1,426 matches
-
bărbații și femeile alcătuiau un corp rotund, ca soarele sau ca luna; erau câte un mascul și o femelă și două garnituri de organe sexuale. În unele cazuri, ambele garnituri sexuale erau masculine, susținea Ravelstein. Așa spune legenda. Erau făpturi falnice, mulțumite de sine. Dar i‑au sfidat pe zeii olimpici care le‑au pedepsit, despicându‑le În două. Aceasta este marea mutilare pe care a suferit‑o omenirea. Așa Încât, generații după generații, ne căutăm jumătatea pierdută, tânjind să fim reîntregiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fi trimise în Spania ca să lupte de partea lui Franco. Tabloul îl înfățișa pe Tudorache S. Teodorescu la o fereastră prin care se zărea, în depărtare, pădurea de la Obancea, dinspre care veneau, rânduri-rânduri, cete de proletari și țărani, ca niște falnici stejari porniți la luptă, purtând steagul roșu al comuniștilor. Compoziția avea să se intituleze „Ilegalistul cheamă codrii cadrelor la luptă.“ Nu a mai apucat să definitiveze tabloul, Tudorache S. Teodorescu căzând în dizgrația lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, odată cu grupul Vasile Luca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
albă ce făcea reclamă pentru bere pe plaja de la Malibu. Se trezi cu primele raze de lumină, cu zarva papagalilor și a maimuțelor „față-neagră“ și rămase timp îndelungat în hamac, privind prin apărătoarea de țânțari rămurișul des al cedrilor-samanes, coroana falnică a palmierilor-moriche și coloritul intens al orhideelor. Mâncă alte ouă de broască țestoasă, și iuca, și banane prăjite și se scăldă în apa neagră, curată și repede a râului, care îi întări trupul și îl însufleți pentru cât era ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fi fost Kierkegaard sau Heidegger al românilor”. La 8 noiembrie 1945 (În ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril), Petre Hossu se cunună cu Letiția Farcaș, o adolescentă de 16 ani, de o frumusețe răpitoare, care-i va dărui trei fii falnici cu prenume de voievozi și cu hagionime: Radu Șerban (1947), Andrei Iustin (1950) și Ioan Basarab (1952). Andrei-Iustin Hossu, În cartea „Filosoful și omul D.D. Roșca, 1895-1980”, apărută În primăvara acestui an, evocă o foarte semnificativă Întâmplare din viața tatălui
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
cuprinsă într-un asemenea proces de micșorare progresivă, încît ar putea să încapă întîi în ambalajul de carton al unui televizor. Apoi în ambalajul unui aspirator. La sfârșit, în spațiu îngust al unei cutii de ghete. În circa un minut, falnica încăpere (în care cu puțin înainte ar fi putut fi garate avioane) a fost presată și transformată într-un cub micuț de cleștar. Cu latura de 12-15 centimetri. Împrăștiindu- și reflexele roșcate, așezat pe tavanul încăperii de dedesupt. În interiorul cubului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
acasă, la părinți. Îi fierbeau femeile în ceaune și se numea că avuseseră carne la masă. Băgau în ei, nu se cunoștea. Dar până seara mai era timp. De la baltă treceau pe la bordeiul lui moș Leu, să-i vadă armăsarii. Falnici cai! Se piteau în dudău pe brânci și priveau. Animalele aveau o piele lucioasă, cu păr scurt și aspru, des și lins. Scuturau din pintenii de piele ai copitelor, alungind muștele cu coada. Aplecau apoi gâturile puternice și încordate, ascultau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
când a venit că s-a matosit aseară cu un cumnat. Încai știe de ce-a trăit. Pe urmă strigă la ăilalți. Haideți-napoi, c-avem treabă! Peste trupul înțepenit al mortului ningea. > Pe poarta larg deschisă intrau niște boi falnici, goniți de bicele bouarilor. Mugeau de se cutremurau zidurile. 4 j Ramazanul Peste râpele gropii curgeau frunzele rotunde ale salcâmilor. Pe la cinci, gunoierii aprindeau focuri înăbușite și un fum albastru plutea deasupra pământului sterp. Seara cădea, deodată, rece. Sub maluri
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
săptămână nu era. Bairamul nu se isprăvea până în martie. Pe la nouă, când stelele pluteau într-o ceață lăptoasă pe acoperișuri, se strecurau cetele cenușii. Din groapă urcau motanii urduroși ai sifonarului. Săreau gardurile și, peste sticlele luminoase, umbrele lor călcau falnic. Din partea cealaltă, dinspre Grivița, soseau pisicile ceferiștilor, negre și lunguiețe, cu ochii galbeni, lucind pe sub streșini. Ocoleau curțile adinei și întunecate, suiau prăjinile puse Ungă coșuri și, de acolo, peste burlane, cădeau în podurile pline de praf. Cotoii se întîlneau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le iscodi pe amândouă cu ochii scormonitori. Le descusu pentru ce au venit și le pofti să stea alături, pe patul moale. - Ei, parcă dumneata nu știi? șugui bătrâna. Din perete priveau chipurile foștilor ibovnici ai gazdei, niște ofițeri, negustori falnici, cu mustăți mari, stând fără supărare unul lângă altul în rame de bronz. Până să apuce să le dea în cărți, o luă gura pe dinainte, ca între femei: - Ăsta-i cutare, ăsta-i cutare... Ce de bani avea! Numa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în vârf. Pocnea să audă toată mahalaua că se întorcea de la drum cu marfă nouă. Muierile ieșite la pompă priveau după el cu mâna la gură. Copiii se feriră din calea cailor și câinii lătrau după convoiul zgomotos. Cârciumarul era falnic, cu părul în vânt, crăcănat pe șleauri, îndemnînd animalele. 