1,880 matches
-
lună. Avangada otomană se apropia, cu prudență, de ținuturile Neamțului, În vreme ce ariergarda abia punea piciorul pe malul stâng al fluviului. Era o armată cât o țară. Victoria nu mai necesita aproape nici o luptă, era suficientă doar prezența aceea masivă, copleșitoare, implacabilă. Turcii nu mai atacau, ci Împânzeau. Își lărgeau avansarea de la un hotar la altul al Moldovei, cuprinzând Cetatea Albă și câmpiile de dincoace de Nistru, văile Prutului, Siretului, Bârladului, și, mai nou, Bistriței, și se sprijineau de zidul Carpaților. Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Poruncise corpului de elită al spahiilor, În număr de zece mii de oameni, să descalece și să sprijine atacul ienicerilor. Intervenția sultanului oprise defensiva primelor rânduri de ieniceri și provocase o Înaintare generală a urdiei, cu pierderi enorme. Dar o Înaintare implacabilă. Indiferent câți războinici cădeau sub săgețile, sub săbiile sau securile moldovenilor, sultanul arunca În luptă alte detașamente, apoi altele, Într-un ritm năucitor, până când valea fusese literalmente acoperită de trupele turcești, iar moldovenii fuseseră Împinși Înapoi, spre nord, În adâncurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și îl iubesc pentru sufletul său mare, dedicat artei cuvântului scris, pentru prietenia noastră, curată și caldă, pentru idealurile ce îi călăuzesc viața, pentru întâlnirile mult așteptate de amândoi și transformate în șuete literare aducătoare de satisfacții spirituale și sufletești. Implacabila trecere a timpului își pune tot mai mult amprenta pe viețile noastre încărcate de ani, limitându-ne plăcerea de a ne întâlni mai des și de a tăifăsui de la suflet la suflet. Corespondența a rămas cel mai la îndemână mijloc
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
Elspeth își petrecea serile în cercurile de teosofi și alți căutători care meditau asupra trupelor, încercând să arunce un scut psihic peste cei pe care-i iubeau. Auzi lucrurile teribile despre război, că germanii erau servitorii Lorzilor Chipului Întunecat, oponenți implacabili ai adevărului, că Bismarck, instigatorul, plantase talismane magnetice la granițele sale pentru a înfrânge rezistența ocultă în fața dominației teutonice. Pe măsură ce veștile despre pierderile și dezastrele de război ajungeau la ea, unii din prietenii ei teosofi deveneau Ajutoare Invizibile, patrulând frontul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
am mai spus-o cu altă ocazie) e foarte adevărat că sarcinile prea mari înăbușă literatura, exilînd-o în domeniul abstracțiilor. După cum sarcinile prea mici, sau prea periferice, o coboară în anecdotic sau în amorf. Putem noi scoate literatura din dialectica implacabilă a existenței? Sigur că da. Dar atunci cei care sânt însetați să o facă trebuie să prevadă și posibilitatea că, la ora douăsprezece noaptea, peste somnul lor, populat de jocuri frumoase sau grotești, cineva să vină să le bată foarte
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
autorul ztimei roșii și al Dezertorului, asociindu-se cu un oarecare redactor "înarmat ideologic", ca să scrie o nouă piesă: bietul Mihail Sorbul venea adică cu talentul? iar luminatul redactor venea cu orientarea. Oamenii din realitatea reală sânt ghidați de întîmplări implacabile și pline de substanță, nu sânt eroi de romane fade, produse ale unei imaginații excitate. Închipuiți-vă: Mihail Sorbul, la vârsta lui, era și el convins de necesitatea unei literaturi revoluționare și voia s-o facă. A scris chiar o
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
e permis, în absența unei divinități care ne-ar pedepsi, nu înseamnă că scăpăm de pedeapsă. Pierim prin propriile noastre fapte, care declanșează în lume, fără a le mai putea opri, dezordini colosale, care năvălesc apoi asupra noastră cu forța implacabilă a catastrofelor naturale. Să ne purtăm deci bine ca să nu zdruncinăm un echilibru (creat cu trudă de civilizația noastră), între instincte și rațiune. Și să nu exaltăm puterea nici a instinctelor, nici a rațiunii, sau să le negăm pe rând
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
suferință, nu-mi apare niciodată în amintire fără un adânc fior: e pentru mine semnul că pe această lume, destinul orb nu e atotputernic, că hotărârile lui pot fi smulse, că fulgerul intuiției noastre îl poate abate din mersul lui implacabil. Și că, o dată înfrînt, el cedează mereu netezindu-ți drumul nu fără a-ți lăsa în conștiință de fiecare dată o spaimă, semn că nu te va proteja la infinit. Această spaimă o trăia pe drum tatăl meu, înaintea mea
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
