1,822 matches
-
Sub fotografii - căci fotografii erau - pâlpâiau două numere, alcătuite din câte două cifre, pe care la Început nu le putea desluși. — Regina Coeli? Dar Închisoarea din Roma nu se numește Rebibbia? comentă Fabio Merlo, fără obișnuitu-i respect. — Ce vrei să insinuezi? mormăi Elio, sâcâit de Întrebarea malițioasă a secretarului său. În clipa aceea numerele se fixară: 50,4% și 46,7%. 50,4% sub chipul de matroană al Teclei Molinari, născută În urmă cu patruzeci și opt de ani, la Colleferro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Duran era circumcis - pentru că era evreu, lucru care provocă o lungă dispută, căci Antonio nu știa ce Însemna să fii circumcis și urmă o descriere din ce În ce mai exactă, până când totul deveni clar, cu urmarea că imaginea unui penis scalpat, care se insinua impudic În carnea Emmei, Îi provocă primul dintre numeroasele atacuri de colită din viața lui o futuse Întotdeauna pe fugă - era expeditiv, nu dura niciodată mai mult de zece minute, ceea ce o făcuse să admită că nu avusese niciodată orgasm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dintr-un cazinou. — Ce mai faceți? — Făceam mai bine ieri, răspunse Emma legându-și cu grijă eșarfa pe lângă gât. — Ciudat, de când trăiesc la Roma n-am Întâlnit niciodată pe cineva din Întâmplare, remarcă Sasha. — Asta Înseamnă că așa era scris, insinuă Emma. Se vede treaba că Între toate aceste trei milioane de persoane, noi doi aveam ceva să ne spunem. Îmi pare mult să spun că era scris, spuse Sasha, Însă putem să vorbim oricum. Dacă aveți zece minute la dispoziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Cred mai degrabă că se află În Rusia, nu? spuse mama Carlottei, atrasă imediat de o meringă. — Poloneza mea e o femeie deosebită, gemu mama Matildei. — Dar se Îmbracă prost, Își cumpără papuci din piață, e foarte neîngrijită, draga mea, insinuă mama Guendalinei cu un surâs acid. După părerea mea, ar trebui să-ți cauți una mai prezentabilă - nu că mă bag, dar ți-o spun din tot sufletul, nu face o impresie plăcută. — A, nu contează, știe să calce cămășile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe ea. Acuzațiile Rahelei puteai fi auzite de la fântână, care se afla destul de departe de cortul unde țipa ea. O acuza pe Lea că uneltise cu Zilpa ca s-o priveze pe ea de dreptul ei legitim de primă soție. Insinua că Lea nu era însărcinată cu Iacob, ci cu un cioban cu buză de iepure și cam idiot care-și făcea de lucru pe la fântână. - Cățea invidioasă, țipa Rahela. Idioată cu ochi diavolești, nu vrei decât ca Iacob să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Tinerii nu mai au respect pentru nimic În zilele noastre. Lucas Își permise un scurt zîmbet ironic. - Lăsați-l măcar pe bietul funcționar să-și justifice salariul punîndu-și Întrebările mai Înainte de a răspunde la ele, doamnă Le Bihan. - Doar nu insinuați că Nicolas ar fi agresat-o pe mama și ar fi furat banii? exclamă Gwen. - Îmi spun doar că o evadare costă scump. - Dacă Nico ar fi venit la fabrică, l-am fi văzut, Îi ținu ea piept cu fermitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea. Se aplecă peste Marie și desfăcu chingile, vorbindu-i blînd. - Gata, s-a terminat, sînt aici... Încă rătăcită, Marie se agăță de privirea lui și zîmbi ușor. - Nu mai ai de ce să te temi, murmură el. Yvonne ridică glasul: - Insinuezi că mă aflam aici ca să-i fac rău? Cum poți gîndi așa ceva? - Duceți-o la SRPJ! le ordonă Lucas celor doi polițiști. Marie se ridică În capul oaselor. El Înțelese că voia să vorbească și o ajută să se așeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de oră. - Cel care a pus fotografia asta aici a avut poate complici În interiorul castelului, sugeră Marie uitîndu-se cu atenție la Armelle, apoi la soțul acesteia. Unul dintre dumneavoastră a părăsit la un moment dat masa? - Dacă Încerci cumva să insinuezi... Începu PM. - Răspunde, se răsti Lucas. - Nimeni. Și nu bănuindu-ne pe noi veți găsi criminalul care a făcut lucrul ăsta. - Îți vine cumva În minte vreun nume? Întrebă sec Fersen. Armelle Îl Întrerupse scurt, cu febrilitate. - Cer protecție pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Rosamund”, Îl pomenește pe „tânărul prieten al lui Grielescu care a fost omorât Într-o despărțitură din toaleta de bărbați”. „Tânărul prieten” era Ioan Petru