7,197 matches
-
și colecțiile presei literare bucovinene (bibliografia finală indică aproape 20 de periodice locale din epocă), atrage atenția armătura ideatică prin care, cu aplicație și simț al nuanței, Mircea A. Diaconu scoate la suprafață identitatea și „biografia” grupării iconariste, un întreg imaginar al modernității în criză și, adiacent, o istoria culturală a Bucovinei interbelice, cu accent special pe spațiul cernăuțean. Capitole precum Bucovina și complexul provinciei, Mîntuirea prin provincie sau Disocierea de sămănătorism, gîndirism și grupul de la „Criterion”. Reacții antimoderniste stau mărturie
Trăiriștii bucovineni by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4693_a_6018]
-
text cu voce tare, sunt în măsură să modifice nu doar voința persoanelor de față, ci și felul lor de a gândi. „Lectorii” posedă capacități inductive ce derivă din felul de a citi și din identificarea ce poate apărea în imaginarul lor cu textul. Corelativ „lectorilor” există „receptorii”, meniți să sporească până la paroxism sau, dimpotrivă, să diminueze sau să nuanțeze efectele induse de primii care, odată „ieșiți în decor”, nu-și mai pot controla puterile, generând scurtcircuite electrice, scântei, incendii sau
O realitate paralelă: lectores și receptori by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4719_a_6044]
-
suscitat. Câteva generații de regizori din care fac parte Jean Negulescu, Elia Kazan, Henri Verneuil, Michael Cacoyannis, Constantin Costa-Gavras, Dușan Makavejev au conferit prin capodoperele lor cinematografice un profil indelebil Balcaniei. Filmul a modelat nu un spațiu real, ci unul imaginar, în care vocile unor alte timpuri se fac auzite cu un timbru inconfundabil. Cinematograful nu rămâne în afara confruntărilor ideologice, a dezbaterilor politice, al utopiei sau a consumării unor înfrângeri, mai mult chiar, își insinuează, prin capacitatea imaginii de a fixa
Cu Orient Expressul prin Balcania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4955_a_6280]
-
timbru inconfundabil. Cinematograful nu rămâne în afara confruntărilor ideologice, a dezbaterilor politice, al utopiei sau a consumării unor înfrângeri, mai mult chiar, își insinuează, prin capacitatea imaginii de a fixa memoria, tipuri și situații paradigmatice. Literatura se află la confiniile cu imaginarul pe care-l cheamă la rampă cinematografia, de aceea a părut nu doar firesc, ci și avenit autorului să aducă referințe despre film în contextul literaturii. Însă, spre doesebire de alți teoreticieni ai balcanismului, Marian Țuțui face un pas important
Cu Orient Expressul prin Balcania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4955_a_6280]
-
cu precădere planul mediu, prin absența liniștii și mișcarea continuă a personajelor, prin încărcarea cu „mesaj” a aproape fiecărei secvențe” și aș adăuga, ceea ce oricum observă și criticul, utilizarea scenariului ca libret ideologic care să dirijeze prin constrângere imaginea și imaginarul. Ulterioarele scăpări intenționate devin manieră de prelucrare subiectivizată, „artisticizată” până la sensuri difuze, poetico-metaforice, prin modificarea modalităților de filmare, de la alegerea unghiului camerei la diverse filtre, și conduc în parte la ceea ce criticul numește film-supapă, film care face loc realității în
Iluziile pierdute ale filmului românesc by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4973_a_6298]
-
mai ample, urcă spirala operei. Gellu Naum se dovedește, așadar, un mare spirit autofag, asemenea lui Lucian Blaga sau Nichita Stănescu, căci reluarea ciclurilor mai vechi în cărțile noi avea rolul de a revizita și, implicit, de a re-valuta propriul imaginar poetic. Forțând o comparație extraliterară, aș spune că suprarealismul se află în genele operei lui Gellu Naum, dar produsul final nu mai este suprarealist. Amplificarea creează un efect de scală, care transfigurează elementele inițiale. Ediția de față ne restituie, altfel