nici pe departe nu reușeam să fiu atât de lapidar și explicit ca Nică Grigoraș. Încercam să deslușesc oamenilor evoluția micii proprietăți, de la hectarele multe ale părinților la cele puține ale fiilor. Ce va rămîne nepoților? Divizarea era o lege implacabilă și, nu încape îndoială, o sărăcie progresivă îi amenința pe toți. Oamenii mă ascultau fără să răspundă. Ei știau una și bună: - Noi sîntem țărani. Cu ce să trăiască țăranul dacă nu din pămînt? Țăranul fără pămînt nu era țăran
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
autorul Încearcă, folosind mijloacele oferite de arta prozei, dar și de cea a cugetării adânci, să ne sugereze zădărnicia luptei umane cu existența, condiția mizeră a individului, eșuarea În melancolie perpetuă, sămânța de revoltă conținută de fiecare dintre noi, suferința, implacabilul, iremediabilul, iubirea, moartea, ura, singurătatea, fericirea, neputința, mântuirea, toate rotite În acest aproape poem cadențat pe ritmurile majore ale zonei de Întâlnire dintre sufletul omului și mecanica divină a universului. Citez: „În dimineața despre care va fi vorba În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
că el avea un cucui la ceafă sau că era gol pușcă. Era mai degrabă senzația că apăruse ceva care, deși avea tot atât de puține calități atrăgătoare ca și o capcană de șoareci, o menghină sau o scoică înfometată, se înfipsese implacabil într-o excrescență de-a lui pe care până acum o considerase latura cea mai privată a organelor sale exterioare. Wilt deschise ochii și se trezi holbându-se la o față zâmbitoare, chiar dacă puțin cam umflată. închise ochii din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
iar în cele din urmă rupse o bucată din șina de cale ferată și o înfipse în spinarea atacatoarei. Se auzi un scârțâit de plastic, dar zâmbetul umflat al lui Judy rămase neschimbat, iar atențiile ei nedorite se menținură la fel de implacabile ca și până atunci. Wilt o înjunghie încă o dată, apoi încă o dată, dar fără nici un folos. Atunci aruncă pumnalul improvizat și începu să caute alte metode. Acum devenea agitat, căci era conștient de o nouă amenințare. Nu mai era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
După înmormântare și după nuntă... O masă de despărțire în cinstea tinerei perechi care va părăsi, peste doar o zi, Bucureștiul. Tânăra soție nu suporta atmosfera balcanică a micului Paris, „gunoiul și glumele acestui târg de bețivi...“. Așa afirmase, cu implacabilă sinceritate, proaspăta doamnă Astrid Vancea, nerăbdătoare să se întoarcă în civilizația Brașovului, pe care îl evoca, de altfel, cu numele său german, Kronstadt. Tăcere compactă. Lumina mare și rece, cristaluri, argintărie, porțelan, încremenire de mormânt. Unitate de loc, timp și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o infimă incizie, ar țâșni ceva unic. Puroiul și flacăra și aurora boreală! Geniul, crima, nebunia, iadul orbitor, inimaginabilul! Dacă apucăm cumva clipa-miracol, eliberarea. Dacă apucăm adevărul, ai să vezi ce se întâmplă cu turbații, când își recapătă glasul. Ceva implacabil, unic! Sau doar o bâlbâială morbidă, poate? O bâlbâială bolnavă nu ne-ar înspăimânta mai puțin, te asigur. A găsit, genialul, soluția! A găsit subterfugiul, scumpul de el, potaia! Un potențial uriaș, care ar putea recrea lumea! Gândește-te, gândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
arma. Zgomotul nu-l mai interesa. Se concentră asupra omului. Era, în sfârșit, singur, neacoperit. ținti. Femeia, însă, îi acoperi iarăși ținta. Veni lângă bărbat și acum erau din nou o pereche de nedespărțit în calea acelui ceva care înainta implacabil. Călărețul încă mai avea arma în mână când, din colțul pădurii, răbufni deodată o învolburare. Un zig-zag din fugare linii albe și negre, prin care, ici-colo, zărea ba o copită, ba coama sau coada unui cal. O mare herghelie năvălea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
până nu-i mai simțea forma și consistența. Praful și pulberea, da, sângele de consistența aerului umblându-i prin minte; sângele lumii, viața, vidul, și el urnindu-se tot mai anevoie spre vechile deprinderi, apăsat de urma curgerii lente, anevoioase, implacabile, totodată, a unui timp ferecat în sine, care dădea să-l prindă în el pentru totdeauna - moțăiala, somnul de veci prin paturile din oficii, cu Milică în coastă, cu madam Ortansa ori cu alt gardian condamnat pe viață, sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de succes. Dar, dacă te luai după cum arăta, ai fi zis că e profesoară de artă ceramică la vreo școală de fete particulară, adorată de majoritatea elevelor și probabil și de majoritatea părinților. Ne turnă amândurora cafeaua și continuă, revenind implacabil la subiectul porumbeilor: — Nu fac decât să se Îndoape și să se Împerecheze, cât e ziulica de lungă. Și să se găinățeze pe peretele meu. Ticăloșii. — Ah, ce te deprimă În halul ăsta e atmosfera asta heterosexuală, i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
