136,335 matches
-
proprii: „Lucrare de informație, de integrare și de analiză, Estetica se dezvoltă din fundamentul unei înțelegeri a artei care leagă între ele părțile și conferă expresie întregului”. Vianu recunoștea că latura de concepție a Esteticii nu era evidentă, nu se impunea de la sine cititorilor, și că vina pentru acest lucru îi revenea, parțial, chiar lui: „Desigur, cele două nevoi care se satisfăceau în construcția edificiului, nevoia de a informa și aceea de a promova o concepție despre artă, n-au fost
Tudor Vianu - în apărarea Esteticii by Petru Vaida () [Corola-journal/Imaginative/12932_a_14257]
-
în geneza artei, influența diferitelor îndeletniciri - vînătoare, păstorit, agricultură - sau a unor împrejurări economice asupra formelor artei). Ideea artei ca muncă nu este rezultatul unei reflecții asupra artei, o concluzie, ci, după cum bine a observat dl George Gană, „un postulat” „impus de realități sociale ale timpului”. Geneza ei se află în filozofia politică și socială a lui Vianu. Încă În 1937, în comunicarea Asupra ideii de perfecțiune în artă, Vianu leagă reacția față de separarea artei de muncă - separare a cărei expresie
Tudor Vianu - în apărarea Esteticii by Petru Vaida () [Corola-journal/Imaginative/12932_a_14257]
-
întîmpinărilor” iscate de tratatul de estetică. În rîndurile introductive, Vianu afirmă că textul a fost inițial destinat a servi ca prefață la Estetica, dar că ulterior el a renunțat la publicarea lui, socotind că punctul său de vedere se va impune de la sine. Poate fi aceasta un artificiu retoric; oricum Proiectul... a fost publicat în 1938. Textul este, înainte de toate, pledoarie în favoarea demersului urmat de Tudor Vianu în Estetica. După cum Vianu va sublinia în prefața la Arta prozatorilor români că critica
Tudor Vianu - în apărarea Esteticii by Petru Vaida () [Corola-journal/Imaginative/12932_a_14257]
-
cei mai de seamă, poate fi comentat pe temeiul câtorva din poemele sale. Nu-l micșorăm pe nici unul procedând astfel; chiar scriind despre autori după ce am reparcurs toată opera poetică a fiecăruia, tipul de prezentare căruia îi rămân fidel îmi impune să examinez mai îndelung un număr redus de poezii, în speranța că voi spune esențialul despre poetul întreg. Din abundenta producție lirică a lui Ioan Alexandru (1941-2000) - ce-mi era familiară până la declanșarea lungii serii de Imne din care marele
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
Adrian Popescu Am certitudinea, azi, că la revista “Steaua” dorința reconectării cu valorile interbelice a fost și o încercare de a impune, în fond și în formă, o binecunoscută distincție lovinesciană, de separare a esteticului de etnic și de etic. Act, așadar, de restituire și recuperare a scriitorilor interbelici, dar acțiune, în subtext, de redobândire a unui prestigiu, existent altă dată, în
Semicentenarul unei reviste - La „Steaua“ care a răsărit by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/13044_a_14369]
-
volum 22 se apropie de final, urmând încă unul de Varia. Este poate cea mai norocoasă dintre toate, căci grație competenței și abilității editorului, în anii comunismului, a reușit să apară fără nici o tăietură - unică performanță! - cele 22 de volume impunându-se monumental. După ce a publicat corespondența de familie, Niculae Gheran adună acum corespondența cu confrații și nu numai, cu rare excepții, ea având un caracter exclusiv documentar. Scrisorile lui Rebreanu sunt în genere ceea ce numim „lettres d’affaires”, n-au
Ediția critică Rebreanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/13143_a_14468]
-
