1,272 matches
-
un lucru. Avem de-a face foarte probabil cu o sondă abandonată și moartă, cu un semnal de naufragiu reglat automat, altfel am fi avut vești de la supraviețuitori până acum. Totuși, nu suntem siguri de ce vom găsi. Planeta nu pare fecundă, vegetată, organică sau altfel: ostilă sau nu. Dar în nici un caz nu vom risca inutil. Vom lua așadar arme! (Cum Ripley părea că vrea să li se alăture, el adăugă): Nu pot îngădui decât ca trei persoane să se plimbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
apa care-i ajungea până la glezne și o salută, apoi se aruncă în mare. Doica declară că soția era însărcinată, stârnind entuziasmul general. Junius Silanus le aminti senatorilor care îl felicitau că provenea dintr-o familie romană veche, puternică și fecundă. Tiberius le spuse ironic puținilor lui prieteni că tânărul - și, poate, inconștientul - soț provenea la rându-i dintr-o familie în care Julia și Agrippina, timp de zece ani, după cum își aminteau cu toții, născuseră câte un copil la fiecare douăsprezece-treisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trivială, își găsea, între pereții ornați, adevăratul cadru. (...) Era din marea veselie, în trupul cel mai puroios. Ce generații de vechi boieri se strînseseră, ca un bălegar nemernic, pentru nașterea acestui singular pămînt? Și dacă sînt oameni născuți să fie fecunzi și cum fecund și urît e grîul — Bogdan-Pitești era ficusul, făcut să bucure fără folos un salon sau o seră. Pe urma lui rămîne cea mai frumoasă colecție de artă din cîte avem. Și e prea mult” („Bogdan-Pitești“, în Rampa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
între pereții ornați, adevăratul cadru. (...) Era din marea veselie, în trupul cel mai puroios. Ce generații de vechi boieri se strînseseră, ca un bălegar nemernic, pentru nașterea acestui singular pămînt? Și dacă sînt oameni născuți să fie fecunzi și cum fecund și urît e grîul — Bogdan-Pitești era ficusul, făcut să bucure fără folos un salon sau o seră. Pe urma lui rămîne cea mai frumoasă colecție de artă din cîte avem. Și e prea mult” („Bogdan-Pitești“, în Rampa, 29 aprilie 1922
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
D-abia mișcă. Că dacă nu ie interes...” De cealaltă parte - mirii, „scriitori de la diverse reviste, cu pas de înmormîntare și lungi bucle lustruite”, îi provoacă autorului speculații privind originea unor clișee ziaristice despre opțiunile militare ale României: „evoluția multor fecunde peruci de foburguri, îmi zic, e înspre ziaristică și nu Poezie. Din foburguri, de pildă, au fost transplantate în presa cotidiană cuvintele pe cari se patinează atît, de sentimente și interes. E drept, unii știu, vag, franțuzește. Ba citesc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a compune în abstract, creînd raporturi de linii, suprafețe, volume prin cifre geometrice și culoare, apoi a le transpune într-o realitate nouă plăsmuind materialul viu după legile sensibilității organice, iată ce duce artele plastice în calea unei strînse și fecunde contopiri cu arhitectura renăscută”. Nume precum Malevici, Lisizki, Tatlin, Punin, Richter, Eggeling, Gropius, Theo van Doesburg și Bruno Taut sînt repere invocate cu admirație de către Marcel Iancu, „reprezentant al României” la primul congres al constructiviștilor de la Düsseldorf (1922). Cîțiva „maeștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
României rămîne un deziderat. Pe urmele lui Jules de Gaultier, el vede în statutul de „colonie a Franței” efectul pozitiv al unei iluzii: „România actuală, de origine obscură, traco-romano-slavo-barbară, își datorește existența și aparența ei actual europeană grație unei erori fecunde, devenită, în slujba instinctului de conservare, o idee fixă: e ideea originii noastre latine. Fără iluzia aceasta, am fi rămas poate un trib incoherent și balcanic. Istoria românilor, politică și culturală, nu-i decît istoria și aventura acestei idei fixe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
devenită, în slujba instinctului de conservare, o idee fixă: e ideea originii noastre latine. Fără iluzia aceasta, am fi rămas poate un trib incoherent și balcanic. Istoria românilor, politică și culturală, nu-i decît istoria și aventura acestei idei fixe, fecunde. Un act de bovarism, desigur”. Abia după război - consideră Ion Vinea - apare cu adevărat, sub presiunea „stilului nou al planetei unificate”, posibilitatea construcției unei tradiții (moderne) universalizabile prin intermediul acțiunii unei elite independente și novatoare, pornind de la necesitățile „colective” și de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
