9,375 matches
-
neam. Sunt român prin vocație. Tot ce gândesc devine românesc. Dacă există o știință a națiunii, eu sunt de meserie român. Naționalismul poate fi practicat și cuviincios. Nimeni nu poate interzice unui popor să-și trăiască tradiția și istoria cu gloriile și înfrângerile ei. Pârvan zice: Etnicul e punct de plecare și universalul punct de sosire. Eu, ca naționalist, am gândit multă vreme că națiunea e punctul terminus al evoluției universale. Când dispar popoarele, intrăm în Turnul Babilonului. NEMURIRE Fără nemurire
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
nemuririi și mântuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia... Omul a depășit condiția de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanența speciei, nici cu concepția estetică a gloriei. OM Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. Și el rămâne așa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Când, unde și în ce scop a apărut el
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
comună a oamenilor prin spiritul lui de organizator și legiuitor. Partidele politice sunt cai la carul de aur al istoriei românilor; când devin gloabe, poporul român le trimite la abator. Poporul român, din punct de vedere politic, e greu de glorie. Păi dacă îi adunăm pe toți miniștrii români de la 1900 la 1918, noi am fi putut furniza Angliei și Imperiului britanic cel puțin cinci miniștri... Iar când vorbesc de Ionel Brătianu, ar trebui să mă ridic în picioare, așa a
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
în faguri, așezate în praguri de cetate. Pâinea mereu s-a înnoit, a crescut pe vatră, pietrele au tresărit în prund, sub amforele de lut se ascund. Coroane de spini au crescut, pe capetele rămase în somn sub portretul de glorii ale bătrânului domn. Am visat o pădure de cerbi! Aveau ramurile umbroase și dure, bătrâni ca a lunii petală de argint clătinată în salbe duceau cu ei pădurile albe. Un colind de vânătoare întârzia la ferestre, unde o fată, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
decât credința și căința unui păcătos îngenuncheat, pe treptele bisericii uitat. Mă plimb pe zăpada albă, prin ceață în fiecare dimineață. Îmi sună în timpane trompete despre țară, că-mi vine să plec afară să nu asurzesc de tot. Atâtea glorii au apus și alte destine vin lângă pașii mei fără izbândă Chinuiți fără simbrie și fără dobândă. Mică, în spital, refuzam moartea. Așa era familia mea! Nimeni, nici mama nici bunica nu vorbeau despre ea. Șica, frumoasă cu ochii albaștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
dor de moarte. Poezia orfică este cathartică inițiind în nemurire. Lucrul acesta îl împlinește prezentul etern poetic. Căci scrie Pindar: Numai cele frumoase se cuvine să le arătăm oamenilor", deoarece "cine înfăptuiește frumosul, arde slava lui cu văpaia imnurilor de glorie". În armonia lucrurilor nepieritoare se păstrează ceea ce voi atinge cu strunele". Cugetarea înaltă își află calea în Verb și astfel devine Adevăr peren. Secvențele de prezent etern devin tezaurul Aducerilor aminte, și în felul acesta, natura "aștrii și fluviile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pământ, iar cerul nu va fi câștigat în schimb ? Eternul Socotitor nu se va gândi oare să plătească această enormă încărcătură de datorii ? ... Și când omenirea va fi sfărâmat jugul acestui univers perisabil, învingând suferința-i atroce și moartea sa, Gloria Divinității nu se va manifesta pentru a justifica toate aceste lucruri ? Pe de altă parte, în ciuda acestei accepții de elevat lirism al cuplului aparent antinomic, viață-moarte, în una din poeziile din volumul Grădinarul dragostei, Tagore vorbește despre aspirația neînfrânată spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Bucuria de a trăi este exprimată prin excelență și de pictură, sculptură, arhitectură, precum și de arta cântului. El Greco exaltă viața întru îndumnezeire prin lumina selenară care transfigurează eteric omul năzuind spre lumina cerească; Tițian serbează în imagini strălucitoare erotismul și gloria frumuseții feminine; arta lui Vermeer exprimă bucuria luminii pure, de cleștar, emanată și simbolizată de perlă; Rembrandt face să răzbată în densa beznă ce ne înconjoară lumina din sufletele curate, Monet bucuria miriadelor de fotoni iradiind din fiecare lucru, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pure. Bucuria creației Pindar afirma că poeții, dotați fiind cu privilegiul de a primi insuflarea zeilor, pot afla divinele adevăruri pe care muritorilor nu le este dat să le priceapă. Cine înfăptuiește frumosul arde slava lui cu văpaia imnurilor de glorie." Urmând lui Pindar, Hölderlin scrie în romanul Hyperion, una din cele mai semnificative poeme privind bucuria darului divin al creației: Numai o vară, una singură, dăruiți-mi, puternice Zâne, Și-o toamnă în care să se pârguie cântu-mi, Pentru ca inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
