KorAP: Find »[drukola/base=istoriografic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...56 >

1,396 matches

Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753

muncitorești în crearea României moderne și în special a Partidului în împlinirea destinului social-național. Am văzut cum tot mai pregnant, Partidul și-a asumat sarcina nu doar de avangardă politică a revoluționarismului socialist, ci și rolul de avangardă a reflecției istoriografice, decretând versiunea oficială a trecutului românesc lucrată în Biroul Permanent al CC. Restructurarea memoriei naționale pe coordonate indigene a fost influențată hotărâtor și de o altă evoluție, de data aceasta localizată în avangarda culturală (operând, desigur, tot sub strânsa supraveghere

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Ceea ce, calchiată nominal după reforma protestantă al cărui protaganist principal a fost Martin Luther, a fost numită "reforma comunistă" (Urban, 1979), a afectat inevitabil și modul de conceptualizare a trecutului. Două mutații majore sunt evidente în această reformă pe plan istoriografic: a) re-naționalizarea trecutului, epurat anterior de orice semnificații naționale în urma campaniei rolleriene, realizată în paralel cu b) abandonarea progresivă a dogmei marxist-leniniste în periodizarea trecutului în funcție de modul de producție și orânduirea socială. Modificările suferite de structura și substanța istoriei românești

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
politice obștești, evoluate ulterior în cnezate și voievodate, "zonele de locuire mai densă au constituit adevărate Romanii populare, care vor deveni, cu timpul, țări românești în evul mediu timpuriu" (Daicoviciu et al., 1984, p. 87). Teza bimilenarității, elaborată ca dogmă istoriografică în faza naționalistă a comunismului românesc, a fost elaborată pentru a atesta vechimea și pentru a epata continuitatea nefrântă a stalității pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Anii '70 au dat startul maniei comemorative a național-comunismului, în care s-au celebrat cu febrilitate

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
de eliberare socială este cel mai bine evidențiată de cazul răscoalei condusă de Horea din 1784, care a făcut obiectul analizei scrupuloase realizate de K. Verdery (1991, pp. 224-235). Hermeneutica mișcării lui Horea a declanșat o dispută în avangarda reflecției istoriografice, ai cărei protagoniști au fost David Prodan, adeptul interpretării sociale a răscoalei țărănești, și Ștefan Pascu, avocatul interpretării naționale a revoluției populare. Este relevant de arătat modul în care tranșarea în favoarea hermeneuticii naționale a disputei asupra caracterului mișcării lui Horea

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
fost David Prodan, adeptul interpretării sociale a răscoalei țărănești, și Ștefan Pascu, avocatul interpretării naționale a revoluției populare. Este relevant de arătat modul în care tranșarea în favoarea hermeneuticii naționale a disputei asupra caracterului mișcării lui Horea purtate în avangarda reflecției istoriografice s-a transpus în ariergarda consensului societal reprezentat de manualele școlare de istorie. La fel de relevant este și modul în care schimbarea de interpretare s-a modulat armonic pe schimbarea naționalistă petrecută în ideologia regimului. Apropierea bicentenarului a introdus celebrarea evenimentului

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Apropierea bicentenarului a introdus celebrarea evenimentului petrecut în Munții Apuseni în agenda memoriei publice. Totodată, ca parte a aceluiași proces de "semnificare socială a timpului" (Zamfir, 2005, p. 236), activitatea publicistică dedicată evenimentului s-a intensificat. Angrenajul instituțional de producție istoriografică sponsorizat statal a fost pus în mișcare pentru acoperirea publicistică a evenimentului. Prima monografie dedicată subiectului, ieșită în avans pentru a prepara terenul ceremonial, a văzut lumina tiparului în 1979, semnată fiind de reputatul istoric David Prodan cu titlul Răscoala

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
prin prezentarea unei succesiuni de revoluții social-naționale desăvârșită prin "insurecția națională" din 23 august 1944 orchestrată de PCR prin care s-a ajuns la orânduirea socialistă. Literatura didactică oglindește cu oarecare fidelitate mutațiile hermeneutice survenite în frontul avangardistic al reflecției istoriografice. Manualul de Istoria Patriei din 1966, tributar încă logicii antinaționaliste a patrotismului socialist, reproduce bona fide versiunea pur marxistă a evenimentului prezentă în textul lui Roller, unde se vorbește despre "Răscoala țăranilor sub conducerea lui Horia, Cloșca și Crișan" (Roller

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
gătită pe gustul lui Stalin, a luat forma unei monstruoase amestecături de naționalism și marxism" (Heller și Nekrich, 1986, p. 295 cf. Wertsch, 2004, p. 76). Cu o întârziere de câteva decenii, rețeta naționalismului marxist avea să cucerească și gusturile istoriografice ale lui Ceaușescu. Spiritualitatea. Interbelicul românesc, în special prin aripa fanatismului naționalistic (O. Goga, N. Crainic, N. Ionescu etc.), a distilat esența românismului în spiritualitatea creștin-ortodoxă. Credinței răsăritene și Bisericii Ortodoxe le-au fost conferite un rol cardinal, de călăuză

