KorAP: Find »[drukola/base=izbuti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...236 >

5,893 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

Blestemat fecior de cățea, urlă Dante descălecând mânios, cu repeziciune. Mișcarea neașteptată și strigătul speriară calul, care se smuci Într-o parte brusc, făcându-l să piardă sprijinul scării. Ateriză cu toată greutatea În noroi, ridicând stropi și abia mai izbutind să se țină pe picioare. În spatele său izbucniră râsetele pizmașe ale străjerilor, care se solidarizau cu tovarășul lor din gardă. Nici bargello nu reușise să Își Înăbușe un zâmbet. Între timp, atrași de larmă, pe bastioane Începuseră a se Îngrămădi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
etajul chiliilor. Abia Începuse să urce când peste el dădu cineva care cobora vertiginos. Era o fată, acoperită cu câteva zdrențe. Priorul căscă ochii cu surprindere, recunoscându-i trăsăturile descărnate ale figurii și ochii verzi, aprinși de desfrânare. - Pietra... abia izbuti să șoptească, cu glasul retezat. Tânăra izbucni, râzându-i În nas cu o expresie prostească, Înainte să Își reia alergarea spre ieșire. Un damf de vin Îi Împunse nările. Pentru o clipă, se simți tentat să se ia după dânsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
messer Alighieri, nu-i cazul să fim atât de trufași, dat fiind că pentru două luni de zile trebuie să stăm Închiși aici, unde-i mai rău decât În temniță la Stinche! Îi strigă celălalt. Se pare că măcar domnia ta izbutești să ieși, noaptea... Dante se Întoarse dintr-o dată și făcu câțiva pași spre bărbatul acela. Sângele Începuse să Îi zvâcnească În tâmple cu vuietul unei cascade. Vederea Îi era și ea Înnegurată de oboseală și de starea de rău. Virtuțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
trupul În dreptul rinichilor. Totuși, a continuat să trăiască, din vrerea lui Dumnezeu! Ea a rostit cuvinte cumplite Împotriva păgânilor și le-a Înfrânt semeția oarbă, zăpăcindu-i și Îngrozindu-i. Și, În timp ce aceștia bâjbâiau prin bezna lor, puținii care au izbutit să fugă s-au salvat, ducând-o cu ei pe pământurile luminate de harul lui Dumnezeu. Fecioara străbătea În continuare mulțimea cu privirea ei Înghețată. Albastrul pupilelor era atât de deschis Încât părea aproape alb. Când ochii i se Încrucișară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
aștepta ca celălalt să se urnească, trecu de portiță și se Îndreptă de unul singur În sus, pe treptele din lemn de stejar ce se Întindeau În cerc de-a lungul zidurilor. Percepu de Îndată o atmosferă stranie, fără să izbutească să o precizeze. Urcase cu elan, dar la jumătatea scării simți cum puterile Îl părăsesc dintr-o dată, În timp ce respira anevoie aerul fierbinte și dens din acea pâlnie de piatră. La fiecare din primele trei etaje se deschideau câte două ușițe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
niște regulatoare. Arta dumitale nu e și ea blasfematoare? Atunci, n-ar trebui să scrii și pe roțile dumitale dințate ceva asemănător? Alberto clătină din cap, gata să Îi răspundă ceva, Însă Dante Îl Întrerupse. - Mai Întâi, spune-mi dacă izbutești să Înțelegi ce scop avea mașinăria, examinându-i rămășițele. Celălalt ridică din umeri cu o expresie de Îndoială. Își aținti din nou privirea asupra fragmentelor, schimbându-le ordinea În mai multe rânduri și Încercând să le pună În legătură În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
dumneata? Bernardo scutură din cap cu hotărâre. - Nu bogăția o doresc eu. La capătul vieții, aurul e cea mai inutilă dintre materii. Dar aș vrea ca umila mea operă să răspundă la Întrebarea la care nici măcar maestrul meu nu a izbutit să ofere un răspuns. Însă vreau să Îl cer de la Arrigo da Jesi. Am aflat că și el se află În cetatea voastră. - De ce filosoful? Întrebă Dante uimit. - Apare În filele lui Mainardino. Arrigo a fost novice pe lângă Elia da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
e pe cale să se prăbușească, iar planul părinților Întemeietori ai cetății se destramă În lupte interne. - Planul acela, dacă a existat vreodată așa ceva, s-a scris, precum răspunsurile Sibilei, pe frunze, pe care chiar și o adiere ușoară de vânt izbutea să le răvășească, replică Dante, scuturând din cap. Filosoful privea și el În jur abătut. - Dar cum se face că orașul vostru a ajuns În această stare Întristătoare? Dante arătă mânios spre grupul de ticăloși care Încă se mai Încleștau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
