2,209 matches
-
1995, 7; C. Stănescu, Un om „dublu”, ALA, 1995, 259; Eugenia Tudor-Anton, Dialog cu un Faust român, LCF, 1995, 14; Gabriel Liiceanu, Arheul Pruteanu, „22”, 1996, 10; Tudor Octavian, În genul lui Pruteanu, RMB, 1996, 18; Dorin Tudoran, A venit impersonalul, RMB, 1999, 15; Luca Pițu, Divagând despre Georgel Pruteanu, F, 2000, 11-12. Ș.A.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289057_a_290386]
-
încearcă să se identifice pe moment cu viața lor". Tot el adaugă: Aceasta nu-i decât o dorință, adresată autorilor noștri, să culeagă subiectele care se găsesc în număr mare, să uite de convențiile romantice și istorice, și să reflecte impersonal, cu înțelegere, drama vieții reale. Procedând astfel vor ajuta la revitalizarea literaturii noastre, care în prezent este atât de anemică" (O nouă formă de literatură 425). Tot așa cum scriitori realiști și naturaliști își teoretizau propriile scrieri, jurnalismul literar narativ făcea
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
piatra filozofală (9). Ceea ce au în comun Anderson și Caldwell este faptul că, odată ce încep să transmită cititorului propria lor subiectivitate, le este imposibil să nu ia o atitudine politică. Spre exemplu, Anderson afirmă: "Nu pot să adopt un ton impersonal". Pe de altă parte, el recunoaște limitările propriei subiectivități: "Este vina mea că nu înțeleg mai mult din aceste povești, deseori nu înțeleg ce simt cu adevărat oamenii cu care vorbesc (ix)". Anderson și Caldwell ne arată în suficiente ocazii
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
o problemă existențială, o încercare disperată de a avea un sens. Polițistul ce a anchetat crima, Alvin Dewey, pare să fi intuit acest lucru atunci când conchide, după ascultarea mărturisirii lui Smith: Această crimă a fost un accident psihologic, un act impersonal în fond" (277). Numai că familia Clutter a trebuit să plătească pentru confruntarea dintre Dick Hickock și un Perry Smith care se confrunta la rândul său cu propria dilemă existențială. Totuși, la sfârșitul romanului Crimă și pedeapsă are loc o
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
PA: Rodale, 1987. Vitalis, Oderic, The Ecclesiastical History of Oderic Vitalis, Ed. și trad. de Marjorie Chibnall, Vol. 4, Oxford: Clarendon, 1973. Wakefield, Dan, "Harold Hayes and the New Journalism", Nieman Reports (vară 1992): 32-35. ―, "The Personal Voice and the Impersonal Eye", The Reporter as Artist: A Look at the New Journalism Controversy, Ed. Ronald Weber, New York: Hastings House, 1974, 39-48. Walker, Stanley, City Editor, New York: Frederick A. Stokes, 1934. [Ward, Edward "Ned"], London Spy, Aprilie 1699, ediția a 3-a
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
și capătă puțin câte puțin caracteristicile unei puteri substanțialiste. Unii istorici pun în legătură apariția progresivă a unei elite a puterii specifice, în ordinea politicului, de procesul istoric al edificării statului-națiune. La origine, în secolul al XVIII-lea, „noțiunea abstractă, impersonală de stat” nu există decât într-un mod foarte limitat, „serviciul adus statului” identificându-se pe atunci, cel mai adesea, cu „servirea unei dinastii”. Personalitățile conducătoare care susțineau dinastiile în timpul unor crize politice „făceau din creșterea puterii statale cauza lor
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
viață. Nu este zi în care El să nu facă o golire șchenozăț. Se golește ca eu să mă umplu. Eu mă golesc și El intră acolo. Iar eu mă umplu de Hristos.” Ascultarea față de Tatăl nu este aici o impersonală execuție a unei obligații morale (care implică raportul de putere stăpân-sclav), ci manifestul iubirii Sale desăvârșite față de om. Când această iubire de oameni îi lipsește, monahul este secătuit de toate celelalte virtuți și, în primul rând, de smerenie. Ascultare, feciorie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
minore". Tot pentru motive religioase, legate de influența monofizită și nu, așa cum s-a crezut un timp, de neîndemînarea artiștilor -, figura lui Hristos, în mod voit reprezentată ca Dumnezeu și nu ca personaj uman, iar în arta bizantină un aspect impersonal și hieratic, care rupe complet cu tradiția clasică. Replierea din secolul al VII-lea Heraclius, care moare în 641, și urmașii săi vor trebui să înfrunte de-a lungul întregului secol al VII-lea un asalt al popoarelor riverane ale
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
a cunoscut și ea un secol de profundă evoluție. Primele programe iconografice sînt încă asemănătoare tradiției romane. Puțin cîte puțin, însă, artiștii substituie multitudinii de flori și animale care definesc decorul roman, o artă centrată pe uman, la început reprezentat impersonal, într-o perspectivă mai degrabă didactică decît emoțională, apoi cu o grijă pentru emoțional, pentru exprimarea realității, respectînd regulile care dau operei de artă caracterul său clasic: decență în exprimarea sentimentelor, eleganță și claritate a trăsăturii, armonie a compoziției etc.
