1,681 matches
-
care ceilalți le aruncau mereu în jur. Lui Balamber pădurile chiar nu-i plăceau deloc. Erau întunecoase, umede, apăsătoare și ostile. în spatele fiecărui copac, al fiecărui tufiș se putea ascunde un pericol pentru el și pentru tovarășii lui; astfel că foșnetul frunzișului, stârnit brusc, ori chiar numai zgomotele mici, neașteptate, pe care animale nevăzute le făceau din când în când pe sub așternutul de frunze, îl făceau să stea în permanență într-o stare de alertă. Nu pentru că nu s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aceea, Audbert chiar nu închise un ochi. Deși, din motive lesne de înțeles, hunii îl scutiseră de paza nocturnă, el veghe fără încetare, răsucindu-se iar și iar sub învelitoare, scormonind cu privirea întunericul, atent la orice zgomot, la orice foșnet de frunze. Zorile îl aflară, așadar, răvășit, cu ochii umflați și cu o față de câine bătut. Dacă până atunci semnalul de trezire i-l dăduseră ghionții lui Balamber, în dimineața aceea, însă, hunul, care făcea întotdeauna ultimul tur de pază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să depărteze frunzele cu mâna. în locurile cele mai înalte, foioasele lăsau locul zadei, ce împungea cerul cu vârfuri ascuțite, și maiestuoșilor brazi, în mijlocul cărora acel straniu cortegiu de războinici și civil fugari se înșira cu pas susținut, stârnind un foșnet continuu. Mici luminișuri lucind în verdele crud al ierbii se deschideau pe neașteptate, însă coloana le traversa aproape gonind ca să se arunce de îndată în desișul pădurii. Traseul era atât de întortocheat și coloana atât de destrămată, încât Sebastianus nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de gândurile negre, probabil se lungise pe iarbă și își găsise pacea în somn. însuflețită din nou, înaintă, făcând lumină cu felinarul: — Flavia! Oh, comoara mea, trezește-te! Hai să mergem, Fla... Numele i se stinse în gât. într-un foșnet violent de frunze, din spatele tufișului ieșise un bărbat uriaș, hirsut, incredibil de murdar și complet gol. Nu avea altceva pe el decât traista din piele de căprioară ce o purta pe după gât și niște sandale rudimentare. Cu mâna dreaptă ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a două turnuri rudimentare de asalt stăteau ca mărturie încrâncenării cu care se dăduseră luptele în acel loc. De la corturile câtă frunză și iarbă, de la hoardele în marș sau aflate în așteptare în câmp, se înălța ecoul acela ca un foșnet răsunător, în felurite forme, continuu, pe care Sebastianus și tovarășii săi îl auziseră pe când se apropiau de bastion: strigătele și chemările a mii de bărbați și femei, galopul cailor, pasul cadențat al încălțărilor grele ale războinicilor în marș, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl dusese de acolo doar pe Balamber, prea mic ca să lupte, dar destul de mare ca să se salveze prin propriile puteri. în anumite momente, îi părea că aude din nou, ca o obsesie ce creștea și creștea până devenea aproape asurzitoare, foșnetul ritmat frenetic al propriilor pași pe când fugeau prin iarba aspră a câmpiei, și în același timp - tot mai slabe, din pricina distanței tot mai mari - strigătele războinicilor prinși în lupta inegală ce începuse în tabără. Prin bunăvoința spiritelor protectoare ale clanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scurtă, apoi: Dacă vrei, poți să vii cu noi, micuțo. Te ducem în satul tău și... — Nu! Eu rămân cu el. Eu rămân cu Shudian-gun! Un nou moment de tăcere, apoi veni răspunsul Fredianei: — Bine. Fă cum vrei. Urmă un foșnet de pași prin iarbă, apoi chemări cu glas puternic și, în sfârșit, galopul compact al unor cai ce se îndepărtau. Lui Balamber i se făcuse frig, o slăbiciune tot mai mare îl cuprindea; era istovit. Se simți scuturat de brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Ceea ce văzu în îngrozi. Până unde putea distinge cu ochiul, câmpia mișuna de oameni înarmați. Dinspre corturile câtă frunză și iarbă, dinspre hoardele în marș pe câmpie sau aflate în așteptare la locurile lor, se înălța un ecou ca un foșnet, în felurite forme, continuu, înăbușit și totuși apăsător; erau mii de glasuri și de zgomote diferite. Era, într-un cuvânt, respirația imensei armate a lui Atila. Magister militum — titlu în armata romană acordat acelora care erau împuterniciți să guverneze în numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
