1,082 matches
-
leagăn de copil înfășat, dintr-un vagon de tren.188 În Tablete din Țara de Kuty (1933), "adevărat florilegiu al prozei argheziene"189, întrucât " oferă mostre pentru fiecare din tendințele ilustrate anterior"190, după cum preciza Dorina Grăsoiu în "Bătălia" Arghezi, grotescul este subsumat satirei bazată pe formula absurdului și domină numeroasele portrete-caricatură. Cel al Prezidentei, amintind de imaginea coanei Lucsița din La Moși, este printre cele mai virulente. Hidoșenia fizică este redată printr-un noian de comparații insolite care evidențiază ridicolul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
La Moși, este printre cele mai virulente. Hidoșenia fizică este redată printr-un noian de comparații insolite care evidențiază ridicolul disproporțiilor, al dizarmoniei și al diformului prin corespondențele bizare dintre regnuri și care ancorează imaginile și situațiile într-un comic grotesc în chiar accepțiunea sa etimologică, de asociere capricioasă, fantezistă de elemente: Kuic nu-și putea dezlipi judecățile de ghiata cu crăpături în care se revărsa lateral grăsimea tălpii, ca icrele într-un pântec de crap culcat. Afară de reliefurile masive ale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
găseau astfel știrbite periodic, ca o liturghie de catedrală în care ar intra lătrând un câine urmărind o pisică.191 Interesantele piese într-un act ale lui Ion Coja sunt, de asemenea, plasate sub semnul umorului absurd (Președintele) și al grotescului, chiar al celui cu sensul etimologic de contopire și transpunere fabulistică a umanului în animalier și invers (Vreau să număr stele), sau al celui dedus din supralicitarea sinistrului, prin fatala anulare a răului prin mai rău (A murit păpușa). Prezența
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
celui cu sensul etimologic de contopire și transpunere fabulistică a umanului în animalier și invers (Vreau să număr stele), sau al celui dedus din supralicitarea sinistrului, prin fatala anulare a răului prin mai rău (A murit păpușa). Prezența substanțială a grotescului în dramaturgia ionesciană, justificată, așa cum spuneam, prin nevoia de decosmetizare și denudare a procedeelor teatrale în scopul revigorării și ancorării teatrului în complexa problematică a existenței absurde, cunoaște anticipări atât în versurile, cât și în proza de tinerețe, aflată sub
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
intitulat chiar Elegii grotești și, în ciuda desconsiderării pornite de la Eugen Ionescu însuși, prefigurează câteva dintre marotele concretizate în teme majore ale universului ionescian: omul-marionetă, reificarea, disperarea în fața inexorabilului morții, insignifianța condiției umane. Marioneta-păpușă simbolizează deja, în elegiile din această perioadă, grotescul și derizoriul ființei umane: S-a sfărâmat Păpușa era o papusa caraghioasă, Când trăgeai sfoara stângă, Și piciorul stâng, Când trăgeai sfoara dreaptă. Acum nu mai mișcă nimic. Și nimeni nu poate face nimic. Nimeni nimic. Gata. Ea are ochiul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sublimează în manieră caragialiană din Câteva păreri, repulsia pentru retorica, elocvența, emfaza și artificialitatea poeziei romantice și expune ridicolul imposturii hugoliene în narația persiflatoare și demitizantă, asezonată cu scene al căror comic malițios rezultă din caricatura "naiv grosolană" de un grotesc benign: Victor Hugo recita atât de frumos: O coteaux, o sillons, soufles, soupirs, haleines!... când, deodată, o piatră zbură în capul poetului. Aie! strigă el. Și întorcându-se, văzu o ceată de copii între șase și nouă ani, cu praștii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Eugen Ionescu, ale căror incipiente motive vor înflori în dramaturgia prestigioasă de mai târziu, oferă un material abundent, de neignorat în privința contribuțiilor literare românești la ilustrarea acestui mod al comicului. În literatura de factură postmodernă, Ion Bogdan Lefter identifică prezența grotescului în microromanul lui Vasile Gogea, Scene din viața lui Anselmus, 1990, axat pe toposul "blocului nou", precum și în "prozele absurde și grotești" din volumul lui Dan Giosu, Scândura lui Afansol, 1991. Formula acestor texte pare a fi următoarea:" Se pleacă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un pretext epic sau doar pur lingvistic și se trag apoi toate consecințele logice, printr-un mecanism a cărui perfectă rigoare n-are decât vina de a se aplica acelei premise absurde. Drept pentru care, din "logică" și "rigoare" decurg grotescul, cinismul chiar, simbolistica opacă și finalmente un comic savuros, când subțiat în forme cu alură fin-parodică și când precipitat în puseuri de umor "nebun"195. Acea premisă "aiuritoare" pierderea identității (Zoz), a memoriei (Memoria), instalarea sentimentului de spaimă fără motiv
