2,324 matches
-
dilată intenționat povestirea biblică prin monologuri (astfel, în omiliile 4 și 5, diavolul meditează asupra diferitelor modalități de distrugere a cinstitului Iov) sau dialoguri (între Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, și arhanghelul Gavriil în omilia 1, sau între Petru și iudei, de Cincizecime, în omilia 10), în care sînt ilustrate în manieră dramatică implicațiile teologice și morale ale textelor. Dintre figurile de stil, Leonțiu preferă exclamația, apostrofa, anafora, paralelismul între părțile frazei, cărora li se adaugă uneori rima. De asemenea, utilizează
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
genul textelor, nu ne putem aștepta să găsim aici o cristologie sofisticată; Leonțiu se mulțumește să sublinieze că Dumnezeu și omul sînt uniți și identici în Cristos. Foarte prezent e diavolul, instigator al ereziilor; se sublinează și raportul acestuia cu iudeii, în special prin exploatarea și dezvoltarea unor motive existente în Evanghelia după Ioan (mai cu seamă în omilia 8). Bibliografie. Ediție critică plus studiu introductiv: C. Datema, P. Allen, Leontii presbyteri Constantinopolitani Homiliae (CChr.SG 17), Brepols, Turnhout, University Press
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o localitate ce trebuie situată poate în Mysia, ar fi stat apoi în Egipt și a fost trimis ulterior ca episcop în Etiopia. S-ar fi dus după aceea în Arabia Felix, unde ar fi obținut multe succese în convertirea iudeilor la creștinism. Această poveste ar putea fi legată de creștinarea omeriților din Yemen, intrați sub stăpînirea etiopienilor în epoca lui Iustinian. Dar nu putem fi siguri nici măcar că Gregențiu a existat. Pe noi ne interesează în măsura în care sub numele său a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
noi ne interesează în măsura în care sub numele său a fost vehiculată scrierea intitulată Legile omeriților (al cărei început s-a pierdut), de fapt o legislație strict teoretică, bazată pe un ideal monastic. Tot lui i-a fost atribuită și Disputa cu iudeul Herban, sub forma unui proces-verbal, redactat de Palladius, al unei dispute cu mai multe etape; opera face parte (însă ca un produs secundar) din genul disputelor imaginare dintre creștini și iudei, în care iudeul nu e decît o fantoșă în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Tot lui i-a fost atribuită și Disputa cu iudeul Herban, sub forma unui proces-verbal, redactat de Palladius, al unei dispute cu mai multe etape; opera face parte (însă ca un produs secundar) din genul disputelor imaginare dintre creștini și iudei, în care iudeul nu e decît o fantoșă în mîinile autorului creștin. Scrierea e de fapt o continuare a celei precedente, care se încheie tocmai cu începutul disputei. Bibliografie. Ediția celor două opere în PG 86/1, pp. 568-620 și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a fost atribuită și Disputa cu iudeul Herban, sub forma unui proces-verbal, redactat de Palladius, al unei dispute cu mai multe etape; opera face parte (însă ca un produs secundar) din genul disputelor imaginare dintre creștini și iudei, în care iudeul nu e decît o fantoșă în mîinile autorului creștin. Scrierea e de fapt o continuare a celei precedente, care se încheie tocmai cu începutul disputei. Bibliografie. Ediția celor două opere în PG 86/1, pp. 568-620 și 621-784. Cf. R.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aur și armonie. • Lumea crimei a iesit azi suprafață! Moartea circulă neîngrădita prin piața. • Mintea a inventat lumi fără număr, dar a rămas să trăiască în carapacea să de pe acelaș umăr. • Paradoxal, creștinismul s-a nascut pe pământul sfânt al iudeilor. • Somnul e un teren pe care se duc luptele cele mai ciudate pentru lucruri aberante. • În timpuri grele, oamenii se adună sub aceleași umbrele... • Suferință nu te duce la puritate, ci la moarte. Căile Domnului sunt tare încurcate. Cred că
AFORISME (12) de HARRY ROSS în ediţia nr. 2043 din 04 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/381306_a_382635]
-
ocupă în lucrare doctrina lui Marcion precum și viziunea cristologică pe care o au Tertulian, Irineu și Hipolit. Cât despre mitul Anticristului, el este abordat dintr‑un unghi complet diferit de cel al lucrării noastre. Este vorba de „Anticristul ca restitutor iudeu, care promite să refacă cetatea palestiniană în ruine”. „Problema venerării Țării Sfinte, scrie Heid, va constitui axa principală și punctul de referință constant: ce anume au în comun Ierusalimul și Iudeea cu eshatologia creștină primară? Sunt ele colaterale acesteia sau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
țină sabatul, să consume mâncăruri interzise și să nu mai practice circumcizia. Antiochos închină templul lui Zeus Olimpianul, autorizează jertfele păgâne și prostituția rituală la Ierusalim. Toate aceste măsuri făceau parte dintr‑un foarte ambițios proiect de elenizare forțată a Iudeii, căruia populația i se opunea cu îndârjire, în ciuda existenței unui număr important de „colaboraționiști”. Capitolul 7 redă această situație de criză sub forma unei înlănțuiri de simboluri teriomorfe corelate, într‑o oarecare măsură, cu simbolul statuii prezent în capitolul 2