musulmană a fost împinsă către abstractizare. Alături de natura dată, ar fi creat natura nouă, vis lucid, elan constructiv al minții omului care descompune și alcătuiește după legi înnăscute natura... Războaie și cuceriri au oprit popoarele puse sub scutul acelei porunci fecunde, la jumătatea drumului”. Un precipitat al tuturor acestor idei întîlnim și în „Manifest activist către tinerime...“ Capitolul VII. Revista Contimporanul și complexul periferiei „Complexul periferiei” se suprapune, în cazul lui Vinea, peste un complex (aristocratic, estetizant...) al „Centrului”, destul de curent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anchetă despre - între altele - comunismul german (este menționată aici și publicația expresionistă Die Aktion): „Revista continuă interesanta anchetă asupra Germaniei. (...) Numai Rușii și Asiaticii instigați de ei, spune Sternhein, ne vor aduce o evanghelie de pace, o formulă, o doctrină fecundă a unei vieți nouă. Există în Germania un germene al acestei evoluții. E marele partid constituit sub numele de «Uniunea Generală a Muncitorilor», care tinde spre «dictatura ce se impune necesarmente». Șefii acestui partid: Franz Pfemfert, Otto Ruhle, — organul principal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cădere a politicianismului”, iar corupția politicianistă - cu devitalizarea/degenerarea și slăbiciunea (altfel spus, cu bătrînețea și feminizarea). Tinerețea și bărbăția devin astfel pricipalele motoare ale „revoluției naționale”: „Spiritul ce-i animă nu e feminin sau bătrînesc formal, ci tînăr, bărbătesc, fecund revoluționar”. Ca și tînărul Mircea Eliade, Emil Riegler-Dinu consideră - în spirit nietzschean - că, „oricît de virtuoși ar fi bătrînii”, sînt de preferat „viciile regeneratoare ale tinerilor păgîni”. Ideea potrivit căreia „păgînismul” trebuie contrapus creștinismului tradițional („îmbătrînit”, fie că e reprezentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
peste câmpuri se-abate Iarna e crudă, milă nu are... Totul e alb,într-un rece de moarte, Vântu-a tacut, e liniște iară Și din albul ce pare să doară Un iepuraș capul și-l scoate... Dans erotic Ascultă muzica fecundă Și-ncet, lasciv să ne mișcăm, Când din priviri ne devorăm Dorința mai adanc pătrundă... Buze timide să se simtă Trecând în patimaș sărut, Când timpul parc-a dispărut Trupuri în joacă se alintă... Iar dansul erotic devină Cu mișcări
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
cu ochii, cizelând? Putea-vei să insufli de-acum în nemurire, în inima-mi pustie, IUBIRE, doar iubind? Simți-vei cum din mine tresar a vieții unde, Trascedentale umbre de galaxii apuse? Vedea-vei cum din ochii-mi consum simțiri fecunde, Puzderii, goluri negre, iubirilor impuse? Să măcin cuvântarea în raze de lumină, Minciuna să dispară în cosmice sclipiri, spre alte Universuri. Iubirea cea divină Purificată-n mine, să nască iar, IUBIRI. De imi cedezi iubirii, te lasă presărată, Pe Căile
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
așa ciudat percep pământul, lumea, groaznic furnicar, de parcă toți din jur dansează step și mă bruschează-n felul lor bizar. De când iubesc mi-e dor să mă ascund, iubirii-i caut mediul ambiant și-un timp al ei, feeric și fecund, în care să exulte elegant. De când iubesc am sufletul fragil, mă sperie comunul omenesc și parcă plâng și strig ca un copil: lăsați mă, vă rog, să mai iubesc! De dragul acestei iubiri De dragul acestei iubiri... domnește în mine tăcerea; te
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
viitor, Și-al națiunii soare, din a virtuții horă Se naște, vă surâde, vă cată cu amor. În leagănul de moarte vederea nu pătrunde Că-i noapte fără ziuă, că-i soarele apus: Dar spiritul sondează și-n mușchiul lui, fecunde Seminți de lauri zice: că Ștefan v-au depus. Din turnul mănăstirei cu fruntea-ncărunțită De patru secoli cântă un glas armonios Și-a lui vibrare dulce de-aramă curățită Prin flăcări întreite, e imn religios. E-a clopotului Buga
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
imperativul de genialitate, este rezumată speranța unei radicalizări a individualismului modern, ca reacție și ca răspuns la procesul de individualizare de care civilizația părea a suferi. Pentru discipolii tânărului Maurice Barrès, moștenitori ai dandysmului baudelairian, «cultul eului» avea valoarea unei fecunde provocări. Blândul Narcis devenise un «erou al vieții moderne».”1 Chiar dacă Le Rider plasează discuția despre narcisism strict În modernitatea vieneză de la răspântia veacurilor al XIX-lea și XX, fără un interes anume pentru dandysm, ne-am Îngădui o extensie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
auzea dulcele răpăit transformându-se în vuiet, simțea pe piele mângâierea călduță și în gură prospețimea limpede, și respira râvnitul parfum al pământului îmbibat de apă, din care se înălța un abur gros și tulburător. Iată, în sfârșit, miraculoasa și fecunda unire, și în curând, cu soarele din aceeași după-amiază chiar, adormitele semințe ale acheb-ului se vor trezi dintr-o dată, vor acoperi întinderea de verde și vor transforma aridul peisaj în cel mai frumos dintre ținuturi, înflorind doar câteva zile, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
