1,157 matches
-
ajuns sub forma păgîn și semnifică ,,cel care îi urăște pe creștini”, deci o evoluție tîrzie a cuvîntului, dar mai avem și al nostru pogan cu sensul de păgîn, arță- gos, fără milă, dracul, slut, dovedind că ei au cunoscut fanatismul urdiilor sălbatice ale iudeo-creștinilor în faza lor de delir și crime făcute împotriva religiei geților din întreg imperiul roman după anul 380 și i-au reținut în mentalul colectiv ca o întru- chipare adevărată a Satanei pe pămînt. Clement, un
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
au reținut în mentalul colectiv ca o întru- chipare adevărată a Satanei pe pămînt. Clement, un grec născut în Alexandria ajunge pe la 190 conducătorul Didasca-liei, școala mentorului său Panten și care era de fapt șărpăria întemeiată de Filon pentru răspîndirea fanatismului mozaic și a superiorității acestei religii asupra în-tregii lumi. Hieron susține în De Viris Ilustr. că această școală exista pe timpul apostolului Marcu și a ființat în acest oraș pînă în anul 231 cînd a fost mutată de Origene în Palestina
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
dar și cei de după, au fost pentru iudei și neiudeii din regiune, anii miilor de victime răstigni- te pe cruce, anii unor împilări înfiorătoare din partea teocrației mozaice, a romani-lor, ai samavolniciei monarhilor/tetrarhilor iudei, ai aroganței și venalității preoți-lor, ai fanatismului religios și măcelurilor repetate. După moartea lui Irod(37-4 î.e.n.) Sanhedrinul a hotărît ca regatul iudeu să fie cîrmuit de împăratul romanilor care a împărțit țara în patru regențe sau tetrarhii, conduse de moștenitorii direcți ai fostului rege. În fața unei
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
și Iudeea care repre- zenta o enclavă a iudaismului unde predomina aramaica iar teocrația ivrită nu s-a împotrivit infiltrării culturii elenistice. Dar regiunea era otrăvită și de multă suspiciune etnică și religioasă, întreaga Palestină era atinsă de boala unui fanatism și a unei uri maniacale. Iudeii dușmăneau și disprețuiau pe față pe samariteni conside- rîndu-i spurcați iar pe galileenii păgîni pentru că mulți dintre ei vorbeau o limbă străină de aramaică practicînd și o religie diferită iar etnic nu aparțineau neamului
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
darul vorbirii și era tare în Scriptură(18,24). ,,El era învățat în ce privește Calea Domnului, avea un duh înfocat și vorbea și învăța amănunțit pe oameni despre Iisus, măcar că nu cunoștea decît botezul lui Ioan”. Aceste informații confirmă starea de fanatism religios al iudeilor împotriva celor care nu le împărtă- șeau ideile și scoate în evidență rolul școlii Didaskalia înființată de Filon în orașul egiptean, unde se instruiau fel de fel de sataniști în tainele întunericului mozaic. Și dacă pe samariteni
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
Calea pierzării, 4,4 ,,a căror minte necredincioasă a orbit-o Dumnezeul veacului acesta, ca să nu vadă strălucind lumina evangheliei slavei lui Cristos care este chipul lui Iahwe.” Că minte șăgalnicul ivrit cînd pretinde că Iisus Cristos este turbarea, ura, fanatismul și lăcomia lui Iahwe, o dovedește fără putință de tăgadă atît textele venite din antichitate cît și tăblițele de plumb ale geților. În Faptele apostolilor, Saul ne spune la 24,22 că pe la anul 58 și procuratorul Iudeei, romanul Felix
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
înțelegem că atunci prin furt și viclenie a venit vre-mea împărăției minciunii, după ce Sîntu și șarpele înțelepciunii au fost scoși din ce-ruri de către el și gașca iudeo-cretinilor. Poate că acest cult al minciunii, urii și vi-cleniei amestecat cu mult fanatism religios a cuprins mințile multor nemernici puși numai pe rele care doreau să fie stăpînii sufletelor tuturor muritorilor. Dacă este o crimă să demaști minciuna și ticăloșia ivriților atunci adevărul trebuie considerat o glumă proastă antisemită!!! Să ne mai oprim