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în puseuri de umor "nebun"195. Acea premisă "aiuritoare" pierderea identității (Zoz), a memoriei (Memoria), instalarea sentimentului de spaimă fără motiv (Spaima), o apariție hamletiană în vis (Zgăbeață) etc. se rezolvă însă cel mai adesea prin alunecarea într-un comic grotesc ivit din înțelegerea retrospectivă ca episod revelator care anticipă invariabil moartea personajului "intrat la o idee". Fără pretenția arogantă a epuizării temei legate de reprezentările grotescului în literatura română, prezentul subcapitol reține drept concluzie faptul că modul grotesc, ca și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vis (Zgăbeață) etc. se rezolvă însă cel mai adesea prin alunecarea într-un comic grotesc ivit din înțelegerea retrospectivă ca episod revelator care anticipă invariabil moartea personajului "intrat la o idee". Fără pretenția arogantă a epuizării temei legate de reprezentările grotescului în literatura română, prezentul subcapitol reține drept concluzie faptul că modul grotesc, ca și cel ironic, n-a fost cultivat cu asiduitate de scriitorii români, deși la Caragiale se pot descoperi suficiente resurse și pentru această direcție de evoluție a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
descoperi suficiente resurse și pentru această direcție de evoluție a comicului. Un moment important al acesteia a fost, cu siguranță, proza lui Urmuz, asupra căreia vom insista în cea de a doua parte a lucrării. Mult mai bine ilustrat decât grotescul va fi, așa cum va reieși din capitolul următor, modul umoristic. Ceea ce, dacă parafrazăm spusele lui Mallarmé "Un scriitor desăvârșit ajunge în cele din urmă un umorist"poate indica, fără prezumție, o anumită maturitate artistică la nivel național. 3.12. Modul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau însuflețire va duce către melancolie; nimicul sublim și tragic, nimicul prin alcătuirea lui vremelnică și ordinară, insignifiantă și derizorie. Astfel toate devin egale în valoare și nonvaloare"199. Apropierea de tragic nu deformează râsul în grimasă, ca în cazul grotescului, ci îl edulcorează, îi atenuează izbucnirile de veselie zgomotoasă în formele reținute ale surâsului, ale zâmbetului înțelegător, tolerant. Perspectivele metafizice pe care le deschide, conștiința nimicniciei și a fatalității condiției umane imprimă răsului declanșat de umor o notă aparte de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de protest, de apărare împotriva anormalității care amenința prin aneantizare și anihilare totală a umanului, cât și în momentele de acalmie, ca revers al monotoniei, umorul negru, camuflat în excentricitatea calculată și neverosimilitatea ostentativă, dezvăluie adesea în subsidiar, ca și grotescul, un sens pozitiv. Asupra acestuia insista, spre exemplu, Antonin Artaud în Manifestele la "teatrul cruzimii" pentru care "umorul distructiv poate servi să concilieze, prin râs, obișnuințele rațiunii"201. Pornind de la premise similare, teatrul absurdului va înțelege valențele terapeutice ale umorului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
suport ilustrativ pentru diversele forme de umor pot fi menționate și scrierile lui Ion Băieșu. Ipostazele umorului sunt aici diverse, de la cel vesel, iscat din banale incidente cotidiene surprinse în nenumărate schițe, scenete și nuvele, până la cel negru, covârșitor, alături de grotesc și absurd în romanul Balanța. La Ion Băieșu însă, omniprezența modelului caragialian nu pare să complexeze, ci dimpotrivă, să confere un plus de valoare, să gireze buna calitate a comicului. Aglomerarea de întâmplări macabre evidențiind în principal bestialitatea masculină și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aceasta. Însă printr-o astfel de complinire analitică, de împletire a firului Ariadnei din țesătura comicului și a caragialismului, va rezulta mai vizibil instaurarea unei tradiții deloc de neglijat în literatura română. Mai concret, dacă în privința satirei, a parodiei, a grotescului și a umorului, nu se poate susține că doar contribuția lui Caragiale a înrâurit decisiv manifestările comice ulterioare, în schimb, anumite unități distinctive care construiesc mai largi clase din tipologia comicului, poartă indubitabil amprenta caragialiană. Tipuri precum Mitică, politicianul "moftangiu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
simboliști. Studii de prestigiu au precizat că absurdul s-a manifestat sporadic în literatură chiar din vremuri arhaice, sub forma iraționalului oniric, ca element al satirei și ca formă de umor6, și că se i pot excava rădăcini viguroase în grotescul baroc, în ironia romantică și în antiraționalismul deliberat al avangardei artistice. Deloc întâmplător, însă, absurdul se configurează în istoria literaturii și a artelor ca structură estetică originală abia în secolul trecut, când se creaseră condiții pentru constituirea unei noi direcții
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din clasificarea stabilită în Comicologia lui Marian Popa. Cu alte cuvinte, preferăm sintagma "comicul absurdului" pentru a ne referi mai exact la relația dintre cele două concepte care antrenează nu doar subspecia umorului, ci și ironia, parodia, satira și îndeosebi grotescul. Definiția dată absurdului de J. P. Sartre în Situationes "tendința de a judeca un fenomen uman sau istoric excluzând cauzalitatea, relația dintre fapte, întregul"10îl plasează de la început sub semnul comicului care, așa cum s-a constatat, impune izolarea faptelor, evitarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
