5,896 matches
-
pentru a-i Împiedica să pătrundă În oraș. — Ar trebui omorâți toți, zise aspru messer Pietro, Însă, Îndărătul tonului său feroce, se ghicea teama. Din păcate, sunt ocrotiți de Biserică. — Știți ce se spune la Padova, unde lazaretul a fost golit? Că ghibelinii, prin intermediul câtorva călugări vânduți, au răspândit printre acești nenorociți lăsați În voia sorții zvonul că la Roma Își vor găsi vindecarea suferinței. Vor să se folosească de masa asta imundă Împotriva cetăților inamice. — Și mai trebuie să Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
furtunii. Este forța care ne lipsește nouă, bărbaților, pentru a traversa marea vieții, și pe care Încercăm să o capturăm În pânzele noastre. Își Îndreptă privirea spre dansatoarea care tocmai se apropia. — Nec tecum nec sine te, murmură. Poetul mai goli o cupă. Vinul alb și rece, un pic Îndoit cu apă acidulată, Îi oferea la fiecare sorbitură o clipă de odihnă, urmată de reaprinderea unor noi văpăi. — Cum ai interpreta atunci, messer Alighieri, versul acesta? „Vine din văzută formă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
jeratic. Încercă din nou să se ridice, În timp ce mâna dinapoia lui parcă voia să Îl ajute. Se propti În masă pentru a se ridica În picioare și o apucă spre ieșire. Apoi se opri, Înșfăcând iarăși cupa. Voia să o golească, Înainte să plece. Dar părea lipită de masă și nu izbuti să o ridice nici măcar ajutându-se cu cealaltă mână. Trebuia să fi fost Încă o glumă a blestematului de cârciumar. — Ciung nenorocit! strigă el. Blestematul! Afară, vântul umed și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
părea tulburat și nu veni la masă cu solicitudinea sa obișnuită. Dimpotrivă, parcă voia să se țină la distanță. Dante fu nevoit să Îl cheme de mai multe ori până când, În cele din urmă, se hotărî să Îl servească. Poetul goli cupa dintr-o sorbire. Cecco Angiolieri i se adresă primul, apostrofându-l cu obișnuitul său ton zeflemitor. — Ei bine, până la urmă, ai Început lucrul la Ospățul acela al dumitale? Acea sumă a Înțelepciunii despre care ne-ai vorbit? Dante ceru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
N-a mers. Caraghioslâcul situației și faptul că eram conștient de cât ridicol alimenta carnavalul meu de vocalize nu prea reprezentau circumstanțe favorabile unei reușite. Nu mai spun că, din timp În timp, trebuia să mă opresc și să-mi golesc mintea de zgomotul pur mecanic, vid de orice Înțeles, În care se transformă rostirea repetată a oricărui cuvânt sau grup mic de cuvinte. Fă, dacă vrei, acest exercițiu: alege cel mai sobru, mai frumos și mai plin de sens dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
visau aievea la drumul ce-i așteaptă. — Și eu cred că la mijloc e Ruxăndrița! - șopti papagalul. Fiind pasăre, am acces în dormitor. Se petrec acolo niște lucruri că mi se fac penele măciucă. — Și în vremea asta vistieria se golește văzând cu ochii - spuse Ximachi cu obidă. Birurile nu mai are cine le strânge. Vacile nu mai are cine le duce în ciurdă. Albinele nu mai au unde se roi. Pârjolurile se țin lanț. în găini parc-a dat strechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un minuțel! La studiu cu voi! La studiu și la muncă, fiindcă asta v-a făcut oameni! Păi până când să vă mai îndurăm?! Am ajuns să legănam copiii, facem sosurile, curățăm putinile, frecăm străchinile, mânăm vacile în ciurdă, culcăm găinile, golim piețele și ne cârpim mânecile! Și voi? Bateți copiii, gustați sosurile, spălați putina, călcați străchinile, mulgeți vacile, tăiați găinile, bântuiți piețele și vă faceți unghiile, ’tă-vă pustia de paparude! Bunul Metodiu se opri răsuflând greu și-și scoase batista. Iovănuț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o dulceață în cerdac cu boierul, vorbind de una, de alta. Hotărât lucru, Răducu devenise, fără să vrea și fără să știe, centrul familiei, le - cum se zice - umplea casa, deși mai corect ar fi să spunem că le-o golea, deoarece nimeni nu rezista în aceeași încăpere cu el singur mai mult de un sfert de ceas, și acela îndurat pe ghimpi, căci prima reacție la vederea lui, a acestui ghemotoc de om, era s-o apuci în cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vină pentru tot ce s-a petrecut. — Știu, și de aceea vă dau