același timp, Sfântul Mormânt, se vânzoleau Încoace și Încolo. Strigăte și chemări se amestecau cu apeluri la acțiune, deliberări, Îndemnuri de plecare. Între timp, poetul continua să reflecteze, căutând cu Încăpăținare o explicație rațională la ceea ce tocmai văzuse. Dar nu izbutea să o găsească. Doar o slabă intuiție, de care gândul i se agăța, Însă fără a ajunge la nici o concluzie. Continua să se Întrebe de ce Fecioara era expusă În interiorul acelui tabernacol din lemn și nu În plină lumină, pe altar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
lucru pe care simțurile se Încăpățânau să i-l confirme: era posibil ca o femeie să supraviețuiască fără o jumătate din propriile organe, dacă Dumnezeu așa hotărâse. Dar, oricât de mult ar fi Încercat să se convingă pe sine, nu izbutea să se descotorosească de bănuiala că tabernacolul nu era un element pur ornamental, ci un expedient care nu permitea ca miracolul să fie observat din părțile laterale. Încercă să se deplaseze spre colțul bisericii, spre a verifica dacă bănuielile Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
un râset și ceva rostit printre dinți de către doi oameni din fața lui care, judecând după veșminte, păreau să fie niște negustori bogați. I se părea că auzise cuvântul „Toulouse” În spusele unuia dintre ei. Își Încordă auzul, dar nu mai izbuti să deslușească decât câteva vorbe, Înainte ca sunetele să le fie Înăbușite de vociferarea Înfierbântată a gloatei. Îl văzuse oare cineva pe Brandan la Toulouse? Se răsuci pentru a căuta din ochi chipurile cunoscute. Mai Întâi dădu peste Arrigo. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
să știe de o comoară... șuieră cu un licăr de lăcomie În ochi. Poate că n-ar strica să Îl mai tragem puțin În frânghii, ca să Își deșarte toată desaga... Dante Îl fulgeră cu privirea, furios pe ceea ce căpetenia gărzilor izbutise să audă. Era sigur că bâjbâia printr-o beznă deplină, mai rea decât aceea În care se zbătea el Însuși. Dar, oricum, era mai bine ca acel mitocan să știe cât mai puțin din toată povestea. Între timp, eliberat din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
furat și nu vei părăsi teritoriul Comunei decât la ordinul meu. Dar mai Întâi vreau să aflu ceva de la dumneata, adăugă el, ridicând-l pe omul care i se târâse la picioare, Încercând să i le sărute. Clătinându-se, Fabio izbutise să se ridice. Dante scoase din traistă o foaie Împăturită și un cărbune de scris. - Străduiește-te, dacă Îți mai poți folosi mâna dreaptă. Vreau să reproduci planul acelui lucru pe care Îl construiau Rigo și Brunetto. Matematicianul Își aținti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ferestrele Înguste de sus. Nici gând să fi putut fi escaladat până la rozeta de deasupra porții. Ar fi fost nevoie de un șiretlic demn de marele Ulise ca să se poată intra. Însă, oricât Își desfășura În minte toate cărțile, nu izbutea să găsească nimic de folos. De un cal de lemn, iată de ce ar fi fost nevoie, sau de un drum pe unde apărarea putea fi ocolită, ca acela pe care Leonida Îl pierduse la Termopile și care provocase căderea Siracusei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
se ascunsese. Dante crezu că se ghemuise după altar, Însă, când ajunse și el Îndărătul marelui cub din piatră, descoperi cu stupoare că Brandan se făcuse nevăzut. În văzduh Încă mai persista ecoul unor pași grăbiți, a căror origine nu izbutea să o identifice. Nedumerit, Dante se uită În jur, căutând o explicație, dar era sigur că monahul nu dispăruse pe singura cale vizibilă, ușa din dreptul altarului. Pe fundalul absidei fusese ridicată o schelărie Îngustă, care ajungea aproape de ferestrele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Învinge starea de rău. Când Își redeschise ochii, călugărul dispăruse. Apoi se ridică, făcând apel la toate forțele, și privi În jur cu mânie. Dar adversarul său dispăruse cu adevărat ca prin farmec. Scăpase fugind pe fereastră, neapărat, Însă cum izbutise una ca asta? Deschiderea din perete lucea În lumina lunii, la mai mulți coți depărtare. Nu era posibil ca un om să fi făcut un asemenea salt. Pentru o clipă, ideea că Brandan era un diavol proteiform Îi reveni În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
