpul socotelilor. știu că aștepți de multă vreme această clipă. Johannes rânji cu cruzime. — De data asta și nobilul meu frate va trebui să se plece În fața adevărului. Până acum l-a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
datorez viața și astăzi ți-o voi datora a doua oară. Pe sfântul meu patron, niciodată nu te am ascultat cu mai multă bucurie. Îți voi Îndeplini cu sfințenie poruncile, răzbunarea Împotriva ticălosului este visul meu de-o viață. Ce fărădelege a săvârșit iarăși Satana din Opfingen? A răpit o fecioară! Mâinile mari ale uriașului frânseră ca pe o surcea o crean gă groasă de alun: — Iarăși?! Dacă ar putea să moară pentru fiecare fe cioară pe care a necinstit-o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
faci așa, vom izbuti. Altfel mă Îndoiesc că-mi vei putea fi de folos. Mie și dorinței tale de răzbunare... Eglord nu e numai o brută, ci și o fiară vicleană și nu trebuie să afle că i se cunosc fărădelegile. De data asta a Întrecut măsura. și bănuiesc că are și niște prieteni care-l ajută. și de aceștia trebuie să ținem seama. A răpit-o pe domnița Adelheid. Degeaba te uiți la mine ca și cum nu m-ai crede. Îți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
jure că niciodată nu vor mai unelti, că s-au Înșelat și-și dau seama de greșelile lor. Stăpâne, nici prin gând nu-mi trecea că era o minciună nerușinată și că voiau să mă facă și pe mine părtașul fărădelegii lor. Până și sper jurul de popă s-a jurat pe Sfânta Cruce pe care o purta pe piept că va fi o Întâlnire de Împăcare și un nou Început... — știu, Neidhard, n-am crezut nici o clipă că ești trădător
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
țăran cu o căruță cu care să ieșim din cetate. Trebuie să plecăm Înainte de a sosi Adalbrecht și Eglord. — Cum, Eglord nu e aici? se bucură Adelheid. Unde s-a dus? — Nu știu, numai Satana Îi știe de urmă. Cine știe ce fărădelege pune iar la cale! Au plecat amândoi, s-au furișat noaptea ca niște tâlhari, după ce s-a dus și blestematul de popă, cu escorta sa Înarmată. Ușurată că Eglord nu era prin preajmă, fiica lui Bertold Îl urmă pe pietrar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
e până la acest ceas Înconjurată, astfel că nici o pasăre măiastră nu poate trece. Stăpânul nu vrea să-i scape pe cei doi ticăloși, Eglord și Adalbrecht, care au târât cinstea cava lerească În noroi și s-au făcut vinovați de fărădelegi nemaiauzite. Veștile Îi umplură pe toți de neliniște, astfel că starețul porunci să se pună șaua pe cal și, cu o iuțeală de necrezut, porni de Îndată, Însoțit de doi frați, spre Freiburg. Mai cu seamă Bodo primi veștile cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-i Însângerau pielea albă și Johannes Își dădu jos mantaua, acoperind trupul aproape gol al nefericitei. — Eglord, bestie blestemată, de data asta ai Întrecut măsura scrâșni el. Nu ți-au ajuns atâtea fecioare nevinovate? Ai avut trebuință și de această fărădelege? — Cine mi-a pronunțat numele? Cine sunteți voi? Ce căutați aici? În ușă stătea Eglord, cu spada În mână și cu privirea Întunecată. Ochii Îi scânteiau de furie. — Eu, Johannes cocoșatul, răspunse acesta. Te blestem pe tine și, Împreună cu tine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să se răzbune pe mine? N-o să-ți priască, ai să atârni de prima spânzurătoare, acolo unde ți-e locul. Un cavaler nu trage sabia Împotriva unui tâlhar la drumul mare! — Ucigaș blestemat, Îndrăznești să te numești cavaler, după toate fărădelegile pe care le-ai săvârșit? Tu, care ai necinstit-o pe fiica stăpânului tău, după ce ai adus nefericire În atâtea case? Nici de la uciderea mârșavă a domnului tău, căruia i-ai jurat credință, nu te-ai dat Înapoi. și acum
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]