Culianu, asasinat pe 21 mai 1991 În condiții similare celor descrise de „Chick”. Veninosul „Chick” insinuează Însă prin juxtapunere că „Grielescu” nu ar fi fost străin de asasini. Sigur, În realitate a fost altfel: Culianu a fost ucis la peste cinci ani de la moartea lui Eliade, dar probabil nu fără legătură cu moștenirea Gărzii de Fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de la discuția aia foarte interesantă cu protopopul Varsanufie, m-am lămurit cum e cu nuanțele. În tura mea, nu am mai lăsat nici un anunț cu neființa. Nu insistam pe față, să nu mă bănuie careva că fac propagandă mistică. Dar insinuam, respectiv, la mare artă sugeram că ar fi mai bine o altă exprimare. Cea mai bună era odihna veșnică. Va-ați prins? Și aici dădeam puțin în societatea multilaterală. Respectiv, te muncea de te belea aicea socialismul, cu cozile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
țiuit: amânarea comunicațiilor. Samuel are alte priorități decât să pălăvrăgească cu Hewnen, sau cum s-o mai chema. Mai întâi el activează o tastatură secundară și, în timp ce accesează programul, fața îi e luminată de un zâmbet. Prin gura întredeschisă se insinuează vârful limbii. Când termină, se întinde cu o evidentă grimasă după un dispozitiv aflat în capătul pupitrului, pe care îl apucă și îl fixează pe căpățâna rasă. Imediat, un beculeț începe să clipească. * Ultima oară văruiseră și acum trebuiau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
multe... domnișoară, viața oferă... viața este... viața nu este... o fată singură... Și îndrugând verzi și uscate, a întins deodată mâinile și a pipăit-o pe Magda pe pântec și coapse. Ea a rămas ca trăsnită. Nu vreau neapărat să insinuez că i-a dat voie, era clar că era surprinsă, chiar îngrozită. A avut nevoie de o vreme până să înțeleagă ce i se întâmplă. Timp de câteva clipe, urmărind atent mâna bătrânului alunecându-i pe trup, Magda mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
autogenereze în funcție de situația celulară întâlnită în momentul inserției. Deci, am insistat, bunică-mea își poate transfera creierul într-una din voi? Z s-a așezat iar pe canapea. Y și X s-au sprijinit amândouă de peretele plin cu postere. - Insinuezi că noi suntem modele purtător? a întrebat Z. - Nu v-ați gândit niciodată că bunică-mea v-a creat pentru a-și transplanta creierul într-una din voi? - Asta e o întrebare? Nu știu cum să răspund. - Da, e o întrebare, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
dată când făcea duș și se privea în oglinda ușor aburită, care nu-i arăta clar întregul trup, dar i-l descria destul de bine. Ridica brațul drept; pielea îi fleoșcăia și-i trimitea miros de Dove. Ridica brațul stâng; se insinua o duhoare pestilențială și subțire, care nu dispărea nicicum și - Elena era recunoscătoare măcar pentru atât - nu se răspândea niciodată la o distanță mai mare de câțiva centimetri în jurul subțioarei. Era mirosul ei pentru ea însăși, un fel de cadou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și ei; era limpede că soarta reporterului fusese pecetluită. Aici totul e rutină și mulțumire. Și dacă există conflicte, oamenii și le rezolvă singuri, ca peste tot în lume unde comunitățile sunt unite. - Sunteți religioși? - Asta depinde de fiecare. Dacă insinuați că suntem vreo sectă, puteți fi liniștit, nu suntem nici o sectă. - Atunci de ce sunteți așa de refractari la lumea din afară? - Eu nu sunt refractar, domnule Fritz. Dar lumea din afară pur și simplu nu mă interesează. Ce-i rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
numai că discursul bunicului începe la aceeași oră în fiecare sâmbătă, dar se repetă mereu. Regretam profund singurătatea în care mă lăsase nevastă-mea, pentru că înainte, când locuiam bine-mersi cu ea, eram surd la absolut orice vibrație străină ce se insinua prin pereții de beton ai cuibușorului nostru. Am lăsat să treacă încă o săptămână. Sâmbătă dimineața am deschis ochii, am auzit un pleoscăit, o dregere de glas, și am știu că bătrânul începe iar să vorbească. De data asta mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