cuvântul meu că, dacă se vor îndeplini condițiile puse de mine, nu vor păți nimic. — Și care sunt aceste condiții? — Sunt doar trei. — Și anume? — Prima, să golească puțul, să-l curețe și să-l umple cu apă până la gură. Nici o problemă. A doua? Să nu mai treacă pe aici nici mașini, nici motociclete. Nici în privința asta nu văd să fie vreo problemă. — Vinovații să fie aduși aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să-și imagineze ce gânduri le-ar fi trecut prin minte ostaticilor dacă ar fi știut că lumea nu se preocupa deloc să-i elibereze și că soarta lor depindea de hotărârile unui om a cărui minte părea că se golise complet. Răspunderea care-i căzuse dintr-odată pe umeri îl epuizase într-atât, încât nu mai era în stare să gândească, și în adâncul sufletului era convins că, oricât de mult s-ar strădui, nu va găsi o soluție rezonabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să răcească. Venii cu ibricul. Mi-a adus nepoată-mea niște cafea din Austria. Ce zici, ce miros, ne mai aducem și noi aminte de tinerețele noastre. Auziși ce-a făcut golanii aseară la complex? Daravelă mare. Sparseră vitrina și goliră toată băutura. Zice că i-a prins milițienii cu cîinii. Niște prăpădiți de puțoi cu cașu la gură. Vai dă curu lor. Să mai faci copii, numa năcazuri. — Mm, e foarte bună. Dar nepoata dumitale cum se mai descurcă? Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
iar ocolești faptele, contaminat de poezie pînă În miezul neuronilor. Ți-e frică și rușine să povestești, de parcă ai macula un loc sacru, de parcă, povestite, Întîmplările ar fi Împinse cu de-a sila Într-un curs logic care le-ar goli de conținutul lor misterios. Dar În același timp te terorizează gîndul că refuzînd să povestești, existența ți se retrage mereu la marginea textului și cei ce te vor citi nu vor afla decît concluziile tale - frenezia, revolta, disperarea, umilința și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-ți privirea să zărești lumina lunară“. Acolo În subsoluri se mai mișcă viermele din cînd În cînd, larva se hrănește-n somn, În limfa tăcută mai explodează stelele vechi. De cînd nu-i mai aud mașina de scris s-a golit casa și Tiberiu e tot mai departe, Închis În frumusețea lui, În costumele lui sclipitoare, aureolat de ochii melancolici ai arlechinilor, abandonîndu-se În carnea unei femei ca să uite, ca să scape de obsesia unui loc, unde lumina se stinge din ce În ce mai des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Aș vrea să-mi plouă În gît, În plămîni; aș vrea să mă apăs ritmic pe burtă să dau afară În jeturi egale această pulbere perfidă. Invidiez pulverizatoarele, pompele de flit, spray-urile. Mă umplu continuu fără să mă pot goli. Mă dilat ca un balon, plutesc deasupra parcului, caut frunzele. Frunzele nu-s. Doar grămăjoare de praf tremurătoare, suspendate deasupra unui deșert cenușiu. Cu cît mă umflu și mă Înalț peisajul se micșorează. Dune mărunte, vălurite pretutindeni, pe bănci, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
întâi eu bulversam sufletele vizitatorilor și doar apoi pășeau ei în fața Domnului, ca să se spovedească. Și, în felul acesta, contribuția mea la bugetul orfanilor a fost mai mare decât dacă aș fi cântat în gura mare. În prima lună au golit de două ori pușculița, apoi cam în fiecare lună o dată. Institutul meu și-a dat seama ce înseamnă reclama. Profesorul Angelo nu ținea direct de institut. El, după cum am aflat de la Adél, ținea de primărie. Era un fel de profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de sus. Locuiau în apropiere, pe o străduță lăturalnică, la parter, și poate chiar l-au cunoscut pe bătrânul croitor, dar asta e doar o presupunere. N-am scos o vorbă. Mi se părea că și lor le-a fost golită locuința, cât stătuseră în pivniță. Așa a devenit cuvertura altarului covor și resturile de stofă englezească ale lui Benjamin, draperii la ferestrele rămase întregi. Și nici eu nu le-am adus noroc, așa că am mai primit o scatoalcă, pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