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
cu puterile exercitate în mod normal de orice autoritate publică. Nu există, printre specialiști, un acord cu privire la originea acestor drepturi (care nu figurează în documentele epocii înainte de secolele IX-X), mai precis, în legătură cu modul lor de transfer din sfera unică și impersonală a Statului în aceea privată și locală. O primă teorie aceea a suveranității consideră că aceste atribuții sînt consubstanțiale dreptului medieval de proprietate, derivînd automat din stăpînirea pămîntului. Potrivit altui punct de vedere, dreptul de comandă ar fi rezultatul unor
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
trăită și de care, prin consecință, omul înțelept caută să se debaraseze, să se "elibereze" cît mai neîntîrziat, pentru a lua, în sfîrșit, contact cu Realitatea ultimă din spatele fenomenelor aparente: fie, ca atare, Realitatea ar fi concepută ca o Divinitate impersonală, fie ca Divinitate personală, fie ca Nirvăna, definiția negativă, după noi, a aceleiași Realități. Toate cugetările indiene, așadar, sînt străbătute de această negațiune a lumii și, concomitent, de amintita afirmație a unei alte unice Realități. În funcție de atare viziune negativă a
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
scheletul imageriei mitice. Acum se lasă mai bine percepută dimensiunea inițiatică a poeziei. Două experiențe au stat la originea ei: întâlnirea cu Eliade și dispariția neașteptată, prematură a fratelui poetului, în 1975. Pentru o vreme, lirismul își mai păstrează vocea impersonală, însă obsesia astralului, a albului (ca mărci ale unui spațiu spiritual epurat de zgura mundană și de rupturile existenței empirice, și congener, simbolul tutelar al unicornului) conferă, prin ele însele, o vibrație înaltă poemelor. Dialog la mal (1985) este, dacă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
prozei americane. Romanul este construit în trei timpi, primul și ultimul consacrați tinerilor în conflict cu lumea și în contrast cu adaptații, căpătuiții, ratații generației lor (personaje episodice, puternic caricaturizate), partea mediană ocupându-se de refuzul feminin al compromisului. Naratorul omniscient, ochiul impersonal alternează cu povestiri la persoana întâi, cu jurnale și scrisori, cu inserturi onirice și cu scene emblematice, cu discuții despre structura narativă și raportul ei cu valorile existențiale, ironic, captivant. Rochia de crin reunește trei nuvele, fiind semnul unei maturizări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287707_a_289036]
-
restabilirea acesteia. „Principiul legalității”, apreciază E.D. Tarangul<footnote E.D. Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Tipografia Glasul Bucovinei, Cernăuți, 1944, pp. 4-5. footnote>, „constă în regula ca toate dispozițiile pe care le ia statul, să fie date pe cale generală și impersonală și ca toate actele individuale ale statului să fie făcute în baza și în conformitate cu dispozițiile luate mai înainte pe cale generală și impersonală. În consecință, actele administrative, care sunt acte individuale, trebuie făcute numai în baza și în cadrele dispozițiilor stabilite
Sistemul administrativ românesc – inspiraţie franceză şi adaptare autohtonă by Dragoş Valentin DINCĂ () [Corola-publishinghouse/Science/208_a_439]
-
footnote>, „constă în regula ca toate dispozițiile pe care le ia statul, să fie date pe cale generală și impersonală și ca toate actele individuale ale statului să fie făcute în baza și în conformitate cu dispozițiile luate mai înainte pe cale generală și impersonală. În consecință, actele administrative, care sunt acte individuale, trebuie făcute numai în baza și în cadrele dispozițiilor stabilite mai înainte pe cale generală și impersonală de legiuitor.” Actul administrativ, ca principal instrument prin care se realizează administrația publică, este un act
Sistemul administrativ românesc – inspiraţie franceză şi adaptare autohtonă by Dragoş Valentin DINCĂ () [Corola-publishinghouse/Science/208_a_439]
-
ale statului să fie făcute în baza și în conformitate cu dispozițiile luate mai înainte pe cale generală și impersonală. În consecință, actele administrative, care sunt acte individuale, trebuie făcute numai în baza și în cadrele dispozițiilor stabilite mai înainte pe cale generală și impersonală de legiuitor.” Actul administrativ, ca principal instrument prin care se realizează administrația publică, este un act unilateral, în sensul că autoritățile de execuție adoptă acte obligatorii și executorii, fără concursul sau acordul de voință al celor cărora actele respective le
Sistemul administrativ românesc – inspiraţie franceză şi adaptare autohtonă by Dragoş Valentin DINCĂ () [Corola-publishinghouse/Science/208_a_439]
-
seamă de particularități și de criterii pe care le vom prezenta în continuare: A. După întinderea efectelor pe care le produc Pornind de la acest criteriu putem distinge categoria actelor normative și cea a actelor individuale. Actele normative conțin reguli generale, impersonale, care se aplică într-un număr nedeterminat de cazuri și la un număr nedeterminat de subiecți (persoane). Actele individuale sunt acelea care creează drepturi și obligații în beneficiul sau în sarcina uneia sau mai multor persoane determinate. În funcție de conținutul lor
