KorAP: Find »[drukola/base=idiot & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...70 >

1,748 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

UN IDIOT MINUNAT 1 Un descendent al lui Napoleon Era întro duminică spre sfârșitul lunii martie. O dată cu apariția primelor flori gingașe de prun, florile albe de magnolie din grădină s-au deschis și ele. Takamori stătea ghemuit în pat, ca o broască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
dimineață la micul dejun, când stătea la masă, în fața lui Takamori, înainte de a pleca la slujbă, își arunca ochii pe ziar în timp ce mânca. Nu o interesau reclamele la filme sau rubrica mondenă și cu atât mai puțin romane-foileton ca Un idiot minunat. Ea era mult mai practică și de aceea privirile ei se opreau pe situația exactă a fluctuațiilor de la bursă. Urmărind-o din priviri, Takamori gândea: „Are probabil o grămadă de bani...“ Simțea și invidie, și repulsie. „Oare ce fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
și ei situația. S-au oprit o clipă și i-au privit dar, la fel ca și studenții dinainte, nimeni n-a ridicat nici măcar un deget să-i ajute. — Gas, Tomoe, acum! țipă Takamori, izbindu-se cu toată forța în idiotul cu jucăria. A înhățat-o pe Tomoe de mână și au rupt-o la fugă. Și-au croit drum prin mulțime. Tomoe a simțit că leșină și nu și-a mai amintit ce s-a întâmplat, dar când și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
avea de-a face. A pornit ca un tăntălău spre mulțimea de japonezi care priveau de la o oarecare distanță cu ochi în care se putea citi teamă și curiozitate. — Ho! Stai puțin! strigă la el ticălosul care arăta ca un idiot și ținea jucăria în mână. Ai de gând să cumperi pozele? Gaston tăcu. — Le cumperi sau nu? Gaston s-a oprit și, cu un zâmbet pe fața lui lungă, a clătinat din cap, spunând: — Nu. Prietenii mei... Nu mă interesează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
lacrimi când sunt biciuite pe nedrept de către stăpân. Și pe chipul de cal al lui Gaston se citea aceeași tristețe neagră. Ia te uită! Cât e de mare și se poartă ca un copil! spuse batjocoritor unul dintre gangsteri. Era idiotul cu jucăria-n mână. Vorbele lui n-au avut ecou. — Noi suntem... toți... prieteni, li se adresă Gaston, printre sughițuri. Toți... prieteni!... De ce? De ce? De ce? De ce? repetă el la nesfârșit. Japonezii care priveau scena, incapabili să vibreze la apelul adresat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
ți-e frică? — Ba da, mi-e frică. Tomoe a dat disperată din mâini și l-a mai privit o dată, în față, pe uriașul de lângă ea. Era mai greu de cap decât își imaginase. Dacă n-ar fi atât de idiot, și-ar putea da măcar seama de logica argumentului ei. Și un copil de trei ani ar înțelege atâta lucru. — Domnișoară, vreți să ne aruncați mingea? strigă unul din băieți. Gaston a luat mingea de lângă picioarele lui, a ridicat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
fluturau. Nu putea suferi în clipa aceea melancolia despărțirilor pe peron. Prefera, în schimb, să stea acolo, fără știrea lui, și să urmărească plecarea trenului de la distanță. „Nu e prost. Nu e prost. Sau dacă e... Ba nu! E un idiot minunat!“ Pentru prima oară în viața ei, Tomoe și-a dat seama că existau pe lume tot felul de idioți. „Cel ce-și iubește sincer semenii, care are încredere în alții, indiferent cine sunt acei alții, chiar dacă este decepționat sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
și să urmărească plecarea trenului de la distanță. „Nu e prost. Nu e prost. Sau dacă e... Ba nu! E un idiot minunat!“ Pentru prima oară în viața ei, Tomoe și-a dat seama că existau pe lume tot felul de idioți. „Cel ce-și iubește sincer semenii, care are încredere în alții, indiferent cine sunt acei alții, chiar dacă este decepționat sau înșelat -, un astfel de om e cotat ca nătăfleț în zilele noastre, ba chiar idiot. Și așa și este. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
sincer semenii, care are încredere în alții, indiferent cine sunt acei alții, chiar dacă este decepționat sau înșelat -, un astfel de om e cotat ca nătăfleț în zilele noastre, ba chiar idiot. Și așa și este. Dar Gaston nu-i un idiot oarecare. E un idiot minunat, care nu va lăsa niciodată să se stingă lumina ce iradiază în jurul lui.“ Era prima oară când gândea astfel. Gaston nu se mai vedea. Luminițe palide străluceau la toate ferestrele trenului care se pregătea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
