1,824 matches
-
prietenul meu, Daniel. Daniel, ea e Barbara... femeia despre care ți-am vorbit. Riegel se întoarse spre ea, un Pinocchio țeapăn, rânjit. Nici măcar să se bâlbâie nu era în stare. Karin îl surprinse pe Karsh care tocmai ieșea din sală, holbându-se la Barbara. Mi-a plăcut ce ai spus, îi zise Barbara lui Daniel. Dar zi-mi o chestie. Ce crezi că vor să facă oamenii ăștia cu complexul în cele cinci șesimi din an când nu e picior de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe lângă soare. —Azi vreau să vă spun poveștile a doi oameni foarte diferiți. Vocea sa imaterială ieșea din boxele montate sus, pe pereți, plină de autoritate amplificată. Ultimele fragmente de flecăreală șoptită încetară. Cuvântul povești declanșă chicoteli înăbușite. Bloitov se holba la primul slide al lui Weber, o secțiune transversală coronală, cu scepticism fățiș. Domnișoara Nurfraddle încerca să înduplece un reportofon digital. Femeia cu puloverul pe gât îl privea pe Weber cu o curiozitate docilă. Ceilalți nu trădau nici o emoție, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
până-n creștet. Se trage de ureche, cu gura strâmbă. Chicotește. — Un parc acvatic în Marele Deșert American. —Trebuie să anunți Adăpostul. Trebuie să oprească chestia asta. El nu răspunde, ci se sprijină pe un călcâi, în poziția Virasan, și se holbează la toate felurile de mâncare sofisticate pe care le gătise ea. Acum avea să iasă la iveală. Acum avea să plătească pentru salvarea asta. De unde știi toate astea? — Am văzut schițele. Bărbia lui se înalță, cade și se înalță iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
apei. Cum deocamdată au câștigat ecologiștii. Cum vor pierde apoi pe vecie. Ea văzuse toate cifrele și nici o putere nu-i destul de mare ca să-i împiedice. Fața ei încremenește într-o mască urâtă. Își scutură brațul spre pasărea care se holbează la ei, iar pasărea se sperie și se îndepărtează. Cum să nu vrem asta? Numai asta, exact așa cum e. Dac-ar ști lumea... Dar dac-ar ști lumea, câmpul ăsta ar fi înțesat de amatori de cocori. Cât credeți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
am mai putea afla cu toții despre râul ăsta. Ce de locuri ar mai putea ieși să vadă apa. Stă toată noaptea treaz în cutiuța lui închiriată, cu creierul în flăcări. Celularul îi sună de două ori, dar nu răspunde. Se holbează la LED-ul roșu ca iadul al ceasului de pe noptieră, privind cum atârnă minutele. O să se ducă la Dedham Glen și o să ceară să-i vadă dosarul. Nu, n-or să-i permită accesul. Nu e autorizat. Ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
scufund în material. Cred că asta m-a terminat. Am fost editor șapte ani și producător trei ani și jumătate. Puteam să ajung pe un post important, unde să-mi duc traiul liniștită până când mă trimiteau la plimbare. El se holbează la semnele de îmbătrânire de pe gâtul ei, pe care nu le remarcase până acum. Tendoanele se umflă sub falca ei strânsă. O să i se crape fața și din ea va ieși ceva ce crescuse înăuntru. —Aveam probleme. O pană, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
el. Am făcut deja baie pe ziua de azi. Îi împinge capul de lângă al lui și i-l ține cu amândouă mâinile. —Doamne. Ia să te văd. Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Abia când stă o clipă și se holbează și ea la el își dă seama de schimbare. —Dumnezeule, Mark. Porți ochelari. El și-i scoate, ca să-i cerceteze. — Mda. Nu-s ai mei. I-am împrumutat doar de la vecinul. Și-i pune la loc și lasă cartea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
O lovi tură și încă una, și încă una. În rarele momente când ies din casă, mă clatin. Aerul mă dărâmă de pe picioare, însă chiar și așa, nu-mi pot înfrâna curiozitatea nebună de a revedea lumea. În metrou, mă holbez pur și simplu la oameni, îi fixez fără jenă, sorb situații, fragmente de dialog, sunete, trag adânc în piept tapajul continuu al lumii de afară. Când Mircea este acasă, zilele sunt mult mai ușoare. Încearcă să ia amândoi copiii asupra
