1,103 matches
-
SIL). Numele de „"limbi indo-europene"” le-a fost atribuit pentru a reflecta răspândirea acestor limbi, în special în India și Europa, deși trebuie subliniat atât faptul că nu toate etniile de aici vorbesc o limbă indo-europeană, precum și faptul că limbile indo-europene se vorbesc și în alte părți ale globului. Ortografia corectă a numelui este aceea cu cratimă. Dintre limbile indo-europene, următoarele sunt cele mai răspândite, fiind vorbite ca limbă maternă de peste 100 de milioane de oameni: Majoritatea limbilor vorbite în Europa
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
și Europa, deși trebuie subliniat atât faptul că nu toate etniile de aici vorbesc o limbă indo-europeană, precum și faptul că limbile indo-europene se vorbesc și în alte părți ale globului. Ortografia corectă a numelui este aceea cu cratimă. Dintre limbile indo-europene, următoarele sunt cele mai răspândite, fiind vorbite ca limbă maternă de peste 100 de milioane de oameni: Majoritatea limbilor vorbite în Europa aparțin superfamiliei indo-europene. Fac excepție limbile fino-ugrice (maghiara, estoniana și finlandeza), limbile caucaziene, basca, malteza (derivată în mare parte
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
și în alte părți ale globului. Ortografia corectă a numelui este aceea cu cratimă. Dintre limbile indo-europene, următoarele sunt cele mai răspândite, fiind vorbite ca limbă maternă de peste 100 de milioane de oameni: Majoritatea limbilor vorbite în Europa aparțin superfamiliei indo-europene. Fac excepție limbile fino-ugrice (maghiara, estoniana și finlandeza), limbile caucaziene, basca, malteza (derivată în mare parte din arabă) - și turca aparținând limbilor turcice. Ipoteza înrudirii limbilor indo-europene, formulată prima dată, în 1647, de învățatul olandez Marcus Zuerius van Boxhorn, care
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
de peste 100 de milioane de oameni: Majoritatea limbilor vorbite în Europa aparțin superfamiliei indo-europene. Fac excepție limbile fino-ugrice (maghiara, estoniana și finlandeza), limbile caucaziene, basca, malteza (derivată în mare parte din arabă) - și turca aparținând limbilor turcice. Ipoteza înrudirii limbilor indo-europene, formulată prima dată, în 1647, de învățatul olandez Marcus Zuerius van Boxhorn, care a observat că o serie de limbi europene se aseamănă cu persana și a înaintat ideea că toate aceste limbi se înrudesc cu limba sciților. Această descoperire
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
susținut această teorie; iar lucrarea sa, publicată între 1833 și 1852 și intitulată „"Vergleichende Grammatik des Sanskrit, Zend, Griechischen, Lateinischen, Litauischen, Gotischen und Deutschen"” („"Gramatică comparativă a limbilor sanscrită, zend, greacă, latină, lituaniană, gotică și germană"”) este considerată începutul studiilor indo-europene ca disciplină academică. Limba comună din care s-au dezvoltat toate aceste limbi se numește limba proto-indo-europeană (PIE); este o limbă teoretică în sensul că tot ce se știe despre această limbă izvorăște din analiza limbilor moderne și a acelora
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
geografic din care a apărut proto-indo-europeana este controversat, dar cel mai probabil pare să fi fost regiunea din jurul Mării Negre, în teritoriile actuale ale Armeniei, României sau Ucrainei. Coloana de hărți alăturată reprezintă una dintre variantele de istorie veche a limbilor indo-europene, numită ipoteza Kurgan, care, în prezent, este cea mai larg acceptată de lingviști. În rusă, "„kurgan”" (cuvânt de origine turcă) înseamnă tumulus, o ridicătură de pământ și pietre deasupra unui mormânt. S-a propus și ipoteza că limba proto-indo-europeană ar
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
mormânt. S-a propus și ipoteza că limba proto-indo-europeană ar aparține unei superfamilii, a limbilor numite "„nostratice”", dar din lipsă de argumente suficient de solide această teorie este controversată. Conform studiului "Massive migration from the steppe was a source for Indo-European languages in Europe", o migrație masivă a avut loc în urmă cu aproximativ 4500 ani, locuitorii din stepa Ponto-Caspică deplasându-se către centrul Europei și contribuind la formarea unor limbi indo-europene. Familia de limbi indo-europene se compune din mai multe
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
Massive migration from the steppe was a source for Indo-European languages in Europe", o migrație masivă a avut loc în urmă cu aproximativ 4500 ani, locuitorii din stepa Ponto-Caspică deplasându-se către centrul Europei și contribuind la formarea unor limbi indo-europene. Familia de limbi indo-europene se compune din mai multe subfamilii: Tabelul de mai jos cuprinde o listă extinsă de limbi indo-europene, organizată pe subfamilii, grupe și subgrupe. Limbile dispărute sunt însemnate cu căte un asterisc (*). Acest tabel reflectă numai una
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
steppe was a source for Indo-European languages in Europe", o migrație masivă a avut loc în urmă cu aproximativ 4500 ani, locuitorii din stepa Ponto-Caspică deplasându-se către centrul Europei și contribuind la formarea unor limbi indo-europene. Familia de limbi indo-europene se compune din mai multe subfamilii: Tabelul de mai jos cuprinde o listă extinsă de limbi indo-europene, organizată pe subfamilii, grupe și subgrupe. Limbile dispărute sunt însemnate cu căte un asterisc (*). Acest tabel reflectă numai una dintre divizările posibile, adesea
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
cu aproximativ 4500 ani, locuitorii din stepa Ponto-Caspică deplasându-se către centrul Europei și contribuind la formarea unor limbi indo-europene. Familia de limbi indo-europene se compune din mai multe subfamilii: Tabelul de mai jos cuprinde o listă extinsă de limbi indo-europene, organizată pe subfamilii, grupe și subgrupe. Limbile dispărute sunt însemnate cu căte un asterisc (*). Acest tabel reflectă numai una dintre divizările posibile, adesea relațiile de înrudire nefiind suficient de precis cunoscute.