încredere în alții, indiferent cine sunt acei alții, chiar dacă este decepționat sau înșelat -, un astfel de om e cotat ca nătăfleț în zilele noastre, ba chiar idiot. Și așa și este. Dar Gaston nu-i un idiot oarecare. E un idiot minunat, care nu va lăsa niciodată să se stingă lumina ce iradiază în jurul lui.“ Era prima oară când gândea astfel. Gaston nu se mai vedea. Luminițe palide străluceau la toate ferestrele trenului care se pregătea să plece de la peronul doisprezece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
lui.“ Era prima oară când gândea astfel. Gaston nu se mai vedea. Luminițe palide străluceau la toate ferestrele trenului care se pregătea să plece de la peronul doisprezece. Clopoțelul a anunțat plecarea. Oare sub care din lumințele acelea se afla Gaston? — Idiot minunat! Tomoe și-a astupat gura cu mâna pe când rostea aceste cuvinte. Idiot minunat, întoarce-te repede! Clopoțelul a încetat. Locomotiva și-a înălțat șuieratul spre cerul întunecat și a început să se târască ușor-ușor, ducându-l spre nord pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
palide străluceau la toate ferestrele trenului care se pregătea să plece de la peronul doisprezece. Clopoțelul a anunțat plecarea. Oare sub care din lumințele acelea se afla Gaston? — Idiot minunat! Tomoe și-a astupat gura cu mâna pe când rostea aceste cuvinte. Idiot minunat, întoarce-te repede! Clopoțelul a încetat. Locomotiva și-a înălțat șuieratul spre cerul întunecat și a început să se târască ușor-ușor, ducându-l spre nord pe minunatul idiot. 10 Spre nord După plecarea din gara Ueno, pasagerii din vagonul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Tomoe și-a astupat gura cu mâna pe când rostea aceste cuvinte. Idiot minunat, întoarce-te repede! Clopoțelul a încetat. Locomotiva și-a înălțat șuieratul spre cerul întunecat și a început să se târască ușor-ușor, ducându-l spre nord pe minunatul idiot. 10 Spre nord După plecarea din gara Ueno, pasagerii din vagonul de clasa a treia din trenul care mergea spre nord au început să-și servească gustările. Au intrat în vorbă unul cu altul, dar după ce au trecut de Akabane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
începuse deja să dea la o parte perdeaua nopții. Autobuzele nu circulau încă, iar magazinele erau închise. Ici și colo mai ardea câte un felinar albăstrui. Gaston s-a rezemat de fațada gării și privi în sus, la stele. „Un idiot minunat“, exclamase Tomoe cu o seară în urmă, înainte de plecarea trenului. Își repeta cuvintele în gând acum. Se întreba dacă nu cumva greșea când judeca prea aspru bărbații. Bineînțeles că sentimentele lui Tomoe față de Gaston nu erau cele ale unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
urmă, înainte de plecarea trenului. Își repeta cuvintele în gând acum. Se întreba dacă nu cumva greșea când judeca prea aspru bărbații. Bineînțeles că sentimentele lui Tomoe față de Gaston nu erau cele ale unei fete pentru iubitul ei. Faptul că acel idiot pe care-l disprețuise și de care-și bătuse joc în gând devenise o enigmă era un adevărat șoc pentru o fată cu picioarele pe pământ ca ea. Și nu numai că era o enigmă, dar faptul că o preocupa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
pe care-l disprețuise și de care-și bătuse joc în gând devenise o enigmă era un adevărat șoc pentru o fată cu picioarele pe pământ ca ea. Și nu numai că era o enigmă, dar faptul că o preocupa idiotul... da, asta nu înțelegea ea. Zbuciumul o irita pe Tomoe, care se considera o tânără foarte inteligentă. În ciuda firii sale independente, simți brusc nevoia să stea de vorbă cu fratele ei. Era, la urma urmei, forate tânără și pentru că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
afla acum în fața templului Senshō-ji, care se întindea pe o suprafață mai mare decât celelalte temple. Dincolo de poartă se înălța un ginkgo bătrân de două-trei sute de ani. Endō-san! Endō s-a auzit strigat de undeva, din dreptul copacului. Era idiotul de Gaston pe care crezuse că îl lăsase mult în urmă. Arăta ca o stafie ce înota prin ploaie. Cum o fi fost el în stare să găsească scurtătura și să se repeadă astfel de la locul de pândă? Omul era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