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
sufletele noastre! Dacă cei care cinsteau aceste iconițe i-au supărat rău pe iudei și pe criminalii cretini dintre Nea-muri, asta nu înseamnă că burzuluiala lor era întemeiată ci numai ieșită din izvorul nesecat de venin și ură. Desigur, în fanatismul ce îi caracteriza dar îi definește și în prezent, nimeni nu avea voie să se uite către cer dacă nu era tăiat împrejur și cu atît mai mult nimeni nu aveau voie să gîndească altfel decît spune Tora. Teroare în
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
soitariu, și ridicol și pernicios, care merita pe rînd dispreț și ură. Nici unii, nici alții n-aveau perfectă dreptate, și unii și alții o aveau în parte. Era un om de mare temperament: actele lui erau produsele unui amestec de fanatism și de apucătură, de convingere și de manie, de credință și de încăpățînare. Ștrengar și drăcos de mic, copil înrudit cu cele mai mari familii, se înhăitează în tinerețe cu mai mulți de teapa lui [...]. Își lasă plete lungi, face
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
deschisă" identificată de către instituțiile de profil în vederea menținerii unui control social, * Devianța "închisă" caracterizată cel mai adesea prin "patologii sexuale" sau acte de corupție. c) Tipurile de devianță: * Devianță penală (infracțiunile); * Deviață sexuală (delictele sexuale); * Devianță politică (terorism); * Devianța religioasă (fanatismul religios); * Devianța autoagresivă (acțiuni autolitice); * Devianța familială (violența domestică). d) Caracterul individual sau de grup al devianței Dacă în cazul devianței strict individuală ne raportăm doar la un caz singular de "patologie socială", de multe ori psihopatologia având un loc
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
să cosmetizeze unilateral (indiferent în ce direcție) istoria contemporană. SCRIERI: Masacrul, București, 1956; Eclipsa, București, 1997. Repere bibliografice: Savin Bratu, Un document de care-ți aduci aminte, GL, 1957, 12; I. Peltz, „Masacrul”, „Steagul roșu”, 1957, 4 aprilie; Carol Isac, Fanatism și utopie, „Orient-Expres” (Israel), 1997, 129; Geo Vasile, Cartea dezamăgirii de comunism, LCF, 1997, 42; Matthias Messmer, Braune und rote Diktatur in Rumänien, „Neue Zürcher Zeitung”, 1999, 24 noiembrie; Ute Grossmann, Zeuge des Terrors in braunem und rotem Gewand, „Frankfurter
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287138_a_288467]
-
s-a dovedit a fi o puternică barieră împotriva tendinței de universalizare și unitate a bisericii creștine. Alimentate de patimi la nivel individual (orgoliu, vanitate, trufie), puternic susținute la nivel național de instinctul național, vor face ca popoarele, orbite de fanatismul unor ereziarhi și lideri religioși, să nu înțeleagă rostul carității în realizarea unității și păcii. Dacă popoarelor li se poate aplica cuvintele mântuitorului „Părinte iartă-le lor căci nu știu ce fac" nu aceleași cuvinte se pot adresa celor care au săpat
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
3.2.1. Cadrul politic / 139 3.2.2. Sistemul educațional / 142 3.2.3. Concepția despre naționalitate: de la patriotism civic la etno-naționalism herderian / 160 3.2.4. Memoria colectivă: naționalizarea trecutului românesc / 174 3.3. Între naționalism critic și fanatism naționalistic (1918-1947) / 195 3.3.1. Cadrul politic / 195 3.3.2. Sistemul educațional / 197 3.3.3. Concepția despre naționalitate / 208 3.3.4. Memoria națională: consolidarea tradiției naționale românești / 230 3.4. Antinaționalism comunist (1947-1964) / 256 3.4
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
