1,450 matches
-
privea cu un zâmbet abia vizibil, ca și cum ar fi vrut să-i spună: „Ești mândru tare. Așa-i? Apoi să-i mulțămești Dochiței o viață întreagă, că dacă nu te lăsai de băutură nu mai aveai tu prunc cât îi hăul și părăul!” Și cu glas plin: Ce mai face Maranda, Toadere? Îi bine? Îi sănătoasă și ca mâine poimâine, îi vine sorocul. De când aștept eu asta? Nu care-cumva să nu mă chemi s o moșesc, că cu mine ți-ai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
clipei. Semne abstracte sau fără consistență punctează amărăciunea calmă, constatativă a eului liric: fructă cu gură de vierme / mi-ai fost / în visul meu..., notează poetul, iar destinatarul cuvintelor este ambiguu, sporindu-și, în felul acesta, tristețea. Cioburile și vântul, hăurile și undeva un clopot sunt motive literare ale memoriei / conștiinței efemerului care nu se uită și, mai ales, pe care nu le uită cel care se simte cu pete de cer înăuntru-mi // pete de verb deasupra-mi, el însuși
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
ai prins dorul, dragule?> și ai răspunsul la toate întrebările și dorințele tale. Bucura-m-aș să fie altfel, prietene”. “Cu alte cuvinte, nu mai pup eu o altă ocazie când s-o am pe Zâna în față cât îi hăul și dudăul” - am gândit eu întristat. Cu acest răspuns al gândului de veghe, care mi s-a așezat pe suflet ca o piatră, m-am ridicat de la masă. Mi-am luat pătura și desaga cu cărți și, impunându-mi să
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
sporește altitudinea și dă suplețe ansamblului. Privit de jos, de la nivelul străzii, castelul pare un pitic. Aproape că nu se vede. De sus, însă, imaginea lui capătă grandoare, se impune admirației. Iar valea, canionul, de la poalele lui seamănă cu un hău verde, peste care îți vine să zbori. Ca să ajungi sus, trebuie să sui vreo câteva zeci de trepte. Măcar 100. Dar și cărări în serpentină, pe marginile cărora, primăvara, te salută cu delicată plecăciune albe pâlcuri de ghiocei. Drumul Crucii
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
primul automobil apărut în Lisa la călătoria cu un Airbus, când ai analfabetismul meu tehnic. Pilotul mă invită să mă așez lângă el, pe scaunul copilotului, în stânga telegrafistului care comunică, din timp în timp, coordonatele de zbor în limba engleză. Hăul din fața botului avionului, albastru și luminat de soare, mă amețește, dar liniștea cu care pilotul și telegrafistul îmi explică, de parcă ne-am afla undeva, jos, într-un atelier, că totul este perfect computerizat, că acum funcționează "pilotul automat", îmi risipește
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
nume. De pildă: au fost găsite, pe drumuri, gânduri pierdute, idei mărețe, inimi zdrobite, aduceri aminte, misiuni, promisiuni, aranjamente, declarații,învinuiri, blesteme, cereri în căsătorie, invitații la iertarea greșelilor și a păcatelor, abuzuri, inclusiv sexuale, lacrimi după dragostele înghițite de hăuri, bichini, chiloți-gogoșari, izmene, papuci de odae, zgărzi, rufe umane, capete de patroni dezorientați, falimente, totale și parțiale, creste de cocoși, cuculele și cuculeți, ananghii, portițe noi pentru viței netrecuți prin botez, popi fără și cu limbi căzute de pe la limbuți, înjurături
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
adauge ceva, dar el o rugă să-l aștepte, „mă duc să beau un pahar de apă, Su-Susan“, se bîlbîi și ieși glonț după apă, ca să poată lua pastila albastru electric de la nouă și jumătate și fiindcă vidul din fața lor, hăul imens și negru al nopții În partea asta a colinei Îl Îndemna cu o forță irezistibilă să-și azvîrle dantura spre Lima, spre Monterrico În orice caz, da, Altamira simți că nu mai poate suporta și Își privi mîinile foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
spre prăpastie. Înțelegând, în cele din urmă, că nu se mai poate face nimic, că dezastrul este inevitabil, cei patru băieți se resemnează. ,, Fie ce-o fi!” își pune fiecare în gând. Bobul zboară peste buza râpii și alunecă în hău. ,,Parcă ar fi un avion în picaj” își spune, numai pentru el, Paul. Dar, ce se-ntâmplă? Fiecare dintre cei patru viteji s-a desprins, ca prin minune, de bobul cel nărăvaș. Oare, asta să fie starea de imponderabilitate cu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Călătorie în abis Mă prăvălesc cu disperare în Hăul infinit. Abisul vrea să-nghită toate într-o clipă Aș vrea să cred că totul are un sfârșit Că-i ireal ce-n cugetarea mea se înfiripă. Zadarnic silesc căderii să îi pun zăgaz, M´agăț grăbit de ciotul secundei