nouă de minute, În acea zi de treizeci și unu decembrie, nimeni n-ar fi fost atât de ingenuu Încât să parieze fie și o ceapă degerată pentru viața regalei doamne. Se pierduse orice speranță, medicii se plecaseră În fața evidenței implacabile, familia regală, dispusă În mod ierarhic În jurul patului, aștepta cu resemnare ultima suflare a matriarhei, eventual câteva vorbulițe, o ultimă povață În vederea pregătirii morale a iubiților principi, nepoții săi, poate o frază frumoasă și rotundă adresată veșnic ingratei memorii a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
gândea țara să plătească, peste vreo douăzeci de ani, pensiile milioanelor de oameni care s-ar afla În situația de pensionari de invaliditate permanentă și care ar rămâne În această situație În veacul vecilor și la care se vor adăuga implacabil alte milioane, indiferent dacă progresia ar fi aritmetică sau geometrică, oricum tot vom avea garantată catastrofa, va fi confuzie, dezordine, bancruta statului, scapă cine poate, și nimeni nu va scăpa. În fața acestui tablou Înspăimântător metafizicienii nu au avut altă soluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
noapte bântuită de cele mai teribile coșmaruri, sabia lui damocles atârnând de un fir de păr deasupra capetelor lor. În ceea ce-i privește pe cei trei sute de locuitori care primiseră fatidica scrisoare de culoare violetă, modurile de a reacționa la implacabila sentință variau, cum e firesc, În funcție de caracterul fiecăruia. În afară de cei pomeniți mai Înainte, care, Împinși de o idee deformată despre răzbunare, căreia pe bună dreptare i s-ar putea aplica neologismul de pre-postumă, hotărâră să nu-și respecte Îndatoririle lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
minut. Când se treziră și se Întoarseră acasă, moartea se duse cu ei. În timp ce câinele alerga spre curte ca să-și descarce mațul, violoncelistul puse suita de bach pe pupitru, o deschise la pagina scabroasă, un pianissimo absolut diabolic, și ezitarea implacabilă se repetă. Morții i-a fost milă de el, Săracul, cel mai rău e că nu va avea timp să reușească, de altfel, niciodată nu au, chiar și cei care au ajuns aproape au rămas Întotdeauna departe. Atunci, pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Pe urmă m-am oprit și m-am dus În baie să mă spăl pe față. M-am Întors și am pus la imprimantă mai Întâi ultimul fișier, acela scris de Belbo Înainte de fuga lui Paris. Și, În timp ce imprimanta țăcănea implacabilă, am Început să mănânc cu lăcomie și să mai beau ceva. Când imprimanta s-a oprit, am citit și am rămas tulburat; Încă nu eram În stare să hotărăsc dacă mă găseam În fața unor revelații extraordinare sau a documentului unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lectură, unul intern și două de la colaboratori (anonimi, Îmi pare rău, sunt persoane ce se expun mult), editura Manuzio nu publică o carte dacă nu e sigură de calitate, și calitatea, domnia voastră o știți mai bine decât mine, e ceva implacabil, trebuie descoperită cu un al șaselea simț, de multe ori o carte are unele imperfecțiuni, unele lungimi - chiar și Svevo scria prost, după cum prea bine știți -, dar, la naiba, se simte o idee, un ritm, o forță. Știu, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
În cele patru laturi pe mici coloane cărămizii, cu mici capiteluri aurite, Însă imaginile În trompe-l’œil care Îl invadau, Împărțite În șapte zone, Îl făceau să apară boltit, iar toată Încăperea căpăta aspectul unei capele mortuare, cu ceva implacabil de păcat impur, melacolic-senzuală. „Micul meu teatru”, zise Agliè, „În stilul acelor fantezii de Renaștere În care se expuneau adevărate enciclopedii vizuale, florilegii ale universului. Nu-i atât o locuință, cât o mașină de amintiri. Nu-i imagine, dintre cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pe un ecran de control cu un aer de satisfacție. Porniți gravitația artificială! Lambert împinse o manetă. Nava se cabră. Stomacul lui Dallas se răzvrăti când gravitația sleită a micii planete care se îndepărta fu înlocuită de-o împingere fantastică, implacabilă. ― Pornită, raportă Lambert după ce organele ei interne își regăsiră locul. Ochii lui Ripley se plimbau fără răgaz de la un contor la altul. Pe un ecran de lectură apăru o ușoară divergență, pe care o corijă numaidecât. ― Cifre de împingere inegală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]