1,924 matches
-
judicativului este, în primul ei moment, ceva absolut unitar, care abia într-un moment secund se diferențiază interior prin două elemente, cel formal și cel alethic. Dar dacă așa stau lucrurile, atunci cele două elemente nu pot fi "întregi", ca ființări ele însele, aici, în această unitate, și atunci ele trebuie acceptate și ca fiind ceva de vreme ce sunt ceva într-un moment ulterior, anume în structura judicativului constitutiv prins într-o analiză numai fiecare în parte, căci împreună ele compun dictatura
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
oase", este actul însuși; desigur, fără judecată. Ne vom întoarce, astfel, de unde am plecat; dar cu o "captură semantică", poate cea mai prețioasă într-o reducție proprie unei fenomenologii constitutive: sensul temporal al dictaturii judicativului și sensul non-judicativ al originarului ființării umane. Timpul astfel obținut ("constituit obiectual"), trecut pe poziția absolută a corelativului actului (constitutiv al) judecății, va deveni inoperant și va atrage judecata însăși spre o asemenea condiție. Dar chiar el, îndepărtând judecata din orizontul tocmai deschis, devine act constitutiv
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
neidentificate cu termenii înșiși, nu sunt originare în privința acestora din urmă; originar este faptul că termenii sunt, de la bun început, ceva (nu faptul că ei asigură anumite funcțiuni logice); și pot fi doar printr-un raport temporal, pentru că timpul este ființare ca atare și el obiectualizează: dar obiectualizează, necesarmente, judicativ, fiindcă el este doar corelatul obiectual al actului de a judeca (de "a lega" în forma judecății). Cu ajutorul conceptului aristotelic de ființă, putem spune că timpul este generalitatea fără gen, ceea ce
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectualizează: dar obiectualizează, necesarmente, judicativ, fiindcă el este doar corelatul obiectual al actului de a judeca (de "a lega" în forma judecății). Cu ajutorul conceptului aristotelic de ființă, putem spune că timpul este generalitatea fără gen, ceea ce oferă "existență de fapt", ființare, pur și simplu, fiecăruia dintre cei doi termeni, obiectualitate constituită deja în însuși topos-ul judecății, prin structura operațională a acesteia, care conține în mod necesar tocmai "obiectul" propriu: S și P. În cazul de față, raportul temporal prin care
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lor să apară bine cumpănită în orizontul acestei unități, deja operaționale (cu înseși pozițiile logice constituite). Judecata însăși, alcătuită fiind din acest raport de "predicație" (un termen al său se predică despre celălalt) care adună la un loc statutul de ființare al termenilor (statut obiectual, pentru fiecare în parte) și statutul lor funcțional (statut operațional, pentru unitatea lor) pare a se desăvârși prin exercițiul acestor funcții. Este vorba despre o corespondență reciproc condiționantă între funcțiunile S și P (obiect constituit), pe
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
încă un sens, opus, formal, celui anterior, fiind vorba despre atemporalizare. Forma aceasta a cuvântului indică o acțiune, dar una care are sensul opus sensului în care operează timpul, de obicei: cel de timporizare. Iese subiectul și din condiția de ființare (păstrând, totuși, poziția obiectuală redusă la simpla sa funcțiune judicativă)? Dacă nu, cum reușește să-și păstreze un anumit statut, pe acesta ontologic, și ce anume pierde din ceea ce a avut inițial, în momentul instituirii sale ca termen (element) al
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
supus? Deocamdată să consemnăm "mișcarea" judecății înseși, faptul că ea își continuă prin atemporalizarea subiectului operațiile de constituire a pozițiilor logice de S și P. Problema nu este atât de complicată: odată ce timpul a intervenit, tragerea lui S în orizontul ființării este un fapt firesc: sensul obiectual este covârșitor aici; de vreme ce S a căpătat acest statut, în-ființat fiind, el nu mai poate fi nesocotit în însăși ființarea sa; în plus, ceea ce i se întâmplă lui S, anume atemporalizarea sa, este posibil
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu este atât de complicată: odată ce timpul a intervenit, tragerea lui S în orizontul ființării este un fapt firesc: sensul obiectual este covârșitor aici; de vreme ce S a căpătat acest statut, în-ființat fiind, el nu mai poate fi nesocotit în însăși ființarea sa; în plus, ceea ce i se întâmplă lui S, anume atemporalizarea sa, este posibil tot prin timp, dar care acum provoacă o pierdere. În fapt, ce va pierde S și de ce se întâmplă aceasta? Nu-i va lipsi, totuși, nimic