329 La poartă, strigă deodată: - Lino, deschideți, mă, porțile! Îi plăcea să vadă casa în picioare. Băieții de prăvălie dădură porțile la o parte. Convoiul intră va-lvîrtej. Stere strigă la cărăuși
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai șchioape, unul cu trei picioare, altul cu două la un capăt, iar la celălalt așezat pe pământ, astfel încît te culcai pe el pieziș, un scaun de paie în mijloc cu o gaură gigantică, niște sfeșnice de lut cu falnice lumânări de său, o lampă veche, cu genealogie directă de la lampele filozofilor greci, a căror studii puțeau a untdelemn, mormane de cărți risipite pe masă, pe sub paturi, pe fereastră și printre grinzile cele lungi și afumate a tavanului, ce erau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-mpărăție, Și află un mormînt. Nu sînt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate, Mai vrednici să s-aprinză În inimi bărbătești? Nădejdi, viață, cinste, simțirile-nfocate, Femeii le jertfești! Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește Acel uriaș falnic, a zilii domnitor? La patrie, În lume, la tot ce pătimește, Nimic nu ești dator?” Figura contestației (figura promisiunii ratate și a aspirației spre altă formă de plenitudine: sentimentul datoriei, de pildă, sau alte patimi demne de o inimă bărbătească
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dimineață” despică pînzele de ceață... Fiind un poet de structură romantică, Bolintineanu iubește ceea ce Mallarmé numea „categoriile perverse”: albul și negrul, lumina și Întunericul, sclavia și libertatea, dragostea și moartea etc... Lingă răsărit este, În poemele lui, mereu un apus falnic, lingă stînca semeață o prăpastie adîncă... „Alături cu lumina e umbra care zace” - scrie poetul Într-un loc. Dulcele, suavul, dalbul, desfătarea, răsfățul, beția sufletului se sprijină pe noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cusute pe colțuri de harșele.” Trecem, acum, la o nouă provincie a acestei intime țări imaginare pentru a vedea altă formă de spectacol și, În fond, un alt mod de a imagina natura. Atributele se repetă (măre(, adînc, nepăsător, gigantic, falnic, voios), Însă peisajul (acela din Căderea Rinului) este mai grandios romantic, trimite spre un sublim al sălbăticiei: „El cade!... Din nălțime În fum se prăbușește C-un muget lung, sălbatic, grozav, răsunător, Din stînci În stînci el saltă zdrobit; se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu mai mare subtilitate estetică În poezia română, ceea ce Bachelard numește maniheismul culorilor. Plumbul Întunecos al cerului, coloana funerară, osîndiții cu vinetele lor fețe contrastează cu albul indiferent al zăpezii. Apar, În fine, și vulturii ce dau roată, prin văzduh, falnicei grămade. O profunzime a imaginației, o dialectică a nuanțelor pe care Alecsandri le atinge rar: „Palid convoi, perdut, uitat, Coloana funerară Ea poartă-n frunte un stigmat. ............................................. Convoiu-ntreg, nedeslipit, Îngenunchind se lasă Pe cîmpul alb și troienit Sub negura geroasă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cred, o! soare, de tine-mi este dor, Prin cunoscut-am văpaele iubirei, Cu tine-am fost tovarăș pe cafea fericirei, În tine-am sorbit viața, În tine vreau să mor!” Soarele, invocat des, primește toate atributele de preț. E falnic, e dulce, voios, rolul lui este să dea lumină și căldură, două dintre condițiile fecundității. Toate imaginile din Pastelurile primăverii și verii nuanțează această pregătire pentru facere. O vastă figură a fecundității se profilează: lumina devine caldă, cîmpia scoate aburi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. RÎul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce În raza dimineții mișcă solzii lui de aur.” (Malul Șiretului) „VÎnătorul pleacă grabnic la a ziorilor ivire, Și pe soare, falnic oaspe, Îl salută cu iubire. Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare Celebrează Însoțirea naturei cu mîndrul soare. Valuri limpide de aer, ca o mare nevăzută, Trec alin pe fața lumii și din treacăt o sărută. Pe cîmpia rourată pasul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deduce un simț al volatilității, lîngă acela, mai substanțial liric, al transparenței și al strălucirii. Materia respiră prin aburii calzi ce se pierd În văzduh. Lumina plutește peste pămîntul reîntinerit, rouă se evaporă, peste lucruri calde, Încă o dată, „un rîu falnic de lumină”. Matinalul din natură (primăvara Însăși fiind o dimineață a naturii) este văzut de Alecsandri ca o desprindere de inerția nopții și, În genere, o eliberare (care ia forma vaporizării) de inerția materiei. Spațiul liric se deschide, În orice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În neagra vecinicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! Și care-odinioară luceai atît de vie Pe cînd eram În lume tu singură și eu!” .......................................................... „SÎnt ore fericite, sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! Atunce falnic omul rîdică a sa frunte Și-n ceruri cu mîndrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte, Iubirea lui n schimbă și-l face Dumnezeu! Atunci mai dulce steaua lucește-n mez de noapte Și-n
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de adoptare a unei mitologii (populare și romantice) și a unei retorici care se interpune Între simțuri și obiectul liric. În primele cicluri (Doine, Lăcrămioare) tendința este cea semnalată Înainte: o vagă sensibilizare a ideii, o măreție abstractă a obiectului („falnic ca un stîlp de pară”), o mitologizare În care lucrurile aspiră la Însușirile lor arhetipale. În Pasteluri percepția este mai directă și, cum am dovedit, cu un mai mare efort de a intimiza obiectul. Obiectul este plasat Într-un peisaj
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de eufonii, descripțiile grandioase, pînza epică vastă, o desfacere și o restrîngere ritmică a unghiului liric... Poemul (publicat În Convorbiri literare, 1872) Începe cu povestirea unui vis (Visul lui Albert) Într-un limbaj care epuizează nuanțele trufiei și ale grandorii: falnic, gigantic, imnător, un uragan de glasuri ce clocotea prin lume, trufaș, semeț, ușor... Cele opt părți ale poemului au o desfășurare epică prin alternanță. După visul nesăbuit al craiului leșesc urmează prezentarea oștilor, cu insistență asupra simbolismului genealogiei („Toporski veteranul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
noi ce rătăcești?”... Unele au intrat În limbajul comun, gravitatea lor s-a tocit, fiind adesea Întoarse spre sensuri umoristice. Alecsandri folosește În sprijinul unei unice idei o figurație poetică de sărbătoare: stînci, nori crunți, neguri otrăvitoare, hidra turbată, vulturul falnic, soarele care Își schimbă locul pe cer, nisipul mării, codrii mișcători etc, pentru a sugera o agresiune În valuri și o rezistență de granit. Nici una din marile comparații romantice nu lipsește. Ele au ceva grandios și năprasnic: „Ca o stîncă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
negurile năvălitoare de cealaltă parte) angajează, dar Într-o mică măsură, și o dialectică a elementelor. Acelea ce definesc sentinela romană, mitul, cu alte cuvinte, al trăiniciei hotarelor și al eternității ființei naționale, vin din lumea simbolurilor consistente și grandioase: falnic, tare ca un leu, stînca naltă, glasul ei tună, prăvălită - ea rumpe și zdrobește etc. La aceste imagini ale durității și forței, se asociază altele venite din aceeași sferă a maiestății triumfale: vulturul ce se rotește deasupra eroului și poartă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zile de exaltare în care era dispus să mărturisească că a descoperit porți ce duc direct în rai. Traseul e ușor, îți arăt căile pe care să le urmezi și, dacă nu comiți greșeli, o să te trezești sub un pin falnic, care va grăi celui ce are sufletul despovărat și gata să asculte. Dacă cel ce se nimerise în preajmă era o iscoadă, se-ndepărta imediat și se-ndrepta aiurea, unde se ghicea sau se juca zaruri. Tommaso juca și el
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
vorba de prințul mâncător de semințe de floarea-soarelui. Prințul murise, după această versiune, ca un sfânt (o replică masculină a Jeannei d'Arc), privind mereu spre cer și proferând cuvinte pioase. "Nous allons faire dodo" era tradus: "Mă duc lângă falnicii mei strămoși". Se poate bănui că în mare parte istoria era fabricată de Smărăndache însuși.) - Nu-i așa, domnule Suflețel? cerea Smărăndache o confirmare. - Nu știu nimic, se scutura acesta, n-am nici un amestec în conducerea școalei. Raporturile între Conțescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]