Sistemul administrativ românesc – inspiraţie franceză şi adaptare autohtonă by Dragoş Valentin DINCĂ () [Corola-publishinghouse/Science/208_a_439]
-
Certitudinea că Eminescu a integrat filo sofia shopenhaueriană propriului său sistem, fără ca acest proces să echivaleze mimetismul sau totala absență a lecturii critice, este întărită și de cercetătorii români ai acestui intertext. Melancolia era pentru filosoful german pesimismul devenit tristețea impersonală a lumii. Este limpede însă că Schopenhauer nu putea fi o cale de receptare corectă a gândirii indiene pentru Eminescu. Gândirea indiană preluată de Schopenhauer era de domeniul discursivității metafizice; Eminescu însă, deși receptase acest aspect discursiv al gândirii indiene
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dintr-o parte în alta totalitatea emisiunilor de televiziune (talk-shows, tele-realitate, dezbateri politice sau emisiuni de divertisment) poate fi considerată, prin urmare, ca indiciul cel mai sigur al unei comuniuni cu arhetipuri fondatoare. Adică, stricto sensu, ca adeziune la "motive" impersonale și colective. Este dificil de acceptat acest lucru dacă rămânem orbiți de primatul, specific occidental, al conștiinței de sine. Al individului cu o singură valență, rațională. Dar trebuie să avem luciditatea de a recunoaște că măștile diverse despre care tocmai
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Durand, trebuie să vorbim de "furnicar" ca mod de a fi în contact constant cu celălalt 79. Ce pulsiune ciudată aceast primum relationis a cărui dimensiune animală o uităm prea frecvent. Există în acest principiu vital un sens profund complet impersonal. Este vorba aici de un substrat, de o fundație ce relativizează tematica aceasta a "conștiinței de sine" pe care s-a fondat întreaga modernitate. Conștiință de sine care a dat naștere individului rațional și moralității contractuale care îi este consecința
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
preferat pentru a înțelege lumea, ci conștiința lui noi sau, mai degrabă, sentimentul lui noi prin care fiecare își face loc în "golul" ființei. Ceea ce am numit "golul aparențelor", unde identitatea stabilă lasă locul identificărilor multiple. În acest sens, acest impersonal (selbstlos) poate fi o manieră de a se lega mai puternic de celălalt. Impersonalitate care este substratul "deontologiei" proprii dezvoltării tribale. Nu existăm decât în funcție și grație celuilalt care ne permite să fim ceea ce suntem. Ce este de spus
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
ținut un jurnal pentru a nota în paginile lui cine știe ce frământări sufletești, incertitudini intime sau crize existențiale. Dimpotrivă, el consemnează cu predilecție ceea ce se întâmplă în exteriorul său, ca un fel de cronicar. Uneori însă, din spatele acestor însemnări neutre, parcă impersonale, apare omul. Nu de puține ori, regele își consemnează admirația pentru peisaje. Natura îl impresionează pe fostul călător și cățărător din Alpi, din vremea tinereții. Împrejurimile castelului din Sinaia sunt descrise adesea ca „minunate”. Mult mai rar, el consemnează impresiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
cu caracter universal, al unei reflexivități care are nevoie de terenul ferm al fundamentărilor de tip coagulant (ce strâng laolaltă determinări a căror diversitate riscă să fărâmițeze disponibilitatea cercetătoare a conștiinței). Natura umană poate căpăta statut de decident neutru și impersonal în conjugare cu conștiința de sine care o ia drept cerință și poate seconda principial orice demers de natură etică în postura unui martor motivant. Ea poate asuma atribuirea calificativelor axiologice pentru orice situație în care subiectul se găsește implicat
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
discuția din zona sancțiunii divine pe terenul utilității și finalmente al consimțământului fiecăruia 2. Ulterior, marxismul a teoretizat legătură dintre știință și emancipare că praxis revoluționar, prin care omul conștientizat se lua în stăpânire pe șine, ieșea de sub imperiul necesității impersonale, transformând totodată și circumstanțele sociale în care se manifestă necesitatea respectivă. Cum avea să remarce Georg Lukács, a deveni conștient pentru societate era sinonim cu a putea conduce societatea 3. Într-o formă sau alta, luminismul, liberalismul, socialismul au asumat
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
în așa fel încât "statul-întreprindere" să fie lipsit de principalul stimul motivațional 27. În Europa, revalorizarea politică a individului că agent moral și voință liberă s-a înscris în polemică stângii marxiste și postmarxiste cu școala friedmaniană care absolutiza logică impersonala a pieței, precum și cu stalinismul care subordonă funcția activă a conștiinței, determinată mecanicist că reflectare secundară a structurii economice. Amintim aici teoria lukácsiană despre instituirile teleologice, care deducea legitatea din însumarea și transpunerea calitativa a scopurilor individuale, si de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]