îl propune Aaron poate fi înțeles și ca o formă de altruism in-group, manifestat predilect față de membrii comunității politice cu care individul împărtășește aceleași legi și instituții sociale. Totuși, această formă de patriotism civic avansată de Aaron nu degenerează în fanatism, pentru că este fundamentat pe legea morală a creștinismului. Plasând patriotismul între principiul christic al iubirii necondiționate a aproapelui (miezul moralei creștine) și "egoismul colectiv" al exclusivismului etnic, Aaron reușește un remarcabil act de echilibristică ideologică. Cărturarul ardelean manifestă o atitudine
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
creștin-ortodoxă), transpunerea memoriilor provinciale în cadrul unic al memoriei naționale, la care se adaugă suprastructura monarhică, constituie o deplasare crucială în configurația memoriei istorice românești, suficient de radicală încât să merite titulatura de revoluție mnemonică. 3.3. Între naționalism critic și fanatism naționalistic (1918-1947) 3.3.1. Cadrul politic La 1922, în nou construita Catedrală a Încoronării de la Alba-Iulia, regele Ferdinand I ("Întregitorul") și regina Maria au fost încoronați ca suverani ai României Mari. Unitatea statal-națională, aspirația mitică ce a obsedat imaginarul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în pedagogia bărnuțiană a xenofobiei) s-a prelungit într-o formulă extremistă, formând fundația ideologică a extremei drepte românești. Țâșnind cu aplomb din condeiele poetico-jurnalistice ale unui Nichifor Crainic sau Octavian Goga, discursul identitar al acestora poate fi descris drept "fanatism naționalistic", o hiperbolizare a elaboratului ideologic naționalist de la sfârșit de secol XIX. Pe de altă parte, filtrat prin criticismul junimist, mesajul difuzat prin literatura didactică formează un bloc discursiv caracterizabil printr-un "naționalism critic". Vorbim, așadar, de existența unei dualități
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sfârșit de secol XIX. Pe de altă parte, filtrat prin criticismul junimist, mesajul difuzat prin literatura didactică formează un bloc discursiv caracterizabil printr-un "naționalism critic". Vorbim, așadar, de existența unei dualități discursive, ale cărei bifurcații definesc extremele discursului naționalist: fanatismul naționalistic a evoluat înspre "statul etnocratic" ortodoxist al cărui "constituție ideologică" a fost redactată de N. Crainic, în timp ce naționalismul critic, deși îmbrățișează, fără îndoială, preceptele ideologice presupuse de ideea națională, încearcă, cel puțin pe terenul istoriografiei, un act de echilibristică
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ideologică" a fost redactată de N. Crainic, în timp ce naționalismul critic, deși îmbrățișează, fără îndoială, preceptele ideologice presupuse de ideea națională, încearcă, cel puțin pe terenul istoriografiei, un act de echilibristică între loialitățile ideologice și constrângerile empirice și profesionale. Avangarda cultural-ideologică: fanatism naționalistic. Sub aspectul producției culturale, interbelicul a însemnat o perioadă de maximă efervescență intelectuală. Lăsând deoparte produsele cu o altă tentă decât cea manifest naționalistă (Istoria civilizației române moderne a lui E. Lovinescu, Neoiobăgia a lui C. Dobrogeanu-Gherea, sau Burghezia
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
despre lume, societate și viață în cadrul consensului naționalist, rivalități care au înveninat relațiile dintre artizanii principali ai acestor formule, toate cele patru împărtășeau "credința fanatică" în "ideia națională" (Goga, 1927, p. 26). "Crezul generației" (Marin, 1977) [1937] se împărtășea din fanatismul naționalistic, care constituia pecetea ideologică supremă a doctrinelor de extremă dreapta a interbelicului românesc. Această "credința fanatică în patrimoniul specific al neamului" (Goga, 1927, p. 26) era ranforsată de alte trei elemente constitutive: i) anti-pașoptism; ii) antidemocratism; iii) antiraționalism (Ornea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
