1,472 matches
-
ban al Craiovei, o proprietate, Alexandru Coconul evocă dificultățile întâmpinate de moștenitoare: „Iar apoi, când a fost acum, în zilele domniei mele, după moartea jupânului Ianache banul, iar soția lui Maria băneasa a tras multă nevoie și pâră...”; într-un hrisov din 1641, prin care Matei Basarab îi întărea Stancăi, văduva spătarului Preda, ocinile și rumânii, Vodă arăta că a fost nevoie de intervenția Domniei - „[...] au venit în marele divan și s-au pârât, și judecându-i domnul împreună cu mitropolitul Theofil
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
s-au așăzat cu doamna Dospina de a să bunăvoie și le-au dat moșiile ce s-au mai zis mai sus și țiganii...”. Și Alexandru Vodă Iliaș evoca o fostă soție de Voievod, pe Doamna Marinca (Marica, Mirica - un hrisov îi zice și „domnișoara”, soră cu Nastasia Ciolpâneasa, cu Grozava visterniceasa, și cu Anghelina Bărboaia - toate fiicele lui Lupe Huru, pârcălab de Hotin, mătușă a lui Dionisie, fost episcop de Roman), soție a lui Ion Vodă cel cumplit și mamă
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ori cumpărătoare), mai ales atunci când poartă „nume” ale foștilor bărbați - Ihnătoae, Vitoldoaea etc. - „ori referiri la trecutele ranguri ale acelora - logofeteasa, stolniceasa, vorniceasa” etc. (moartea soțului o poate atesta - deși nu întotdeauna - și acel biv pus înaintea rangului). într-un hrisov, datat 9 martie 1491, Ștefan cel Mare întărește preotesei popii Petrea un sat cumpărat de aceasta de la Ileana, fiica lui Moisăi, nepoata popii Micu: „Io Ștefan voevoda. Venit-au, înainte noastră și înainte boiarilor noștri, Iliana, fata lui Moisăi, nepoata
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Vestemeanu „un loc de cumpărătoare de la jupâneasa Stanca hătculeasa, ce este pe lângă un loc al sfinției sale, cumpărat de la Chirca Hulubescu, ce e pe lângă vale”). Ștefan cel Mare a avut de-a face, notărând, cu multe vânzări și cumpărări. Defilează în hrisoavele sale multe nume de văduve care vând (Greaca, fiica lui Rusu, Marușca, fiica lui Oancea Dolgescul, și Mușa, fiica lui Manciul, Armanca, soția lui Mihăilă Lopatinschi, Ann, sora lui Dobrul logofăt, Cerna, fiica lui Baba de la Trotuș [ultimele două vor
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
moștenesc și dăruiesc (rudelor sau lăcașurilor de cult). Lista lor este foarte lungă. Sunt vândute - ziceam - cele mai felurite „mărfuri”. Cheajna vorniceasa vinde cojocarului Costandin un loc de casă în București și cumpără (Alexandru Coconul îi întărește achiziția printr-un hrisov datat 19 mai 1626), satul Mărăcineni, jumătate din Brănești și un sălaș de țigani (sălașul îl răscumpără, de fapt, fiindcă fusese vândut de fiicele lui Cernica); același Alexandru Coconul îi întărește (la 9 iunile 1626) Caterinei „vistiereasa”, văduvă „a răposatului
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ei au fost birari în județul Râmnicul Sărat. Deci a fugit Mandea cu asprii domnești de haraci, cu 88.000, peste Dunăre, la Mircea voievod”. Dându-i satul, urmașii lui Mandea „s-au plătit de către Dragomir armașul” (se arată în hrisovul dat de Alexandru al II-lea Mircea). Complicată viața văduvelor... Spectrul sărăciei: confiscarea averii Răzbunările Voievozilor nu se încheiau mereu cu suprimarea adversarilor. Urmașii „hiclenilor” și ai inamicilor (dușmani „din vremea boieriei” - cum zicea cronicarul) de tot soiul (uciși sau
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