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
Limbile germanice sunt o grupă de limbi indo-europene vorbite în nordul Europei și alte părți a lumii. Limbile germanice, în special engleza și germana, sunt printre cele mai vorbite și învățate limbi din lume, fapt observat și în România. Strămoșul comuna al tuturor limbilor germanice este cunoscută sub
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
insulare), care sunt vorbite împreună de un total de 20 de milioane de vorbitori. "Etnologul" SIL a listat un total de 53 de limbi germanice diferite. Limbile germanice posedă un număr de caracteristici comune, unice față de cele ale altor limbi indo-europene. Probabil cele mai cunoscute dintre aceste caracteristici sunt: Alte caracteristici importante sunt: Se crede că toate limbile germanice au apărut dintr-o limbă ipotetică proto-germanică, asemănătoare între ele datorită Legii lui Grimm și a Legii lui Verner. Asta a avut
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
diverși (cum ar fi, dacă silaba a fost medială sau finală, dacă silaba a fost deschisă sau închisă sau dacă silaba precedentă a fost ușoară sau grea). Notații: Cea mai veche limbă germanice are morfologia tipică flexibilă complexă a limbilor indo-europene vechi, care conțin patru sau cinci cazuri gramaticale; verbele marcate pentru persoane, numere, timpuri și moduri; substantive multiple și clase verbale; câteva articole sau fără; și mai degrabă cuvintele libere. Limbile germanice vechi sunt renumite pentru faptul că au doar
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
omului modern acum circa de ani. Vechile popoare ale Italiei preromane - cum ar fi umbrii, latinii (care aveau să stea la baza civilizației romane), volscii, samniții, celții și ligurii, care au locuit nordul Italiei, dar și mulți alții - erau popoare indo-europene; principalele popoare care nu erau de origine indo-europeană erau etruscii, elimii și sicanii în Sicilia și sarzii preistorici. Între secolele al XVII-lea și al XI-lea î.Hr. grecii micenieni au stabilit contacte cu Italia, iar în secolele al VIII
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
ale Italiei preromane - cum ar fi umbrii, latinii (care aveau să stea la baza civilizației romane), volscii, samniții, celții și ligurii, care au locuit nordul Italiei, dar și mulți alții - erau popoare indo-europene; principalele popoare care nu erau de origine indo-europeană erau etruscii, elimii și sicanii în Sicilia și sarzii preistorici. Între secolele al XVII-lea și al XI-lea î.Hr. grecii micenieni au stabilit contacte cu Italia, iar în secolele al VIII-lea și al VII-lea î.Hr. au fost
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
Chr., iar spațiul romanizării include întregul teritoriu al Daciei istorice, inclusiv regiunile dacilor liberi și jumătatea de nord a Traciei balcanice. Premisele romanizării. Romanizarea traco-geto-dacilor a avut la baza un șir de premise favorabile, printre care se evidențiază: originea comună, indo-europeană, a traco-geto-dacilor și a românilor; includerea traco-geto-dacilor în sistemul relațiilor de tip antic prin intermediul lumii grecești; gradul relativ înalt de dezvoltare al civilizației traco-geto-dace; gradul înalt de compatibilitate dintre civilizația traco-geto-dacă și cea română. Căile romanizării. Fenomenul romanizării a decurs
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
va fi numită vocală centrală. În limbile neolatine, „a” accentuat se păstrează (spre exemplu, lat. tardivă "lacte" (latina clasică "lax, lactis") - rom. "lapte", it. "latte"). În română, se remarcă un număr de adaptări ale vocalei: „A-” privativ provine din „ņ” indo-european, prefix negativ, realizat în greaca veche fie ca „a-”, fie ca „an-” - forma „a-” e prezentă înaintea consoanelor, iar „an-” înaintea vocalelor. Din φονη (grc. „voce”), limba română păstrează „afon”, iar din αλφάβητος (grc. „alfabet”) vom avea „analfabet”. De regulă
A () [Corola-website/Science/296728_a_298057]
-
51 se află în Álava, 88 în Guipúzcoa și 112 în Vizcaya. În Țară Bascilor se vorbește atât spaniolă, cât și basca, ultima fiind limba maternă în această reguine. Limba basca se deosebește de spaniolă prin faptul că nu este indo-europeană și nu are nicio relație lingvistică cu alte limbi latine. Potrivit recensământului din 2001, 32,2% din populația Țării Bascilor vorbesc două limbi (spaniolă și basca); 49,6% - vorbesc doar spaniolă; și 18,2% - cunosc basca, dar vorbesc spaniolă, deoarece