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
uși automate. În sala de așteptare am de așteptat cel puțin un sfert de oră. O să i se facă foame copilului. Va trebui să-l alăptez. Reușesc să-mi desfac sutienul pe sub bluză și-mi ridic băiatul din cărucior. Se holbează la noul decor cu ochii ăia mari și albaștri ca ai lu’ ta-su. Îl pup pe gușuliță și-l strâng în brațe. Mă simt extrem de vinovată că l-am adus aici, să-l înțepe ăștia cu vaccinurile lor. Îl
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
spre mine și capul susținut în dreptul cefei. Apucă sfârcul cu gingiile lui știrbe și-și începe treaba de bebe. Doi indivizi așezați pe rândul de scaune față-n față cu mine își încep și ei treaba, care e să se holbeze. Eu îmi acopăr propria treabă, care e să alăptez, cu marginea pulovărului. Copilul începe să se frichinească. Nu-mi vine laptele. Iar. Închid ochii și citesc în ordine titlurile de cărți de pe raftul din memorie. Copilul e din ce în ce mai agitat. Laptele
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
agitat. Laptele nu mi se pornește și nu mi se pornește și-am ajuns deja la Wolfgang Koeppen Death in Rome, Zweig, Rilke, Goethe, Goethe, Goethe, Wim Wenders Emotion Pictures... Nevasta (presupună unuia dintre cei doi indivizi care se tot holbează la mine își face drum peste linoleumul albastru (exact ca ecranul din Blue al lui Jarmană al sălii de așteptare și se proptește în picioare în dreptul meu. Vrea ceva, vrea ceva de la mine și orice-ar vrea, sunt sigură că
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
mai pune. — Dar nu consider că un loc ca ăsta, un loc public vreau să zic, e... tocmai potrivit pentru alăptat. Înțelegeți... sunt bărbați de față, copii... Mă uit în jur. Bărbații din sala de așteptare a poli clinicii se holbează fie la reviste cu automobile și, dacă sunt benigni, la reviste de grădinărit. În afară de bărbatul femeii ăsteia, care acum se holbează la paginile unui tabloid. Copiii își socializează virușii fericiți în colțul special amenajat pentru ei. — And gay women. — Poftim
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
Înțelegeți... sunt bărbați de față, copii... Mă uit în jur. Bărbații din sala de așteptare a poli clinicii se holbează fie la reviste cu automobile și, dacă sunt benigni, la reviste de grădinărit. În afară de bărbatul femeii ăsteia, care acum se holbează la paginile unui tabloid. Copiii își socializează virușii fericiți în colțul special amenajat pentru ei. — And gay women. — Poftim ? — Și ele ar putea fi interesate. Nici măcar nu știu de ce-am spus ce-am spus. Am spus primul lucru care
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
Hârtii peste tot. Mai ales ale lui H., că el scrie, eu nu mai scriu. Eu n-am timp nici să respir. Măcar dacă aș reuși să dorm trei-patru ore în șir la un moment dat... În schimb noaptea mă holbez la beznă când n-are rost să mai încerc să adorm că și-așa se trezește copilul din oră-n oră, mă holbez la beznă și văd filmele astea ciudate cu subtitrare. Imaginile n-au nicio legătură cu conținutul subtitrării
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
dacă aș reuși să dorm trei-patru ore în șir la un moment dat... În schimb noaptea mă holbez la beznă când n-are rost să mai încerc să adorm că și-așa se trezește copilul din oră-n oră, mă holbez la beznă și văd filmele astea ciudate cu subtitrare. Imaginile n-au nicio legătură cu conținutul subtitrării. Toma e în mai toate filmele. Subtitrarea vorbește despre poziții optime de alăptat, despre exerciții fizice de recuperare după naștere ș.a.m.d.