réle” - unul „românesc” (Stroe vornicul Leurdeanul) și altul „grecesc” (Dumitrașcu țarigrădeanul, văr al lui Constantin Cantacuzino), pe care Stoica Ludescu nu ostenește să le împroaște cu blesteme. Și a urmat ziua de 20 decembrie a anului 1663 (relatată și în hrisovul lui Antonie Vodă din Popești): „Și așa de năprasnă, neștiind Constantin postelnicul nimic, au trimis noaptea de l-au luat de la casa lui den București, de l-au dus la sfănta mănăstire Sneagoval, și acolo l-au omorât, în ziua
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Cantacuzinii exploatează toate circumstanțele favorabile și, în clipa când pe tron urcă un Voievod care le era obedient, Antonie Vodă din Popești, ei deschid un proces (ideea de „judecată dreaptă” este primordială) contra celor vinovați de uciderea postelnicului Constantin Cantacuzino. „Hrisovul de îndreptățire”, emis ulterior de cancelaria voievodală - un soi de prezentare a împrejurărilor, a lucrărilor din „divanul cel mare”, a sentinței și a comutării ei, ne spune că actul urmașilor postelnicului (îi enumeră: „dumneaei jupăneasa Elina, ce au fost jupăneasă
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
întreaga afacere într-o manoperă, dominată de nesiguranță, zdrobitoarele dovezi fiind învăluite într-o ambiguitate generatoare de îndoieli) se apropia - la șase ani de la crima făptuită la Mănăstirea Snagov - de sfârșit. Divanul cel mare (a cărui componență o descrie un hrisov dat de Antonie Vodă din Popești: „înaintea Domniei mele și a fiului Domniei mele, Io[an] Neagul Voievod [...] cinstitul preasfințitul părinte Teodosie mitropolitul, și amândoi episcopii, și toți egumenii, și toți boiarii țărăi, din mare și pănă la cel mic
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu feciorii ei n-au vrut, ci s-au rugat la Antonie-Vodă să-l iarte de la moarte și să ia cinul călugăresc”. Și sentința a fost comutată: în locul pedepsei capitale, osânda era expunerea infamantă și călugărirea. Numai că - ne spune hrisovul dat de Antonie-Vodă („la mâna acestor boiari carei scriu mai sus, ca să le fie de mare credință și de pomenire lor și coconilor lor, și nepoților și strănepoților în veci”) - generozitatea Cantacuzinilor (să fi contat ei pe asprimea inflexibilă a
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de vrăjitorie în 1683427), din femei singure ori căsătorite (ca acea jupâniță Neacșa, soția lui Ion Logofătul, acuzată de nepoata ei, nevasta popei Badea, că este „vrăjitoare și strigoaică” și că „îi otrăvea pe fiii popei”; pe reclamanți - aflăm din hrisovul dat de Mihnea Turcitul în 1586 - pâra i-a costat moștenirea 428) se îndreptau spre practici magice acute. Mereu în campanie diabolică și cu auxiliari specifici: despre o unguroaică se spunea (Șarolta Solcan, p. 263, trimite la o cercetare maghiară
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de vii ca pre Datan și Aviron; să-i lovească cutremurul lui Cain și bubele lui Ghiez; copii lor să rămâe săraci și femeile lor văduve [subl. mea], și toată averea lor să fie jăfuită, și casele lor întru răsipire... Hrisovul mitropolitului Ștefan, datat (ca și al lui Matei Basarab) 18 ianuarie 1652 împotriva lui Stroe Leurdeanu și a celorlalți „furi fățișați”, este o carte de blestem, în care imprecația, lăsată ca o moștenire grea („[...] pre unii ca aceia [este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
moșteniri și ocine vechi și drepte]523; de aceea uneori ele erau oficializate, „autentificate” în prezența Voievodului și transformate în porunci domnești: „Iar după aceea a venit jupanița Maria înaintea domniei mele” - scria pisarul lui Radu de la Afumați într-un hrisov dat la Târgoviște, la 24 iulie 1525 - „de a întocmit averile ei, care sânt mai sus scrise...” 524) trebuiau redactate - preciza Antim Ivireanul în citatele Mijlociri, accentuând, de fapt, ideea de responsabilitate - „când sânt mințile omului întregi iară nu când