Țara Bascilor () [Corola-website/Science/296730_a_298059]
-
sec. II d.Hr. - IV d.Hr.). În perioada de tranziție dintre eneolitic și epoca bronzului (2500 î.Hr. - 1800 î.Hr.), în arealul Slatinei s-au așezat comunități aparținând culturii Coțofeni, care exprimă prima sinteză etnică între autohtonii neolitici și comunitățile indo-europene sosite din stepele nord-pontice. Așezării de pe valea Sopotului, i se adaugă locuiri similare, semnalate în cartierul Clocociov, punctul “La Tufani”. Nivelul de locuire Coțofeni se suprapune, în majoritatea cazurilor, cu un stat de locuire care aparține culturii Glina (bronzul timpuriu
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
și sunt distincte. În realitate, distincția nu este doar în lungimea fonemică, și mecanismul fonologic de la bază este încă neclar. aparține ramurii balto-finice a limbilor uralice, împreună cu limba finlandeză, limba carelă și alte limbi apropiate. Limbile uralice nu aparțin limbilor indo-europene. Estona este înrudită distant cu limba maghiară și cu limbile sami. Limba estonă a fost influențată de limba suedeză, limba germană (inițial limba germană de jos medie, care era lingua franca Ligii Hanseatice și care se vorbea ca limbă nativă
Limba estonă () [Corola-website/Science/296722_a_298051]
-
fost ori zeu, ori chip de om cu duh de zmeu. De-a trăit în văzduh, sub pământ ori în mare, cine mai știe oare?"”), iar lacunele din biografia personajului au fost completate de corespondențe din texte ale altor culturi indo-europene. Portretul obținut îl aliniază pe Zalmoxe față de teme importante ale mitologiei. Astfel, originea lui este de "Bärengott" (vezi „Ursitoarele”, „Blana de urs”; mierea, aliment preferat de urși, devine o hrană divină pe care zeul o duce cu sine și în
Zalmoxe (album) () [Corola-website/Science/317849_a_319178]
-
Procopius a sugerat că homosexualitatea practicată de heruli a fost ritualică și inițiatică în natură, pentru că "sodomia a fost practicată în legătură cu tranziția de la tinerețe la vârsta bărbăției". În Germania timpurie "societățile pentru bărbați (Männerbünde)", erau comune ca în multe culturi indo-europene. Din nou, această sodomie inițiatică este identică cu practicile strâns legate ale tribului Suebian și Taifali, raportate de Ammianus Marcellinus (31.9.5). Ritualuri de sodomie războinice (erotism între un adult și un tânăr) ar fi fost comune pentru toate
Heruli () [Corola-website/Science/319602_a_320931]
-
nou, această sodomie inițiatică este identică cu practicile strâns legate ale tribului Suebian și Taifali, raportate de Ammianus Marcellinus (31.9.5). Ritualuri de sodomie războinice (erotism între un adult și un tânăr) ar fi fost comune pentru toate popoarele indo-europene conform școlii de gândire elaborată de istoricii francezi, cum ar fi Bernard Sergent; forme variate a homosexualității ritualice sunt bine-documentate și au fost instituționalizate în special în întreaga Grecie antică, la sciți, celți și alții.
Heruli () [Corola-website/Science/319602_a_320931]
-
din consoană labiovelară surdă protoceltică, pe semne . "U" și "V" nu sunt diferențiate, ambele reprezentând sunetele , și . reprezintă similitudine distinctă cu limba latină din punct de vedere al morfologiei, faptul o dată considerat să dovedească conceptul subfamiliei comune italo-celtice în cadrul familiei indo-europene. Calvert Watkins a contestat această ipoteză ducând la respingerea ei generală de către lingviști și înlocuind-o cu impoteza de influențe mutuale lungi provocate de mulți ani de vecinătate. Oarecare ar fi motivul acestor analogii, similitudinea marcantă a sistemului flexionar al
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
și în limba latină, perfectul și imperfectul au avut formele sintetice. Astfel s-a exprimat și diateza pasivă. A existat și modul conjunctiv, des folosit în inscripții. Formele verbului "a fi" păstrate arată niște iregularități, o trăsătură comună a limbilor indo-europene. Deși nu se știe mult de declinarea lor, s-au păstrat până în ziua de azi mai multe numerale cardinale și ordinale. Toate formele atestate sunt prezentate în tabelul de mai jos. Majoritatea inscripțiilor păstrate dovedește că ordinea subiect-predicat-obiect a fost
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]