3,336 matches
-
acustică psihologică; Biologie celulară; Psihologie fiziologică; Introducere în Psihologie fiziologică aprofundată; Psihofizica celor cinci simțuri, a timpului și a spațiului; Anatomia și fiziologia sistemului nervos și a organelor de simț; Psihologie fiziologică; Lecturi și lucrări de laborator asupra anatomiei și fiziologiei sistemului nervos în raporturile lor cu problemele psihologiei. V. Cursuri dedicate istoriei psihologiei: Istoria psihologiei, Istoria teoriilor psihologice de la Locke pâna la Wundt, Teorii psihologice recente, Lectură rapidă a psihologiei germane, Psihologie istorică, Probleme de psihologie aplicată, Psihologie contemporană, Cercetări
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
psihologi recenți, Lecturi asupra problemelor psihologice, Cercetări originale asupra psihologiei experimentale, Cercetări originale în laborator. VI. Frecvente cursuri de psihologie experimentală, cu următoarele titluri: Curs de psihologie experimentală; Psihologie experimentală, Introducere în psihologia experimentală; Psihologie experimentală aprofundată; Psihologie experimenatlă și fiziologie; Psihologie experimentală curs avansat, Psihologie fiziologică și experimentală introducere în psihologia fiziologică experimentală, Psihologie fiziologică; Curs practic de psihologie experimentală; Cursuri pentru începători asupra psihologiei experimentale; Teoria metodelor experimentale în psihologie. VII. Cursuri despre metodologia cercetării: Curs de cercetare; Metodologia
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
înstrăinează de gustul laptelui sau le foie gras, adică un ficat de gâscă sau de rață îndopată până ce pasărea ajunge să facă steatoză hepatică; altfel spus, prima etapă a gătirii pateului din foie gras este reprezentată de modificarea patologică a fiziologiei păsării, „înstrăinarea“ sa de normalitatea biologică. Doctrina metamorfozei alimentului se regăsește și în bucătăria Romei antice. Una dintre pasiunile gastronomice ale romanilor erau ugerele de scroafă, pe care le găteau însă de așa manieră, încât ajungeau ca un preparat culinar
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ajuns pe mesele țărănești. Atât de rapidă și de puternică a fost influența gastronomică occidentală, încât unele texte literare ne oferă detalii amuzante despre perioada în care ea s-a izbit de adepții trecutului nostru culinar. De pildă, Kogălniceanu, în Fiziologia provincialului în Iași, descrie o masă luată la un restaurant ieșean al anului 1844: „... bucatele sunt tot beftecuri, angemachturi, budinci și blamanje, bucate [...] care de unii se mănâncă cu sardele, ca să nu fie prea dulci și să strice dinții.“ Același
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
dialogale din Grădinile lui Akademos, insistă și asupra secretelor corpului uman: în Timaios (despre suflet), consideră că sediul rațiunii este în creier, al sensibilității în piept (pneuma), al plăcerii este în stomac ș.a.m.d. Acestea sunt probleme ale unei fiziologii rudimentare, care deși imaginative este probantă totuși pentru interesul filosofului moralist privind organismul uman. La moartea lui Hippocrat (377 î.Chr.), Aristotel avea 7 ani. Magistrul lui Alexandru cel Mare și fondatorul Lyceului, enciclopedistul macedonean, născut în orașul Stagyr, era
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
filosofului moralist privind organismul uman. La moartea lui Hippocrat (377 î.Chr.), Aristotel avea 7 ani. Magistrul lui Alexandru cel Mare și fondatorul Lyceului, enciclopedistul macedonean, născut în orașul Stagyr, era fiul medicului Nicomakes. Aristotel a manifestat pasiune pentru anatomia, fiziologia organismului uman și a scris despre originea vieții, embriologie, dar și pentru sufletul său. în De Anima, studiu psihologic, își încununează eroii ca și maeștrii săi, Socrate și Platon, de caracter, virtute și lege morală. Unii îl consideră chiar continuatorul
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