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Mihai Viteazul, răpusă de molima care a înspăimântat Brașovul în 1603 557. Bolnavii de lepră (li se spunea mișei, gubavi ori calici), dimpotrivă, erau ei cei izolați spre a se împiedica extinderea infestării. Se vorbește despre astfel de locuri în hrisoave încă din vremea lui Neagoe Basarab și Mircea Ciobanul. Un act din timpul lui Matei Basarab, datat în 1639, amintea de un „câmp al mișeilor” de lângă Câmpulung (o „rezervație” dată calicilor, potrivit tradiției, încă de Negru Vodă - „un loc de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pp. 261-263; Șarolta Solcan, op. cit., p. 235. 143. Vezi Ghe. I. Ionescu-Gion, Istoria Bucureștilor [reedit.], 1998, București, p. 479; Șarolta Solcan, loc. cit. 144. D.R.H. B. țara Românească, vol. III, p. 259, actul nr. 217. 145. Ibidem, vol. III, pp. 260-261, hrisovul nr. 219. 146. DRH. A. Moldova, vol. XXII, actul nr. 298. 147. D.R.H. B. țara Românească, vol. XXXV, pp. 10-11, doc. nr. 9. 148. D.R.H. B țara Românească, vol. XXI, p. 11, doc nr. 9. 149. Acte judiciare..., București, 1973, pp. 43-44
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pp. 173-174, doc. nr. 7. 523. D.R.H. B țara Românească, vol. I, doc. nr. 240. 524. Violeta Barbu, De bono coniugali, pp. 147-150. 525. Violeta Barbu, op. cit., p. 163; Șarolta Solcan, Femeile..., pp. 98-99; Aurelia Sacerdoțeanu, „Din arhiva mănăstirii Cozia”, în Hrisovul, 1941, pp. 76-77. 526. în D.R.H. B. țara Românească, vol. XXX, doc. nr. 141. 527. Violeta Barbu, op. cit., p. 163. 528. „Diata Mariei Diicul Bengescu”, tipărită de N.Al. Boilescu, în Arhivele Olteniei, XX, ianuarie-decembrie 1941, nr. 113-118, p. 81; vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
alocuri macabre. Expresivitatea involuntară ține de familiaritatea cu care tratează marea istorie, de fantezia ce suplinește informația deficitară. Împletirea expresiilor populare cu neologismele încă nefixate lingvistic, coloratura unor turcisme și grecisme dau farmec limbii. D.E. a tradus, din slavonă, numeroase hrisoave domnești, acte și documente sau texte religioase, ca Rugăciuni, rânduieli și învățături (1819), carte ce a servit ca manual. Din rusește, traduce Stavrofilia sau Calea împărătească a crucii Domnului (1793). O muncă uriașă a depus la cele peste 30 de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286789_a_288118]
-
comoară de cunoștințe; concentrare iluzorie; conștiință; coperți; copii; copil; Crăciun; Ion Creangă; creație; cult; cultivare; culturală; cumpărată; a cunoaște; cunoașteri; desen; destin; dicționare; bună dispoziție; distracție; dor; dublă; economie; enciclopedie; experiență; fapt; fața omului; fermecătoare; foi multe; frumoasă; frunze; glas; hrisov; importantă; informa; intelect; intelectualitate; iubire de frumos; izvor de cunoștințe; izvor nesecat; împlinire; închis; înspre; o învață; a învăța; de învățat; învățămînt; învățător; învățături; joc; labirint; lecturare; lecție; libertate; librărie; liceu; liniște; literă; livre; loc; lume; Maitrey; manuale; manuscris; masă
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
texte, monumente, relicve, observații de tot felul. Ca patrimoniu național și universal al culturii, istoria se Înscrie În documente de epocă și vestigii de genul: - celor latinești: carta, celula, chirographum, codex, epistola, registrum, sigillum etc. sau grecești: scrisoare, pecete, poruncă, hrisov etc. ori slavonești: Înscris, zapis, izvod, adeverință, uric ș.a., care se prezintă sub formă de pergamente, manuscrise, imprimate etc. originale, cu grijă păstrate În arhive, biblioteci, muzee, colecții etc.; - unor cărți, reviste, ziare, foi volante, prospecte, manifeste, proclamații, declarații, tratate
