1,541 matches
-
acele ilustre surse, într-o fericită potrivire de ritm și suflu revelator. Bacovia, de pildă, este un acrobat pururi învingător al tentațiilor de a face saltul în gol, adică în non-poezie sau ridicol, în bizarerie sau grotesc, de unde și intensitatea halucinantă (geniul, și mai puțin talentul) a elaborării pașilor pe sârma (portativul) suspendată a recitalului. Actor în jocul aparenței și esenței, Bacovia face figură de diletant, deși dă probe copleșitoare de profesionalism, locul său în istoria literaturii nefiind nici acum unul
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
în traducere a fost cu totul inedit: dacă autorul și-ar fi redactat cartea direct în italiană, fraza ar fi avut aceeași muzicală spiritualitate, susținută de o afină iscusință a frazării ample, întrerupte de concretețea brutală a detaliului, a secvenței halucinante. Supunerea la obiect a traducătoarei, abordarea acestui text cu sute fațete, registre, cote stilistice, redactat de autor pe parcursul a aproape două decenii, este o adevarată izbândă creativa în sensul profesionist al cunoașterii celor două limbi, româna (în primul rând) și
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
într-o disproporție senzorială răvășitoare. Agresivă, lumina apare minții lui Bologa "stîrnită parcă de sfidarea lui". De reținut este și alternarea poziției dominatoare (sfidarea), acum favorabilă celui care privește lumina. Personificarea e sinteza tuturor temerilor și are, indiscutabil, un ce halucinant. Nu este prima oară cînd spotul orbitor al imponderabilei lumini îl aruncă pe Apostol într-o transă inexplicabilă: "țîșni o lumină orbitoare și mîndră, zvîrlindu-și întîiele raze spre cerul căptușit cu nouri și apoi, coborînd pe pămînt repede, cu tremurături
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
loc pare să-l ocupe "condiția" lumii inventate. Marcel Proust a ales să reprezinte un univers evanescent, dar ascultînd de o întocmire monstruoasă în ramificațiile ei de mondenitate, univers în același timp curgător sub aripa timpului și stătător sub privirea halucinant trează, eterniza(n)tă, a analistului. A privi nestingherit lumea, cu toată lentoarea unui examen "rece, fără concesii", cum îl vedea Camil Petrescu, este un răgaz care nu a stat întotdeauna la dispoziția naratorului. Este o schimbare de optică în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și țîncul care mînă caii, înseamnă un timp de popas lîngă sau o imersiune în apa, uriașă la rîndu-i, grăitoare, fecundă, tulburătoare. În balta întinsă pe malul căreia orbul se simțise atins de glasul cunoscut al vîntului, bărbatul regăsește o halucinantă chemare; vînătoarea de lipitori îl arată pentru prima dată ca pe un element al naturii, trupul său fiind una cu imensa masă lichidă inertă, așa cum îl vedem lăsîndu-se, ca o uriașă plantă, năpădit de viețuitoarele sîngelui; în puhoaiele Buzăului, orbul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
el, azi-noapte, în chilie/ A-ntârziat o fată vie,/ Cu sânii tari, cu coapsa fină/ De alăută florentină". În Morgenstimmung, melosul sugerează o atmosferă, o stare de spirit difuză, iar feminitatea pune în mișcare cântecul miraculos, sublimul spiritual, "vijeliile" cărnii, realitatea halucinantă a contopirii cuplului. O poezie a regretului se reține din Oseminte pierdute și din rilkeana Niciodată toamna: Niciodată toamna nu fu mai frumoasă/ Sufletului nostru bucuros de moarte". Dacă Duhovnicească era bântuită de duhuri înfricoșate, semnele confuze notificând anxietatea, primejdia
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și valorifică teme și motive simboliste : starea de nevroză, poezia târgului, condiția poetului și a poeziei, motivul singurătății, culorile și muzica etc. Bacovia vine cu universul lui, orașul provincial, în tonuri cenușii, cu voluptatea morții, a dezagregării; peisaj întunecat, decor halucinant, stări depresive, "sfârșit continuu" (I. Caraion). Atras în special de simbolismul decadent (Verlaine, Rimbaud, Baudelaire, Rollinat, Jean Moreas), Bacovia e dizarmonic, într-o atmosferă caracterizată prin neliniște, spaimă, izolare, peisajul vârstelor geologice, decorul așezărilor lacustre, cerul greu, de plumb, orizontul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
rătăcește în oraș, plânge și râde isteric, preferă o poză teatrală vecină cu demența lirică, vede într-o noapte o brună care cântă la clavir marșul lui Chopin (Marșul funebru). Culoarea bacoviană devine obsesivă, materială ca la expresioniști, vopselele sunt halucinante, nevroza este expresia unei alienări. Poetul se înstrăinează de lume, de sine însuși, până la impresia de vid existențial, de care este legată teatralitatea poeziei bacoviene. Unii exegeți au privit poetul ca pe-un bufon, la care simularea, gluma, farsa au
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