așezat chiar lângă râu, În după-amiezi nesfârșite, Acum când lumina din jurul trupurilor noastre a devenit palpabilă, Acum când am ajuns la destinație Și am lăsat În urmă universul separării, Universul mental al separării, Ca să ne scăldăm În bucuria imobilă și fecundă A unei noi legi, Astăzi, Pentru Întâia oară, Putem descrie sfârșitul vechii lumi. PARTEA ÎNTÂI REGATUL PIERDUT 1 1 iulie 1998 cădea Într-o miercuri. Prin urmare, În chip logic chiar dacă neobișnuit, Djerzinski organiză agapa de adio Într-o marți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să-și pună În circulația opera. Maculatoarele lui treceau din mână În mână, erau citite chiar și de cei mai tembeli băieți din sat, apreciate cum se cuvine, pasate mai departe, așteptate cu Înfrigurare. Leac scrisese mult, era În continuare fecund, dar făcea cu greu față cererii. Se străduia Însă, deja Îmbătat de o altă emoție decât cea a trupului. În Leac Învinsese deja literatura, sufletul Îi era intoxicat, bântuit de un alt demon decât cel al hormonilor. Rareori mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pilda mandarinului îndrăgostit, care își așteaptă curtezana nouăzeci și nouă dintre cele o sută de nopți impuse de aceasta, iar apoi pleacă, știind că drumul până la împlinire aduce mai multe satisfacții decât atingerea piscului, această căutare fiind, de fapt, partea fecundă pentru spirit. În aceeași paradigmă, Sunt de pământ și tu ești ploaie..., constată poetul, efectul fiind nebănuit și inefabil: Sunt suspendat de clipa ce pleoapa mi-o doboară / Ca îngerul damnării sub pasu-ți de fecioară..., însă împlinirea dorită e posibilă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
extremul voluptos”. Închipuirile despre o lume ideală se amplifică dintr-un sentiment de contrarietate. Personaj aproape aerian, o abordează aproape ostentativ “cultul frumosului steril”, al frumosului ca și al amorului care își consumă în el singur toată substanța și e fecund numai prin existența lui. În galeria inadaptabililor din literatura română intră, prin Manuela, o femeie. Ceea ce pare “spleen incurabil” reflectă o dramă existențială, câteva constatări ale personajului convențional circumscriind o filosofie dezabuzată. Manuela trebuie raportată biografic la Hortensia Papadat-Bengescu, deoarece
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
ținută prea elegantă; în infinitul ușor depărtat și-n opoziție continuă ai pus la copt acoperind prăpăstiile, o vânătă și-un ardei gogonat rătăciți împreună în spuza fierbinte risipită-ntr-o clipă indusă voit, cutreierând spaimele, asaltând visele înflăcărate, realitățile fecunde și mai ales stelele întunecate de vești negrăite. În magazinul de șmecherii ai împroșcat din trompetă alergând amorțirile, Verdele Împărat era epuizat în vopsele iar aburul înjunghiat solitar, spre asfințit, l-ai împins către mine să am mâinile ocupate cu
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
muncitor, demn de încredere, dar și fin psiholog, într-o atmosferă de lucru tipică unui șantier; însă nu acest fapt dorește autorul să scoată în evidență, ci felul în care erau, ,,făcuți’’, membri de partid, sau excluși (Excluderea)...într-o fecundă și absurdă ambiguitate. Cu suita de evenimente trăite de Laur în ,,Un alt fel de membri’’, la adăpost de orice risc, merită să fim curioși în a parcurge cu predilecție vădită toate situațiile limită la care ne invită, într-un
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
sînt mai puține revoluții, este pentru că principiile moralei sfinte încep să fie mai răspîndite, oamenii și-au cultivat mai mult spiritul, sînt mai puțin feroce și poate avem și o obligație față de oamenii de litere, care au civilizat Europa. Maxima fecundă a lui Machiavelli este aceea că principele cuceritor trebuie să-și stabilească rezidența în teritoriile noi: acest lucru nu mai constituie deloc o cruzime și chiar pare destul de bun în unele privințe; dar trebuie avut în vedere faptul că majoritatea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
lui Vasile Voiculescu, vestind pana unui mare prozator. Și tot aici a debutat poetul și rom anci erul I. Valerian, ajuns director la revista bucureșteană „Viața literară”. Aici, în această atmosferă de la Florile Dalbe s-a format răsfățatul șezătorilor literare, fecundul de mai târziu Vict or Ion Popa... Să mai aducem și alte argumente că presa de l a Bârlad a fost mare? În ziarele de la Cernăuți și Herța scriau destul de des G. Tutoveanu, G. Pallady, G. Ponetti de la Bârlad, Natalia
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]