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
muzeele de diferite profile, casele memoriale, instituțiile de cultură și artă adună la un loc un tezaur care trebuie păstrat cu sfințenie. " Nouă ieșenilor, ne face mare plăcere să depanăm amintiri, să suflăm colbul vrem" și să scotocim În vechi hrisoave sau să săpăm cât mai adânc În istorie pentru a descoperi rădăcinile din care ne tragem seva. În cetatea lașului modern conviețuiesc Într-o perfectă armonie frumusețile și Înțelepciunea trecutului alături de vigoarea și cutezanța prezentului".( Dumitru Ignea) Pe plan istoric
INTERDISCIPLINARITAEA ÎN PREDAREA ISTORIEI ROMÂNILOR LA CLASELE I – IV by Ana Maria PINZARU () [Corola-publishinghouse/Science/1233_a_2313]
-
la domnie din timpul vieții pe unul dintre fii, care devenea ulterior successor; -domnia avea caracter viager - domnul fiind ales pe viață; -atribuțiile domnitorului erau foarte largi: o era considerat stăpânul întregii țări dominium eminens; o numea dregători; o emitea hrisoave privind proprietatea; o avea dreptul de a emite monedă; o avea dreptul de a stabili sistemul de impozite; o reprezenta instanța supremă de judecată; o era apărător al bisericii; o iniția politica externă a statului; o avea dreptul de a
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
despre o fabrică de hârtie înființată pe la 1640 în Țara Românească de Matei Basarab, pe lângă Călimănești datează din 1646. Cea dintâi fabrică de hârtie a cărei existență este certă a fost ridicată în 1775, când Alexandru Ipsilante a dat un hrisov lui Nicolae și Ion Lazaru, negustori de cărți și tipografi, să înființeze o „harturghie” pe apa Leuta a moșiei Batiștei, lângă Snagov. Moara a fost construită mai întâi la Fundeni, pe malul lacului Colentinei, și apoi mutată la Batiștea. În
Tehnici şi maniere în gravură by Florin Stoiciu () [Corola-publishinghouse/Science/618_a_1363]
-
preluarea și prelucrarea motivelor folclorice nu se face mimetic, tezist, din motive extraartistice sau didactice, așadar opera lor este una modernă, deși nu i se poate nega o "autohtonie implicită actului de creație care poate fi și argheziana carte și hrisov și râpa Uvedenrode". O primă concluzie a autorului ce ne scoate din hățișul terminologic ar fi următoarea: "poezia tradiționalistă nu se opune poeziei moderne cu care este consubstanțială, pe când tradiționalismul, ca atitudine generală, și nu ca mișcare exclusiv poetică, se
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
încântătoare "Personalitate a literaturii române" (1973). Tot astfel, Traian Herseni, abia ieșit din închisoare, oferă o perspectivă sociologică înțesată de clișee marxiste, între care și teza că civilizația română, deși țărănească și orală, nu e inferioară civilizațiilor occidentale acreditate prin hrisoave și tot felul de vestigii palpabile. Constantin Noica nu se va lăsa mai prejos și va susține, pervertindu-și opera de-o viață, că cultura nu e dependentă de o mare civilizație, ci este un mijloc de supraviețuire a comunităților
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
aceeași limbă ca și aceștia, au sosit mai tîrziu; la început, ei erau grăniceri și proprietari liberi ai pămînturilor lor. Sașii erau imigranți germani din ținutul Rinului și au venit în secolul al doisprezecelea. Atît secuii cît și sașii primiseră hrisoave de la regele Ungariei care le confirmau privilegiile și le garantau dreptul la autoguvernare în zonele unde se stabiliseră. Secuii puteau fi găsiți mai ales în Carpații răsăriteni, iar sașii în zona cuprinsă între orașele Brașov (Kronstadt) și Sibiu (Hermannstadt), avînd
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]