1,432 matches
-
am cum s-a ajuns la situația asta. Patria părea să se țină bine, dar acum ce e? Toți vorbesc și scriu peste tot de asta. Demască. La noi toți demască. Părinții sunt primii care bat în retragere și se jenează singuri de fosta lor morală. La Moscova, un tată și-a sfătuit fiul să nu se dea îndărăt de la nimic pentru a face rost de bani; se știe din presă. Uitați-vă la generalul meu. Ei, ce s-a ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
permanentă chiar înaintea plecării acestuia din Petersburg, oferindu-și pe deasupra și serviciile, acesta era primul serviciu pe care i-l făcea și prima scrisoare primită, iar drept dovadă îi prezentă bilețelul pe care îl primise el însuși. Aglaia nu se jenă și citi. Biletul pentru Kolea conținea: „Dragă Kolea, fii bun și transmite-i Aglaiei Ivanovna scrisoarea sigilată pe care o anexez. Îți doresc sănătate. Al dumitale iubitor prinț L. Mâșkin.“ — Totuși e caraghios să aibă încredere într-un țânc, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cea mai legitimă căsătorie de recent răposata Elena, soția mea, care a murit în chinurile facerii. Iar ciovlica asta e fiică-mea, Vera, în doliu. Iar acest, acest, o, acest... — De ce te-ai blocat? îi strigă tânărul. Continuă, nu te jena. — Luminăția Voastră! exclamă deodată Lebedev, cu un fel de avânt. Ați binevoit să urmăriți în ziare uciderea familiei Jemarin 39? — Am citit, spuse prințul cu o oarecare uimire. — Ei bine, acesta-i adevăratul ucigaș al familiei Jemarin, chiar el este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nihiliști, zise Lebedev, făcând un pas înainte. Și el mai că nu tremura de emoție. Sunt altfel, deosebiți, nepotul meu mi-a spus că au mers mai departe decât nihiliștii. Degeaba v-ați gândit că o să-i faceți să se jeneze prin prezența dumneavoastră, Excelență; n-or să se jeneze. Totuși, nihiliștii sunt uneori inși versați, chiar tobă de carte, iar ăștia i-au depășit pentru că-s practici. De fapt, ei sunt o consecință a nihilismului, dar nu în mod direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai că nu tremura de emoție. Sunt altfel, deosebiți, nepotul meu mi-a spus că au mers mai departe decât nihiliștii. Degeaba v-ați gândit că o să-i faceți să se jeneze prin prezența dumneavoastră, Excelență; n-or să se jeneze. Totuși, nihiliștii sunt uneori inși versați, chiar tobă de carte, iar ăștia i-au depășit pentru că-s practici. De fapt, ei sunt o consecință a nihilismului, dar nu în mod direct, ci din auzite și indirect, și nu-și manifestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
poate, regreta amarnic că s-a amestecat în această tărășenie; acum tăcea. Prințului i se întâmpla ceea ce adeseori li se întâmplă oamenilor prea timizi: atât de mult se rușina de această faptă care nu-i aparținea, atât de mult se jena pentru musafirii săi, încât în primele clipe nu îndrăznea să-i privească. Ptițân, Varia, Ganea, chiar și Lebedev - toți arătau întrucâtva derutați. Cel mai ciudat era că și Ippolit, și „fiul lui Pavlișcev“ păreau surprinși de ceva; și nepotul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mult a fost atins în vanitatea lui. O, ce copil sunteți, Lizaveta Prokofievna! — Ce? Vrei să-ți trag o scatoalcă până la urmă? — Nu. Nu vreau deloc. Zic așa pentru că vă bucurați de scrisoare, însă nu vreți să recunoașteți. De ce vă jenați de sentimentele dumneavoastră? Așa vi se întâmplă în toate. — De-acum un pas să nu-ndrăznești să faci spre casa mea! strigă Lizaveta Prokofievna și sări în picioare, făcându-se albă la față de furie. Să nu te mai văd în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la față de furie. Să nu te mai văd în ochi niciodată! — Iar peste trei zile o să veniți și o să mă chemați chiar dumneavoastră... Cum de nu vă e rușine? Sunt cele mai frumoase sentimente pe care le aveți, de ce vă jenați de ele? Doar în felul acesta vă chinuiți singură. Mor și tot nu te chem niciodată! O să-ți uit până și numele! L-am și uitat!! Dădu să se năpustească pe scări. — Și-așa mi s-a interzis să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dragoste de patrie și se lăudau că văd mai bine decât alții în ce ar trebui să constea această dragoste; acum, însă, au adoptat deja o atitudine mai francă și chiar de cuvintele „dragoste de patrie“ au început să se jeneze, chiar noțiunea au expulzat-o și au eliminat-o, considerând-o dăunătoare și insignifiantă. Acest fapt este real și îl susțin... doar trebuia odată și odată să rostesc tot adevărul, simplu și sincer; însă faptul este în același timp și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