Invitație la relectură by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4987_a_6312]
-
expresionistului Edvard Munch. Regizorul a explicat că filmul său face parte dintr-un proiect provocator, și anume încercarea de a anima tablouri celebre conferindu- le în același timp și o interpretare, refăcând fictiv background-ul lor spiritual, de tensiuni și imaginar. Figura din Țipătul lui Munch se lamentează pe fondul unei discuții între un tânăr și un bătrân care străbat podul din tablou vorbind despre moarte. Bătrânul relevă lipsa de îngrijoare, iar aerul sceptic devine un fel de contrapunct al dramatismului
„Filmul de Piatra“, ediția 3.0 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4990_a_6315]
-
locurilor și cronologiei, cât și menționarea intențiilor și a planurilor de voiaj. Călătoria în geografia reală, cu vaporul, cu mașina sau cu avionul, cuprinde cam tot atâta spațiu descriptiv cât cuprinde călătoria „interioară”, cea efectuată pe traseele spiritului, sensibilității și imaginarului. Cu excepția călătoriei în Creta, rezumată în partea a doua a cărții, călătorie făcută din dorința de a vizita, în primul rând, Knossos-ul minoan („De douăzeci de ani visam să vizitez Knossos”), nu s-ar putea spune că deplasările celelalte, nu
Grecia lui Henry Miller by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/4991_a_6316]
-
începe cândva înainte de 1989. Cum călătoriile în străinătate sunt aproape imposibile, iar cele exotice țin de iluzoriu, scriitorul își inventează un alter ego livresc ce călătorește în locul lui prin zone idealizate. Se conturează astfel o formă de libertate. Doar că imaginarul nu rămâne la un stadiu al visării poetice; el este convertit într-un fel de ontologie a vieții trăite direct prin poezie. Sintetic formulat, himerismul structurează dedublarea în variațiuni ale expresionismului, privilegiind un eu liric ce aparține unui globe trotter
Resemnări profesioniste by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4404_a_5729]
-
sentimentul că suntem martorii unei aventuri unice. Asta chiar dacă naratorul amintește pleiada de tentative ale emigrării (Turcia, Australia, Canada, SUA) și nu se întâmplă, cum spuneam mai devreme, nimic neașteptat. Vili Barna pleacă la o școală de creație înarmat cu imaginarul confecționat o viață. Dar și cu complexele periferiei. Renunțările din această evaziune compensatorie nu mai amână nimic. Aici e problema. Ele sunt definitive. În toate, naratorul se străduiește pentru ca cititorul să vadă similaritățile dintre destinul lui Vili și cel al
Resemnări profesioniste by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4404_a_5729]
-
Terian sau Paul Cernat, pentru a menționa doar două nume, o dovedesc întru totul. Convingătoare în volumul lui Claudiu Turcuș sunt însă considerațiile analitice - hermeneutica foarte atentă pe text e a doua calitate a monografiei - menite să explice defazarea de imaginar a lui Norman Manea față de proza obsedantului deceniu (și nu numai). Dacă nu e într-adevăr „prizat” în literatura română ca un Marin Preda sau Augustin Buzura, asta se întâmplă, susține Claudiu Turcuș, pentru că Manea refuză programatic temele mari ale
Singurul Norman Manea by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4421_a_5746]
-
eșecul, în raport cu succesul canonic al perioadei, marchează singura alternativă de a trăi, oarecum, în afara sistemului”. Subtilitatea demersului analitic al lui Claudiu Turcuș constă în faptul că, descriind o tipologie în toată regula, el găsește calea de acces la specificitatea unui imaginar. Clovnul, prostul, insul sucit sau doar voit încețoșat de perspectiva naratorială sunt simptomele „subversivității” lui Manea. Capacitatea de a merge pe scurtătură la esența scrisului lui Manea e cu atât mai importantă cu cât criticul se ferește s-o identifice
Singurul Norman Manea by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4421_a_5746]
-
