4,886 matches
-
care treceau pe lângă noi erau prezente datorită unui enorm act de bunăvoință din partea sa. În același timp, eram convins că tot ce mă înconjura, că tot mai cuprinzătoarea răspândire a LSD-ului prin corpul meu, făcea parte dintr-o intenție ironică a lui Vaughan, ca și când excitația ce-mi scălda mintea ar fi oscilat între ostilitate și afecțiune, sentimente ce deveniseră intersșantajabile. Am urmat deviația vestică de mare viteză a autostrăzii circulare externe. Când să ocolim rondul central al intersecției, am mutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
confiscase pozele și echipamentul lui foto din camera obscură de la ea din casă. Surprinzător însă, pe Vaughan păreau să nu-l poată prinde. Catherine nu aduse deloc în discuție urmărirea la care fusese supusă. Între noi întrețineam acum un calm ironic, aceeași afecțiune stilizată pe care ne-o arătam unul altuia la petreceri ori de câte ori unul dintre noi își găsea în mod deschis un amant (sau o amantă). Înțelegea ea oare adevăratele motive ale lui Vaughan? La momentul acela, nici măcar eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
comparabil cu cel al albanezilor și al moldovenilor, și desigur cu un acces foarte limitat la informație: România este pe cale de a deveni unul dintre cele mai inegale state din Europa. S-a dezvoltat o nouă oligarhie, care - în mod ironic - își are rădăcinile în perioada comunistă, are foarte puține obligații sociale sau e prea puțin angajată în realizarea binelui conum într-un sens mai larg. Grupuri mici, bine plasate în aparatul de securitate și în sectorul comerțului exterior, au fost
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
de distrugere, atât a rațiunii critice, cât și a amintirilor societății despre propriul trecut». [...] «Sfânta scriptură» (a lui Stalin) a fost complet abandonată după decesul tiranului, iar declarațiile lui, cândva venerate, au fost ridiculizate, fiind socotite culmea mediocrității. Cu totul ironic, mai ales adulatorii de odinioară erau activi în demolarea gloriei lui Stalin;” În universul totalitar, puterea și ideologia sunt inextricabil legate. Fără forța imensă a ideologiei, fără efectele ei subjugătoare, dominația exercitată de către aparatul de conducere n-ar fi atins
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
m-am așezat la volan. Am aruncat o privire de control în oglinda retrovizoare și am înghețat. Uitasem de ei. Involuntar, jur. Uitasem că de oglindă erau atârnați niște chiloți albi, străvezii, de damă. Îi agățasem acolo ca o replică ironică la brăduții parfumați întâlniți în atâtea alte mașini. Mi se păruse comic cândva, iar apoi mă obișnuisem cu ei, făceau parte din mașină, la un loc cu canapelele de piele și aplicațiile de lemn de pe bord. În oglindă am întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
care le-ai cules... Cauți în carnețel numărul notat în dreptul numelui ei, atunci când v-ați cunoscut — Alo, Ludmila? Ai văzut că romanul e cu totul altul; dar și acesta, cel puțin exemplarul meu... Vocea de la capătul firului e dură, ușor ironică. - Nu, știți, nu sunt Ludmila. Sunt sora ei, Lotaria (îți spusese, de altfel: „Dacă nu răspund eu, sora mea va fi acolo.“). Ludmila nu e aici. De ce? Ce anume doriți? Voiam să-i spun ceva despre o carte... Nu face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în primele zile de predare, aici nu se știa încă ce fel de om sunt, ea putea să înțeleagă greșit intențiile mele; s-a creat o situație echivocă, neplăcută, desigur, foarte greu de risipit acum, căci ea are un mod ironic de a mă privi, iar eu nu pot să-i adresez cuvântul fără să mă bâlbâi și celelalte fete mă privesc cu un surâs ironic. N-aș vrea acum ca jena trezită în mine de numele de Marjorie să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
o situație echivocă, neplăcută, desigur, foarte greu de risipit acum, căci ea are un mod ironic de a mă privi, iar eu nu pot să-i adresez cuvântul fără să mă bâlbâi și celelalte fete mă privesc cu un surâs ironic. N-aș vrea acum ca jena trezită în mine de numele de Marjorie să mă împiedice să intervin în ajutorul altei Marjorie în pericol de moarte... Dacă nu cumva e aceeași Marjorie... Dacă nu cumva telefonul acela îmi era adresat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