maniacală suspiciune! - că în spatele ușilor închise faptul continuă să se producă. Ușile închise ale atelierelor, ușile închise ale caselor cu blazon. Ultimul dezmăț s-a consumat - demențial - sub Ceaușescu, iar dispariția totală a genului, azi, e, probabil, purgatoriul ce se impunea unei categorii extrem de harnice, îndestulată cu de toate cele căzute de la masa căpcăunului. De suspectat însă tagma, dacă nu cumva, așa, pocăită, continuă să asude la gen. Deși pare că totul a murit în materie, aflăm din cînd în cînd
Însemnări by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Imaginative/13422_a_14747]
-
au desfășurat, ca în fiecare an, la Onești (12-13 septembrie) și la Tescani (14 septembrie). Respectând programul, judicios gândit pe teme mari: Repere publicistice, Colocviu de literatură contemporană, Recitalul „Poetul în Cetate”, Cultură și sincronizare, ediția acestui an s-a impus prin trăsătura sa susținută de vie dezbatere. Având ca punct de pornire tema G. Călinescu și critica literară postbelică, moderator Eugen Simion, atmosfera a câștigat atât prin caracterul său de obiectivă sociabilitate, cât și prin aducerea în discuție a problemelor
La Onești și la Tescani by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13487_a_14812]
-
axat mai ales pe dialog, a fost adoptat în întâlnirea de la Tescani, protagoniști fiind prof. Elena Bulai și prozatorul Nicolae Breban. Întâlnire sfârșită festiv prin recitalul muzical extraordinar, susținut de pianistul Viniciu Moroianu. Cu un caracter, voit oficial s-a impus atenției festivitatea de deschidere, prin cuvintele prof. Const. Th. Ciobanu, salutul din partea Primăriei, rostit de prof. Dobrică, în calitate de consilier municipal, și de Nicolae Breban din partea Uniunii Scriitorilor. Tot lui îi revine plăcuta misiune de a numi premiații Zilelor Culturii Călinesciene
La Onești și la Tescani by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13487_a_14812]
-
lăcrima. Andrew hălădui o vreme pe coridoarele casei de oaspeți, de fapt o cabană sub formă de palat, apoi păși în dormitor. Aici era cam întuneric și la început nu văzu bine, se frecă la ochi. Totuși realitatea i se impunea cu o forță de nestăvilit. Întinsă în pat, uluitoare, se afla o blondă nemaipomenită, goală pușcă, de îți tăia respirația numai când o vedeai. Nu, nu de-asta m-am făcut eu blondă, te rog nu mă întrerupe. Așa, o
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
în pădure ( 1965) trece aproape neobservat, narațiunile publicate doi ani mai tîrziu în Duminica muților "fac mîna romancierului. Consacrarea definitivă ca prozator ( publicistul avea, deja, o notorietate confortabilă) vine după aproape un deceniu, cînd Galeria cu viță sălbatică ( 1976) își impune instantaneu, fără "razne și prisosuri, realismul ei politic și social pilon de rezistență bine cămășuit filosofic. De aceea, poate, cititorul prevenit ( cultivat) ori criticul avizat ( profund) nu se arată captivați doar de iradiantele aspecte politice, istorice, sociale și chiar erotice
Iulie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/13741_a_15066]
-
om avea un bun al său: o căsuță, fie și fără canalizare, sau un cal, sau o bucată de pămînt, sau cîteva găini, un lucru al său și numai al său, pentru care nu trebuia să dea socoteală. Valoarea se impunea de oriunde ar fi venit. Fără îndoială că un chelner sau un pantofar bun era cu adevărat egal cu cel pe care-l servea, să zicem un medic sau un avocat: acesta, clientul «burghez» apela la chelner sau la cizmar
O carte în imagini critice reale by Tudorel Urian () [Corola-journal/Imaginative/13821_a_15146]
-
Textul e revelație, e participare la transcendență prin totalitatea infinită a sensurilor sale sacre. Actul comentării e echivalentul intrării în spațiul descris de aceste sensuri, al actualizării mesajului sub forma aducerii la lumină a unor semnificații posibile. Gestul interpretării se impune de la sine și, într-un pasaj strecurat către finalul comentariului întîlnirii lui Iisus cu ucenicii pe Marea Tiberiadei, André Scrima oferă explicația necesității actului hermeneutic: „Eram totuși obligați să nu trecem sub tăcere acest mesaj cifrat al evangheliei pur și