n-am mai auzit nimic. Dar acum suntem în timpul serviciului. Vorbim mai târziu. — Bine. — Ne vede șeful. După ce-a plecat Ōkuma, ca să-și exerseze degetele înainte de a se apuca iar de bătut la mașină, Tomoe scrise: „Gaston Bonaparte“. „Un idiot minunat“, gândi ea. Oare unde dispăruse idiotul lor minunat? Se gândise de multe ori la fața lui de cal, la râsul sănătos și vocea lui adormită pe când încerca să-i răspundă cu gura plină de macaroane. Pe măsură ce trecea timpul însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
suntem în timpul serviciului. Vorbim mai târziu. — Bine. — Ne vede șeful. După ce-a plecat Ōkuma, ca să-și exerseze degetele înainte de a se apuca iar de bătut la mașină, Tomoe scrise: „Gaston Bonaparte“. „Un idiot minunat“, gândi ea. Oare unde dispăruse idiotul lor minunat? Se gândise de multe ori la fața lui de cal, la râsul sănătos și vocea lui adormită pe când încerca să-i răspundă cu gura plină de macaroane. Pe măsură ce trecea timpul însă, amintirile erau tot mai șterse. Se gândea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291

mine și că nu era voie să mă tulbure, căci o cezariană era, În fond, o operație serioasă. Știu că Dan, care ar fi trebuit să fie În culmea fericirii În acel moment, se simțea, În schimb, cel mai mare idiot În viață. Foarte bine. Să se Învețe minte. Acum, la patru zile după operație, l-am iertat pe soțul meu. Pe de altă parte, nu sînt sigură că o voi ierta vreodată pe Linda. Știu că e ridicol. SÎnt Încîntată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
și sînt Încîntată că el și Dan și-au descoperit foarte multe lucruri În comun. Într-un mod de-a dreptul pueril, sînt chiar și mai Încîntată că Andy a rămas complet pe dinafară. Ha! Dar faptul că e un idiot și că pînă și Lisa Îl consideră așa Începe să mă imunizeze la aspectul său fizic (aș Îndrăzni chiar să afirm că-l găsesc din ce În ce mai puțin atrăgător) și, văzînd că stă așa, singurel, pe canapea, Îl compătimesc oarecum. De-asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369

întrebat pe Giuliano: - Nu cumva e vorba despre tine, prietene? Senatorul tocmai voia să spună ceva, dar eu i-am făcut un semn și m-am ridicat. Am hotărât pe loc ce aveam de făcut, spunându-mi totodată că eram idiot: îmi amintisem finalul comediei. Am izbutit oricum să surâd și să fac o plecăciune spre împărat. În teatru tăcerea a devenit absolută. - Cine este invitatul tău? l-a întrebat Heraclie pe Giuliano. - E un învățat sirian, Luminăția Ta, care trăiește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
care îl chinuiau. - Ce anume pot face pentru tine? l-am întrebat. Vorbea cu o ușoară gâfâială. - Am auzit că tu cunoști un călugăr, cineva care îți e prieten și care este și mare medic. Poți să dai de el? Idioții ăștia blestemați pe care-i vezi în jurul meu continuă să-mi scoată sânge, să-mi dea poțiuni și să-mi prescrie împachetări care nu dau niciun rezultat. I-am explicat că, atunci când mă despărțisem de Garibaldo, nu se simțea deloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
erau pregătite pentru el odăi și o seamă de banchete. El însă, după ce a petrecut prima noapte fără ca măcar să-și prezinte omagiile lui Rotari, pradă unor dureri de cap și unui soi de amorțeală malefică, s-a trezit ca un idiot căzut în mintea copiilor. Imediat oamenii din suita cu care venise i-au acuzat pe cei din Ravenna că i-au strecurat în mâncare vreo poțiune otrăvită care-i luase mințile. L-am chemat pe Amos, medicul meu evreu. După ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
ajuns la locul unde se lasă în urmă via Traiana pentru a o lua spre Lucera, am încercat din nou, în numele regelui, să-l opresc pe Aio. N-a vrut să-mi dea ascultare, ba chiar a poruncit, cu încăpățânarea idiotului, să ne îndreptăm imediat spre Siponto. Singurul lucru cu care a fost de acord: să rămân la Lucera și să aștept acolo cu o mână de soldați. Venind pe drumul care ajunge la Lucera dinspre nordul ținutului Gargano, Rodoald și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]