totul și îl aruncă în uitare", ajunge la concluzia că omul este azvârlit într-un cerc destinal de intercondiționări care se neagă una pe alta și din care nu poate ieși: "Dragostea învinge omul, virtutea învinge dragostea, moartea învinge virtutea, gloria învinge moartea, timpul învinge gloria". Michelangelo, marele neliniștit al Renașterii, care a zugrăvit pe plafonul Capelei Sixtine Creația ca pe o învingere de către divinitate a neliniștii sale de a fi singur, iar pe Adam neliniștit că s-a născut, scria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
uitare", ajunge la concluzia că omul este azvârlit într-un cerc destinal de intercondiționări care se neagă una pe alta și din care nu poate ieși: "Dragostea învinge omul, virtutea învinge dragostea, moartea învinge virtutea, gloria învinge moartea, timpul învinge gloria". Michelangelo, marele neliniștit al Renașterii, care a zugrăvit pe plafonul Capelei Sixtine Creația ca pe o învingere de către divinitate a neliniștii sale de a fi singur, iar pe Adam neliniștit că s-a născut, scria într-unul din sonete: "Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fi pregătirea drumului către infern, deci spaima condamnării finale, pe care Faust o contracarează însă prin comanda pe care o dă celor ce urmează să perfecteze asanarea terenului mlăștinos dăruit oamenilor. Apoi Goethe poartă eroul spre sfera divină sfârșind în gloria mântuirii, sub veghea primei iubiri, Margareta, devenită înger. Les fleurs du mal, cartea marelui poet al neliniștii moderne, Charles Baudelaire, și care a deschis un drum nou în lirica universală, este un adevărat compendiu de neliniști, de spaime, demascând nonvaloarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
finalul Anotimpului în infern: "Am creat toate sărbătorile, toate triumfurile, toate dramele. Am crezut că inventez noi flori, noi astre, noi grauri. Am crezut că dobândesc puteri supranaturale. Ei bine! trebuie să-mi îngrop imaginația". Și se ironiza: "o frumoasă glorie de artist și povestitor neînfrânat" ... "Eu care mi-am zis mag sau înger, dispensat de orice morală, iată-mă redus la pământ... În fine îmi cer iertare că m-am hrănit cu minciună. Trebuie să fii absolut modern ... să deții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Gérard de Nerval. În ambele registre pictural și poetic, apare reproșul făcut divinității de a-și fi părăsit fiul pradă cruzimii umane. O triadă Van Gogh, Nerval, Georg Trakl s-au autoeliminat din viață prin intensitatea unei neliniști nevindecabile. Dar gloria unei picturi în care lumina este absolută, neagresată de umbre, la Vincent, iar pe de altă parte, frumusețea discursului liric, cromatismul feeric și melancolia cuceritoare la Trakl și Nerval, exorcizează umbrele angoasei. Poezia lui Eminescu este o vastă epopee a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care a instituit una din formele prozodice cele mai prestigioase ale liricii, sonetul, cu strictele sale rigori, ajunge și el la acea culminativă "deschidere" intercauzală către nimicnicie, definitorie pentru destinul uman: "dragostea învinge omul, virtutea învinge dragostea, moartea învinge virtutea, gloria învinge moartea, timpul învinge gloria; iar timpul aruncă totul în uitare". Și iată deschiderea, ieșirea nu numai din cvadratura cercului a unei poezii cu construcție fixă, dar mai mult încă, dintr-o construcție ermetică: este vorba de sonetul lui Stéphane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
formele prozodice cele mai prestigioase ale liricii, sonetul, cu strictele sale rigori, ajunge și el la acea culminativă "deschidere" intercauzală către nimicnicie, definitorie pentru destinul uman: "dragostea învinge omul, virtutea învinge dragostea, moartea învinge virtutea, gloria învinge moartea, timpul învinge gloria; iar timpul aruncă totul în uitare". Și iată deschiderea, ieșirea nu numai din cvadratura cercului a unei poezii cu construcție fixă, dar mai mult încă, dintr-o construcție ermetică: este vorba de sonetul lui Stéphane Mallarmé, Une dantelle s'abolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