interior (al somnului). Trecerea de la un plan la altul se face prin întoarcere în timp: "mă duce-un gând", iar sentimentul de solitudine este reliefat de sintagma "spre locuințele lacustre". Această răsturnare de perspectivă printr-un raccourci evidențiază teama, stările halucinante. Spaima se adâncește, poetul tresare prin somn, simțind amenințarea morții, izolarea care îl apasă, în timp ce piloții lacustrei se prăbușesc. Orice legătură cu lumea se întrerupe. În ultima strofă, versul "tot tresărind, tot așteptând" semnifică plânsul cosmic al materiei, însingurarea, dispariția
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Saac. La 1784, tatăl o mărită după Andrei din satul Glina, județul Ilfov. După doi ani de căsătorie se descoperă că, de fapt, numitul ginere mai are încă o soție de care nu se despărțise. Măsura luată de mitropolit pare halucinantă la prima vedere: în temni țarea Radei la închisoarea protopopului, pe când soțul, care este lăsat liber, trebuie doar să se reîntoarcă la prima soție. Or, adevărații vinovați sunt cei trei bărbați implicați în acest Mariaj: mai întâi Andrei care a
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
adaptare, în zona marilor creatori de mituri poetice, obsedat de febră rece a închipuirii lui Edgar Allan Poe, de atmosfera metafizica a povestirilor lui Villiers de L'Isle Adam și de românul de aventură al lui Jack London. Lumea fantomelor halucinante, visul absurd și jocul subconștientului își fac loc în preocuparea să cu o stăruința ce vrea să creeze o nouă categorie de artă"5. Nuvelă Omul din vis are, într-adevăr, ca pretext un motiv poesc: degradarea prin viciu a
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Ion Theodorescu și-a dezvoltat, încă de la debutul aventurilor onirice, deci din copilărie, obsesia unui potențial salvator: cea a unui straniu om în cenușiu (poate un ecou din Chamisso), aici confident și misterios protector ce ii însoțește pașii prin teritoriile halucinante visate, ca un alter ego credincios: "Îndată ce ai închis ochii, te așteaptă personagii care apar numai în vis; cu care devii oarecum cunoștință veche. Nu le-ai văzut niciodată aievea! Nici nu există în carne și oase! Dar apar în
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
orașului monstruos, care înghite lacom viața locuitorilor "vulnerabili", certitudinea propriei căderi e încă și mai vie. Mai mult, obsesia onirica se rezolvă, nefericit, în senzațional, adâncind neliniștea premonitorie a jucătorului avid de succes, favorizându-i deplină alunecare într-un spațiu halucinant, al tensiunii extreme, al angoasei: însoțindu-l pe Alexandru pe domeniul unui moșier decăzut, care și-a pierdut cea mai mare parte din avere la cărți și acum își lichidează restul, naratorul îl identifica în persoana acestuia pe omul din
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
nu face altceva decât să-i ofere o iluzorie senzație că a scăpat de obsesie. Mai mult, se readâncește în viciul pe care îl vede, iarăși, ca pe o metodă eficace de uitare, de cufundare într-un astfel binefăcător, desi halucinant, joc al destinului: Scos din viața firească, mă mișcăm că un somnambul în afară de club. Toate îmi erau indiferente; din furnicarea străzilor, nu deosebeam decât tovărășii mistuiți de acelasi rău, atrași unul către celălalt de o tainica asociație. Numai între noi
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
adânciri în viciu, se contopește total, în ochii halucinați ai tânărului, cu visul în care i se prelungesc angoasele și habitudinile. Într-o obișnuită seară la club, îl revede pe omul din vis, însoțit de acelasi câine care îl fixează halucinant. Pretextul folosit de acestă știindu-l bibliofil pasionat, ar vrea să îi arate singurul rest de avere, colecția de cărți rare de care încă nu s-a despărți este suficient pentru că între ei să se lege un raport straniu, în
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
omului din vis. E sensul dublei interogații din final ("am să cumpăr într-o dimineață un praf de stricnina. Pentru el? Pentru mine? Unul singur ajunge pentru amândoi"), ce unifica astfel pe deplin realitatea și visul, cele două realități la fel de halucinante între care a pendulat permanent, fără vreo putință de scăpare. Căci jocul cu oniricul, cu un dincolo periculos prin trădarea realului (doar în vis s-a putut, practic, realiza protagonistul încă din adolescență, transformând realitatea într-o eboșa imperfecta a
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
de flori ce de ramuri ce de degete"... Ca și în literatura absurdă, impresia de insolit este garantată și prin alăturarea unor termeni neobișnuiți, adesea contradictorii, bizari 21. În mod evident, înaintea romanelor, textele poetice ale lui Blecher exprimă universul halucinant în care trăiește eul liric. Pasiunea pentru ,,obiectele efemere" în mișcare, pe care o exprimă majoritatea picturilor lui Edgar Germain Hilaire Degas, o întâlnim în unele dintre creațiile lirice ale autorului. Versurile poemului Vals vechi, text cuprins în volumul Corp