urmă acest teatru, mergând dincolo de naturalism, să devină absurd-fantastic."50 Epitetul se aplică mult mai bine propriului său teatru, ceea ce spune mult despre înrudirea celor doi autori în plan artistic. Dar, așa cum precizam la începutul capitolului, dacă la Caragiale, în ciuda grotescului și a caricaturii, realitatea rămâne recognoscibilă, la Eugen Ionescu și la toți scriitorii absurdului, substituirea artei ca mimesis prin arta ca fantezie, face ca, prin parabolă și alegorie, stilizarea personajului sau a situației cu valoare de arhetip să fie extremă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
anihilează ființa umană (Amedeu sau Cum să te debarasezi, Noul locatar), a invaziei inconștientului (Victimele datoriei) și, mai ales, a morții (Ucigaș fără simbrie, Regele moare, Setea și foamea, Jocul de-a măcelul) neutralizate prin parodiere, caricaturizare și cufundare în grotesc, deci prin procedeele deriziunii. În eseistica, publicistica și memorialistica ionesciană, absurdul revine cu obstinație, iar aprecierile confesive sau polemice oglindesc aceeași frământare hrănită de nevoia de ofensivă, conștient sisifică, împotriva absurdulului inexorabil, care-i stârnește "când o pornire de a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în realitatea concret-istorică, socială și politică. În altă ordine de idei, cel mai vizibil aspect care leagă proza și dramaturgia lui Teodor Mazilu deopotrivă de viziunea lui Caragiale și a lui Eugen Ionescu asupra absurdului, ține de fantoșizarea și de grotescul personajelor. La cei trei autori dezumanizarea este ilustrată prin artificialitatea gesturilor, stereotipia limbajului, mimetismul sentimentelor, mediocrizarea și aplatizarea gândirii. Deosebirile sunt, totuși, semnificative. Dacă la Caragiale și la Eugen Ionescu limbajul și situațiile revelau găunoșenia morală și vidul sufletesc al
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
amicilor", a "moftangiului" politician sau "savant", a triunghiului conjugal și a "omului mecanomorf"4, iar la cel tematic, interferențe se constată în tratarea temei familiei, în schimb, nivelul stilistic reprezintă teritoriul indivizibil cel mai vast, integrănd parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea, precum și procedeele antiliteraturii. Este necesar să precizăm de la început că nici unul dintre aceste elemente care pot sugera descendența caragialiană a lui Urmuz, nu poartă stigmatul epigonismului ci, dimpotrivă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poziție supraordonatoare a absurdului burlesc, în detrimentul ironiei. Dintr-un statut marginal pe care îl ocupa în comicologia lui Caragiale, absurdul burlesc glisează la Urmuz într-unul central, epidemic, întrucât contaminează toate aspectele comicului identificabile în paginile sale "bizare", respectiv caricatura, grotescul, ironia, satira, parodia și paradoxul. Pentru că sunt invariabil marcate de semnul supralicitării, al ducerii la extrem, toate acestea converg, de fapt, spre imaginea absurdului prevalent, imagine derivată, în principal, din anarhizarea structurilor consacrate ale discursului ficțional și din lanțul nesfârșit
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
subminată în acest fel și de autorul Cântăreței chele. Impresia de prezență covârșitoare a absurdului în textele lui Urmuz este susținută de posibilitatea raportării sau a echivalării tuturor aspectelor comice prezente aici cu acest tip extremist de comic. Astfel, spre deosebire de grotescul caragialian, care se situa în prelungirea ironiei amare, ca în schița Grand Hotel ‹‹Victoria română›› și în monologul 1Aprilie, grotescul lui Urmuz duce caricatura umană la absurd. Miraj de oglinzi care distorsionează agravant imaginile, grotescul presupune, în general "transformarea cantitativă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
susținută de posibilitatea raportării sau a echivalării tuturor aspectelor comice prezente aici cu acest tip extremist de comic. Astfel, spre deosebire de grotescul caragialian, care se situa în prelungirea ironiei amare, ca în schița Grand Hotel ‹‹Victoria română›› și în monologul 1Aprilie, grotescul lui Urmuz duce caricatura umană la absurd. Miraj de oglinzi care distorsionează agravant imaginile, grotescul presupune, în general "transformarea cantitativă a unor calități până la distrugerea lor prin deformare"129. La Urmuz însă, hiperbolizarea, excesul, îngroșarea diformităților depășesc bariera recognoscibilului și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
extremist de comic. Astfel, spre deosebire de grotescul caragialian, care se situa în prelungirea ironiei amare, ca în schița Grand Hotel ‹‹Victoria română›› și în monologul 1Aprilie, grotescul lui Urmuz duce caricatura umană la absurd. Miraj de oglinzi care distorsionează agravant imaginile, grotescul presupune, în general "transformarea cantitativă a unor calități până la distrugerea lor prin deformare"129. La Urmuz însă, hiperbolizarea, excesul, îngroșarea diformităților depășesc bariera recognoscibilului și modelul originar este anihilat de furia retușurilor, care devin o creație independentă dar opacă, de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]