forță necesară și voință. Singur trebuie să te ridici atunci când cazi, să învingi când ești învins, să iubești din nou când ești pierdut și să renaști prin propria forță.” CÂND CODRUL ADIE Când codrul, pretutindeni adie Și frunza-i în foșnet și-n tremur ușor În sufletul meu plăcerea învie Și simt că plutesc, simt că zbor. Când toamna vântul bate cu putere Iar codrul povestește ca un vrăjitor Prin mine aleargă o aleasă plăcere Mi-e trupul cuprins de dor
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
După multe săptămâni și nenumărate eforturi, oglinda hotar între spații și veacuri păru că dispare, lăsând imaginea Despinei să se întrupeze atât de aievea încât Bătrânul reuși să-i deslușească porii pielii și puful gălbui de pe lobul urechii, să audă foșnetele straielor, să-i simtă adierea răsuflării și aroma de alge uscate a părului. Bătrânul era vrăjit de această ființă efemeră, a cărei imagine și, în definitiv, chiar existență depindeau de concentrarea sa. Trudea organic să readucă în fața ochilor această creatură
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
a. Un cer violet, departe, într-o dimineață aspră de august. Un șipot minuscul, închis într-o încăpere de zid, țârâind obosit într-o noapte târzie și de care doamnei Voinescu i-a fost milă să-l lăsăm singur în foșnetul de cimitir al celor patru plopi... Și imagini, fulgurante, o clipă, din istoria - din preistoria? - vieții. Într-o trăsură mică, în mijlocul unui platou gol; de jur-împrejur, până-n zare, dealuri pleșuve, cenușii, sinilii, roșietice... Altă dată, într-o trăsură mică (aceeași
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
am hotărât să ne urcăm la Cetatea Neamțului și am îndreptat birjarul întracolo. Am lăsat trăsura jos, pe malul Nemțișorului, și, pe cărarea de sub mesteceni, ne-am suit încet la deal. Amintirile istorice, deși banale, care se insinuează în suflet, foșnetul mărunt al frunzelor, etern în aceste locuri, predispun la tăcere și reculegere. Cărarea suie-n piept: Adela mi se atârnă de braț. Greutatea ei îmi făcea urcușul mai ușor. Dar zidurile înalte, pustii, către care urcam, ne apăsau cu severitatea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
În suflet. Poate că ar fi trebuit să nu fie atât de aprigă cu el În vis. Poate că omul, care se purtase cu ea așa cum se purtase, se căise Între timp și avea nevoie de ajutor. Altădată Îi simțea foșnetul umbrei bântuind prin casă. Acum vizitatorul Îi vorbea În dodii despre nu știu ce spirite ce se ascund În praf și În lucruri. Bunica ei Tatiana Îi povestise și ea de atâtea ori despre demonii ce se oploșeau pe lângă casa omului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ce i se Înfipse În gât În ziua de Florii - și Încerca s-o depisteze și pe fosta sa soacră, Stepanida, ce-i făcuse multe zile fripte după măritiș, dormindu-și acum somnul de veci la marginea vechiului cimitir, ascultând foșnetul mesteacănului ce-o veghea de atâția ani la căpătâi. Nu-i folosiseră nici ventuzele, nici lipitorile, nici afinata, nici lăptișorul de matcă, nici mierea de albine sau alte bunătățuri pe care le ținea sub cheie și le mânca pe ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-i țină piept, să-l contrazică, dar puterile o părăseau. Mâinile Îi deveneau tot mai grele, ca niște bucăți de piatră. Pleoapele inerte. Iar buzele parcă se transformaseră În două suluri de pâslă zgrunțuroasă, care atunci când se mișcau scoteau un foșnet tare neplăcut. - În trup, sufletele sfârâie ca niște clătite-ntr-o tigaie, adăugă pe un ton ce se voia voios vizitatorul. O mână nevăzută le aruncă În aer și le Întoarce când pe față, când pe dos, ca să se rumenească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
scuză din nou și se grăbi să intre În bucătărie. Pe drum, ciorapii săi de nylon, pe care-i trăsese În grabă, În cerdac, după ce scosese castraveciorii din borcan, se atingeau de genunchi și mai sus de genunchi, scoțând un foșnet prelung, metalizat, care se pare că era foarte plăcut urechilor vizitatorului. Privind În urma ei, Extraterestrului Îi luciră ochii, din negri deveniră parcă și mai negri, buzele i se subțiară, iar pomeții prinseră culoare. „În fond, nu arată deloc rău“, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