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
că nu știau "unde ne aflăm sau cum am ajuns aici". Așa că vorbi din nou: - Poate v-aș putea ajuta să aflați ceea ce vreți să știți. Tăcere. Nici măcar o încercare de a-i răspunde. Indivizii stăteau acolo, pur și simplu, holbându-se la el. Gosseyn își aminti modul în care încercase alter-ego-ul lui să-i analizeze pe acești oameni; și că nu erau cetățeni ai unei societăți democratice. Implicațiile, acum, și aici, conduceau la concluzia că acești băieți, probabil lachei, așteptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
lungi de "specialiști" de clasă - își aminti statutul lor, așa cum îi numise Vocea Patru - își făcură intrarea prin cele șase uși. Păreau să știe unde trebuie să stea fiecare. Și, într-adevăr, într-un minut, erau deja așezați. Și se holbau la el. ...Să te afli într-o sală de lectură, șezând la o masă pe un podium, în fața unui public: era un lucru cât se poate de obișnuit pe Pământ pentru profesori și oratori în general. Fu nevoie de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
a face cu comportamentul instinctual, ținând cont de statutul ei de mamă devotată și poate împărăteasă și văduvă. Dar din fericire mai există și alte motive mai evidente pentru a nu acționa grăbit într-o astfel de situație. Femeia se holbă la el câtă vreme își expuse analiza. Acum, dădea din cap într-un fel care părea mustrător. - Asta a fost, întrebă ea, o mostră tipică, întortocheată de conversație ca General - ezită ea - Semantică? Gosseyn aruncă o privire mentală, înapoi peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
putea să mergem undeva să luăm prânzul sau să bem ceva? În cel mai rău caz, dacă era să meargă afară - indiferent unde - Gorrold trebuia să-și pună o haină pe el. Dar ochii cenușii, sfidători, se mulțumiră să se holbeze el, de pe fața aceea colțuroasă, - Am băutură chiar aici. Totuși, individul nu se mișcă să aducă "băuturile". Stătea acolo, pur și simplu, în spatele biroului lucios, în cămașa și vestă, și zâmbea sarcastic. Părea să fie o cămașă scumpă dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
de simplu: - Ce-ar fi să trasăm un program, punct cu punct? Și apoi, pe măsură ce realizăm câte un punct, vom reuși să căpătăm încredere; și totul se va sfârși cu bine. Urmă un moment de tăcere. Purtătorul de cuvânt se holba la el. Ochii lui enormi aveau o expresie ciudată, de nedumerire și surpriză. Cum stătea acolo, lui Gosseyn îi veni o idee ciudată: nu cumva individul acesta nu era autoritatea supremă? Într-un fel, el pornise cu ideea preconcepută că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
îndreptă puțin de spate, își târșâi puțin picioarele și, adresându-se purtătorului de cuvânt, zise: - Ai un nume care să te distingă de acești - arătă cu mâna spre ceilalți Troog de la masă - de acești prieteni ai tăi? Ochii mari se holbară. Gura mică rosti: - Toți avem nume. Dar nu-și rosti numele. Rămase liniștit pe scaun, o copie caricaturală a unei ființe umane, - Am impresia, spuse Gosseyn că prietenii tăi nu sunt egali cu tine. - Noi suntem Troog. Tonul căpătase, brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
care putea fi descrisă ca un ridicat din umeri. Gura mică rosti: - Mai Marele Nostru, spuse comandantul navei, a ordonat raselor inferioare să i se supună. Pauză. Tăcere. Apoi: - Când a fost dat acest ultimatum? întrebi Gosseyn. Ochii imenși se holbară la el; și vocea care ieși din gura aceea mică avea o notă de surpriză: - Nimeni n-a mai pus această întrebare până acum. Răspunsul avea atâtea implicații încât Gosseyn trebui să se străduiască din răsputeri să-și controleze gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
mare depărtare încă. Cînd apa mi-a atins genunchii, m-am oprit. Atunci să fi realizat că eram singurul copil complet îmbrăcat printre toți ceilalți, creaturi ale apei, pe jumătate despuiate. Nu știu. Tot ce știu este că m-am holbat la picioarele mele și am văzut cît de slabe și albe erau și am simțit cît de minunată era apa întunecată care îmi înconjura slăbiciunea ca un vas. Am stat acolo pînă cînd zgomotul a revenit și atunci mi-am
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
nici o comandă. Nici o indicație, nici un avertisment. L-am putut vedea cu coada ochiului gonind pe aleea de lîngă rîu pe bicicleta sa cu cauciucuri albe, am văzut spițele lucitoare, și cum și-a prins servieta pe cadru. Nu s-a holbat la noi ca de obicei, nici nu și-a fixat privirea, gînditor, pe alee, ci, cu capul ridicat voios, a privit în jur, bucurîndu-se de soarele tîrziu și de vîntul care se juca cu părul lui tuns periuță, un om
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
35 Îmi vine să mă râd / 39 Iluzii / 43 Femeile țărănci erau tinere / 45 Ceva ecumenism, ceva lingvistică și (ceva) parfum de rachiu / 47 Cu zahereaua la zahana / 51 La fitness / 55 Starea politică a națiunii / 59 Nenea tehnicianul se holbează la mine, se holbează la halbă / 63 La o masă din locanda pe nume Petit Grillon / 67 Poveste cu serhaturile norocoase ale măritului herțog / 71 Unchiul cel de nebăgat în seamă / 75 Vara la pescuit și, mai apoi, la Cina
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]