noaptea, atunci, când i-au potopit creștina cu pietre, ci mult, mult înainte. El, Musa ibn Nusayr, nu a legat-o de el pe Omalissan, nu a îngenuncheat-o ca pe o sclavă, nu a făcut din ea batjocura și gloria lui, nu i-a smuls crucea de la gât. Adevărul e că emirul meu a luat-o de soție ca pe o prințesă, i-a pus pe deget nestemata lui Solomon și a plâns-o ca nimeni altul când ea a
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
l-am împroșcat cu venin lui Al-Walid, care mă rog zi și noapte să pier sfâșiat de ciumă, de fiare, de oamenii lui, de oamenii mei, ce-mi mai pasă... Eu mi-am purtat războinicii până la porțile Cetății Parfumurilor, pentru gloria lui Allah și a lui Al Walid Abdalmelek, după mine au botezat muntele Jabal Tariq, eu i-am dus pe dreptcredincioși la izbândă, eu am visat zi și noapte cum în iadul păgânilor arde sufletul lui Isabel Perez, văduva lui
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Erau bune, minunate, chiar, dar prea puțin pe placul unei adunături sclifosite, care dădea o avere pe bilet numai ca să-și facă poză pe puntea faimosului vas-ghețar, unde un misterios descendent al țarilor ruși gătea cu toate aromele lumii, întru gloria Nordului. Pe Ivan însă nu-l mai chemau nici caietele lui legate în catifea, nici cele o mie de feluri de a găti heringul, nici rede corarea imensului său imperiu înghețat care aluneca, asemeni unei enorme balene albe, greoi, printre
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Hamlet reloaded. Toată lumea moare ucisă de toată lumea. Nu. Nu? ...a existat un bătrân care a murit pe treptele unei biserici. A murit de durere. A murit ani de-a rândul, în pagini nu de cronică, ci de cântec rostit întru gloria recitărilor publice, trecut, mai apoi, în cronici care i-au mai adăugat, fiecare, câte un spasm, câte o secundă, câte un secol de agonie. A murit în povești și, mult mai târziu, în endecasilabi și amintiri rămase moștenire din creierul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
a îndrăznit să scrie: Ceea ce ne face să fim deseori atât de nemulțumiți de cei care negociază este faptul că aceștia abandonează aproape întotdeauna interesul prietenilor lor în favoarea interesului de fond al negocierii, devenit interesul lor și aducându-și, astfel, gloria de a fi reușit în ceea ce vor fi întreprins". La Rochefoucauld n-ar fi putut spune nimic altceva pentru a face o onoare mai mare negociatorilor. În ochii lui, doar motivele legate de gloria "personală" pot conduce un om să
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
interesul lor și aducându-și, astfel, gloria de a fi reușit în ceea ce vor fi întreprins". La Rochefoucauld n-ar fi putut spune nimic altceva pentru a face o onoare mai mare negociatorilor. În ochii lui, doar motivele legate de gloria "personală" pot conduce un om să sacrifice binele general intereselor partidului. Limbajul său este în mod evident cel al unui partizan descurajat. Mulți ani mai târziu, în 1685, Racine 26, care nu avea nimic din spiritul unui "frondeur", a spus
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
aceste trei figuri: se spune că ele reprezintă pe Maria Tereza a Austriei 55, pe Elisabeta a Rusiei 56 și pe doamna de Pompadour 57. Vechea monarhie nu trebuia să dispară înainte de a fi iluminată de o ultimă rază de glorie; faptul s-a datorat domnului de Vergennes 58, care s-a distins ca ambasador în Suedia și la Constantinopol. Chemat la minister, el a imprimat o gravitate care contrasta vizibil cu modul de a fi al predecesorilor. Stau de vorbă
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
l-a împins să-l joace atunci când i-a încredințat misiunea de a-l primi, la castelul din Valençay, pe regele Spaniei, Ferdinand al VII-lea, atunci quasi-prizonier. Ulterior, el l-a însoțit pe Napoleon la Erfurt*, în toată splendoarea gloriei; în timp ce suveranii germani îi făceau curte împăratului, el se întâlnea în fiecare seară cu țarul Alexandru I, la prințesa de Thurm und Taxis. Remarcase atunci îngrijorarea monarhului rus vizavi de intențiile lui Napoleon și, împreună cu acesta, "prospecta" viitorul, așa cum, odinioară
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
Washington. Pe vremea vechiului regim erau folosiți, la fel ca și acum, de altfel atât oameni precum Villars bun diplomat, dar și mare general -, cât și un mare număr de reprezentanți ai bisericii și de magistrați care au ilustrat cu glorie diplomația franceză. La un anumit nivel, unitatea intereselor de stat se impune ca una obligatorie. Particularitățile profesionale se șterg; orizonturile se lărgesc; punctele de vedere se confundă. Toate drumurile care duc la aceste vârfuri se unesc. Fie că ți-ai
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]