umplut de femei, atunci numărul cuvintelor aproape că s-ar dubla. Înmulțește șase miliarde cu douăzeci de mii și vei obține o cifră colosală... Cui i-ar fi de folos atâta vorbărie? La toate acestea, ar trebui să mai adăugăm foșnetul frunzelor, ciripitul păsăretului, toate urletele pe care le scot animalele ce trăiesc alături de voi, precum și alte nenumărate zgomote din care-i compusă existența voastră, ca să-ți dai seama cât avem de suportat... Ce rost are să complic lucrurile... Și apoi, mărturisi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mi-ai zis ceva că am găsit banii. — Ai fost al naibii de isteață, Shula. Da. Felicitări. Ai fost isteață. — Chiar am fost. Am observat cum se umfla perna sub tine, nu ca alte perne, și când am pipăit-o, am auzit foșnetul banilor. Am știut după foșnet ce erau. Firește, nu i-am spus nimic lui Wallace. I-ar risipi Într-o săptămână. M-am gândit să-mi cumpăr niște haine. Dacă m-aș Îmbrăca de la Lord and Taylor, poate că aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
am găsit banii. — Ai fost al naibii de isteață, Shula. Da. Felicitări. Ai fost isteață. — Chiar am fost. Am observat cum se umfla perna sub tine, nu ca alte perne, și când am pipăit-o, am auzit foșnetul banilor. Am știut după foșnet ce erau. Firește, nu i-am spus nimic lui Wallace. I-ar risipi Într-o săptămână. M-am gândit să-mi cumpăr niște haine. Dacă m-aș Îmbrăca de la Lord and Taylor, poate că aș fi mai puțin excentrică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
imaginez familia Hart care se pregătea de culcare: fiecare membru al familiei făcându-și excursia la baie - fâșâitul periuțelor de dinți, strigătele pe scări, hohotele de râs și apoi zgomotul care se stinge încet până când singurul zgomot din casă rămâne foșnetul cearceafurilor și al paginilor de carte. Mai devreme sau mai târziu, întotdeauna începeam să mă îndoiesc. Era o butaforie, nu? Nu cumva familia înceta să existe când nu eram eu acolo? Aș fi pariat pe tot ce aveam că Sheba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Salmon ? Mă întrebam dacă mai aveți excursii programate în următoarele două săptămâni. Așteptați puțin, a zis bătrânul. Aveți noroc că m-ați prins pe telefonul prin satelit. Eu sunt acasă acum. Stați să iau caietul cu programări. Jina a auzit foșnetul unor hârtii și o bubuitură înfundată, urmată de o serie de înjurături, apoi bărbatul a revenit la telefon. Scuzați-mă, a spus el. Nenorocitele astea de hârțoage. De obicei, de chestiile astea se ocupă fiu-meu, Drew, dar el e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
eșuată între ei, acum, când părea că ea se îndepărtează, Mike o iubea mai mult. Of, Mike, a zis ea, atât timp cât omu’ trăiește, în viața lui se tot întâmplă câte ceva. Când a ieșit afară, Jina a observat, cu satisfacție, că foșnetul vântului fusese cotropit de conversația fetelor. Mary și Irene își luaseră băuturile și se duseseră pe plajă. Vocile lor se confundau cu vocea râului: acum o șoaptă, acum o explozie intensă. Alice și Helena se cuibăriseră pe verandă. Alice cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Focul de tabără proiecta umbre fantomatice pe pereții din pânză. Alice a stat ascunsă până când toată lumea s-a culcat și peste tabără s-a așternut liniștea, până când și-a auzit numele. Nu fusese decât un murmur slab, acompaniat de un foșnet al tufișurilor din spatele cortului. Cineva s-a oprit chiar în fața cortului, cu un braț ridicat, ca și când ar fi chemat-o. Nu, a spus Alice, dar vocea i-a crescut în intensitate, ca și când cuvântul respectiv era pus la îndoială. Femeia a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
copiii, dar aceștia erau niște creaturi minunate, separate și deseori indiferente. Copiii ei nu erau responsabili de fericirea lui Alice. Gândul că doar ea era singura responsabilă era înfricoșător, mai terifiant decât noaptea. Alice a așteptat s-audă din nou foșnetul și chiar l-a auzit venind dintre copaci, departe de râu. A făcut un pas, apoi încă unul. Tresărea la fiecare pocnet de crengi, dar sărea tot înainte. Chiar și prin fum și cu toate că luna era ascunsă, peste tot se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a auzit un bubuit, un mârâit prelung și, de deasupra capului ei, o bufniță și-a luat zborul. Până și transpirația de pe spatele femeii avea un traseu sinuos, aluneca acum spre dreapta, acum spre stânga. Și totuși, scriitoarea a urmat foșnetul și-ar fi putut să jure că și-a auzit din nou numele. A urcat pe-o pantă abruptă, a ajuns pe ceea ce părea a fi un vârf, deși nu era. Dincolo o aștepta o coamă și mai înaltă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]