1,278 matches
-
paranteze” simptomele și criteriile culese. Din această „punere între paranteze”, care este actul de reducție fenomenologică, rezultă diagnosticul clinic, respectiv „cunoașterea clinico-medicală” a cazului respectiv. Diagnosticul va denumi suferința ca boală. Fig. p. ms. 109 Simptome BOLNAV BOALA DIAGNOSTICUL (reducție fenomenologică) Criterii MEDIC 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 Interpretarea hermeneutică a fenomenelor psihice morbide Diagnosticul clinic este un model de raționament medical de factură fenomenologică ce convertește suferințele bolnavului în boală. El este baza modelului de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ca boală. Fig. p. ms. 109 Simptome BOLNAV BOALA DIAGNOSTICUL (reducție fenomenologică) Criterii MEDIC 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 Interpretarea hermeneutică a fenomenelor psihice morbide Diagnosticul clinic este un model de raționament medical de factură fenomenologică ce convertește suferințele bolnavului în boală. El este baza modelului de gândire medicală, dar reprezintă de fapt un aspect de factură „exterioară”, fără a intra în interiorul semnificației suferinței bolnavului. Obiectivează suferința fără a o explica, o determină și definește, denumind
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
interioare a persoanei bolnavului, de a-i înțelege și, în felul acesta, de a-i explica natura și semnificația acesteia. Pe aceste considerente, cercetarea atât în psihologie, cât mai ales în psihopatologie, diferă de metoda clinico-psihiatrică. Ea va utiliza metodele fenomenologice și comprehensive, efectuând un „act hermeneutic” de descifrare și înțelegere a semnificației stării de alteralitate psihică. Dincolo de „tabloul clinic” construit din tulburările aparente, obiective sau obiectivabile, se află persoana bolnavului psihic, iar cunoașterea acesteia este obiectivul finul al psihopatologiei, la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sale exterioare. Fiind „subiect pur” el este și rămâne interior persoanei respective. Din acest motiv „persoana ca subiect pur”, ca „fapte de conștiință” nu poate fi experimentată, ci trebuie gândită. Cunoașterea se face în cazul acesta prin intermediul metodelor filozofice: metoda fenomenologică, comprehensivă și prin interpretarea hermeneutică a faptelor psihice normale sau patologice (K. Jaspers, E. Minkovski, L. Binswanger, H. Tellenbach). Etica cercetării științifice Cercetarea științifică în psihologie și psihopatologie, ridică probleme serioase și specifice de care suntem în mod absolut obligați
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
iraționalului. Un asemenea motiv tematic ne este oferit de psihopatologia experimentală. S-ar putea ca acest termen să surprindă, mai ales că am afirmat anterior în această lucrare, că obiectul psihopatologiei, nu se experimentează, el fiind supus reflecției și analizei fenomenologice, unei interpretări hermeneutice. Vom încerca să dovedim că ceea ce înțelegem prin „experiment” în psihopatologie se referă de fapt la „reproducerea” unor manifestări psihice anormale, morbide, cu caracter tranzitoriu, în scopul analizei și cunoașterii „fenomenelor psihice morbide”, așa cum sunt ele întâlnite
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a „modului de gândire pozitivist” în acest domeniu, fapt care modifică, într-o măsură considerabilă, cadrul epistemic. Așa cum am mai spus-o și în alte ocazii, „obiectul” Științelor Umaniste trebuie „gândit” și „înțeles”, pornindu-se în scopul acesta, de la aspectele fenomenologice ale sale și nu aplicându-i-se atributele de ordin material-factologic ale „obiectelor” din sfera științelor pozitive. Punctul de vedere materialist a dus la deformări și erori grave, care au alterat până la completa sa dizolvare „obiectul” Științelor Umaniste. Obiectul Științelor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