am trecut pe-acasă să mă schimb și să-mi iau cărțile, acum ce mă fac? Continui să alerg prin campus, întâlnesc fete care traversează pajiștea, sunt studentele care se-ndreaptă deja spre cursul meu, mă privesc cu acel surâs ironic pe care nu-l pot suferi. O opresc pe Lorna Clifford fără a înceta să fac mișcările de alergare, o întreb: — Stubbs e aici? Clifford clipește: — Marjorie? De două zile n-am văzut-o... De ce? Am plecat alergând. Ies din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Cavedagna! Să fie false amândouă? — Există numai o singură persoană care ne poate spune adevărul: autorul. — Îl poți întreba, dat fiind că ești prietena lui... — Eram. — La el mergeai când fugeai de Marana? Câte lucruri știi! spune, cu un ton ironic care te calcă pe nervi mai mult decât orice. Cititorule, ai hotărât: te vei duce să-l cauți pe scriitor, între timp, întorcând spatele Ludmilei, ai început să citești noua carte cu coperta la fel. (La fel, până la un anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
s-o fac, spuse el. Într-o zi, cînd am să mă socotesc suficient de puternic, o să pun un afiș pe plajă: „Acesta este regatul lui Oberlus. Nimic nu contează aici În afara voinței lui” - zîmbi pe jumătate amuzat, pe jumătate ironic. O să am nevoie de un steag, adăugă. Știi să desenezi? - Puțin. - În cazul ăsta, pictează-mi un steag... Mare și roșu, cu o iguană enormă În centru... Atunci voi avea steagul meu, insula mea și supușii mei. De ce altceva aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
două ori la numărătoare și "șefii de sector" umblau ca turbați prin fața caselor numărînd tare și răgușit, Artur Stavri i-a făcut semn să se apropie și cînd a ajuns lîngă el acesta l-a întrebat cu un ton destul de ironic: "Ei, ce spui, domnule Popianu, nu-i așa că avem destulă energie pentru instaurarea ordinii publice?" Întrebarea era cam tîmpită, n-avea nici rost, nici cap, nici coadă, însă și-a dat seama din tonul ei că avea un schepsis. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
La Îndemnul lui am revenit În Rusia și m‑am angajat la redacția revistei Der Stern din Moscova. Așa Încât să ne putem vedea zilnic. Trăiam În preajma lui, ca să nu zic la umbra lui. (Poezia „Soarele de sub abajurul roz“ fiind replica ironică a lui Mendel Osipovici la remarca mea. Iar, vai, nu „obsesia sângelui menstrual“!) Vă este cunoscut, domnule, că În acea perioadă M.O. era deja căsătorit și că avea o fiică (sau, cum spune Nina Roth‑Swanson, “Își Încoronase fantasmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de la Epopeea lui Ghilgameș moartea va fi una din temele obsesive ale literaturii. Dacă un cuvânt ca divan nu ar pretinde nuanțe mai luminoase și tonuri mai limpezi, această culegere ar putea avea subtitlul Divanul occidentalo‑răsăritean, În varii contexte ironice și parodice. Simon Magul este varianta unei legende gnostice. În Dicționarul teologiei catolice Jacques Laccardière va defini Borborit - cuvânt ce apare În această povestire - „eretic“, „nelegiuit“; Tertulian Îi va atribui tot soiul de fapte nerușinate. Clement Alexandrinul va spune despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
deschidă ușa. Se răzgândi. Se apropie de biroul Luanei și începu să mângâie, cu degete subțiri, ceașca de cafea. Stai să mă gândesc... Nici tu nu te supui acestei legi. Înclină capul într-o parte, fixând-o cu o privire ironică. Poate din pricina faptului că ești secretara lui sau pentru că, în nopțile goale pe care plecarea mea i le-a lăsat, îți întinde pe buric seva zbuciumului său directorial? Luana nu intrase, niciodată, în contact cu Rebeca Schtac. O văzuse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
umblă prin Întuneric până-ntr-o zi când li se-ntâmplă ceva care-i pune pe-un drum diferit. Pentru mine asta nu-i libertate. Dar tot așa se-ntâmplă cu noi toți! S-au auzit râsete, fie reci și ironice, fie ascuțite, copilăroase. Noi publicăm un ziar revoluționar care se numește Z, a spus fata cu părul Îngrijit. A adăugat că pe ea o cheamă Zubaidah, dar că i se zice Zu, sau doar Z. Nu-mi place numele meu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
lui se potoleau, vedeți, așa se joacă mingea, măi, băieți. Așezată cu picioarele sub ea, pe celălalt capăt al canapelei, Nina piuise, de câteva ori, mici bârfe legate de fauna de cancelarie, după cum o numea ea, bărbatul sesiză bine unda ironică din tonul femeii și o acceptă fără prea multe scrupule, ba trecu repede de la ironie, la sarcasm și caricatural. Avea un talent deosebit, parcă fusese născut să fie bufon. Câteva minute se scurseră de-a lungul paselor verbale, acidulate ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