LECTURI LA ZI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13861_a_15186]
-
simte prezența prietenului. Același lucru pentru împrejurările vieții, oricare ar fi ele, și Dumnezeu." Am alăturat pe această pagină primele două apariții dintr-o nouă colecție a Editurii Humanitas, Înțelepciune și credință. Coordonatoarea seriei e Anca Manolescu, autoare ce a impus la noi, printr-o carte recent premiată de România literară, Locul călătorului, un tip nou de discurs, cel al intelectualului al cărui prim criteriu de analiză e asumarea unui punct de vedere și a unei atitudini situate în interiorul credinței. Cărțile
LECTURI LA ZI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13861_a_15186]
-
anul 1941, putea fi discutată acum liber și era cotată de iubitorii de carte ca un reper, venerată de unii ca o biblie. Se stinseseră polemicile de la momentul apariției și în ciuda unor obiecții plauzibile la diferite caracterizări și ierarhizări, se impusese opinia că masivul volum sintetizează cercetări ale predecesorilor și, concomitent, defrișează pârtii de înaintare. Era demonstrată creșterea pe criterii de organicitate, pe baza vechimii și a continuității neîntrerupte. Originile, lanțul de inele care suie spre modernitate acest tablou a fost
Cazul G. Călinescu by S. Damian () [Corola-journal/Imaginative/13846_a_15171]
-
se ordona era să nu te deosebești de ceilalți, să fii banal, cenușiu, fără relief. Mai ales pentru cărturarii de factura lui G. Călinescu, a căror vocație era să zburde nestigherit, să uimească prin ineditul asociațiilor, corvoada care le era impusă se arăta ucigătoare. În unele momente când lupta la care fuseseră înhămați parcurgea o trecătoare destindere, G. Călinescu era tratat cu o anumită bunăvoință, i se permiteau mici tumbe de prestidigitație care să-i mai potolească setea de spectacol. După
Cazul G. Călinescu by S. Damian () [Corola-journal/Imaginative/13846_a_15171]
-
au deschis ferestre și spre alte țări de pe glob. Desprinderea din chingile Moscovei, începută timid și precaut încă din inițiativa fostului ceferist, a cunoscut un avânt când la cârmă s-a aflat Nicolae Ceaușescu. Acesta a combinat comunismul cu naționalismul, impunând o altă strategie din partea cărturarilor ca să scape de strânsoare (nu pot stărui în acest volum asupra unor delimitări). În esență și în perioadele de îmblânzire a regimului, dictatul în esența lui n-a încetat, n-a prins cheag nicicând o
Cazul G. Călinescu by S. Damian () [Corola-journal/Imaginative/13846_a_15171]
-
sau expediate în comentarii evazive și lacunare; din această cauză, retragerii volumului de pe piață i-a urmat "retragerea" într-o tăcere a criticii menită să mascheze lipsa de apetență și de instrumentar pentru o asemenea literatură. De fapt, ele au impus încă din 1971 un autor de forță, în linia mixtă a realismului dur și a celui magic - o combinație indigestă pentru amatorii de comentarii critice ai epocii Ceaușescu și neatractivă pentru istoricii literari postdecembriști. Deși, după mai bine de trei
Pe urmele lui Monciu-Sudinski by Ion Manolescu () [Corola-journal/Imaginative/13772_a_15097]
-
vals, Vals, Disciplina, Mela, Frig, Terasamentul) vorbește tocmai despre noua natură umană a omului periferic/socialist, preocupat prin orice mijloace să-și obțină pacea interioară. În Pas de vals, un fost boxer de performanță, numit pedagog școlar după război, își impune cu grația și eficiența vechii meserii metodele didactice asupra elevilor care îi tulbură, prin simpla lor existență, liniștea: "Izbea sec și precis, fără patimă, dar cu o deosebită eleganță" (în Rebarbor, București, Ileana, 1997, p. 22). Undeva la intersecția epocilor