doar în medicina alexandrină mai cităm pe Philinos din Cos și Serapion din Alexandria care încearcă să concilieze empirismul cu dogmatismul. Școala din Alexandria, se înscrie astfel în Istoria Medicinei prin contribuția pe care o aduce la dezvoltarea anatomiei și fiziologiei și la practicarea chirurgiei în care era folosită ligatura vaselor. În ultimul secol î.Chr. școala medicală din Alexandria intră în declin. Pergamul, prin grădina de plante medicinale, își arogă superioritatea față de Alexandria unde medicii formați la școlile din Cos
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
autorul a 500 de opere dintre care multe au dispărut la incendiul Templului Păcii în 192, în preajma căruia erau depozitate. Au rămas posterității doar 83, dintre care, cele mai traduse, mai circulate și cercetate sunt cele privind: pregătirile anatomice, disecția, fiziologia, patologia, sistemele medicale, sectele medicale și critica lor, recomandări studenților, terapeutică, practică medicală curentă; teme de filosofie, filologie, retorică, arte etc. Cartea sa, considerată breviar medical al Evului Mediu, se intitulează Ars parva și se referă la esențialul medical. Cărțile
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
lor. Contemporanul său Aetius din Capadokia (Anatolia centrală), a stat în Egipt, s-a instalat la Roma și a descris numeroase afecțiuni, fiind considerat „prinț al artei medicale“. Descrie detaliat sindromul, abordează probleme de fiziopatologie, profilaxie, neurologie, cardiologie, psihiatrie, hepatologie, fiziologie. Discipol, creator din școala hippocratică, Aetius, ca și Galen sunt la confluența dintre medicina hippocratică și cea modernă, iar cele mai multe din rezultatele sale sunt grupate în două mari tratate medicale. Strălucirea medicinei romane (latine) s-a reflectat și în viața
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Avicena (980 - 1037 d.Chr.) într-o viață relativ scurtă de 57 de ani, s-a impus ca geniu medical. Avicena scrie capodopera medicală a Evului Mediu: Al Quanum, ceea ce înseamnă „Canonul științelor medicale“. Ea cuprinde informații medicale de anatomie, fiziologie, patologie, diagnostic, tratament, igienă, regim alimentar, mod de viață sănătos. Canonul a fost utilizat drept curs obligatoriu în universitățile Evului Mediu. Avicena stabilește conexiunile între calitățile esențiale ale corpului, anotimpuri, umori, vârste, dinamica trăirilor sufletești etc., ca și între temperamente
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cardiace, crizele epileptice, eczemele. Leproșii, dar nu numai, erau considerați de către preoți ca impuri. Se pare că știau că șoarecii, șobolanii transmit ciuma. Unele texte relatează cazuri de reanimare prin insuflare de aer gură la gură (Cartea regilor). Anatomia și fiziologia erau mai mult percepute intuitiv, căci după lege, evreii nu făceau disecții pe cadavre și nu experimentau. Nu făceau distincția între nervi, vase sanguine, mușchi, tendoane etc. Nu cunoșteau circulația sanguină și credeau ca Aristotel, că măduva spinării și creierul
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și nu experimentau. Nu făceau distincția între nervi, vase sanguine, mușchi, tendoane etc. Nu cunoșteau circulația sanguină și credeau ca Aristotel, că măduva spinării și creierul au aceeași substanță. Cunoștințele de medicină veterinară erau raportate la om, la fiziopatologia umană. Fiziologia organelor sexuale era mai cunoscută. În perioada mai târzie, elenă (alexandrină), medicii evrei făceau amputații după ce-l adormeau pe bolnav dându-i o băutură specială. Se practică venesecția, se recomandă spălarea frecventă a ochilor expuși la vânturile cu nisip. Se