intimă, personală, a fiecărui bolnav psihic, ca pe un „fenomen psihic morbid” care se opune calitativ „normalității psihice”. Neavând un caracter material el scapă analizei empirice, putând fi cunoscut și analizat, înțeles prin metoda reflecției filozofice, în speță, prin analiza fenomenologică sau interpretarea hermeneutică (K. Jaspers, L Binswanger, H. Tellenbach, R. Kuhn, A. Lanteri-Laura, A. Tatosian, E. Minkowski, M. Manfredi, D. Cargnello). Modelele mai sus menționate nu reprezintă „forme clinice” ale nebuniei ci modalități de înțelegere ale acesteia sau, altfel spus
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reactualizate grație transferului indus în cursul curei psihanalitice; - psihonevrozele narcisice, oare corespund, după S. Freud, cu PMD; - psihozele propriu-zise, reprezentate prin schizofrenie și paranoia. Un moment important este reprezentat de contribuțiile lui K. Jaspers și K. Schneider care aplică metoda fenomenologică în studiul clinico-psihiatric al nevrozelor. O contribuție importantă a fost adusă de concepția antropologică și existențialistă aplicată în psihiatrie la studiul nevrozelor, considerându-le ca „situații de eșec” înscrise în contextul psiho-biografic al individului (V.K. von Gebsattel, L. Binswanger, A
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în raport direct cu „aspectul” somatic și cu „dispoziția” psihică a persoanei respective. El reprezintă „natura” acestuia din care el „nu poate evada”, marca individualității și a identității sale, înscrisă în „Eul personal”. În sensul concepțiilor antropologiilor psihiatrice, de factură fenomenologică, (E. Minkowski, K. Jaspers, V.E. von Gebsattel, G. Lanteri-Laura) și a analizei existențiale (L. Binswanger, R. Kuhn), se poate, plecând de la noțiunea de endon constitui un veritabil domeniu de studiu complex, psihologic și psihopatologic: endologia. Fenomenele endogene nu pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care ne ajută ca să înfruntăm atât pericolele externe, cât și pe cele interne. Ea apare ca nu „stimulent” al eforturilor noastre în fața dificultăților vieții cotidiene. Din punct de vedere psihopatologic, stările de angoasă se diferențiază între ele, după următoarele aspecte: fenomenologic, intențional și genetic. a) Aspectele fenomenologice care privesc aspectele anxietății sunt următoarele: spaima, sentimentul de frică, anxietatea ca sentiment, afectul anxios, indispoziția anxioasă. b) Aspectele intenționale consideră teama ca fiind orientată intențional, pe când anxietatea, ca fiind „frica fără obiect”, un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pericolele externe, cât și pe cele interne. Ea apare ca nu „stimulent” al eforturilor noastre în fața dificultăților vieții cotidiene. Din punct de vedere psihopatologic, stările de angoasă se diferențiază între ele, după următoarele aspecte: fenomenologic, intențional și genetic. a) Aspectele fenomenologice care privesc aspectele anxietății sunt următoarele: spaima, sentimentul de frică, anxietatea ca sentiment, afectul anxios, indispoziția anxioasă. b) Aspectele intenționale consideră teama ca fiind orientată intențional, pe când anxietatea, ca fiind „frica fără obiect”, un „sentiment difuz de panică”. Anxietatea este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
experiențe ale bolnavului, conținutul său tematic este inacceptabil, imposibil, în raport cu realitatea logică, are un caracter ireductibil, fiind imposibil de corectat cu argumente logice. Din punct de vedere metodologic delirul poate fi considerat sub mai multe aspecte: din punct de vedere fenomenologic, ca pe o experiență, din punctul de vedere al performanțelor psihologice, ca pe o tulburare de gândire, în sens psihopatologic, ca pe o creație mintală morbidă, în raport cu psihobiografia bolnavului, ca pe un accident ontologic, sau ca o stare de regresiune
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