odată “întinde mâna, copile“ și mi-a presărat toți dinții ăia în palmă, iar eu a trebuit să-i mănânc. Pentru că așa era moda atunci. Am primit în ajutor un bol de prune, care te mână și, după ce m-am golit, a trebuit să mă prezint în fața comandantului cu aurul de familie curat. — Văd că și dumneata ai o poveste. Numai asta. Eu sunt un caz ușor. Dar mi-e rușine că i-am înghițit pe toți treizeci și doi fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Nici nu s-a prezentat, îi știam numele de la alții. Cum a trecut anul? M-am dezvoltat. Mirosul, din ce în ce mai mult. Simțeam vechea duhoare a lacului în timp ce-l sorbeam sau mă scăldam în el. O simțeam în ceaiul ușor stătut când goleam cana după o săptămână și în ploile care se porneau ca să nu se mai potolească o lună întreagă. Părerea mea e că, dacă există încă un iad, independent de ăsta, ăla e un acvariu. Cu cea mai veche apă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
inițiativă. Până la urmă, am avut senzația că ar fi vrut să trag puțin de ea să mi se confeseze și mi-am blestemat prostia cu care am stat degeaba. După un timp s-a întors cu fața la mine, cu o expresie golită de toate în afară de bunăvoință și interes. Asta era Lee pe care mi-o aminteam și trebuie să recunosc că mă simțeam mult mai în largul meu cu ea așa. Vechile obiceiuri se uită greu. —Și la ce lucrezi acum? m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cap și am zis rar. Nu, nu. Nici vorbă. 5tc "5" în drum spre casă îmi treceau prin cap tot felul de speculații. Oricine ar fi fost cel care a intrat în dimineața aceea în apartamentul lui Lee, l-a golit de orice lucru personal care fusese vreodată acolo. Nu am văzut nici măcar o singură fotografie, o singură scrisoare care să nu aibă legătură cu munca ei. Ceva nu era în regulă. Până la urmă, toată lumea strângea ceva corespondență personală. Mă întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
astfel. Judith a adoptat cea mai dulce voce, spre binele timoratei de Susan, ca și cum ar fi trebuit să liniștească un cățeluș speriat. M-am îndepărtat, uitându-mă după un pahar. Aveam dreptul să beau și eu ceva. — Ți s-a golit sticla, a spus o voce în spatele meu. Eu n-aș numi asta un serviciu bun! 11tc "11" S-a materializat brusc și de nicăieri, dar fără tradiționalul acompaniament de praf de zână. M-am întors încet spre el. Părea, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
m-a asigurat că nu am de ce să-mi fac griji. Clifford Hammond urma să depună mărturie în numele meu. Toate fuseseră rezolvate și urmau să fie date uitării în câteva zile. Toate în afară de una. Și acum o așteptam. Paharul se golise. Am făcut un gest chelnerului. într-un minut era lângă mine, ștergând orice urmă din vechea mea băutură. Luând și hârtia care stătea sub vechiul pahar, a întins una nouă, albă și moale, cu numele hotelului. Pe ea a așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
întorcându-se cu cele două găleți pline de pești. Plini de încântare ca niște băieți puși pe joacă, aruncau pești în aer. Pescărușii îi prindeau din zbor. Nunu părea vrăjit de Simon, îi reapăruse aura amoroasă. Când gălețile s-au golit, Simon a deschis două sticle de șampanie una după alta, punându-le la răcit în puțul din curte. Apoi au băut copios, pălăvrăgind în franceză. Ce e iubirea? Poate un fluture, ca în ariile lui Mozart. M-am culcat, hotărâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
spălat, împreună cu toate rufele murdare. - Ipocritule, m-ai spionat, știai că umplu buzunarele cu bani și hârtii importante! țipă Rita apucându-se de cap în timp ce se îndrepta spre spălătorie urmată de Feifel. Rita a smuls trenciul din mașina de spălat, golindu-i buzunarele. Feifel privea zăpăcit cele câteva resturi de hârtie colorată. - Nebunule, sunt ruinată, urla Rita scoasă din minți, prostule, cap sec! - M-am gândită am vrut săă - Nu mai spune nimic, mă dezguști, îmi vine să vărs! Rita s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nici un scaun, nici un raft cu cărți. Nimic, chiar și paturile dispăruseră. Casa era goală, ca și cum Feifel se mutase din apartament și fantoma lui revenise acasă. Era exact așa cum Severino însuși îi povestise - cum hoții vin în vizite-fulger, cu camioane mari, golind casa într-un sfert de oră. Feifel s-a așezat direct pe parchet și a râs. Capul îi atârna ca o floare a soarelui grea de ulei. Apoi strigase: - Dracu’ să te ia! Nu mai era nimic de făcut. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]