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Ayurveda înseamnă știința vieții, concepție biomedicală preventivă și curativă. Primele cărți ayurvedice, în număr de opt și cuprinse sub titlul Carakasamhita, sunt scrise în proză și versuri cam prin sec.I după Christos, inserează grupat date de medicină complexă; anatomie, fiziologie, patogenie embriologie, diagnostic, terapie etc. Medicina ayurvedică este creația preoților, înțelepților și vindecătorilor. O altă colecție, Sucrutasamitha cuprinde experiența chirurgicală și medicală de-a lungul timpului. Farmacopeea indiană este relatată în textul Bower (sec.IV î.Chr.), descoperit în Kashgar
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
urinar. Se conturează oarecum noi ramuri ale științelor medicale ca psihiatria și reclamă atenție deosebită patologia infecțioasă. Jean Fernel ilustrează și propune metoda anatomo-clinică, susține autopsia pe subiecți umani, face observații asupra perforării apendicelui și luând de la Aristot termenul de fiziologie îl introduce pentru prima dată în medicină. De altfel, Jean Fernel susține preeminența filosofiei asupra medicinei în așa fel încât, înainte de a fi știință și artă să fie reflexie, înțelepciune. Asupra medicinii sale vom reveni. Un flagel care a îngrozit
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
o metodă a cunoașterii prin demonstrații directe, analitică până la cele mai mici detalii, sprijinită pe observație și intuiție, pe muncă și clarviziune. Vesal e considerat un real reformator al cunoașterii anatomice, un corifeu al anatomiei moderne, deschizător de drum în fiziologie, fiziopatologie. Alți medici vestiți îl vor completa, în sec. XVII. În Renașterea pasionată de anatomie, au strălucit și alte nume: Fallope, profesor Padova, supranumit Esculap al timpului său. El unește cunoașterea anatomică cu chirurgia. A fost un medic complex, specializat
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
la un moment dat, tatăl său îl îndeamnă spre medicină din considerente materiale. întrun orizont multidisciplinar, pe care-l poseda, scrie, după o asiduă inițiere medicală: „Universa Medicina“, în care acordă un larg spațiu medicinei simțurilor pe care o numește fiziologie. Cartea are răsunet și cunoaște mai multe ediții. Metoda sa este anatomo-clinică, de cercetare directă. Fernel completează orizontul medical hippocratic și motivează terapeutica prin cunoașterea fiziologică. înnoitor al concepției medicale, el rămâne totuși un adept al lui Galen, convins de
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
organismului uman și la ideea fructificării operelor celor care ne preced. Setea sa de cunoaștere l-a condus la convingerea că „medicul trebuie să știe tot“. Într-un orizont mai larg, el vede omul prin relaționarea cu Terra și universul. Fiziologia sa va fi tradusă în Franța în 1635 și va impulsiona cercetările în acest domeniu. UN PATOLOG: GIROLAMO FRACASTORO (1483 - 1553) A fost un adevărat renascentist: matematician, astronom, geograf, filosof, muzician, poet, etimolog și clinician. A făcut studii la Padova
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
pentru Istoria Medicinei (prima care apare, 1696). Lèmery pentru Farmacopeea Universală (1697) și Chimie. J. Scultet pentru instrumentarul medical și bandaje (Armentarium Chirurgicum); G. Bauhin, J. P. Tournefort, Batavia pentru noile plante medicinale; Charles Patin, fiul lui Guy Patin, pentru fiziologia sexuală, cercetările fiind finalizate în cartea de mare circulație Tableau de l’amour, semnată cu pseudonimul Nicolas Venette și apărută la Veneția în 1685; Louise Bourcier pentru maladiile femeilor: Observations sur la Stérilité, accouchemments et maladies des femmes ca și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Ea se va accentua în secolul următor și va străluci și finaliza în formarea statelor naționale din sec. XIX. Secolul al XVII-lea conturează și mai bine imaginea sistemului deschis al științelor medicale în care apar noi domenii: anatomie generală, fiziologia tisulară, a reproducerii și nervoasă, anatomie patologică, dermatologie, cardiologie, obstetrică etc. începe o structurare dinamică, încurajatoare și obiectivă, dar medicina este încă tributară ambiguităților, speculației arbitrare, fapt ce demonstrează că deși beneficiază de un îndelung trecut, ea se află pe cale