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin timp, dar care acum provoacă o pierdere. În fapt, ce va pierde S și de ce se întâmplă aceasta? Nu-i va lipsi, totuși, nimic, prin atemporalizare, ci mai degrabă, prin aceasta se produce o concentrare a sensului său de ființare, așadar o întărire a rostului său obiectual: S, ca ființare, capătă determinații suplimentare prin subordonarea sensului funcțional al subiectului: acesta devine substrat, ajunge să fie ceva mai bine determinat decât fusese anterior; devine substrat pentru ceea ce va indica predicatul judecății
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ce va pierde S și de ce se întâmplă aceasta? Nu-i va lipsi, totuși, nimic, prin atemporalizare, ci mai degrabă, prin aceasta se produce o concentrare a sensului său de ființare, așadar o întărire a rostului său obiectual: S, ca ființare, capătă determinații suplimentare prin subordonarea sensului funcțional al subiectului: acesta devine substrat, ajunge să fie ceva mai bine determinat decât fusese anterior; devine substrat pentru ceea ce va indica predicatul judecății. Intensificarea determinațiilor subiectului în sens exclusiv ontologic reprezintă "fenomenul" survenit
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
subiectul o căpătase tocmai prin intervenția timpului. Dar de ce se întâmplă aceasta? Operaționalitatea judicativă trebuie să se sprijine pe ceva stabil, pe un fel de "substrat", pe ceva care să fie întărit în dimensiunea sa ființială și să devină o ființare fermă în însuși faptul ei de a ființa, suficient de puternică pentru a suporta greutatea predicativității, adică a tuturor a operațiilor de predicare și a predicatelor corespunzătoare. În plus, întrucât predicarea, care constă în alăturarea (legarea) "predicatului" la un "subiect
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
temporale, ci numai de o deplasare a centrului acesteia de la subiect, către predicat și, desigur, către judecată și, operațional, către judicativ. De o parte avem atemporalizarea subiectului și trecerea lui în condiția de substrat, prin intensificarea sensurilor sale obiectuale, de ființare. De cealaltă parte, timporizarea predicatului, care are sensul generalizării acestuia. Întotdeauna predicatul trebuie să fie mai general (constituit cu o sferă mai largă) decât este subiectul. Ceea ce înseamnă că disponibilitatea obiectuală cea mai firească a predicatului este către funcțional, nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
perspectiva constituirii lor. Acești doi termeni din urmă trebuie să fie constituiți și am văzut că sunt deja pentru ca adevărul sau falsitatea judecății să capete valabilitate obiectuală, adică să-și capete propria "ființă", devenind, ca "valori de adevăr", semnificativi ca ființare; de fapt, judecata devine ea însăși o ființare, prin în-ființarea celor doi termeni ai aspectului său alethic. Toate elementele reducției aspectului formal, evidențiate mai sus, sunt anterioare în ordinea strictă a reducției dictaturii judicativului "survenirii" aspectului alethic. Așa încât, acesta din
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trebuie să fie constituiți și am văzut că sunt deja pentru ca adevărul sau falsitatea judecății să capete valabilitate obiectuală, adică să-și capete propria "ființă", devenind, ca "valori de adevăr", semnificativi ca ființare; de fapt, judecata devine ea însăși o ființare, prin în-ființarea celor doi termeni ai aspectului său alethic. Toate elementele reducției aspectului formal, evidențiate mai sus, sunt anterioare în ordinea strictă a reducției dictaturii judicativului "survenirii" aspectului alethic. Așa încât, acesta din urmă presupune de la bun început alt-ceva, anterioritatea lui
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de raportare a acesteia la prezentuire (nu în ea însăși, ci prin ceva anterior, aparținând trecutului, adus în prezentul judecății). Ceva anterior și judecata se regăsesc în operația actualizării, despre care a fost vorba mai devreme; timpul, încă o dată, este ființarea însăși; el nu se ivește ca atare, ci ca ființare, mai bine spus, ca "formă" în care intră o anumită ființare, pentru a dura; "formă" în absența căreia ființarea însăși nu ar mai fi ceva, chiar dacă am putea presupune că
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ci prin ceva anterior, aparținând trecutului, adus în prezentul judecății). Ceva anterior și judecata se regăsesc în operația actualizării, despre care a fost vorba mai devreme; timpul, încă o dată, este ființarea însăși; el nu se ivește ca atare, ci ca ființare, mai bine spus, ca "formă" în care intră o anumită ființare, pentru a dura; "formă" în absența căreia ființarea însăși nu ar mai fi ceva, chiar dacă am putea presupune că ființa îi dă, unei ființări, dezlegare către în-ființare; de altminteri
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