asemenea sfat, m-am gândit că ești un om care are nevoie de el și l-am scris, roșind de rușine pentru firea dumitale ridicolă. PP.SS. E vorba de banca verde pe care ți-am arătat-o mai înainte. Jenează-te! Am fost nevoită să fac și această precizare.“ Biletul era scris la repezeală și împăturit la nimereală, probabil cu vreo câteva clipe înainte de apariția Aglaiei pe terasă. Cuprins de o tulburare inexprimabilă, asemănătoare cu un val de spaimă, prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
după ea, mai ales în fiecare dimineață când se scoală și se încalță cu cizmele; nu știu de ce i se întâmplă tocmai în vremea asta. Nu cumva v-a cerut bani, mult stimate prinț? — Nu, nu mi-a cerut. — Se jenează. A vrut s-o facă: chiar mie mi s-a destăinuit că vrea să vă inoportuneze, dar se jenează, întrucât l-ați împrumutat recent și, pe deasupra, bănuiește că nu o să-i dați. Asta mi-a spus ca unui prieten. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se întâmplă tocmai în vremea asta. Nu cumva v-a cerut bani, mult stimate prinț? — Nu, nu mi-a cerut. — Se jenează. A vrut s-o facă: chiar mie mi s-a destăinuit că vrea să vă inoportuneze, dar se jenează, întrucât l-ați împrumutat recent și, pe deasupra, bănuiește că nu o să-i dați. Asta mi-a spus ca unui prieten. Dar dumneata nu-i dai bani? — Prințe! Mult stimate prințe! Nu doar bani, dar de dragul acestui om, eu, ca să zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
hoț și bețiv, continuă Ganea cu venin, eu sunt calic, soțul surorii mele e cămătar - avea și la ce râvni Aglaia! Frumos, nimic de zis! — Acest soț al surorii tale, cămătarul, te... — Hrănește, nu-i așa? Te rog, nu te jena. — De ce te enervezi? întrebă Varia, simțind că a mers prea departe. Nu înțelegi nimic, parcă ai fi un școlar. Crezi că toate astea ți-au putut dăuna în ochii Aglaiei? Nu știi ce caracter are; i-ar întoarce spatele celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
început să se uite la arici; la întrebările lor, Kolea le-a explicat că ariciul nu-i al lui și că acum se duce undeva cu un prieten, gimnazist și el, Kostea Lebedev, care a rămas în stradă și se jenează să intre deoarece are un topor în mână; că au cumpărat ariciul și toporul de la un țăran cu care s-au întâlnit pe stradă. Țăranul le-a vândut ariciul și le-a luat pe el cincizeci de copeici, iar toporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Prințul N. își scoase monoclul și îl studia fără încetare pe prinț. Neamțul-poetastru ieși din ungherul lui și se apropie de masă, cu un zâmbet sinistru pe față. — Exagerați foarte mult! spuse tărăgănat Ivan Petrovici, parcă întrucâtva plictisit și chiar jenat de ceva. Biserica de acolo are și ea reprezentanți demni de toată stima și virtuoși... Niciodată nu m-am referit la reprezentanții bisericii, luați în parte, ci la catolicismul roman în esența lui. De Roma vă vorbesc. Oare o biserică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
faptul că la o persoană progresistă revine o puzderie de oameni înapoiați și răi? Marea mea bucurie e acum că m-am convins că nu despre o puzderie e vorba, ci despre un material viu! N-are rost să ne jenăm nici de faptul că suntem caraghioși, nu-i așa? Căci într-adevăr așa e: suntem caraghioși, ușuratici, cu apucături rele, ne plictisim, nu ne pricepem să privim, nu ne pricepem să înțelegem, cu toții suntem doar așa, și eu, și dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ați, Într-o zi extraordinară În care să mai Împlinim o dată 16 ani? De ce Malin? Pleci, salve! Ba nu, de ce nu te putem opri? Dar tu ai rămas. Te simt că pe o adiere primăvăratica. Te văd pe canapea stând jenat la făcut fotografii, dansând În fața oglinzii din camera mea; cu un pahar cu bere În sufragerie, pe balcon, În hol, În ușă de la intrare. Într-o zi mi-ai spus ,,Cezara, ce-ai zice dacă, peste ani de zile, aș