contribuții în această problemă. Psihologia și psihanaliza, iar ulterior psihologia diferențială și comparată, au adus extrem de multe date și au propus numeroase tipuri, în ceea ce privește tema studiului nostru. Ne vom apleca în mod special asupra modelelor de existență oferite de antropologia fenomenologică a lui L. Binswanger. Preferăm această clasificare, întrucât, aparținând unui psihiatru și psihopatolog de marcă, dublat de un filozof subtil, suntem introduși în studiul modelelor de existență pato-biografică, ca obiect de studiu al psihopatologiei. L. Binswanger distinge patru mari tipuri
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
particular. Dincolo de simpla și exclusiva tentativă de „obiectivare” a fenomenelor psihice morbide, psihopatologia își propune să urmărească semnificația naturii persoanei umane aflate în stare de alienație mintală. Din acest motiv, ea va apela la metodele filozofiei, în special la metoda fenomenologică și la analiza existențială, pe care le vor adapta cerințelor obiectului. Metoda psihologică folosită este o „hermeneutică” a vieții interioare a subiectului studiat. Aceasta va căuta să depășească simpla observație clinico-medicală a psihiatriei, care prin caracterul ei va rămâne în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sentimente prietenești, de identificări. În mare măsură pe acestea se sprijină structura societății umane”. “Dragostea nu face rău aproapelui; dragostea deci este Împlinirea legii” Epistola către Romani, 13, 10 Agresivitatea privită În contextual de mai sus este expresie a tabloului fenomenologic din dezvoltările nevrotice. Această patologie beneficiază În mod deosebit de aportul psihoterapiei. Intervenția psihoterapeutică poate crea cadrul afectiv, securizant În care persoana realizează capacitatea sa de a iubi și de a fi iubit, ceea ce-i va da Încredere și deschidere către
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Bivol O., Magda Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1474]
-
a avut-o cu Wittgenstein, în casa lui Schlick, în decembrie 1929: „Fizica - spunea Wittgenstein - vrea să stabilească regularități; ea nu se interesează de ceea ce este posibil. De aceea, chiar și atunci când este complet dezvoltată, fizica nu dă o descriere fenomenologică a stărilor de lucruri. În fenomenologie este vorba întotdeauna doar de posibilități, adică de sens, nu de adevăr și de falsitate.“62 Unei cunoștințe din ultimii ani ai vieții, care l-a întrebat de ce a revenit la filozofie în 1929
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
putea spune: propoziția este acel lucru asupra căruia pot fi aplicate funcțiile de adevăr.“68 Multe analize sunt consacrate unor distincții conceptuale cum sunt cele dintre enunțuri care descriu date senzoriale și propoziții care descriu stări reale, dintre enunțurile limbajului „fenomenologic“ și ale limbajului comun, dintre propoziții cu sens și nonsensuri, modalităților de a stabili sensul unei propoziții care descrie realitatea. Sensul unei propoziții este dat de modul cum se decide asupra adevărului sau falsității ei. Înțelegem propoziția dacă știm acest
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Wittgenstein va fi caracterizată în mod diferit. Astfel, Jaakko Hintikka apreciază că schimbările cele mai profunde, care au loc în anii ’30, privesc emergența ideii că limbajul este o activitate condusă de reguli și respingerea punctului de vedere că limbajul fenomenologic - limbajul care descrie date senzoriale - este limbajul primar. (Vezi J. Hintikka, On Wittgenstein, Wadsworth, Belmont, 2000, îndeosebi pp. 27-29.) 62 Iată o prezentare a modului cum va resimți cititorul, la prima vedere, această schimbare: „Ăîn loc de concepte și idei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
experienței comune. Asumarea tacită sau elaborarea sistematică a unor asemenea reprezentări constituie un punct de întâlnire pentru orientări și tradiții filozofice atât de diferite cum sunt cele inaugurate de Platon și Aristotel, de Descartes, Kant și idealismul german, pentru orientări fenomenologice, hermeneutice, analitice sau naturaliste care solicită, în epoci mai recente, atenția celor interesați de filozofie. De diversele înfățișări pe care le-a luat ambiția filozofică s-au distanțat doar gânditori cu înclinații sceptice. Și anume, în moduri dintre cele mai
