1,800 matches
-
Iulia, lunar, între septembrie 1938 și martie 1939. Director responsabil este Liviu Bica, iar redactori - Ion Țolescu-Văleni și V. Oprescu-Spineni. M. A. își propune să fie o publicație de afirmare a tinerilor („să înălțăm talentul tânăr către culmile înveșmântate în freamătul cerului românesc”) și, pe de altă parte, să devină purtătoarea de cuvânt a doleanțelor moților, încercând să înfățișeze „fețele problemei”. De remarcat în primul număr versurile lui V. Oprescu-Spineni, închinate lui Avram Iancu. În sumar intră poezie de Virgil Carianopol
MUNŢII APUSENI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288302_a_289631]
-
și Iași (1914-1919), iar bacalaureatul îl susține la Liceul „Sf. Sava” din București (1919). Scrie versuri pentru copii în „Revista copiilor și a tinerimii”, povestiri și însemnări de război, cuplete pentru reviste teatrale, pe care le publică sub pseudonim (Ion Freamăt, Mircea Boldur, Mat) în „România” și „Scena” din Iași. Între 1919 și 1924 urmează Facultatea de Drept și Facultatea de Litere și Filosofie absolvite magna cum laude, dar nu va profesa nici în domeniul juridic, nici ca profesor de franceză
MUSATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]
-
și introd. Eufrosina Molcuț, București, 1970-1974; Versuri, Chișinău, 1999. Traduceri: [Walt Whitman, Petőfi Sándor, Heinrich Heine, Friedrich Martin von Bodenstedt, Mihail Lermontov, Adam Mickiewicz, Thomas Moore, Ivan Turgheniev], în Scrieri, I, București, 1970. Repere bibliografice: Chendi, Fragmente, 89-94; [Ștefan Petică], „Freamătul”, 1912, 1-3 (număr omagial); Al.T. Stamatiad, Doi dispăruți. Iuliu Săvescu - Ștefan Petică, București, 1915; Davidescu, Aspecte, 5-6, 211-220; Perpessicius, Opere, II, 79-80, 169-171, VIII, 116-127, XII, 531-532, Grigore Tăbăcaru, Ștefan Petică, Tecuci, 1925; Al. T. Stamatiad, Câțiva scriitori, Arad
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
cuprinse în eposul sadovenian, dar pigmentată de țărănisme iuți, asemănătoare parțial acelora din Desculț al lui Zaharia Stancu, de exotisme și senzualități vrednice de Panait Istrati, punctată de situații ce amintesc de proza rurală americană (Faulkner, Caldwell, Steinbeck), răscolită de freamăte ce răspund în felul lor tumultului din Pe Donul liniștit al lui Mihail Șolohov. Adecvat cadrului natural e climatul de spiritualitate. Perpetuat din arhaic, acesta conservă frânturi de gândire mitică și magică, exprimate în credințe bizare, eresuri de sursă precreștină
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
1911; ed. îngr. și pref. Mircea Popa, București, 1999; De dincolo de moarte, București, 1907. Repere bibliografice: D. Evolceanu, „De vânzare”, CL, 1897, 3-4; C. Scânteie, „Suflete obosite”, „Carmen”, 1899, 8; Caragiale, Opere, IV, 412-413; Pamfil Șeicaru, Un sfârșit de an, „Freamătul”, 1912, 12; D. Karnabatt, Unul din întâii romancieri moderni: C.I.A. Nottara, „Evenimentul zilei”, 1942, 1158; Dicț. lit. 1900, 630. G.D.
NOTTARA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288476_a_289805]
-
antropologia nu s-a constituit ca reacție ideologică la corpusul celorlalte științe socioumane (cu care ea Întreține, de altfel, fructuoase relații de interdisciplinaritate), ci ca operă - mereu perfectibilă - a efortului uman de autocunoaștere. Că lucrurile stau astfel o dovedește Însuși freamătul conceptual și metodologic al disciplinei, prezent inclusiv În volumul de față prin dezbaterea dintre practica antropologică abroad vs. at home, prin proliferarea fecundă a unor noi publicații și direcții de cercetare, prin emulația produsă printre noile generații de studenți etc.