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
acordat-o a fost aceea a iresponsabilității actelor mele interioare unul față de celălalt am încercat să rup bariera consecințelor și ca o onestitate față de mine însumi, am căutat să ridic la egal de lucidă și voluntară valoare orice tentație a halucinantului. Cât însă și cum își dezvoltă în mine suprarealitatea tentaculele ei, nu știu și n-aș putea ști. Știu doar că voi juca până la ultimele jetoane.... Încerc să mă definesc în Exerciții în irealitatea imediată. Vă voi trimite câteva pagini
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
a afirma că mitul personal al lui Blecher a fost încercarea de a-și construi o altă identitate fapt nerealizat, personajul resemnându-se cu condiția de a fi închis în propriul său trup bolnav sursă a viziunilor și scenarilor onirice halucinante. Ideea pe care o propun este de a aborda, mai întâi, interdisciplinar textul lui Blecher, de a observa modul în care în opera lui se întrepătrund cel puțin trei tipuri de limbaj/ discurs: literar, filosofic și grafic/ pictural, fiecare dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
rolul de ,,actor" pe care îl are personajul lui Holban în toate romanele autorului, Mariana Vartic observa că auteticitatea acestuia constă în felul aparte în care înțelege sa-și exprime emoțiile, făcând din durerea sa un adevărat spectacol. În afara modului halucinant în care personajul lui Holban înțelege să-și dezvăluie sentimentele, obsesia autorului pentru moarte este evidentă. Tot Mariana Vartic, în studiul citat, observa diferența care apare între Holban și Blecher atunci când unuia dintre personaje, total inadecvat, i se distribuie rolul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
se prăvălea haotic înr-o gaură imensă cu puteri de atracție nebănuite 139. Autenticitatea romanelor lui Blecher rezidă tocmai în această modalitate proprie de a percepe senzorial atât realitatea, cât și irealitatea imediată. Realitatea, așa cum și-o reprezintă personajul, este la fel de halucinantă ca și irealitatea. Perspectiva asupra sălii de cinematograf: O! sala cinematografului B., lungă și întunecoasă ca un submarin scufundat! Ușile de la intrare erau acoperite cu oglinzi de cristal în care se reflecta o parte din stradă. Era astfel la intrare
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
alte lumi. Singura soluție pentru a scăpa de ,,întunericul exterior" este explorarea la nesfârșit a propriului său interior. Personajul blecherian experimentează ,,ieșirea din grotă" de care vorbea Guénon, în sensul în care odată cu această ieșire pătrunde într-un univers paralel, halucinant și vizionar care funcționează după o logică proprie. Despre ,,o logică a ilogicului" vorbea și Camil Baltazar în Evocări și dialoguri literare 151: Încordarea, stăruința aceasta de a-și depăși mormântul fiziologic, râvna continuă de a fi un om normal
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
se sublimează prin contopirea ei cu exterioritatea. Eul blecherian se află în iposibilitatea de a distinge între vis și real: ,,este cred același lucru a trăi sau a visa o întâmplare, și viața reală cea de toate zilele este tot atât de halucinantă și stranie ca și cea a somnului"312. Liantul dintre cele două lumi realitate și vis, este actul scriptural. Scrisul aparține de fapt ambelor lumi: dacă aș vrea, de exemplu, să definesc în mod precis în ce lume scriu aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de restaurant, vastă, înaltă, albă, cu perdeluțe la ferești și plante mari exotice în colțuri"347. Pe bună dreptate, personajul se întreabă retoric ,,cine imaginase în această încăpere aranjamentul acesta solemn și spitalicesc? Cine fusese regizorul acestui spectacol corect și halucinant?"348 pentru că, înșirați de-a lungul pereților, doi câte doi, la o masă, zăceau bolnavii întinși pe gutierele lor. S-ar fi putut crede un festin din Antichitate, de musafirii stăteau culcați la masă dacă fețele obosite și palide ale
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
fel în care urmăream modulațiile și diversitățiile unei bucăți de concert cu aceleași reveniri și cu aceleași teme, pe care le descopeream în compoziția durerii exact ca în muzica ce-o ascult 373. Asocierile și transgresările limitei continuă în mod halucinant, odaia devine insulă: ... o melodie extraordinară, obsedantă ce mă împiedica să dorm și mă făcea să-mi creez în mijlocul orășelului de provincie, în odaia închisă, fără ferestre, unde dormeam și lumina venea prin plafon, o insulă proprie și secretă, un
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]