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
desprinsă din înțelegerea istorică a trecutului poporului român. Memoria istorică românească a devenit din "națională în formă, socialistă în conținut", "națională în formă, naționalistă în conținut", deși a păstrat și un puternic element socialist. Viziunea naționalistă care a dominat spiritul istoriografic românesc începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea până la 1947 s-a văzut re-întronată ca optica oficială prin prisma căreia trebuie vizualizat trecutul autohton. Ideile care i-au obsedat pe naționaliștii români (continuitatea politico-statală, "România eternă", neatârnarea națională, unitatea veșnică

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
totuși perspectiva sovieto-centrică; ii) acutizarea progresivă a reformei într-o revoluție mnemonică autentică. Manualele de istorie publicate în perioada 1964-1971 continuă parțial linia dură a marxism-leninismului trasată de paradigma Roller, în același timp în care elementul național este reasimilat. Discursul istoriografic nu a fost restructurat din temelii, ci doar parțial recalibrat. În această perioadă de tranziție, principiile călăuzitoare care ghidează întregul demers de construire socială a trecutului nu au fost elaborate într-o manieră coerentă. De aceea, manualele din anii '60

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
identității naționale a contorsionat la rându-i memoria istorică românească, transfigurată în formatul național-comunist. Turnura naționalistă operată în cadrul regimului comunist a provocat o revalorizare masivă a factorului național din istoria, devenită bimilenară, a statului român. Recursul la naționalism în discursul istoriografic, după mai bine de un deceniu de propagandă inter- și chiar antinaționalistă, reflectă capacitatea istoriei de a fi folosită ca unealtă discursivă în fasonarea memoriei colective în acord cu imperativele politice ale zilei. Naționalismul a fost recuperat, radicalizat și reinstalat

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
a fost, într-adevăr, un moment de cotitură în evoluția pedagogiei românești și în reconstrucția literaturii didactice. Însă această turnură nu s-a produs din senin, ci a venit pe fondul unor evoluții produse în cultura autohtonă. În avangarda reflecției istoriografice românești, glisarea paradigmatică produsă în pedagogia istorică dinspre dogmatica oficială înspre multi- perspectivism a fost amorsată de apariția lucrării Istorie și mit în conștiința istorică românească, semnată de L. Boia (1997). Pregătită la rândul ei de o altă lucrare cu

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
întreprinsă de L. Boia nu este însă de o originalitate absolută. După cum însuși autorul este mândru să recunoască, inovativitatea abordării sale este relativă, avându-și antecedentele în istoriografia critică ancorată în paradigma junimistă. Istoricul reactualizează astfel o tradiție a criticismului istoriografic suprimată vreme de jumătate de secol, de la oficializarea versiunii rolleriane asupra trecutului românesc în 1947. Fără a dori să minimalizăm meritele majore ale cărții, a cărei influență asupra lucrării de față este mai mult decât evidentă, trebuie punctat totuși că

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
fi categorizată în trei perioade diferite, răspântiile dintre cele blocuri discursive constând în două renovări structurale. Cele trei perioade pot fi catalogate drept: i) perioada inerției discursive (1991-1997), în care este menținut principiul manualului unic, fapt care perpetuează monofonia discursului istoriografic pe același schelet analitico-interpretativ articulat în faza național-comunismului, din care sunt înlăturate vertebrele explicit comuniste (cum ar fi referirile la PCR, limbajul specific materialismului dialectic etc.); ii) perioada pluralizării (post 1998), în timpul căreia se conturează o "piață a memoriei colective

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
o singură viziune asupra trecutului, s-a liberalizat prin retragerea monopolului asupra memoriei deținut de statul totalitar. În lungul proces de deschidere a societății închise ermetic ce a caracterizat tranziția înspre democrație, s-au cristalizat trei direcții urmate de discursul istoriografic decriptibile prin analiza manualelor școlare: a) direcția conservatoare a vechii gărzi, care a continuat linia trasată de istoriografia naționalismului postcomunist cu rectificările minimale impuse de noua paradigmă educațională; b) direcția reflexivă-europenistă, înscrisă pe linia unei istoriografii debarasată de încărcătura ideologică

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
pot alege cel puțin cinci dintre aceste nume pentru a le preda la clasă, cu condiția de a respecta proporția de trei personalități din istoria națională și două din istoria universală. Totodată, programele școlare impun o restructurare tematică a discursului istoriografic, astfel că organizarea cronologică a trecutului românesc, care asigura coloana vertebrală a meta-narativei istoriei naționale, ajunge să fie dislocată. Orientarea postnațională a ultimei generații de manuale școlare de istorie nu reiese atât din conținutul și substanța mesajului difuzat despre trecutul

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
al., 2008). Logica postnațională de periodizare a trecutului românesc I. Discursul monofonic (1991-1997). Colapsul regimului comunist prin revoluția română din 1989 urgenta reconceptualizarea trecutului. Totuși, ieșirea din comunism, atât la nivelul societății per ansamblu, cât și la cel al reconceptualizării istoriografice, nu avea să fie rapidă. În anii imediat postrevoluționari, imaginea trecutului românesc a suferit modificări minimale. În pofida faptului că periodizarea marxist-leninistă, pe bază de orânduiri sociale, este eliminată complet, manualul lui H. Daicoviciu et al. (1991) este o simplă reeditare