despre cuptorul de pe Canal. Acolo a sosit un meșter pe nume Tinca, de la mama dracului, și s-a apucat să topească niște geamuri extraordinare. Plăci plane și nemăsurate, lungi chiar de mai bine de doi coți, așa cum nimeni nu mai izbutise să facă. Meșterul Tinca, sticlarul Împăratului. Dante se desprinse dintr-o dată din contemplarea propriei sale mâini și Îl Înșfăcă de un braț. - Care Împărat? Întrebă. Arnolfo păru mai Întâi nesigur, iar apoi se Îndreptă din umeri. - Cel mare și ultimul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mii de feluri prezența În acel loc, iar el nu avea nici o dovadă Împotriva lor. Poate că era mai bine să profite de puținul care mai rămăsese din acea zi și să se Întoarcă la Alberto, cu speranța că acesta izbutise să priceapă ceva mai mult din mașinărie. Mecanicul Îl Întâmpină cu o expresie dezamăgită, care spunea mai multe decât o mie de cuvinte. - Tot nimic, meștere Alberto? Omul scutură din cap. - Nu tocmai. Cred că am Înțeles unele dintre conexiuni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Înecase cam la aceeași oră când fugise de la abație. Cu toate acestea, un glas interior continua să murmure, neliniștindu-l. Cele două răni adânci de pe o parte a corpului se puteau explica și așa cum o făcuse pe loc, Însă nu izbutea să Își alunge impresia că semănau foarte mult cu cele descoperite pe trupul lui Guido Bigarelli și pe al lui Rigo di Cola. Și apoi tatuajul, cu acea neobișnuită conotație astrală. Dar, măcar acelei figuri nutrea speranța că-i va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mai Întâi scutură din cap, iar mai apoi, ca și când s-ar fi răzgândit brusc, se apucă să Încuviințeze cu putere. - Și ce s-a ales de micuț? Întrebă Dante. Amara părea rătăcită. Își frângea mâinile pradă mâniei de a nu izbuti să exprime ceea ce ar fi vrut. Ochii săi căzură peste micuța coroană pe care el Încă o mai ținea, iar privirea i se lumină. I-o smulse din mână și o așeză pe capul pionului cu un zâmbet triumfător. - Fiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
s-a spus și asta. - Un doctor chiar a atentat la viața sa, după bătălia de la Parma. Dar a fost descoperit. Nu, altcineva a fost. Mainardino era sigur că ar fi putut dovedi, numai dacă... - Numai dacă? - Dacă ar fi izbutit să Înțeleagă cum fusese administrată otrava. În ultimii ani, Frederic devenise bănuitor și nu gusta niciodată nimic fără să-l fi supus mai Întâi degustătorilor. Și totuși a fost otrăvit, cumva. - Dar nu ți-a spus niciodată numele asasinului? - Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
vulnus din conștiința lui. - Și pentru ce nu s-a făcut dreptate, dacă se știa cine este? - Asta l-am Întrebat și eu pe maestrul meu. Mi-a răspuns că bănuielile sale se izbiseră de un zid de netrecut: nu izbutise să Înțeleagă cum anume se Înfăptuise această crimă prin otrăvire premeditată. Certus quis, quomodo incertus, a scris el. Cert ucigașul, incertă modalitatea. Fiind deja În suferință, Frederic se supusese unei diete aparte, numai din fructe. Și bea diar vin de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
unei diete aparte, numai din fructe. Și bea diar vin de Puglia Îndoit cu apă, Însă, precum ți-am zis, numai după ce totul trecea pe la degustători, oameni din garda lui, sarazini, cum nu se poate mai fideli. Totuși, cineva a izbutit să Îi toarne otravă În cupă fără ca aceștia să bage de seamă și fără să pățească nimic. Bernardo se Întrerupse. Lui Dante Îi păru că zărește o lacrimă sclipindu-i În privirea mioapă. - Mai apoi, când Împăratul zăcea În convulsiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
angrenaje de alamă, aidoma măruntaielor unui animal misterios. Probabil că Își regăsiseră poziția În mașinărie; Însă faptul acesta, departe de a-i da un aspect mai ușor de necunoscut, o făcea să pară și mai bizară. - Se pare că ai izbutit În Încercarea dumitale, meștere Alberto. Spune-mi ce-ai descoperit. Omul se răsuci spre el cu o expresie de nemulțumire. - Am izbutit să remontez părțile la locurile lor, potrivit raporturilor logice dintre ele. Există un principiu al necesității care guvernează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
da un aspect mai ușor de necunoscut, o făcea să pară și mai bizară. - Se pare că ai izbutit În Încercarea dumitale, meștere Alberto. Spune-mi ce-ai descoperit. Omul se răsuci spre el cu o expresie de nemulțumire. - Am izbutit să remontez părțile la locurile lor, potrivit raporturilor logice dintre ele. Există un principiu al necesității care guvernează mecanismele, așa cum, cu siguranță, există unul În Natură. Dar, dacă aceasta din urmă este fiica insondabilei voințe divine, primele, născute din mărginita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]