anterior și judecata se regăsesc în operația actualizării, despre care a fost vorba mai devreme; timpul, încă o dată, este ființarea însăși; el nu se ivește ca atare, ci ca ființare, mai bine spus, ca "formă" în care intră o anumită ființare, pentru a dura; "formă" în absența căreia ființarea însăși nu ar mai fi ceva, chiar dacă am putea presupune că ființa îi dă, unei ființări, dezlegare către în-ființare; de altminteri, este rostul ființei de a da dezlegare în-ființării celor ce ființează
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre care a fost vorba mai devreme; timpul, încă o dată, este ființarea însăși; el nu se ivește ca atare, ci ca ființare, mai bine spus, ca "formă" în care intră o anumită ființare, pentru a dura; "formă" în absența căreia ființarea însăși nu ar mai fi ceva, chiar dacă am putea presupune că ființa îi dă, unei ființări, dezlegare către în-ființare; de altminteri, este rostul ființei de a da dezlegare în-ființării celor ce ființează, și aceasta fără nici o întrerupere în mișcarea "lumii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ivește ca atare, ci ca ființare, mai bine spus, ca "formă" în care intră o anumită ființare, pentru a dura; "formă" în absența căreia ființarea însăși nu ar mai fi ceva, chiar dacă am putea presupune că ființa îi dă, unei ființări, dezlegare către în-ființare; de altminteri, este rostul ființei de a da dezlegare în-ființării celor ce ființează, și aceasta fără nici o întrerupere în mișcarea "lumii". Este" (verbul) și timpul pot fi, în judecată, numai prin ceva anterior lor și numai întrucât
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva", ci tocmai ceva împlinit în sine, despre care nu poate fi nimic predicat, înseamnă a vorbi fără rost, din perspectivă judicativă. Fiindcă la fel stau lucrurile atunci când vrem să gândim timpul ca transcendent, atâta vreme cât el este, din unghi judicativ, ființare, ființarea cutare (așa cum apar Unul și ființa în Metafizica lui Aristotel, ca o generalitate fără gen), dăm peste "aporii". Desigur, la fel se întâmplă atunci când schimbăm termenii, aducându-i în discuție pe ceilalți doi din structura formală și alethică a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ci tocmai ceva împlinit în sine, despre care nu poate fi nimic predicat, înseamnă a vorbi fără rost, din perspectivă judicativă. Fiindcă la fel stau lucrurile atunci când vrem să gândim timpul ca transcendent, atâta vreme cât el este, din unghi judicativ, ființare, ființarea cutare (așa cum apar Unul și ființa în Metafizica lui Aristotel, ca o generalitate fără gen), dăm peste "aporii". Desigur, la fel se întâmplă atunci când schimbăm termenii, aducându-i în discuție pe ceilalți doi din structura formală și alethică a judecății
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
împlinește prin ambele poziții, S și P, iar sensul de poziție și atitudine trebuie condus până la limitele logos-ului formal. Nu poate fi reconstruită legătura constitutivă a timpului cu subiectul logic fără a deschide problema raportului timpului cu subiectul ca ființare: acesta, ca obiect constituit judicativ, este esențialmente "temporal". În fond, subiectul logic reprezintă el însuși o ființare de un fel anumit (căci orice ființare are propria determinare obiectuală); altminteri, el nu ar avea nici o legătură cu timpul: de fapt, nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logos-ului formal. Nu poate fi reconstruită legătura constitutivă a timpului cu subiectul logic fără a deschide problema raportului timpului cu subiectul ca ființare: acesta, ca obiect constituit judicativ, este esențialmente "temporal". În fond, subiectul logic reprezintă el însuși o ființare de un fel anumit (căci orice ființare are propria determinare obiectuală); altminteri, el nu ar avea nici o legătură cu timpul: de fapt, nu ar fi nimic, nu ar fi constituit, nu ar dura, nu ar avea propria durată; în plus
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
legătura constitutivă a timpului cu subiectul logic fără a deschide problema raportului timpului cu subiectul ca ființare: acesta, ca obiect constituit judicativ, este esențialmente "temporal". În fond, subiectul logic reprezintă el însuși o ființare de un fel anumit (căci orice ființare are propria determinare obiectuală); altminteri, el nu ar avea nici o legătură cu timpul: de fapt, nu ar fi nimic, nu ar fi constituit, nu ar dura, nu ar avea propria durată; în plus, nu doar poziția subiectului logic în judecată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însuși. Pe fondul timporizării, acceptată măcar cu titlu de ipoteză, poate apărea oricând o "criză" a subiectului, constând în insuportabilitatea operațiunilor timpului, pentru un anumit subiect, care îl împinge pe acesta către o ieșire a sa din timp, prin anularea ființării proprii (timpul fiind, cum știm deja, ființarea "respectivă" însăși, ca durată umplută; e drept, de un anumit fel, cu proprietăți determinate). Atemporalizarea prezentată mai sus ca sursă a sensului de substrat al subiectului nu înseamnă însă o sustragere, pur și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]