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Regimentul 3 Roșiori din Bârlad. Întemeiază împreună cu G. Tutoveanu și Toma Chiricuță Academia Bârlădeană (1 mai 1915), se află printre cei care înființează și conduc revistele „Ion Creangă” și „Miron Costin” și face parte din comitetele de conducere ale revistelor „Freamătul” (la care este și secretar de redacție) și „Florile dalbe”. Imediat după Unire, la propunerea lui Simion Mehedinți, ministrul Instrucțiunii Publice, pleacă la Chișinău, unde funcționează ca șef al Serviciului de Propagandă Națională. În mai 1921 Secția literară a Academiei Române
PAMFILE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288641_a_289970]
-
zări străine/ Te strânge ghem, că o să-ți fie frig”. Izbăvirea vine tot de sus, când va călători „ca Saul spre Emaus” și „va sparge singurătăți de smalț” cu ajutorul Atoatefăcătorului. Adesea P. descoperă totuși, cu smerenie și bucurie, lumea înconjurătoare (Freamăt de holde, 1944). Spațiul pierdut al satului natal se suprapune cu cel al copilăriei, aici găsindu-și loc chipuri de odinioară: Ion, Maria, popa Ilie cădelnițând pe cei duși în cimitir. Și viața pare un cerc al seninătății, trasat pe
PAULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288720_a_290049]
-
noaptea nu canotează”), fiind experimentate procedee care coboară versul în anodin. SCRIERI: Cuib și zbor,București, 1938; Luceferi de rouă, București, 1939; Fuga în azur, București, 1940; Noi, de la infanterie. Poeme de pe front, Deva,1943; Răsărit de Luceafăr, Corabia, 1943; Freamăt de holde, București, 1944; Arhitectura ploilor, București, 1972; Acustica rănilor, București, 1980; Vitralii de voci, București, 1996; Născut în Capricorn, București, 1997; Riposta rocilor, București, 1997; Strigătul statuilor, București, 1997; Viitoristica mea. Profiluri lirice, București, 1997; Viteze de viziuni, București
PAULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288720_a_290049]
-
Rustaveli, apoi traduce din Konstantin Gamsahurdia, Nikolai Baratașvili ș.a. Afinitățile cu Gruzia s-au concretizat și într-o carte de reportaje, Țara dintre zăpezi și portocali (1958). Ca poet, debutează în volum cu Rime (1957), dar mai ales cărțile următoare, Freamăt galactic (1966) și Tabla de oricalc (1971), vor atrage atenția asupra unei foarte personale îmbinări între lirism și SF. Poetul, integrând condiția umană marilor ritmuri cosmice, este atent la „strigătul stelelor”, la „mersul sferelor” sau la „transhumanța stelară” și caută
KERNBACH. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287711_a_289040]
-
și Tabla de oricalc (1971), vor atrage atenția asupra unei foarte personale îmbinări între lirism și SF. Poetul, integrând condiția umană marilor ritmuri cosmice, este atent la „strigătul stelelor”, la „mersul sferelor” sau la „transhumanța stelară” și caută să perceapă freamătul universal: „Ah, pământul e țărmul numai .../ Din solzi de nichel sună vântul crud./ În glasuri milenare purtate de lumină / Strigătul stelelor eu îl aud” (Strigătul stelelor). Versurile sunt însă cel mai adesea prozaice: „Ideile deschise-n cărți se trag / către
KERNBACH. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287711_a_289040]
-
K., un erudit „înspăimântător” și un „reorganizator subtil al unei materii parcă de neconceput că există”. SCRIERI: Rime, București, 1957; Țara dintre zăpezi și portocali, București, 1958; Luntrea sublimă, București, 1961; ed. București, 1993; Lumini pe Strada Mare, București, 1963; Freamăt galactic, București, 1966; Umbra timpului, București, 1966; Povestiri ciudate, București, 1967; Vântul de miercuri, București, 1968; Enigmele miturilor astrale, București, 1970; Tabla de oricalc, București, 1971; Dicționar de mitologie generală, postfață Gheorghe Vlăduțescu, București, 1983; ed. București, 1989; ed. București
KERNBACH. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287711_a_289040]
-