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
atrage atenția asupra faptului că adevărata parusie va fi precedată de pseudoparusii: „Că mulți vor veni în numele Meu zicând: «Eu sunt!» și pe mulți îi vor amăgi” (vv. 5‑6); 2) războaie sângeroase (v. 7); 3) persecuția creștinilor, atât din partea iudeilor, cât și din partea romanilor („Vă vor da în adunări și [...] în sinagogi [să vă judece]”, v. 9); 4) rolul evanghelizator al martiriului (v. 9); 5) parusia va avea loc numai după ce Evanghelia va fi propovăduită la toate popoarele (v. 10
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
natural (v. 8) și dezastrul social (vv. 12‑13); 7) „urâciunea pustiirii” ( v. 14); 8) Dumnezeu scurtează perioada persecuțiilor din iubire și, în același timp, pentru mântuirea aleșilor săi (v. 20). Cea de‑a doua secțiune, consacrată în exclusivitate războiului iudeilor, debutează printr‑un avertisment: 14Iar când veți vedea urâciunea pustiirii [...] stând unde nu se cuvine (ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0:φΦγΤΗ ƒΦϑ06ϑ∀ ©Β≅Λ ≅⇔ ∗γ℘) - cine citește să înțeleagă! - atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
același context, la care se adaugă prezența ostentativă a acelui participiu masculin care, între paranteze fie spus, nu face decât să complice lucrurile și nicidecum să le deslușească. Motivul ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0: φΦγΤΗ este integrat de Isus episodului invaziei Iudeii și distrugerii templului. Oare ce personaj se putea ascunde în spatele acestei metafore? S‑au încercat diferite răspunsuri. Colani spune că este vorba despre statuia pe care Caligula voia să o ridice la Ierusalim, în anul 40; Peerbolte propune două ipoteze
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mare popularitate în primul secol după Cristos. Cartea a treia a Regilor (cap. 17) relatează episodul în care Achaab, regele Israelului, primește o lecție severă din partea profetului care, vreme îndelungată, nu lasă să se pogoare apă din cer peste regatul Iudeii. În al treilea rând, martorii „putere au peste ape ca să le schimbe în sânge și să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi” (11,6). Această ultimă caracteristică supraomenească este o aluzie la figura lui Moise. Aceleași
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
general, este foarte dificil, chiar imposibil, de identificat mediul istoric în care au fost concepute scrierile apocrife cu caracter apocaliptic. Cercetătorul scoțian nu respinge posibilitatea ca AP să se refere nu la răscoala condusă de Bar Kokhba, ci la răscoala iudeilor din Cirenaica și din Egipt (între 115‑117), în timpul domniei lui Traian. Această răscoală este menționată de Eusebiu, în HE 4, 2, 4. Dacă varianta ar fi cea reală, ar însemna că AP a fost redactată undeva în Egipt. În favoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
contextului istoric contemporan, a capitolului 24 din Evanghelia după Matei. Temele centrale sunt: falsul mesia (falșii profeți sunt lăsați deoparte în mod intenționat); adevăratul Mesia; martirul. Este foarte posibil ca falsul mesia să se refere la Simeon bar Kokhba, conducătorul iudeilor în timpul revoltei antiromane din 132‑135. Creștinii au plătit cu prețul vieții refuzul de a‑l recunoaște pe mesia în acest personaj violent. Astfel, s‑a produs ruptura definitivă între cele două comunități surori. Simeon bar Kokhba reprezintă deci o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nelegiuit” va domni nici mai mult nici mai puțin de trei sute cincizeci de ani; ei consideră expresia de la Daniel, „o vreme”, echivalând cu o perioadă de o sută de ani. Drept urmare, apariția lui Mesia nu este deloc o problemă stringentă. Iudeul Trifon, convins de întârzierea parusiei, își părăsește țara căzută în mâinile unor mesianiști fanatici, cu scopul de a se putea dedica nestânjenit filozofiei, în orașele grecești. Iustin, la rândul său, convins de iminența celei de‑a doua veniri a Mântuitorului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Primul se adresează torționarilor romani și constă în următorul paradox: cu cât ne veți persecuta mai mult, cu atât va crește numărul celor care cred în Isus; înverșunarea voastră nu face decât să atragă prozeliți. Al doilea mesaj se adresează iudeilor și poate fi rezumat în termenii următori: persecuțiile creștine declanșate împotriva voastră sunt pe deplin meritate. „Dar dacă ați fost dați afară pentru că ați luptat, atunci voi ați suferit acestea pe bună dreptate, după cum, de altfel, toate Scripturile stau mărturie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