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93384]
-
Deschid încet fereastra... Deschid încet fereastra spre Eter Și peste Hău stau agățat de gânduri. Dar mă feresc să cerc vre´un Mister Și îmi scrutez Ursita printre rânduri Aș vrea șă știu ce-mi este scris; E totu´ ferecat în spații infinite, Nu știu ce-a fost real, ce este
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93383]
-
Zăpada-n văzduh se face din ploi ce vin înapoi peste noi numai ape. Iarna târzie nu pleacă devreme, stă la pândă ca o osândă, cumpără vieți și nu vrea să vândă decât oftaturi, lacrimi, blesteme. Are voință autonomă tot hăul vieții este al ei, ca munții de înalt, și munții sunt grei, răsturnați peste lume ca o fantomă. Și totuși, nu este sfârșitul! Sub zăpezi înfloresc ghiocei dragostea face minuni în acei care-o măsoară cu infinitul. Cu-acest românesc
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
Ce frumos e cuvântu-mpreună! Istoria lui e din timpuri străvechi; în zile cu soare, ies la plimbare băieți și fete, perechi. Strada se-animă, se colorează iubirea pe oameni i apropie; dar tare e rău și viața-i un hău când unul din doi e o scorpie. Apar îndoielile, dispare liniștea, orizontul devine opac; cei doi se ceartă întruna și amândoi nu-și dau seama ce fac. Reproșuri, obsesii, jigniri, gelozia-i nebună, nebună; viața-i un iad cu grindini
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
ere?!. Cineva, anume a deschis cutia Pandorei; când ura macină lumea, suntem la marginea orei. Hoții, cu toții, nu se mai satură: de furat, de vândut, de ucis... adevărul, lovit pe-orice latură se prăbujește din vis în abis. Ne-nghite hăul în amiaza mare, îngrijorările ne strâng de gât, lumea se mișcă larvar în urât, și soarele nu mai răsare. Se năruie cerul de grindini și ploi, peste noi vine-n goană seceta cu semnele vremii de-apoi... să ne-ntoarcem
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
de biserici, ai prieteni luciferici, vii dar morți, că-s roși de patimi. Mergi în dodii, ceață, fum fără rost, nu ai nici cale; cu gunoaie sociale, nu mă prind să plec la drum. Circulăm printre tentații, printre neștiut și hăuri, sunt în lume-atâtea găuri, negre, ca pe mări pirații. Viața-i plină de răscruci, de contraste și suspine; izolat ca o rușine, omule, unde te duci? VARIAȚIUNI PE TEME INVERS LEONARDGAVRILIENE 1. Enigmatic e Pământul Vrajă polară -n zori de
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
A fost un oraș plutitor Plin de iubire, de taine și de dor, Cu oameni bogați, ce petrec fără teamă Că hăul adâncului îi cheamă. Toți cântă, dansează, petrec. In noaptea haină orele trec. Nu știu că un ghețar plutitor Le va aduce jale și dor. In țipete de groază și de disperare Vasul e rupt de ghețar în graba cea mare
Titanicul by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83178_a_84503]
-
că în România nu or fi existând partide de stânga. O ficțiune anapoda Într-una din zile, să fi fost trecut de ora patru din după amiază, vreme incertă de început de ianuarie, debut de mileniu, burniță fină cade peste hăurile de prin lacurile de acumulare, mai nimicul cotidian mă cuprinsese când ochii mi-au căzut pe o balerină care se gudura șăgalnic pe lângă o roză suavă, privea melancolic balerina, în spatele ei cântau din ghitare doi menestreli flancați dreapta-stânga de niște
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
tulburat, stricat și mutat dintro țară într-alta. Și trupurile lor se vor preschimba în morminte și mijloace de trecere ale tuturor celor pe care i-au ucis. Pămîntule, de ce nu te caști să-i prăvălești în crăpăturile adînci ale hăurilor și peșterilor tale fără de capăt - ascunzînd cerului priveliștea unor monștri atît de cruzi și de cumpliți? Din Caietele lui Leonardo da Vinci VLADIMIR: Ce-ai zice să ne căim? ESTRAGON: Să ne căim de ce anume? VLADIMIR: O... îreflectează) N-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ai dăruit, așa că-ți mulțumesc acum. Sînt atît de mulțumit, că nu-mi pasă unde începe și sfîrșește mulțumirea. Nu-mi pasă dacă mă îndrept spre ceva absurd, spre eșec sau moarte. Chiar atunci cînd lumea ta va cădea în hăul negru, tot va avea sens, pentru că într-o zi, Sandy s-a bucurat de ea în plin soare. Nu apăr omenirea. Dacă cel mai sărman orfan al creației are toate motivele să te blesteme, atunci tot ce e superior și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