RP, 1937, 5760; Petru Manoliu, „Vreau să trăiesc”, „Credința”, 1937, 1009; Tudor Teodorescu-Braniște, „Vreau să trăiesc”, ADV, 1937, 16308; Vlad Mugur, „Vreau să trăiesc”, „Gazeta”, 1937, 914; Mircea Ștefănescu, „Vreau să trăiesc”, „Ordinea”, 1937, 1513; Horia Stanca, „Vreau să trăiesc”, „Freamătul școalei” (Cluj), 1938, 5-6; Mihail Ilovici, Claudia Millian, București, 1938; Al. Mironescu, „Fericirea mea”, „Semnalul”, 1939, 517; Victor Eftimiu, „Fericirea mea”, „Jurnalul”, 1939, 13; Călinescu, Ist. lit. (1941), 750, Ist. lit. (1982), 835; Ion Sârbu, „Claudia Millian despre Ion Minulescu
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
Péguy, Cendrars, Apollinaire,Verhaeren, Whitman, Carl Sandburg, Robert Frost, ca și prin Marinetti, Maiakovski, Esenin, urmați, în perioada interbelică, de García Lorca, Rafael Alberti, Aragon, Éluard, Pablo Neruda, care coboară poezia în lumea reală, umplând-o de prospețimea naturii, de freamătul străzii. Pe de altă parte, el consideră modernistă întreaga poezie nouă, încadrând și simbolismul în m. Analoagă, cu anticipație, este, la noi, viziunea lui E. Lovinescu, primul care centrează o sinteză de istorie literară pe mișcarea modernistă, „în lupta cu
MODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
într-o gimnastică a indiferenței. Comandant de detașament, mă atașez de emisiunile postului de radio Europa Liberă, unde fraza lui Malraux - „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” - era rostită, adesea, într-o cheie apocaliptică. În 1989, freamătul Revoluției din Timișoara ajunge la Arad mai devreme decât în toată țara. Catedrala avea porțile închise și protestatarii au fost secerați pe treptele ce puteau duce, în zile binecuvântate, către altar. Mitropolitul locului era într-o vizită ecumenică. La Arad
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și arheologia unor memorii coextensive. Te ghidezi după experiența proprie și, la fel de puțin sistematic, după mărturia amicilor care vorbesc despre natura profundă a cunoașterii într-un orizont postsecular. Mai întâi, observ că memoria copilăriei reține impresii mișcătoare, imagini foarte vii, freamătul percepțiilor originare - toate învăluite în aroma nostalgiei. Pe fundal, zâmbetul părinților aduce mereu surplusul de lumină al unei cunoașteri care n-a suferit încă disciplina scrisului și rutina cititului. La vârsta primilor pași suntem străini de ceea ce înseamnă „atitudine critică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
al oricărei istorii individuale sau colective justifică cunoașterea istorică nu în termenii unei experiențe estetice (S. Kierkegaard), ci ca angajament etic (E. Levinas). Caracterul „interesant” al istoriei nu saturează poftele curiozității vulgare, ci introduce conștiința, prin forța unui detaliu, în freamătul adânc al umanității suferinde. Pentru a nu uita ororile trecutului, edilii Germaniei au decis fixarea pe harta conștiinței noastre seculare a unor monumente istorice care ne reamintesc holocaustul. Trecutul îndură mereu riscul manipulării. Percepția istorică a unui eveniment este filtrată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dialog interior” între sufletul înaripat și Dumnezeu. O rară sensibilitate apofatică exprimă refuzul obiectivării absolutului sub forma unor scheme dialectice, preferând slăvirea lui Dumnezeu din perspectiva economiei mântuirii. Dumnezeu îi apare misticului cu familiaritatea pe care psalmii biblici o emană. Freamătul viu al căutării Cuvântului se topește într-un limbaj alchimic. Precum Sf. Efrem Sirul sau Dionisie Areopagitul în lumea răsăritenilor, Angelus Silezius provoacă teologia simbolică cu metafore iconoclaste; Dumnezeu „este nimic și prea-nimic” (ist ein nichts und uebernichts, s. 111