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
și liniar (cf. Rosenau, 1992, p. xi, 67), este răsturnat și înlocuit cu o înțelegere postmodernă a temporalității. Meta-povestirea națiunii române (desfășurarea în timpul istoriei a "duhului" românesc), susținută de o periodizare cronologică a istoriei, este astfel destructurată, odată cu intrarea discursului istoriografic în condiția postmodernă. Implicațiile pentru ideologia naționalistă sunt majore: "căderea în desuetudine a dispozitivului metanarativ de legitimare" (Lyotard, 1993, p. 15), adică a periodizării cronologice a istoriei, antrenează mai departe prăbușirea funcției narative a istoriei, care înseamnă că istoria își

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
de factură militantist în sensul apărării identității tradiționale românești (vezi de exemplu, Ochescu și Oane, 1994, pp. 14-16), la nivelul gimnazial și mai ales la cel liceal retorica tradițională este abandonată. Discursul etnogenetic capătă din ce în ce mai multe valențe critico-reflexive. Vechea gardă istoriografică, a cărei direcție conservatoare este indicată în manualul cu titlu anacronic Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi (manual pentru clasa a XII-a) (Scurtu et al., 1999), continuă să mizeze pe cardinalitatea etnogenezei românești, considerând acestă chestiune

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
importanța simbolică a problemei etnogenezei, invitând mai degrabă la reflecții critice asupra modului în această chestiune a fost un rezervor identitar pentru conștiința de sine a românilor. Direcția postmodernă, exprimată prin manualul coordonat de S. Mitu (1999), propune o reflexivitate istoriografică forte (hardcore historiographical reflexivity), tratând întreaga chestiune a genezei etnice românești în contextul mitologiei etnogenetice. Premisele de start sunt că "toate popoarele acordă o mare importanță originii lor, felului în care își imaginează că s-au născut" și că "fiecare

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
ungar după 1989, vechea chestiune a continuității, care a ațâțat atâtea pasiuni politice în istoriografiile celor două țări, a cunoscut un nou capitol. În aceleași cadențe discursive ale istoriei militantiste de secol al XIX-lea, manualele postcomuniste au reinstrumentat cazul istoriografic împotriva "netemeiniciei teoriei imigraționiste", mobilizând o impresionantă colecție de probe moștenite de la acțiunile similare întreprinse de A.D. Xenopol, care ar atesta "continuitatea lor în spațiul carpato-danubiano-pontic" (Daicoviciu et al., 1992, p. 59). Mărturiile epigrafice ale continuității, dovezile arheologice ale continuității

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
românești în "spațiul strămoșesc carpato-danubiano-pontic" (Daicoviciu et al., 1992, p. 73). Teza Romaniilor populare atestă nu doar continuitatea etnică a daco-romanilor, ci și continuitatea organizațională, de factură politico-statală a românilor. II. Discursul polifonic (post-1998). Discursul conservator emis de vechea gardă istoriografică insistă dogmatic pe teza continuității daco-romane post-aureliane (Scurtu et al., 1999, p. 9). De asemenea, continuitatea organizării politice este apărată, invocată fiind deja clasica teorie a "Romaniilor populare" (p. 14). Într-un limbaj revolut, manualul lui I. Scurtu et al

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
p. 15). Chiar și așa, permanența existențială românească rămâne o trăsătură invariabilă a discursului istoric, fiind afirmată, de pildă, prin conceptul de "romanitate post-aureliană" (Bozgan et al., 2003). Discursul postmodern merge un pas mai departe, adoptând o poziție specifică agnosticismului istoriografic. Oprindu-se asupra problematicii continuității, manualul redactat de S. Mitu et al. (1999) recunoaște că după retragerea armatelor romane în anii 271-274, "nu știm foarte multe lucruri despre istoria secolelor care au urmat în spațiul de la nordul Dunării" (p. 10

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
formule apodictice preluate din vechiul discurs național- comunist, manualele declamă necesitatea obiectivă a unificării politice a Țărilor Române: "Unirea a fost un fapt obiectiv, necesar, așa cum vor fi și împlinirile de mai tîrziu" (Daicoviciu et al., 1992, p. 151). Discursul istoriografic difuzat de manualul de Istoria românilor din cele mai vechi timpuri... schițează chiar tema unui destin nominal al unității românești, dat fiind că "ea s-a înfăptuit dinspre Țara Românească care chiar prin numele ei întruchipa un sens unificator" (ibidem

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-a). Principiul totalizator al unității, în spiritul căruia a fost organizată întreaga devenire istorică românească până acum, este concurat de principiul fragmentarizant al diversității promovat de autoritățile statale. În ciuda constrângerilor impuse de programa școlară, discursul conservator emis de vechea gărză istoriografică și-a acomodat superficial mesajul tradițional în structura analitică obligatorie. Marea Unire din 1918 este interpretată în aceeași grilă a destinului istoric a unității statale românești: "ideea de unitate statală a însoțit istoria românilor, afirmându-se ca una din aspirațiile

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]