urăsc..." Milioane de oameni neintegrați se gândesc iar și iar la asemenea lucruri, fără să ajungă vreodată până la sinucidere. Era o problemă de intensitate continuă și de acel înfiorător dezechilibru care-i pândește pe cei căzuți din înălțimile integrării în hăurile disperării. De ce să mai trăiesc... La ce bun... sunt fără speranță.., să mă sinucid..." În timpul primei ore gândurile încă îi mai reflectau voința proprie: "e o prostie. Creierul meu este prea echilibrat ca să poată fi influențat vreodată de asemenea..." "N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
și pesemne că am mormăit prea tare pentru că, a doua zi, întâmpinându mă la chiuvetă, după ce mi-a reamintit cât este ea de curată și a remarcat bandajul care îmi acoperea pumnul drept, doamna Gerda a spus : „Ți-a fost hău azi-noapte ?“. „Nu. De ce ?“ „Fiindcă te-am auzit vohbind singuh, mi s-a păhut că aiuhezi.“ „Nu aiuram, doamnă Gerda, cred că vorbeam în somn.“ „Nu se poate“, a spus doamna Gerda, „nu dohmeai, te-ai lovit de peheți, am auzit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
urăsc..." Milioane de oameni neintegrați se gândesc iar și iar la asemenea lucruri, fără să ajungă vreodată până la sinucidere. Era o problemă de intensitate continuă și de acel înfiorător dezechilibru care-i pândește pe cei căzuți din înălțimile integrării în hăurile disperării. De ce să mai trăiesc... La ce bun... sunt fără speranță.., să mă sinucid..." În timpul primei ore gândurile încă îi mai reflectau voința proprie: "e o prostie. Creierul meu este prea echilibrat ca să poată fi influențat vreodată de asemenea..." "N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
planete ce se roteau la nesfârșit în jurul sorilor lor. Tot așa colcăise odinioară viața și în mâlurile din străvechiul Glor, înainte ca o explozie cosmică să fi nimicit puternică seminție a ixtlilor și să-i fi azvârlit propriul trup în hăurile intergalactice. Tragedia lui era că supraviețuise acelui cataclism. Energia care impregna spațiul îi menținea în viața trupul, din ce în ce mai slăbit. Un singur gând îi stăpânea mintea - gândul că s-ar putea să nimerească din nou într-un sistem galactic, pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
de râvnit guul. Gândul acesta, repetat de nenumărate ori, făcea acum parte din însăși ființa lui. Era ca o imagine ce se desfășura la nesfârșit în fața ochilor minții sale. Imaginea asta, laolaltă cu țipetele luminoase pe care le zărea în hăul întunecos, alcătuiau toată lumea lui. Pe vremuri, simțurile îi fuseseră foarte ascuțite, dar de când începuse să- și piardă puterea nu mai capta semnale decât de la o distanță de câțiva ani-lumină. Așa și acum, abia dacă desluși primele semnale ce-i indicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
nu fără un sentiment de satisfacție, că și ceilalți se luptau cu radiațiile șfichiuitoare, al căror șoc era numai parțial atenuat de costumele lor spațiale. Obișnuindu-și ochii, putu vedea din nou suprafața curbă pe care stătea și, dincolo de ea, hăul negru, fără fund, al spațiului. Văzu și cușca de metal, ca o pată printre umbre. Unul din oamenii de pe cușcă îi spuse lui Morton: - Sunt dezolat, domnule director, mi-a căzut arma de la brâu și s-a descărcat singură! Grosvenor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
voia lui. Și, așa cum lumina asta îi tulbură ochii, un sunet ciudat îi zbuciuma nervii - un sunet înfricoșător, ca un bubuit de tunet, provocat de o colosală revărsare de energie. Nava continua să străbată spațiul, înfundându-se din ce în ce mai rapid în hăul negru, căscat între galaxia spiralată, în care Pământul reprezenta doar un punct rotitor, și o altă galaxie, aproape la fel de imensă. Pe acest fundal se desfășura acum o luptă decisivă: cea mai mare și mai ambițioasă expediție trimisă vreodată în spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]