motiv care explică de ce, în lucrarea de față, elementul școlar este considerat o piesă indispensabilă în angrenajul instituțional de construire a statului-națiune și a memoriei naționale. 3.3.4. Memoria națională: consolidarea tradiției naționale românești Cele două fronturi ale avangardei (fanatismul naționalistic al reflecției cultural-ideologice, respectiv naționalismul critic al reflecției istoriografiei profesioniste) își au reflexiile în literatura didactică prin intermediul căreia se configura memoria națională. Aceasta din urmă se definește atât într-o formulă radical naționalistă (de ex: Constantinescu, 1928), cât și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
naționalistă (de ex: Constantinescu, 1928), cât și pe coordonatele istoriografiei critice stabilite de "școala nouă" (Giurescu, 1937). Discursul istoriografic difuzat prin manualele școlare evoluează astfel simultan în două registre paralele ale gamei discursive a naționalismului: i) discursul în naționalismul major (fanatismul naționalistic), în dedesuptul căruia răzbat notele unui ii) discurs în naționalismul bemol (care preia intonații critice). Vom examina dialogul dintre cele două perspective, precum și concepția despre trecut configurată în această perioadă, prin analizarea setului de manuale de istorie a românilor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Viteazul: "Unitatea țărilor române, așa cum o înțelegea Basarab întemeitorul, când s-a intitulat "Domn a toată Țara Românească", era înfăptuită" (Constantinescu, 1928, p. 168). Literatura didactică interbelică evoluează, ca și întreaga cultură a epocii, între un naționalism critic și un fanatism naționalistic. Această dualitate discursivă afectează și chestiunea unității. De exemplu, există un consens aproape unanim asupra faptului că Mihai Viteazul nu a fost motivat de rațiuni naționaliste în cucerirea Transilvaniei și Moldovei, și că unirea din 1600 a celor trei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
unirii cu Roma, în ciuda faptului că aceasta a reprezentat declicul luptei de emancipare națională, simbolizează triumful formulei ortodoxiste a naționalismului în perioada interbelică. Spiritualitatea. Dualitatea discursivă în care se exprimă consensul naționalist interbelic se manifestă și în privința spiritualității românești. Aripa fanatismului naționalistic, după cum o arată și citatele de mai sus extrase din N.A. Constantinescu (1928), condiționează identitatea română de ortodoxism. La întrebarea "a fi sau a nu fi român" se poate răspunde doar prin ortodoxism. În avangarda reflecției social-istorice românești, interbelicul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
inconștient de semnificația profundă a acțiunii sale. În concluzie, merită subliniată încă o dată tensiunea funciară ce subîntinde memoria națională în interbelic, care se configurează pe fondul dialogului tensional dintre naționalismul critic, orientat înspre demitizarea parțială a metanarativei istorice naționale, și fanatismul naționalistic, orientat către exaltarea virtuților românești arătate în gloriosul trecut național. Merită de asemenea subliniată legea actualizării politice a memoriei colective, așa cum o arată evoluția ideii de regalitate (elaborată în memoria națională în trena ridicării principatului România la regat în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de naționalism și marxism" (Heller și Nekrich, 1986, p. 295 cf. Wertsch, 2004, p. 76). Cu o întârziere de câteva decenii, rețeta naționalismului marxist avea să cucerească și gusturile istoriografice ale lui Ceaușescu. Spiritualitatea. Interbelicul românesc, în special prin aripa fanatismului naționalistic (O. Goga, N. Crainic, N. Ionescu etc.), a distilat esența românismului în spiritualitatea creștin-ortodoxă. Credinței răsăritene și Bisericii Ortodoxe le-au fost conferite un rol cardinal, de călăuză spirituală a destinului istoric românesc. Socialismul postbelic, instalat complet după 30
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]