Pe urmele lui Monciu-Sudinski by Ion Manolescu () [Corola-journal/Imaginative/13772_a_15097]
-
unică. "Cum să fii obiectiv? Cum să fii drept? Cum să fii exact? Cum să exprimi adevărul? Cum să faci ca acel adevăr să fie cel "adevărat", nu cel pe care-l vrei tu, pe care vrei tu să-l impui?", se întreba Eugen Ionescu într-un fragment de jurnal din 1966. E o interogație constantă în publicistica lui - am curajul să spun "publicistică" pentru că, într-adevăr, Ionescu a fost o prezență impresionant de activă în presa vremii, mai ales în
LECTURI LA ZI by Iulia Popovici () [Corola-journal/Imaginative/13975_a_15300]
-
Între Sadoveanu și mai tinerii săi contemporani, diferențele de viziune sunt absente și corectitudinea politică a tonului este certificatul însuși de progresism al autorului. În centrul infernului este plasat, în acord cu vulgata partinică, latifundiarul lipsit de omenie: stereotipul se impune și, o dată cu el, sunt exorcizați demonii sămănătoriști care au bântuit generații. Interpelarea boierului expune un strat de rapacitate seculară, imposibil de domesticit prin civilizație. Aristocratul autohton este, pe linia best seller-ului semnat de Zaharia Stancu, proprietarul de sclavi în a
Despre cărturar ca soldat credincios by Ion Stanomir () [Corola-journal/Imaginative/13844_a_15169]
-
date de perete, trăgându-l înăuntru pe cititor de corzile vocale ale ordinatorului său. Oferta este încă limitată. Dar în fața acestei oferte, omul se simte pentru prima oară liber. Ca să citească, nu depinde de o altă persoană, nu i se impune programul unei biblioteci și a regimului ei de împrumuturi, nu e restrâns la ritmul lent al lecturii pe casetă magnetică, nici la ipostaza de cărăuș cu rucsacul al opulentelor volume Braille. Și, la urma urmei, ce i se propune cititorului
Revanșa lui Homer by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Imaginative/13932_a_15257]
-
Stancu (sursă nesigură prin definiție) mă îndoisem dintru început. Iar cînd se redeschisese cenaclul Sburătorul, după moartea lui E. Lovinescu, avusesem aproape certitudinea contrară."10 La această certitudine nu ajunge însă Virgil Ierunca, de pildă. Conduita pe care și-o impunea la 10 septembrie 1949, cînd Sorana Gurian i "se plînge că pretutindeni compatrioții o prezintă francezilor ca pe o «denunțătoare» sau ca pe o «agentă a Moscovei»" aceea de a nu cădea și el "în această boală a «spionitei»", ci
Misterioasa viață a Soranei Gurian by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13906_a_15231]
-
încă) sînt inaccesibile. Cu toate acestea, o reconstituire în linii mari nu este cu totul imposibilă. De un real ajutor în această operație sînt, pentru intervalul 1939 1949, ce interesează aici cu precădere, cîteva texte memorialistice, printre care unul se impune în mod deosebit atenției. E vorba de "capitolul" pe care Cella Serghi i-l consacră Soranei Gurian în cartea sa, intitulată Pe firul de păianjen al memoriei. Trecînd peste portretul extrem de sugestiv al prietenei cunoscute în cenaclul lovinescian, precum și peste
Misterioasa viață a Soranei Gurian by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13906_a_15231]
-
un poet mare. Mai există un autor român pentru care copiii sînt doar niște oameni mari reduși la scară: Caragiale. Goe, Ionel și ceilalți "puișori" sînt niște mici bărbați, cu pălărie și opinii. Ei le domină pe "cucoane" și își impun voința. Așa se explică și de ce Caragiale are față de duplicatele mici ale lui Mitică exact aceeași atitudine ca față de personajele lui mari: nu le iubește. În lumea lui Caragiale nu există copii în sensul tradițional, în sensul clișeului literar, adică
Păpușile lui Eugen Ionescu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14017_a_15342]