gânditor, nu s-a mai întâmplat așa ceva în acest teatru. Și sunt aici de mai bine de douăzeci de ani. Își răsuci capul către MM și Matthew, iar privirea lui se lovi și de mine pe drum. Era clar ce insinua. Steve considera că cineva care era implicat în realizarea Visului era de vină. Am strâns în palmă agrafa din buzunar, pipăind vârfurile steluței de diamant din mijlocul palmei mele. Mai rău era că, după mine, ar fi putut avea dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
-și descărca conștiința? — Nu mă compara cu Clarence! — Păi, dacă semeni cu ea... Înainte de a ne căsători era mereu așa. Mă împingea în pat, iar apoi se înfuria. Aprinse lumina și îl privi în față. Ochii ei miopi împrăștiau scântei. Insinuezi că te împing în pat? — Nu. Pur și simplu te lași dusă, dar apoi s-ar zice că vrei să mă faci să plătesc... — Ești un porc. Da, asta ești. Așa-mi trebuie, dacă m-am lăsat convinsă. Dumnezeule mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în selvele amazoniene. — Și care e pretenția lor? — Să ajungă la un anumit tip de acord. — Cum? Deja s-au publicat fotografiile masacrului. S-a vorbit deja de avionetă. De unde vor să spună că a apărut? Cine a trimis-o? — Insinuează că poate a fost vorba de o răzbunare personală a acelui garimpeiro care s-a salvat din atacul. — Și cine o să creadă? Acel garimpeiro n-are după ce bea apă. — Pot aranja treaba cu garimpeiro. Va sfârși prin a mărturisi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
signor Viscardi. Un Guardi, un Monet și un Gauguin. — E Încă la spital, acest signor Viscardi? Întrebă Brunetti. — Da, așa cred. De ce? — Pare cam sigur de tablourile luate, chiar dacă nu i-a văzut pe cei care le-au luat. — Ce insinuezi? — Nu insinuez nimic, domnule, răspunse Brunetti. Poate că nu avea decât trei tablouri. Dar dacă tot ce avea erau trei tablouri, cazul acesta n-ar fi ajuns atât de repede În fruntea listei lui Patta. — Cu ce se ocupă signor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Un Guardi, un Monet și un Gauguin. — E Încă la spital, acest signor Viscardi? Întrebă Brunetti. — Da, așa cred. De ce? — Pare cam sigur de tablourile luate, chiar dacă nu i-a văzut pe cei care le-au luat. — Ce insinuezi? — Nu insinuez nimic, domnule, răspunse Brunetti. Poate că nu avea decât trei tablouri. Dar dacă tot ce avea erau trei tablouri, cazul acesta n-ar fi ajuns atât de repede În fruntea listei lui Patta. — Cu ce se ocupă signor Viscardi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
departamentul juridic sau ceva în genul ăsta. Până în clipa aia, Hugo nu-și dăduse seama că Amanda avea principii. Inițial, totala ei lipsă de scrupule fusese unul din lucrurile care-l atrăseseră la ea. Vocea lui Lotti i s-a insinuat printre gânduri. — Ei, oricum, e foarte interesant, Amanda. Mulțumesc. Amanda s-a așezat pe scaun și l-a săgetat pe Hugo cu o privire furioasă. Apoi, Hugo a văzut că Amanda se holba la reverul lui. Îngrozit, Hugo a realizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe a sa, apoi sorbi cu nesaț. După ce bău, așeză doza pe măsuță și îl fixă pe interlocutor cu o privire de gheață. - Nu mi s-a mai întâmplat până acum să mă conversez cu vreunul dintre personajele mele. Asta insinuați că sunteți, nu? - Nu insinuez nimic, domnule, nu-mi arde de insinuări în astfel de condiții. Desfăcu la rândul său doza, căută din priviri un pahar, apoi o duse la gură. Un firișor de lichid i se prelinse pe bărbie
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cu nesaț. După ce bău, așeză doza pe măsuță și îl fixă pe interlocutor cu o privire de gheață. - Nu mi s-a mai întâmplat până acum să mă conversez cu vreunul dintre personajele mele. Asta insinuați că sunteți, nu? - Nu insinuez nimic, domnule, nu-mi arde de insinuări în astfel de condiții. Desfăcu la rândul său doza, căută din priviri un pahar, apoi o duse la gură. Un firișor de lichid i se prelinse pe bărbie și îl șterse cu mâneca
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
hibernală cu termometrele timorate, luate prin suprindere, în plină vară. Câteva mese mici, rotunde, îmbrăcate în alb, pe care chelnerul de serviciu așezase boluri roșii din interiorul cărora pulsau flăcările unor lumânări parfumate. O părere de fum, albastră, șerpuitoare, lascivă, insinuându-se printre clienții pierduți în gânduri, mângâindu-i pe umeri, invitându-i să se ridice și să se miște pe ritmul leneș, sub ochii închiși ai saxofonistului care dădea senzația că se contopește cu instrumentul său, transpus într-o altă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]