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cerești. Corul adunării se reculege în rostirea lamentațiilor care, deși păstrând un pregnant aer folcloric, emană o imaculată frumusețe. De la cântările Deniei mari până la sfârșitul Canonului de Sâmbătă, un fir continuu, abătut din textura Evangheliilor, subîntinde imnografia Bisericii. Ca un freamăt abia recunoscut, lumina Învierii pătrunde cele mai întunecate și mai grele ceasuri ale Patimii Domnului. Într-un moment paroxistic al procesiunii Crucii, la utrenia Vinerii Mari, preotul vorbește cu „Cel care a încuiat adâncul, dar S-a văzut mort”, rostind
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să salut Pacificul, mulțumindu-i - dacă nu pentru altceva - măcar pentru faptul că îndelungile rugăminți din tinerețe mi se împlineau acum: seninul ocean se rostogolea în fața mea către răsărit, pe mii și mii de leghe albastre. Oceanul acesta, al cărui freamăt potolit, dar înfricoșător, pare să vorbească despre un suflet ascuns în adîncurile sale, întocmai cum pămîntul din Efes se tălăzuia, zice-se, peste Sfîntul Ioan Botezătorul - are ceva misterios. Și e firesc ca deasupra acestor pajiști marine, a acestor întinse
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
alcătuind o singură stihie, nu le desparte decît sexul. Sus, aidoma unui țar sau rege, soarele părea să dăruiască acest văzduh blînd mării celei semețe și tălăzuite, întocmai cum o mireasă e dăruită mirelui ei. Iar la linia orizontului, un freamăt ușor - vizibil mai ales aici la Ecuator - vădea încrederea înfiorată, drăgăstoasă, spaimele dulci, cu care sărmana mireasă își dăruia inima. împietrit, noduros, brăzdat de cute, dar dîrz și neînduplecat, cu ochii scînteind ca doi tăciuni în cenușa unor ruine, neîmblînzitul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
tării coborîrea catargelor din locul lor firesc, printre stele, către adîncurile mării, începu să izbească în flamură cu pliscul, stînjenindu-l pe Tashtego; aripa largă și fîlfîitoare i se nimeri o clipă între ciocan și lemnul catargului și, atunci, simțind acel freamăt eteric de deasupra lui, sălbaticul scufundat în apă își pironi, cu ultima-i suflare, ciocanul în aripa aceea. Și astfel, cîrîind sălbatic, pasărea cerului, cu pliscu-i imperial întors în sus și cu trupul înfășurat în steagul lui Ahab, se scufundă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
43: „Întrerupându-și Negura, trilogia războiului, pentru a scrie un roman al realității imediate, al realității revoluționare, Camilar ne arată În Temelia și realizarea visului: Începutul vieții noi În gospodăria colectivă. Într-adevăr, În Temelia, visul pe care cu atâta freamăt Îl visau eroii Nopților din Iunie prinde ființă. (Ă). Satul Mălini pe care ni-l Înfățișează romancierul trăiește Înfrigurarea, frământările ce preced Întemeierea unei gospodării colective. (Ă). Această Înfrigurare se desprinde din paginile - foarte multe - Închinate ședinței furtunoase cu care
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
-lea. În 1940 însă, ea nu este decât o formulă ridicolă, ce dovedește o surprinzătoare naivitate din partea autorului. Conștient de slăbiciunea de structură a intrigii, romancierul a adâncit componenta artistică a cărții. Dincolo de întâmplări, dincolo de acumularea de mistere, simți un freamăt și o tensiune care sunt ale literaturii veritabile. E adevărat, întâmplările nu beneficiază de o motivare logică sută la sută. În schimb, ele lasă loc liber unor supoziții multiple: dispariția dublonului Brasher este explicată prin obligația lui Leslie Murdock de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
semnul exclamării se folosește În scrisori, după formula de adresare: „Salut!”, „Fraților români!”, „Stimați compatrioți!”. Dacă o interjecție este urmată de un substantiv În vocativ, semnul exclamării este Înlocuit de virgulă: „O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi/ Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi” (M. Eminescu). Ca și În cazul semnului Întrebării, după semnul exclamării, „inițiala majusculă marchează Începutul altui enunț și presupune o pauză precedentă mai lungă, pe când inițiala mică semnalează continuarea comunicării În același enunț
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]