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și principiul „Omne vivum ex ovo“ reformulat de biologia modernă în: „Omne vivum ex vivo“ (Orice viață provine din viață) și care constituie începutul embriologiei. Pentru Harvey, numai cunoașterea anatomiei normale poate înlesni cunoașterea anatomiei patologice precum și adevărul că de la fiziologie se ajunge la fiziopatologie. Cu tot numărul impresionant al detractorilor, răspândiți pe continent, cel al partizanilor lui Harvey crește de la o zi la alta, între ei afirmându-se și Descartes și naturalistul danez Arnisoeus, autor al: Experimenta nova anatomica (1654
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
proceselor chimice. Helmont descoperă CO2 în sânge și clorura de sodiu în urina diabeticilor. Introduce conceptul de „gaz“ și descrie șase feluri de fermentație, sugerând chimia pneumatică. Contemporanii săi îl găsesc, în adevăr complex, dar contradictoriu. Dacă nu inovează în fiziologie, în noționologia medicală are un aport mai mare decât Paracelsus, în ale cărui idei despre entitățile guvernatoare de funcții organice, credea. Van Helmont, publică în 1648, Ortus Medicinae. Un medic cu mare ecou în epocă este, incontestabil Thomas Sydenham (1624
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
înscrie și englezul Francis Glisson (1597 - 1677). Medic și anatomist, cu studii la Cambrige și Londra, el este unul din discipolii de onoare ai lui Harvey. Clinician căutat de pacienți, Glisson este un minuțios observator în studiile sale de anatomie, fiziologie și specialist clinician în maladiile hepatice pe care le descrie atent. Studiul său asupra ficatului este funcțional, relevând competență științifică avansată și confirmându-l ca mare fiziolog. înțelegând calitatea de laborator a ficatului, el înțelege, spre deosebire de Galen, că-n centrul
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Este Santorio de Capo d’Istria (Sanctorius, 1561 - 1636) medic și fiziolog, profesor la Universitatea din Padova și despre care am vorbit și la Medicina Renașterii, ca și la medicina care o conectează la sec. XVII. Santorio se distinge în fiziologia generală experimentală, formând mulți discipoli. El folosește instrumente de măsurare cantitativă, precum termometrul (1626), cântarul, inventează hygrometrul și un fel de pulsiometru, întrevăzând sfigmograful. Plecând de la observații asupra funcționalității propriului organism, Santorio creează situații, condiții, în care diversele organe și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Savantul enciclopedist, chimist și fiziolog, stabilește legile conservării materiei, este pionierul chimiei moderne, al biochimiei. El studiază compoziția aerului și apei, demonstrează rolul oxigenului în combustii și-n respirație, care este o ardere ce degajă căldură, descoperind procesul chimic în fiziologia respirației (1743). Oxigenul ajută la combustia carbonului; o parte e absorbită în sânge și o parte, sub formă de apă, este expulzat. După Lavoisier „viața este o combustie“, iar viața animală este o respirație - transpirație - digestie. Acest savant explică și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
de deshidratare, oxidație precum și intoxicarea cu aer respirat. Descoperirile sale au efect imediat în igiena aplicativă, motivând necesitatea de lumină și aer în locuințe. Lavoisier face și primele măsurători colorimetrice. Explicând rolul circulației sanguine și al proceselor chimice implicate biomedicinei, fiziologiei, Lavoisier îl atestă pe Lower (sec. XVII) și pe Priestley (sec. XVIII), privind culoarea sângelui. Rezultatele numeroaselor sale experiențe referitoare la biochimia respiratorie le prezintă în Mémoires la Academia de științe (1777) al cărui membru era de la vârsta de 25
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]