piesă cu piesă, întreg angrenajul gândirii profesorului ședea la vedere îngrozitor de simplu, de-a dreptul insultător, descifrabil și pentru un orb. Și ea, cea care ascultase pe la colțuri vorbele profesorului de sport, încărcate de amărăciunea propriei neputințe ori spusele binevoitoare, ironice, pline de tăgadă ale inginerului Marcu. Era ca un fel de explozie, o iluminare bruscă, era copleșită, da, da, copleșită. Încurajat de lipsa obstacolelor ce ar fi putut sta în calea raționamentelor sale, Alexe se înflăcără și conform obiceiului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
rumenise obrajii arăta foarte bine. Îi sărută pe amândoi. Nici tu, Ovidiu nu ai mai venit de mult pe la mine, mă bucur așa de mult să te văd! Ovidiu rămăsese pe loc. Privea în jur cu un fel de zâmbet ironic înțepenit pe figură. Uite ce face Fana în timpul înfierbântatei campanii agricole, zise el într-un târziu. Ce citești? Fana surâdea și cu sufletul. Avea acum o frumusețe aparte, sigură, calmă. Nu mă așteptam să veniți, nici prin gând nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dăruit de Trofin. Știa că tatăl ei insistase ca albumul să rămână la Carmina, nu voise să dea explicații prea multe, el nu era omul care se complăcea în justificări, așa voia să procedeze, așa făcea, nu-l atingeau privirile ironice ale Sidoniei, devenise imun. Un moment Fana se gândi dacă albumul conținea piese valoroase, probabil că da, altfel n-ar fi stârnit comentariile sarcastice ale Sidoniei. Nu îndrăzni să întindă mâna către coperțile din mătase roz, presărate cu motive florale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
față, ținea pleoapele strânse, gura întredeschisă. -Ba chiar sunt despărțită, i-a răspuns cu seriozitate după ce i-a înmânat dușul și a început să se săpunească. Dar cred că ceva nu funcționează normal la mine. El ridică enervat umerii, zâmbetul ironic nu-l părăsea. Plecă din baie lăsând pe mocheta vișinie din hol conturul tălpilor lui mari. Când reveni și ea în cameră, bărbatul tocmai își trăgea peste cap tricoul Târziu, într-o zi de septembrie, sâcâitor de luminoasă, făcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
înfiorări rare; fața ruginie a naturii; priveliște ruginie; strigătele pribege ale cocorilor; fața ruginie a undelor; multicolora toamnei strălucire; soare palid, vânt nemilos; toamna mi-a bătut în geam cu degete de ploaie; zâna melopeelor / spaima florilor, Doamna curcubitaceelor; toamna ironică; toamna-n grădină și-acordă vioara. Despre vânt: vânturi sunătoare; mătăsuri lungi de vânt; vrăjmășia câinoasă a vântului; frământată chinuire a crengilor; hohotirea despletită a vântului; calești de vijelii; iernaticul vânt; viforul turbat; vântul transparent și uniform; un vântuleț, potolit
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
cât vocația sa ecumenică, de mult cunoscută, putea Înlătura la o adică orice piedică În calea apropierii de trufașa reformată. Dumneavoastră nu ați spus nimic, domnule Cain. Vocea guturală, intonația specială a frazei, care amesteca savant reproșul șăgalnic și lauda ironică, Îl făcură să abandoneze pereții acoperiți cu, În opinia sa, o replică abstractă a Genezei, la a cărei contemplare se dedase din plictiseală, spre a găsi un răspuns care să nu profaneze memoria celui dispărut și durerea stăpânită a femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a lui Petru, cu o seară Înainte, În Restaurantul Gării vechi unde o zărise intrând să-și cumpere țigări, În drum spre casă, dusă pe gânduri, singură, Înfrigurată. Astăzi Însă era cu totul altă femeie: vie, caldă, energică, tandră sau ironică, voluntară sau bovarică și toate astea se văzură Într-o plimbare de zece minute. Cu un necunoscut... În Piața Carolina, seducătoare ca ea, arătându-se doar cui știa să o privească, doar cui știa să o seducă. Avea dreptate poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
râdă. Grațian nici măcar nu tresări. Părea chiar preocupat de soarta primului său film. Violeta continua să râdă În speranța că va atrage În acest fel atenția asupra ei. Abia când râsul său se apropie de strigăt sau de rugă, privirea ironică a lui Grațian se opri asupra ei. Violeta avea ochii Întredeschiși. Se arăta și se ascundea. Cum fac și farurile mașinilor noaptea În „faza de Întâlnire”. O privire care spunea mai mult decât ea Însăși dorea. Violeta abia mai respira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]