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
preocupările de studiere a relațiilor economice, din perspectiva mai cuprinzătoare a relațiilor sociale a condus la apariția a ceea ce numim sociologie economică. Din această perspectivă, piața și organizațiile sunt considerate a fi construcții sociale. Aceasta este o abordare de sorginte fenomenologică. Construirea socială a realității (Berger și Luckmann, 1967,1999) este o concepție eminamente sociologică cu aplicabilitate sferei economice În acest caz. Atât piața, cât și organizațiile sunt aranjamente instituționale construite de actori, și nu realități neproblematice, de la sine Înțelese. Sociologul
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
de altă parte, În sociologie se operează, spune Granovetter, cu o viziune suprasocializantă a actorului; fundamentul acțiunii este constituit fie de normele sociale, rolurile sau valorile internalizate (teoria acțiunii sociale a lui Parsons, 1937) fie de cogniții, rutine, tipizări (etnometodologie, fenomenologice sau de felul celor descrise În teoria constructelor enunțaă de D.C. North), mai precis de sistemul simbolic. Atât modelul economic clasic, cât și modelele instituționaliste și cele sociologice accentuează normativitatea acțiunii, fie că aceasta este exprimată În forma principiului raționalității
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
urmă se referă la faptul că strategiile, raționalitatea și, În general, procesele interpretative interne (inclusiv constituirea intereselor) În funcție de care actorii Își ghidează acțiunea, sunt modelate de cadrele culturale externe. În acest sens, instituțiile ar fi entități pur economice și nu fenomenologice. Instituțiile economice sau alternativele de organizare a tranzacțiilor (de realizare a cooperării) sunt organizațiile, piețele și formele hibrid. Cele din urmă sunt aranjamentele contractuale pe termen lung În care se manifestă o dependență bilaterală non-trivială a actorilor și care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
contract În care una sau mai multe persoane (principalul sau principalii) angajează o altă persoană (agentul) pentru a Îndeplini anumite activități În slujba primilor și care astfel presupune delegarea de autoritate către agent. Pe de altă parte, Într-o abordare fenomenologic instituționalistă, Meyer și Jepperson (2000) argumentează În favoarea ideii construcției sociale a agenților și principalilor. Agenții datorează capacitatea responsabilă de acțiune unui proces de Împuternicire imanent, În același timp desacralizant, În baza certificărilor și acreditărilor sociale. Totodată, principalii reprezintă grupuri definite
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
mecanică, deterministă. Ele furnizează doar cadrele reglementative, normative și cognitive care Împuternicesc, dar și constrâng acțiunea socială. Actorii reproduc, dar și transformă structura socială prin acțiune creatoare, acțiune capabilă să reinterpreteze și să renegocieze logica instituțională existentă. Studii etnometodologice și fenomenologice au arătat că indivizii sunt sensibili la contextul În care se aplică regulile. În anumite condiții, indivizii sunt creativi În mobilizarea unor logici instituționale diferite, În contexte diferite, pentru a le servi propriile scopuri. Friedland și Alford (1991:257) explică
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
se remarcă o mai mare siguranță a experienței lirice și unde este valorificat, încă din titlu, conceptul diltheyan Erlebnis. În viziunea autorului poezia este, înainte de toate, „trăire”, cea mai sigură garanție a autenticității. În Seva lucrurilor (1990), ancorarea în concretul fenomenologic este mai apăsată. Un adevărat ritual al tăcerii, în stil blagian, desfășoară poetul în versurile din cartea cu titlul oximoronic Dezlănțuind tăcerea (1994), pentru ca în placheta Calea de întoarcere (1998) să se mențină ca o dominantă lirismul senin, echilibrat, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287360_a_288689]