o încearcă față de istoria sa personală. Pact autobiografic, pact ficțional - sunt două tipuri distincte de asumare a discursului literar. Se poate presupune că unul e regizat de componentele adevărului rostirii de sine, iar celălalt are drept impuls generator apelul la imaginar, la ficțiune. Nu există, totuși, o doză de ficționalitate în pactul autobiografic? Care e, în opinia dumneavoastră, diferența între autobiografie și autoficțiune? Sunteți de acord cu conceptul de „pact oximoronic” al lui Serge Doubrovsky? Da, ficțiunea provoacă un impas în
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
autoficțiune? Sunteți de acord cu conceptul de „pact oximoronic” al lui Serge Doubrovsky? Da, ficțiunea provoacă un impas în relația interpersonală, cititorul nu e conectat direct la autor, el poate să-și relaxeze strategiile de apărare, poate să își alimenteze imaginarul cu o istorie, fără să dea socoteală nimănui. Aș spune că lectura autobiografică este ambreiată, lectura ficțională debreiată și că, fără îndoială, permite cititorilor să se scufunde, fără nicio precauție, în imaginarul lor. Ce sunt aceste pacte „mixte”? Un pact
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
relaxeze strategiile de apărare, poate să își alimenteze imaginarul cu o istorie, fără să dea socoteală nimănui. Aș spune că lectura autobiografică este ambreiată, lectura ficțională debreiată și că, fără îndoială, permite cititorilor să se scufunde, fără nicio precauție, în imaginarul lor. Ce sunt aceste pacte „mixte”? Un pact poate să fie mixt? Știți că, în fața tablourilor cu intrare dublă ale Pactului autobiografic, Serge Doubrovsky a avut ideea dispozitivului din Fii (1977), reunind anumite semne ale autobiografiei (identitatea numelui autorului și
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
douăzeci de ani. Pare incredibil, dar astăzi, în Siria, sub ochii neputincioși (ai Occidentului, ai țărilor arabe), sau realist cinici (ai Rusiei, ai Chinei), se întâmplă la fel. Ca să dea de înțeles cum s-a născut în el gustul pentru imaginar, Márquez se referă la o zonă a Columbiei în legătură cu care se povesteau minuni. Tot ce relatează mi se pare anost: „Se spune că în mijlocul ei se află un copac cu poame de aur, de trunchiul căruia era legată o luntre
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4590_a_5915]
-
în poetica lui Mircea Ivănescu. Lucrul se confirmă și în ultimul paragraf. Istoria literaturii, văzută de obicei ca aglomerare infinitezimală de poeți afini, e tăiată în două dintr-o perspectivă lărgită, nu foarte îndepărtată de teoriile receptării și de sondarea imaginarului colectiv: „O ultimă întrebare pe care, alcătuind antologia, n-am putut să nu mi-o pun: de ce, la o primă întâlnire, poezia lui Mircea Ivănescu poate să pară dificilă? Adevărul e că noi nu ne întâlnim îndeobște cu poezia sub
Studii introductive (II) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4601_a_5926]
-
versurilor, armoniile lăuntrice ale poemelor nu exclud gravitatea subtextuală, reculegerea, retranșarea în sine, căința sau sentimentul cvasireligios al naturii din unele versuri. Irizările memoriei transcrise de Ion Horea în recentul său volum Scribul (Editura Ardealul, Târgu-Mureș, 2011) reflectă sugestivitatea unui imaginar poetic care își conservă în articulațiile versurilor asumarea adevărurilor tradiției și ale istoriei, într-o tonalitate discretă și învăluitoare, fără exhibări ale eului sau inflamări retorice: „Eu nu sunt decât scribul. Voci oculte/ Îmi spun să le-nsemnez și să vă
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
searbede și rime,/ Când ce-i de spus e spus de ele, de dealurile tale-n dungă/ Până la margini transilvane învălurirea lor s-ajungă” (Halucinații). Evocarea, simplă și gravă totodată, susține arhitectura calmă a acestui peisaj, refăcut în liniile unui imaginar nostalgic de rostirea poetică ce-și asumă un rol anamnetic, evocator și invocator totodată: „Mai lasă-mi, Doamne, măcar jarul de după deal, din asfințire,/ În vatra cerului, la cină, s-atârn ceaunul meu lunar/ Pe când păianjenul sub grindă își toarce