face apariția în cele două epistole ale lui Ioan, rămâne destul de generic, referindu‑se, într‑o primă fază, exclusiv la profeții care predică false învățături. Abia cu Irineu - într‑o etapă de decantare dogmatică și de radicalizare a conflictului dintre iudei și creștini (după răscoala lui Bar Kokhba) - numele respectiv va unifica în jurul său toate tradițiile întâlnite până aici și va dobândi o conotație conflictuală foarte pronunțată (mai ales la Hipolit). Nașterea mitului se datorează triplei întâlniri a mitologiei, a Scripturilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
eretice, ci preoții ortodocși* atrași de interpretarea spirituală a Scripturii, cu toate consecințele care decurg din aceasta: devalorizarea cultului lui Dumnezeu în templu; respingerea ideii de salus carnis; diminuarea tensiunii apocaliptice; pierderea nădejdii în a doua parusie. Într‑adevăr, alungarea iudeilor din Ierusalim de către Hadrian, ca urmare a represiunii revoltei lui Bar Kokhba, a avut repercusiuni indirecte asupra modului de viață și a cultului creștin. Eusebiu spune că din acel moment creștinii din Ierusalim renunță la practica circumciziei, interzisă de împăratul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Înainte de Anticrist el se manifestă printre păgâni prin multe lucruri abominabile. Odată cu Anticristul își va schimba tactica. De la variat va trece în chip complicat la un singur idol, pentru ca, prin intermediul acestuia, să fie adorat în templul de la Ierusalim atât de iudei, cât și de păgâni. Va schimba, așadar, greșeala uarius cu un idol suprem, adorat în mod deschis în templul și în cetatea unde se desfășoară de obicei cultul Creatorului. Acesta este simbolul supremei nerușinări!”. Diavolul nu se mai ascunde de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acest proces de autodivinizare este constituit de instalarea Anticristului în templul de la Ierusalim. Irineu a consacrat numeroase pagini din cartea a IV‑a rolului pe care l‑a avut templul în economia mântuirii. Asemenea lui Iustin, el susține că poporul iudeu a fost întotdeauna supus tentației idolatriei și că, pentru a pune frâu acestei tentații, Dumnezeu i‑a transmis tablele Legii (precum și instrucțiunile legate de ridicarea templului). Așadar, Legea și templul au slujit revelației creștine. Irineu definește poziția centrală a templului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un fals mesia, judecătorul nedrept, cu care va conviețui o vreme. Prin intermediul parabolei, Irineu introduce Sinagoga în scenariul eshatologic, conferindu‑i rolul personajului negativ. Anticristul va răzbuna văduva/Ierusalim la cererea acesteia. Irineu se referă, probabil, la persecuția creștinilor de către iudei, în timpul scurtei, dar sângeroasei insurecții conduse de Bar Kokhba. Cu toate acestea, contextul scripturistic creat de citatele din Cartea lui Daniel rămâne predominant, referirea la un posibil context istoric nefiind decât o supoziție lipsită de argumente hotărâtoare. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este Biserica însăși, locuită de uerus Israel, poporul sfinților. Pentru Irineu, ca și pentru predecesorul său, Iustin, creștinii au devenit după întrupare uerus Israel. Israel și‑a încheiat misiunea istorică. Mai grav este că a făcut‑o lamentabil, trădând‑o. Iudeii nu păstrează deci nici o legătură cu propriul trecut. Refuzul de a recunoaște caracterul mesianic al lui Isus transformă existența lor într‑o existență nelegitimă, lipsită de sens. Creștinii, în calitate de „nou Israel”, sunt adevărații moștenitori ai tradițiilor și practicilor veterotestamentare. Ei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
restaurarea vechiului cult, de tip iudaic, echivalează, pentru Irineu, și în ciuda milenarismului său, cu profanarea. Cartea lui Daniel aplica expresia ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ™瀀< ƒΔ0:φΦγΤ< lui Antiochos al IV‑lea Epiphanes. Irineu o aplică, printr‑o contrametaforă, Anticristului‑rege iudeu. Singurele roluri atribuite iudeilor sunt foarte puțin de dorit: cel al poporului inexistent și cel al poporului‑tiran ilegitim. Refuzând parusia, iudeii, ca entitate etnică, se văd eliminați definitiv și irevocabil din istoria mântuirii. Timp de trei ani și jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tip iudaic, echivalează, pentru Irineu, și în ciuda milenarismului său, cu profanarea. Cartea lui Daniel aplica expresia ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ™瀀< ƒΔ0:φΦγΤ< lui Antiochos al IV‑lea Epiphanes. Irineu o aplică, printr‑o contrametaforă, Anticristului‑rege iudeu. Singurele roluri atribuite iudeilor sunt foarte puțin de dorit: cel al poporului inexistent și cel al poporului‑tiran ilegitim. Refuzând parusia, iudeii, ca entitate etnică, se văd eliminați definitiv și irevocabil din istoria mântuirii. Timp de trei ani și jumătate, cultul tradițional va înceta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]