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
moment rămâne țintuită locului. Îl sărută pe Piso de mai multe ori și îndelung. Merită nu numai pentru prestația de astăzi, ci și pentru amiciția lor, care durează de mult, de pe vremea când era căsătorită cu Tiberius. — Așa, nu vă jenați, dați-i drumul înainte, ca regii orientali, îi tachinează Plancina. O îmbrățișează și pe ea. Dintr-odată i se înmoaie picioarele. Capul îi vâjâie. Totul se acoperă de un văl negru. Sau e regretul că a supraviețuit despărțirii de Tiberius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să-l elogieze în public pe Claudius, fie și indirect, ca acum. Sunt mai degrabă distanți unul față de celălalt. Nu că nu l-ar iubi ca mamă, dar se rușinează de înfățișarea lui schiloadă. Și apoi Livia nu s a jenat niciodată să o învinuiască de boala mezinului. Cică n-ar mai fi suportat durerile facerii și a pus să i se grăbească nașterea. Despre ce evenimente vorbește? se interesează Pupius Piso. Curiozitatea îl face să freamăte și pe fratele său
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mod vizibil. Cine e? întreabă enervat. — Eu, stăpâne, îndrăznește bărbierul să se arate, cu plecăciuni până la pământ. Se apropie și sărută mâna întinsă. — Azi n-ai nevoie de mine? Nu mai tăiem barba un pic în jurul gurii, să nu te jeneze când mănânci? Germanicus își pipăie cu grijă barba. Atât Augustus, cât și Agrippina îl îndeamnă întruna să renunțe la barbă, dar un obraz chel e rușinos. Prea efeminat. Din contră, pilozitatea conservă înfățișării masculine demnitatea ce i se potrivește. Oricum
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
așa. Chiar dacă e lume În birou, mă ia de reverul hainei, Își Întinde fața și mă sărută. Ca Anna aceea din cântec, care, când sărută, stă În vârful picioarelor. Mă sărută ca și cum ar juca la flipper. Știe că asta mă jenează. Dar mă dă În spectacol. Nu minte niciodată. „Te iubesc.” „Ne vedem duminică”? „Nu, Îmi petrec week-end-ul cu un prieten...” „Cu o prietenă, vrei să zici.” „Nu, cu un prieten, Îl cunoști, e cel care era cu mine la bar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Atunci tu ești prostituata lui, feminista lui care se ocupă cu PR-ul, iar el e Simone al tău.” „Nu mă cheamă Simone”, zise Riccardo, cu limba acum cam Încleiată. „Nu vorbim de tine”, zise Belbo. De câteva clipe mă jenam pentru el. El, care de obicei era așa de gelos pentru sentimentele lui, punea În scenă acum toată gâlceava asta amoroasă În fața unui martor, mai mult, În fața unui rival. Dar din replica aceea de la urmă mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
patruzeci și cinci de minute, și aproape jumate din tipi au ieșit să fumeze. M-am uitat pe jos, și erau acolo. Mi-am zis... ei, m-au făcut să mă gîndesc la tine. Ea Își dădu seama cît de jenat se simțea. Și-l imagină aplecîndu-se și culegînd florile, apoi punîndu-le În pachetul de țigări... procedînd repede astfel Încît prietenii lui să nu vadă. I se păru că inima Îi explodează În piept. Se temu din nou să nu plîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fu proptită În grabă la loc. Era cineva cu spatele la ea, un soldat În kaki - Îl zări fugar În oglinda de deasupra chiuvetei, cînd Își Întoarse capul. Îi surprinse privirea alarmată cînd ușa se deschise; crezu că făcea pipi și se jena. Se duse la tamponul dintre vagoane și așteptă. Ușa băii rămase Închisă Încă un minut. Apoi văzu cum mînerul se Învîrte Încet și ușa e trasă cu prudență. Soldatul scoase capul lent, ca un om care așteaptă declanșarea unei puști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
a fi trebuit să fac și eu același lucru, dar ar fi părut fals, iar altceva, În afară să mă uit În podea, nu știam ce aș fi putut face sau spune. Cred că doamna Dickinson s-a simțit mai jenată de lipsa mea de reacție decît reușise ea vreodată să mă facă pe mine să mă simt. Aștepta să plîng, dorind, cred, să poată să mă ia În brațe și să-mi ofere consolare, dar, cînd asta nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]