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
prozatorul a recuperat, în sfârșit, din deficitul de receptare. Fără a face procese de intenție cuiva, merită spus totuși că lectura lui Blecher a întâmpinat, de-a lungul timpului, piedici de facturi diferite. Pe lângă sexualitatea bizară (fetișistă și proiectată asupra imaginarului infantil), la fel de puțin comodă în interbelic ca în pudibondul regim ceaușist, a contrariat indecizia formulei. Atât de apropiate au fost romanele lui Max Blecher de confesiune și de jurnal, încât chiar cei mai entuziaști și nuanțați critici au uitat, pentru
Resurecția biografiei by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4627_a_5952]
-
acestuia pare ostilă, iar chipul său este confundat cu cel al altor figuri ale autorității tiranice”. De aceea, notează mai departe criticul, „petrecerile bolnavilor descrise în romanele blecheriene trebuie văzute ca niște insurecții împotriva autorității”. De maxim interes în elucidarea imaginarului blecherian sunt și observațiile legate de boală, cu atât mai mult cu cât ele explică sensibilitatea antiromantică a scriitorului, deloc dispus la a face din suferință o virtute: „În cărțile sale, Blecher va fi interesat de viața bolnavilor întinși la
Resurecția biografiei by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4627_a_5952]
-
veche - la straturile originare: „În concepția lui Rafael, orașul reprezenta un amestec dubios, ca un corp deocamdată inform: așezat la răscruce de drumuri, în mijlocul câmpiei; chiar și sângele băștinașilor era amestecat incert”. Suntem în vremurile oniricilor și ale interdicțiilor topografice. Imaginarul putea realiza geografii demne doar de cel ce putea înțelege. Ultimele romane ale lui Radu Mareș se sprijină pe alte proiecte epice. Gavril M., cel din Când ne vom întoarce, tânărul inginer al anului 1935, este pentru prima dată în
Radu Mareș – topografiile de ieri și de azi by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/4669_a_5994]
-
realismul s-o cartografieze. Ea cuprinde și vizibilul, dar și invizibilul, și fizicul, dar și metafizicul, și naturalul, dar și supranaturalul, și omenescul, dar și dincolo de omenescul, și posibiul, dar și „imposibilul”, în această din urmă categorie intrând, între altele, imaginarul, închipuirile, fantasticul, spiritualul, incomprehensibilul. Dacă toate acestea își fac loc în mintea omului înseamnă că ele capătă realitate, o realitate de natură ideatică, iar nu fizică, nu corporală, dar o realitate care trebuie negreșit să încapă în romane, ca parte
Singurătatea autorului de romane by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/4668_a_5993]
-
Ce mai e liberal în vocabularul politic al lui Crin Antonescu?”, continuă el, care spune că „a remarcat mai demult deriva anti-liberală a șefului PNL, care anunța că vrea să își <distrugă> adversarii, nu să-i <înfrângă>”. Remarcând că ”întregul imaginar politic al USL contrazice spiritul democrației liberale, care face din competiția politică un instrument al alternanței, nu al nimicirii celorlalți actori politici, Cristian Preda se întreabă dacă „Chiar nu mai e nimeni în PNL care să-i spună lui Crin
Cristian Preda: Antonescu, în derivă anti-liberală () [Corola-journal/Journalistic/45405_a_46730]
-
pandant cu Sebastian în vis, volumul anterior al poetului. Cartea Tatălui și Cartea Fiului, ambele încercări de mitologizare cu mijloacele profane ale poeziei, stau acum față în față comunicând subtil la diferite paliere. Într-atât de închegat începe să devină imaginarul poetului sibian, încât el trimite la celălalt „poet al familiei”, Cristian Popescu. „Nici eventualele/ mele ambiții nu-s prea mari. N-am altele în afară de/ aceea de poet domestic, poet de familie”, mărturisește cu mai multă sau mai puțină seriozitate Radu
Cel mai iubit dintre morți by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4546_a_5871]